ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1914/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5

august 2002, reclamanta A.P.A.P.S. București, a chemat în judecată pe pârâta SC

P.B.A. SRL Brad și a solicitat ca aceasta să-și execute obligația asumată prin

contractul de vânzare de acțiuni din 2 august 1999 la punctul 8.6 de a asigura

plata datoriilor societății către F.P.S. (în prezent A.P.A.P.S.) respectiv să

plătească suma de 102.945 lei, reprezentând daune interese moratorii datorate

pentru plata cu întârziere a dividendelor cuvenite pe anul 1995, cu plata de

daune interese cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei pe zi de întârziere în

caz de neexecutare.

Tribunalul Hunedoara, secția

comercială și contencios administrativ, prin sentința nr. 2371 din 18 octombrie

2002 a anulat ca netimbrată acțiunea reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 329 din 14

martie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva hotărârii

pronunțată de tribunal, ce a fost casată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleași

instanțe.

S-a reținut în considerentele

deciziei că acțiunea este scutită de taxa de timbru potrivit art. 17 din Legea nr.

146/1997, întrucât reclamanta este o instituție publică conform O.U.G. nr. 296/2000,

iar obiectul litigiului se referă la recuperarea unor sume de bani care

potrivit art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea 99/1999

se varsă la bugetul de stat.

Tribunalul Hunedoara, secția

comercială și contencios administrativ, prin sentința nr. 1804 din 23 iulie

2003 a respins acțiunea reclamantei, cu motivarea că fiind o acțiune evaluabilă

în bani era obligatorie îndeplinirea procedurii, prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., a concilierii directe.

Pe fondul litigiului s-a reținut că

reclamanta nu și-a dovedit acțiunea în sensul că nu a depus la dosar hotărârea

A.G.A. prin care s-au fixat dividendele cuvenite pe anul 1995 și nu a comunicat

instanței dacă s-au achitat sau nu dividendele pretins datorate.

Prin decizia civilă nr. 1953 din 21

noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios

administrativ, s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței

tribunalului ce a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

S-a reținut în considerentele

deciziei că reclamanta este scutită de plata taxei de timbru în raport de

dispozițiile art. 40

1

din O.G. 208/2002 de modificare a Legii nr. 137/2002,

deci de calitatea acesteia și nu de obiectul acțiunii care este nepatrimonială

în executarea unei obligații de a face.

Tribunalul Hunedoara, secția

comercială și contencios administrativ, prin sentința nr. 335 din 11 februarie

2004 a respins acțiunea reclamantei, hotărâre confirmată prin decizia nr. 131

din 3 mai 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios

administrativ, în urma respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva

sentinței instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că reclamanta nu a făcut dovada că în contractul încheiat cu pârâta aceasta în

calitate de cumpărătoare a acțiunilor, și-a asumat obligația de a plăti

datoriile SC A. SA Brad într-o perioadă anterioară dobândirii calității de

acționară.

S-a apreciat că și în situația în

care reclamanta ar fi dovedit că pârâta datorează daune pentru plata cu

întârziere a dividendelor aferente anului 1995, cererea reclamantei s-a stins

prin prescripție în sensul dispozițiilor art. 1091 C. civ.

Împotriva acestei decizii reclamanta

A.P.A.P.S. București a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și a susținut că este nelegală și netemeinică.

A arătat recurenta că obligația pe

care intimata și-a asumat-o prin clauza 8.6 lit. c) din contractul de vânzare

cumpărare de acțiuni, ca în calitate de cumpărător „să asigure plata datoriilor

societății către F.P.S.” este o veritabilă obligație de rezultat care nu a fost

executată până în prezent.

S-a susținut că în mod greșit

instanța de apel a reținut că dreptul la acțiune este prescris, întrucât nu a

solicitat SC A. SA plata daunelor calculate pentru întârzierea în plată a

dividendelor în temeiul Legii nr. 31/1990, pentru ca termenul de prescripție să

fie raportat la data aprobării bilanțului contabil pentru anul 1995. Că în

raport de obiectul acțiunii, obligarea intimatei la respectarea clauzei 8.6 din

contract, termenul de prescripție se calculează de la data semnării

contractului 2 august 1999.

Deci, acțiunea a fost formulată la

30 iulie 2002, înaintea împlinirii termenului de prescripție de 3 ani.

A precizat recurenta că prin clauza nr.

8.6 lit. c) din contract a fost stipulată o obligație prin care intimata pârâtă

s-a angajat să obțină un rezultat determinat, respectiv plata de către

societatea privatizată a datoriilor pe care le avea în momentul încheierii contractului

de vânzare cumpărare, și este deci îndreptățită să solicite îndeplinirea exactă

a obligației în conformitate cu prevederile art. 1073 C. civ.

Recursul nu este fondat.

Părțile au încheiat contractul din 2

august 1999, prin care SC P.B.A. SRL cu sediul în localitatea Brad a cumpărat

de la F.P.S., D.T.H. un număr de 1.569 acțiuni în sumă totală de 1.569.000 lei,

reprezentând 2,136% din valoarea capitalului social subscris al societății.

La punctul 8.6 lit. c) din contract

s-a stipulat clauza conform căreia, cumpărătorul se obligă să asigure plata

datoriilor societății (SC A. SA Brad) către F.P.S.

Din interpretarea acestei clauze

contractuale, nu rezultă că intimata pârâtă s-ar fi obligat să plătească

datoriile societății, sau că le-ar fi preluat până la privatizare așa cum

reclamanta a pretins în litigiul dedus judecății.

Singura obligație pe care și-a

asumat-o la pct. 8.6 lit. a) a fost de a discuta cu ocazia aprobării în A.G.A.

a bilanțului pe anul în care societatea se privatizează sumele necesare pentru

plata drepturilor ce se cuvin reprezentantului F.P.S. în A.G.A. pe perioada

până la data privatizării societății, conform contractului de reprezentare.

Reclamanta a precizat în acțiunea sa

că obligația asumată de pârâtă este de a asigura plata datoriilor, deci o

obligație de „a face” și în mod corect instanța de apel a examinat motivele

aduse hotărârii instanței de fond având în vedere obiectul litigiului dedus

judecății.

Susținerea recurentei că prin clauza

nr. 8.6 lit. c), a fost stipulată o obligație prin care intimata pârâtă s-a

angajat să obțină un rezultat determinat, respectiv plata de către societatea

privatizată a datoriilor pe care le avea în momentul încheierii contractului de

vânzare cumpărare, este o simplă apărare care nu a fost dovedită.

În ceea ce privește prescripția

dreptului reclamantei de a cere dividende pentru anul 1995 (dacă s-ar fi

dovedit) în mod corect instanța de apel a reținut că acesta s-a prescris și pe

cale de consecință, și dreptul accesoriu privind plata daunelor interese

moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor.

Astfel, dreptul la acțiune pentru

dividende aferente anului 1995 s-a născut în luna aprilie 1996, iar acțiunea

s-a formulat de reclamantă la data de 2 august 2002, deci peste termenul de 3

ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Susținerea recurentei că în raport

de obiectul acțiunii termenul de prescripție curge de la data semnării

contractului 2 august 1999 este o apărare invocată pentru a se eluda

dispozițiile legale privind prescripția extinctivă.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică și

urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă

ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 131 din 3 mai

2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 18 martie 2005.