ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 441/2005

Asupra recursului în anulare

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1304

din 8 iulie 2002 a Judecătoriei Giurgiu a fost condamnat inculpatul R.V.P. la

câte două pedepse de câte 6 luni închisoare, o pedeapsă de un an închisoare și

o pedeapsă de 5 ani, pentru infracțiunile de conducere a unui autovehicul pe

drumurile publice având dreptul suspendat de a conduce și cu o îmbibație

alcoolică de 1,80 gr. %o, încredințarea autovehiculului pentru a fi condus unei

persoane care nu posedă permis de conducere și ucidere din culpă, prevăzute de art.

36 alin. (2), art. 36 alin. (3) și art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966,

toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., respectiv art. 178 alin. (2), (3)

și (5) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) din același cod, s-a dispus ca inculpatul că execute pedeapsa cea mai

grea, de 5 ani închisoare.

Totodată s-a menținut măsura

arestării preventive și s-a scăzut timpul arestului de la 29 noiembrie 2001 la

zi.

Inculpatul a fost obligat

către părțile civile R.N. și D.P. la despăgubiri civile și daune morale, în

raport de culpa sa concurentă.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în fapt, în esență că, în 22 noiembrie

2001, inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice având permisul

suspendat, cu o alcoolemie de 1,80 gr. %o pe parcursul deplasării l-a

încredințat pentru a fi condus unei persoane care nu poseda permis de

conducere, iar prin nerespectarea regulilor a produs un accident în urma căruia

au decedat minorii R.S. și D.F.

Tribunalul Giurgiu, prin

decizia penală nr. 683 din 18 noiembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul

inculpatului și ca inadmisibil pe cel al părții civile.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 573 din 27 martie 2003, a admis

recursul declarat de inculpat și, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pentru infracțiunea de

ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2), (3) și (5) C. pen.

Totodată a respins, ca

inadmisibile, recursurile declarate de părțile civile.

Pentru a decide astfel,

instanța de recurs a reținut că, în momentul premergător accidentului, cu

urmările descrise, autovehiculul a fost condus de o altă persoană, minorul M.A.,

căreia inculpatul îi încredințase conducerea autovehiculului în care se afla și

el.

În baza art. 409 și a art. 410

alin. (1) partea I pct. 7

1

teza a II-a C. proc. pen., procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

declarat recurs în anulare împotriva deciziei penale nr. 573 din 27 martie 2003

a Curții de Apel București, secția a II-a penală, considerând că a fost

pronunțată cu încălcarea legii prin greșita achitare a inculpatului,

apreciindu-se că fapta a fost săvârșită de o altă persoană.

În motivarea recursului în

anulare s-a arătat că din probele administrate în cauză rezultă fără putință de

tăgadă, că în ziua de 22 noiembrie 2001, inculpatul a consumat băuturi

alcoolice în cantități însemnate, împreună cu minorul M.A., după care a condus

pe drumurile publice un autoturism Dacia 1310, în condițiile în care avea

permisul de conducere suspendat, încredințându-l pentru conducere și minorului,

în vârstă de 14 ani și 7 luni, pe traseul Giurgiu – Bălanu și înapoi.

Instanța de fond, precum și

cea de apel au reținut pe baza datelor cauzei, că, în momentul producerii

accidentului de circulație pe str. Ghizdarului din Giurgiu, autovehiculul a

fost condus de inculpat, singurul vinovat de uciderea din culpă a celor doi

minori. Totodată, este adevărat că inculpatul s-a apărat pe parcursul

întregului proces că autovehiculul a fost condus în momentul premergător

accidentului de minorul M.A. care nu a fost cercetat pentru fapta de ucidere

din culpă, iar susținerile acestuia au fost confirmate de martorii C.T.N., C.V.,

C.E., A.N., probe din economia cărora a rezultat că, după accident, minorul a

coborât de la volan și s-a refugiat în curte unei rude apropiate, indicându-se

declarațiile martorilor menționați.

În acest context, pe deplin

temei instanța de recurs a reținut că accidentul de circulație, cu urmările

descrise a fost comis de o altă persoană, căreia i s-a încredințat conducerea

autovehiculului de inculpat, dar această împrejurare nu este de natură să

înlăture răspunderea penală a celui din urmă.

Obiectiv, la decesul celor

doi miori în urma accidentului de circulație a contribuit atât fapta

nemijlocită a unei persoane lipsită de cunoștințele și priceperea necesară

conducerii unui autovehicul, dar netrimisă în judecată, cât și fapta

inculpatului de a încredința autovehiculul unei astfel de persoane, urmările

accidentului fiind rezultatul ambelor culpe.

Subiectiv, la încredințarea

autovehiculului unei persoane a cărei vârstă depășise doar 14 ani, aflată sub

influența băuturilor alcoolice, lipsită total de cunoștințe și deprinderi de a

conduce pe drumurile publice, inculpatul putea și trebuia să-și reprezinte

toate consecințele posibile, inclusiv accidentarea mortală a unor pietoni,

context, în care fapta sa întrunește elementele constitutive și ale

infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) și (5) C.

pen., nu numai ale infracțiunii prevăzute de art. 36 alin. 3 din Decretul nr. 326/1966.

Astfel, aprecierea instanței

de recurs, în sensul că autovehiculul a fost condus de o altă persoană în

momentul producerii accidentului și răspunderea pentru urmările acestuia revine

acesteia, nu și inculpatului, este greșită.

Pentru acest motiv, s-a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii Curții de Apel

București, respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea

hotărârilor instanțelor de fond și apel.

Examinând decizia atacată în

raport cu recursul în anulare declarat, Înalta Curte constată, în baza

lucrărilor și materialului probator administrat în dosarul cauzei, că recursul

în anulare este fondat, însă pentru un alt motiv decât cel invocat, ce urmează

a fi analizat prin prisma cazului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 8

C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă

că deși, prima instanță în desfășurarea cercetării judecătorești a audiat

martorii menționați în actul de sesizare, respectiv D.D., M.M., C.A., A.M., C.D.,

A.N., C.T.N., C.V., C.E., precum și martorii A.V.M. și A.A., iar instanța de

apel a audiat doar pe martorul A.N., martora T.A. neputând fi audiată, deoarece

era plecată din țară, nu s-au putut stabili cu certitudine circumstanțele reale

concrete în care a avut loc accidentul, precum și cele ulterioare acestuia,

respectiv care au fost contribuțiile inculpatului R.V.P. și a minorului M.A.,

probele administrate relevând aspecte contradictorii, ce au dat loc la

interpretări diferite.

De asemenea, în cursul

urmăririi penale inculpatul R.V.P. a avut o atitudine oscilantă, inițial

recunoscând comiterea faptei, ulterior declarând că accidentul rutier ar fi

fost comis de către minorul M.A., iar în fața primei instanțe, acesta nu a

recunoscut infracțiunea de ucidere din culpă, menționând constant că a luat

fapta asupra sa numai la amenințarea familiei M.

Astfel, Înalta Curte

consideră că în cauză nu au fost lămurite împrejurările faptice ceea ce nu a

permis reținerea corectă a situației de fapt, având drept consecință soluții

contradictorii cu privire la vinovăția sau nevinovăția inculpatului R.V.P. în

ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin.

(2), (3) și (5) C. pen., pentru care acesta a fost trimis în judecată.

În raport cu cele arătate,

Înalta Curte consideră că se impune rezolvarea corectă a fondului cauzei prin

readministrarea probatoriului, respectiv audierea părților civile, a

inculpatului R.V.P., a minorului M.A., în calitate de martor, a martorilor D.D.,

M.M., C.A., A.M., C.D., A.N., C.T.N., C.V., C.E., A.V.M., A.A., A.N., T.A.,

aceasta neputând fi audiată, în apel, deoarece era plecată din țară, efectuarea

de confruntări, potrivit art. 87 și art. 88 C. proc. pen., în cazul în care cu

privire la fapte și împrejurări apar contraziceri între declarațiile

persoanelor menționate, precum și orice alte probe în scopul aflării

adevărului, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt, a vinovăției sau

nevinovăției inculpatului R.V.P. în săvârșirea infracțiunilor pentru care

acesta a fost trimis în judecată, potrivit contribuției concrete ce se va

evidenția din probe, urmând a fi coroborate și cu probele din faza urmăririi

penale pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 414

1

cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul în anulare declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei penale nr. 573 din 27 martie 2003 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală privind pe inculpatul R.V.P., va casa toate

hotărârile pronunțate în cauză, respectiv sentința penală nr. 1304 din 8 iulie

2002 a Judecătoriei Giurgiu, decizia penală nr. 683 din 18 noiembrie 2002 a

Tribunalului Giurgiu și decizia penală nr. 573 din 27 martie 2003 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală și va trimite cauza spre rejudecare la

prima instanță, Judecătoria Giurgiu.

Onorariul pentru apărarea

din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 573 din 27 martie 2003 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul R.V.P.

Casează sentința penală nr. 1304

din 8 iulie 2002 a Judecătoriei Giurgiu, decizia penală nr. 683 din 18

noiembrie 2002 a Tribunalului Giurgiu și decizia penală nr. 573 din 27 martie

2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și trimite cauza spre

rejudecare la prima instanță, Judecătoria Giurgiu.

Onorariul pentru apărarea

din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 ianuarie 2005.