ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5503/2005

Deliberând asupra recursului de față: Reclamanta A.P.A.P.S. București, a solicitat obligarea pârâtei SC G.I. SA Petroșani să execute obligația contractuală de la art. 8.7 lit. c) din contractul de vânzare – cumpărare acțiuni din 23 iunie 2000, în sensul de a asigura plata de către SC R.I. SA a datoriilor acesteia către F.P.S. și să plătească daune interese cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta la 23 iunie 2000 contractul de vânzare – cumpărare acțiuni, în care s-a prevăzut clauza nr. 8.7 pct. c) prin care cumpărătorul s-a obligat să asigure plata datoriilor societății SC R.I.

SA, care se cifrează la data introducerii acțiunii la suma de 29.731.073 lei, reprezentând daune interese pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente exercițiului financiar 1995. Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 2940 din 24 noiembrie 2003 a respins acțiunea reclamantei reținând că pârâta nu poate fi obligată să execute obligații prescrise susținând că, potrivit art. 1 alin. (3) din decretul nr. 167/1958, orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând că au fost denaturate clauzele contractuale la a căror executare s-a obligat pârâta și chiar dacă sunt în discuție datorii vechi, cumpărătorul acțiunilor s-a obligat prin contract să asigure plata acestora astfel că prescripția dreptului la acțiune trebuie raportată la data încheierii contractului.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 89 din 18 aprilie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantei reținând că datoriile privesc dividende pe anul 1995, iar contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni este din 23 iunie 2000, deci la data introducerii acțiunii, 14 octombrie 2002 obligațiile de plată erau prescrise așa cum corect a reținut instanța de fond. Se mai arată că obligația asumată de pârâtă este o obligație de mijloace și nu de rezultat, iar reclamanta nu a dovedit că debitorul nu a depus toate diligențele pentru a determina SC R.I. SA să plătească dividendele. Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamantă invocându-se motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Se susține că a fost aplicat greșit art. 1 din decretul nr. 167/1959, deoarece alin. (1) și (2) ale acestui articol se referă la stingerea prin prescripție a dreptului la acțiune, ori în speță nu a intervenit prescripția, iar alin. (3) se referă la nulitatea unei clauze care se abate de la reglementarea legală a prescripției dar în contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni, nu exista o astfel de clauză. Recurenta arată că art. 1 alin. (3) din decretul nr. 167/1958 se aplică numai dacă părțile unui act juridic stabilesc alte termene de prescripție decât cele legale, ceea ce nu se regăsește în cauză. Se mai arată că instanța de apel a interpretat greșit clauza contractuală prevăzută în art. 8.6 lit. c) considerând că se discută despre o obligație de a da când obiectul dosarului îl reprezintă o obligație de a face.

Dreptul A.V.A.S. de a solicita îndeplinirea acestei obligații de a face, prevăzută în art. 8.6 lit. c) s-a născut la data transmiterii dreptului de proprietate asupra acțiunilor, 22 august 2000, dată față de care, acțiunea introdusă la 30 septembrie 2002 este în termen fiind greșit respinsă ca prescrisă. Recursul reclamantei este fondat pentru următoarele considerente: În mod greșit au analizat instanțele de fond și de apel prescripția în raport de datoriile societății SC R.I. SA, întrucât obiectul acțiunii privește obligația pârâtei SC G.I. SA Petroșani, prevăzută în art. 8.7 lit. c) din contractul de vânzare acțiuni de a determina pe SC R.I. SA să plătească. Cumpărătorul și-a asumat o obligație de a face, aceea de a depune diligențe pentru a o determina pe SC R.I.

SA să se achite 29.731.073 lei daune moratorii iar dreptul la acțiune al reclamantei de a pretinde executarea acestei obligații se naște la data la care cumpărătorul a devenit acționar al societății privatizate, respectiv 22 august 2000 când s-au plătit acțiunile (conform art. 3.1 și art. 5.2 din contractul din 23 iunie 2000). Art. 1 alin. (1) din decretul nr. 167/1958 privește drepturile la acțiune având un obiect patrimonial dar în cazul obligațiilor de a face este dificil de susținut că dreptul corelativ are un obiect patrimonial chiar dacă în speță diligențele privesc determinarea unei societăți să achite o plată. Diligențele de a determina o plată reprezintă manifestări de voință exercitate prin votul în A.G.A., prin negocieri sau alte demersuri dar ele nu se confundă cu însăși obligația de plată a daunelor la care era obligată societatea.

Pe de altă parte nu se poate discuta nici faptul că obligația de a determina plata privește o datorie prescrisă, deoarece acest lucru era cunoscut chiar la data asumării obligației de diligență de către societatea care a cumpărat acțiunile. Ignorând aceste aspecte instanțele au soluționat greșit cauza respingând acțiunea deoarece obligațiile la care se referă obligația de a face erau prescrise; s-au aplicat greșit dispozițiile art. 1 și 3 din decretul 167/1958. Se impune o analiză a însăși obligațiilor asumate de SC G.I. SA, doar aceasta reprezentând o pronunțare pe fondul cauzei și o aplicare a legii la o situație de fapt complet stabilită. Urmează ca, potrivit art. 304 pct. 9 cu referire la art. 314 C. proc.

civ. să fie admis recursul reclamantei și să se caseze decizia nr. 89/ A din 18 aprilie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia și sentința civilă nr. 2940 din 24 noiembrie 2003 a Tribunalului Hunedoara și se va trimite cauza spre rejudecare pe fond la Tribunalul Hunedoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București. Casează decizia nr. 89/ A din 18 aprilie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia și sentința civilă nr. 2940/ CA din 24 noiembrie 2003 a Tribunalului Hunedoara și trimite cauza spre rejudecare pe fond la Tribunalul Hunedoara. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2005.