ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2434/2008

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3143

din 17 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara a fost admisă acțiunea

reclamantei A.V.A.S. București și a fost obligată pârâta SC G.I. SA Petroșani

să asigure plata de către SC R.I. SA a sumei de 2.973,10 lei reprezentând

dividende aferente anului 1995 sub sancțiunea plății de 100 lei/zi de

întârziere în executarea obligației.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că:

Prin contractul nr. AR

35/2000 cu care antecesoarea reclamantei F.P.S. a vândut pârâtei SC G.I. SA

Petroșani acțiuni reprezentând 69,821 % din capitalul social al SC R.I. SA, art.

8.7 pct. c, cumpărătorul s-a obligat să asigure în calitatea sa de acționar

majoritar al SC R.I. SA plata datoriilor acestei societăți către F.P.S.,

antecesoarea reclamantei (A.P.A.P.S.) A.V.A.S. București.

Pentru plata cu

întârziere a dividendelor pe anul 1995 de către F.P.S., reclamanta a calculat

suma de 2.973,1073 lei reprezentând daune interese moratorii conform situației

de calcul depusă la dosarul inițial.

Fiind vorba de o

obligație de a face, instanța supremă a stabilit că acțiunea reclamantei nu

este prescrisă.

Având în vedere

dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., se constată că această problemă

de drept a fost dezlegată de către Înalta Curte de Casație și Justiție și a

devenit obligatorie pentru judecătorii fondului.

Potrivit art. 969 și art.

970 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante, trebuie executate cu bună credință și obligă la toate urmările,

de echitate, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa.

Pe de altă parte, în

baza art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă

a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Având în vedere că nu a fost contestat

calculul sumei solicitate de reclamantă și că pârâta SC G.I. SA Petroșani s-a

obligat la art. 8.7 lit. c). din contractul nr. AR 35/2000 să asigure achitarea

de către SC R.I. SA antecesoarei reclamantei A.V.A.S. București (F.P.S.) plata

datoriilor acesteia, s-a admis primul capăt de cerere din acțiune așa cum a

fost formulat.

Pentru a asigura îndeplinirea obligației

asumate de către pârâta SC G.I. SA Petroșani, aceasta a fost obligată să achite

pârâtei și suma de 100 lei/zi de întârziere în executarea obligației de a determina

pe pârâta SC R.I. SA Aninoasa la plata sumei de 2.973,1073 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâta SC G.I. SA Petroșani care a solicitat casarea sentinței atacate și în

rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei.

În motivarea apelului s-a arătat că pârâta nu

are calitate procesuală pasivă întrucât, în urma divizării a transmis obligația

asumată prin contractul de privatizare către societatea nou creată.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia nr. 73 din 19 octombrie 2007, a admis apelul pârâtei și a respins

acțiunea reclamantei reținând că obligația pârâtei de a face, constând în

asigurarea plății dividendelor către reclamantă de către pârâta SC R. SA, a

devenit imposibil de executat întrucât această din urmă pârâtă este supusă procedurii

generale simplificate de insolvență.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen, reclamanta A.V.A.S. care solicită admiterea recursului său

și modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei și menținerea

sentinței instanței de fond.

În motivarea recursului său, întemeiat

în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că

hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 969 C. civ.,

întrucât exonerarea pârâtei de executarea obligațiilor contractuale era

posibilă doar în condițiile prevăzute de părți. Chiar dacă a intervenit o cauză

care a determinat imposibilitatea executării obligației intimata pârâtă ar fi

trebuit să o anunțe pe reclamantă în 5 zile și să-i transmită actele

doveditoare în 15 zile și pentru că nu a procedat astfel trebuie să suporte

toate daunele provocate celeilalte părți prin lipsa de notificare.

Recurenta susține și încălcarea

prevederilor art. 973 C. civ., întrucât societatea privatizată este un terț

față de contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni iar situația unui terț

față de contract nu poate conduce la stingerea obligațiilor asumate în acest

contract.

Examinând recursul prin prisma

motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Instanța de apel a pronunțat decizia

atacată cu recurs cu aplicarea corectă a legii și fără încălcarea prevederilor art.

969 și art. 973 C. civ., cum pretinde recurenta.

Instanța de apel a reținut în mod

corect că pârâta SC R. SA este supusă procedurii simplificate de insolvență

ceea ce presupune lichidarea patrimoniului acesteia și plata creanțelor conform

planului de distribuție, toate plățile fiind efectuate de lichidatorul desemnat

de judecătorul sindic, cu respectarea dispozițiilor imperative prevăzute de art.

121 – art. 130 din Legea nr. 85/2006.

În această situație, ce reprezintă un

caz de forță majoră, efectuarea plăților de societatea pârâtă aflată în faliment,

nu mai poate fi determinată de către pârâta SC G.I. SA. așa cum s-a angajat

prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni. Ca atare nu s-ar pune

problema aplicării greșite nici a art. 969 și nici a art. 973 C. civ., forța

majoră fiind o cauză de exonerare de răspundere care operează în puterea legii

și împiedică pe creditor să pretindă executarea obligației ori daune interese

de la debitor.

Pe de altă parte reclamanta –

recurentă nu a făcut nicio dovadă cu privire la daunele pe care le-ar fi suferit

prin lipsa de notificare a forței majore de către pârâtă, și care nu se

identifică în niciun caz cu pretențiile reclamantei din prezenta acțiune, care

ar fi provocat incidența prevederilor clauzei 11.4 din contractul de vânzare -

cumpărare de acțiuni. Neîndeplinirea culpabilă a obligației de anunțare a

intervenirii forței majore nu înlătură efectele exoneratoare ale acesteia ci,

în condițiile clauzei menționate, ar putea atrage suportarea de către partea în

culpă a daunelor provocate celeilalte părți prin lipsa de notificare, conform

clauzei menționate.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte

urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 73/A/2007 din 19 octombrie

2007, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 septembrie 2008.