Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Dosarul nr.
16316/1/2005
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
2 decembrie 2005

Decizia nr. 1252/2006 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă · Dosar nr. 16316/1/2005 — recurs împotriva sentinței nr. 11903/2004 a Tribunalului București

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 11903 din 25 octombrie 2004, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC P.I. SA prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E.G.H. SRL, constatarea nulității absolute a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare încheiat sub nr. 88 din 10 iunie 1999. Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 690 din 29 septembrie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC P.I. SA. În fața instanței de recurs ambele părți s-au înfățișat și au cerut, în temeiul art. 271 C. proc.

civ., să se dea o hotărâre care să consfințească învoiala lor, ocazie cu care au prezentat această învoială în scris. Față de cele de mai sus, în temeiul art. 272 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul, să desființeze hotărârile pronunțate în cauză și să ia act de tranzacția părților, al cărei conținut va alcătui dispozitivul hotărârii.

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta SC P.I. SA Balotești, împotriva deciziei nr. 690 din 29 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, desființează decizia recurată și sentința nr. 11903 din 25 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială și ia act de tranzacția părților al cărei conținut va alcătui dispozitivul prezentei hotărâri, după cum urmează: „SC P.I. SA, reprezentată legal de directorul general D.M.A., în calitate de reclamant, SC I.T. SRL, fost SC E.G.H. SRL, reprezentată legal de administratorul P.N.A.

în calitate de pârât, a intervenit această înțelegere prin care părțile de mai sus, prin concesii reciproce, înțeleg să pună capăt oricărui diferend privitor la condițiile de valabilitate ale contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 10 iunie 1999, contract a cărui nulitate absolută face obiectul dosarului nr. 16316/1/2005 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.