ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1297/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea arbitrală înregistrată

la 12 iunie 2002, la Camera de Comerț și Industrie a României, reclamanta, A.P.A.P.S.

București, a chemat în judecată pârâtele, SC M.R. I.I. SA București, și SC

S.M.R. B.Ș. SA Balș, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie

obligată pârâta, SC M.R. I.I. SA la:

- executarea obligației prevăzută la

clauza nr. 8.7 lit. e), asumată prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni

nr. 168 din 7 iunie 1999, în sensul de a determina plata de către SC SMR B.Ș.

SA către F.P.S. (A.P.A.P.S.), a sumei totale de 645.852.000 lei, reprezentând:

- 263.675.000 lei dividende datorate

pentru exercițiul financiar al anului 1992;

- 263.675.000 lei daune interese

moratorii calculate pentru neachitarea dividendelor aferente exercițiului

financiar al anului 1992;

- 59.251.000 lei dividende datorate

pentru exercițiul financiar al anului 1993;

- 59.251.000 lei daune interese

moratorii calculate pentru neachitarea dividendelor aferente exercițiului

financiar al anului 1993;

- plata de daune-interese cominatorii

în cuantum de 1.000.000 lei pe zi de întârziere în executarea obligației.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că la 7 iunie 1999, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de

acțiuni nr. 168 între F.P.S. (actual A.P.A.P.S.), în calitate de vânzător, și

SC M.R. I.I. SA, în calitate de cumpărător, a 74,34 % din capitalul social al

SC S.N.R. B.Ș. SA. Prin clauza 8.7. lit. c), din contractul de vânzare-cumpărare

de acțiuni menționat, s-a prevăzut: „cumpărătorul, în calitate de acționar al

societății se obligă să asigure plata datoriilor societății către F.P.S”.

Pârâta, SC M.R. I.I., prin

întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii, deoarece a fost adresată

unei instanțe necompetente, considerând că este un terț față de eventualele obligații

ale SC S.M.R. B.Ș. SA față de reclamantă, și că acțiunea s-ar baza pe afirmații

nedovedite, întrucât dovezile pe care le folosește sunt acte ce provin de la

aceasta și nu îi pot fi opozabile.

SC M.R. B.Ș. SA, în întâmpinarea

depusă, solicită respingerea acțiunii, întrucât pretențiile solicitate nu fac

parte din obligațiile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni

invocat, și pentru că obligațiile plății dividendelor aferente anilor 1992 și

1993 sunt prescrise. De asemenea, consideră prescrisă și acțiunea introdusă în

temeiul contractului încheiat la 7 iunie 1999, și că dividendele neplătite sunt

„asimilate unor investiții făcute de proprietarul acționar”, neavând aspectul

„de debite” pentru societate.

Prin sentința nr. 463 din 4 noiembrie

2002, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României și a Municipiului București, a admis în parte acțiunea reclamantei,

A.P.A.P.S., împotriva pârâtei, SC M.R. I.I. SA, și a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 695.852.000 lei, potrivit obligației asumată prin

contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 168 din 7 iunie 1999, precum și la

plata sumei de 49.834.080 lei reprezentând taxă de arbitrare. A respins capătul

de cerere privind obligarea pârâtei la daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi

de întârziere.

La data de 6 ianuarie 2003, pârâta,

SC M.R. I.I. SA București, a formulat acțiune în anulare, împotriva sentinței

arbitrale nr. 463 din 4 noiembrie 2002, solicitând admiterea acțiunii în

anulare, anularea sentinței arbitrale, iar pe fond respingerea acțiunii

reclamantei, pârâta, SC M.R. I.I. SA, solicitând și suspendarea executării

sentinței până la soluționarea acțiunii în anulare.

Împotriva aceleiași sentințe, la

data de 20 ianuarie 2003, a formulat acțiune în anulare și pârâta, SC S.M.R. SA

B.Ș., arătând că nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, și

deci soluționarea litigiului s-a făcut fără să existe o convenție arbitrală, că

dividendele anului 1992 și 1993 erau prescrise, iar prin efectul obligației

stabilite la art. 8.7. lit. c) din contract cumpărătorul acțiunilor a devenit

debitor în nume propriu numai pentru datoriile societății existente la acel

moment, nu și pentru alte datorii prescrise, nedovedite sau inexistente.

Acțiunea în anulare formulată de

pârâta, SC S.M.R. SA, a fost înregistrată sub nr. 105/2003, la secția a V-a comercial,

a Curții de Apel București, care a dispus scoaterea cauzei de pe rol și

înaintarea secției a VI-a comercială

Prin încheierea de la 27 martie 2003,

pronunțată în cauză, s-a dispus conexarea dosarului nr. 105/2003, al Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, la dosarul nr. 1/2003, aflat pe rolul

aceleași secții.

Pârâtele și-au motivat în drept

acțiunile în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 364 lit. a), b) și c) C.

proc. civ.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a  comercială, prin decizia nr. 558 din 3 aprilie 2003, a luat act de

renunțarea pârâtei, SC M.R. I.I. SA, la judecarea cererii de suspendare a

executării sentinței arbitrale, și a respins acțiunile în anulare conexate

formulate de pârâte, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că obiectul litigiului l-a constituit obligația prevăzută de pct. 8.7 lit.

c) din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 168 din 7 iunie 1999, executarea

acesteia de către SC M.R.I.I. SA, având ca obiect plata sumei de 645.852.000

lei dividende aferente anilor 1992 și 1993, precum și daune interese pentru

neachitarea acestora, și deci fiind un litigiu patrimonial era susceptibil de soluționare

pe calea arbitrajului, potrivit art. 340 C. proc. civ., iar în raport de

prevederile art. 12 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, instanța

arbitrală este competentă să soluționeze prezentul litigiu.

Instanța a mai reținut că obligația,

asumată de pârâta, SC M.R.I.I. SA, de a asigura plata datoriilor (chiar

prescrise) ale societății, este rezultatul negocierilor, fiind personală și

distinctă, autonomă de obligația de plată a societății, pârâta devenind astfel

debitor în nume propriu. În raport de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni, dreptul la acțiune nu este prescris, acțiunea fiind trimisă prin poștă

la 7 iunie 2002, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la 7 iunie

1999, fiind formulată deci în termen.

Cu petițiile înregistrate la data de

27 mai 2003, și respectiv 2 iunie 2003, pârâtele, SC M.R. I.I. SA București și

SC S.M.R. SA Balș, au declarat recurs împotriva deciziei nr. 558, pronunțată la

3 aprilie 2003, de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pârâta, SC M.R. I.I. SA, prin

motivele de recurs formulate, arată că, în mod greșit și nelegal, curtea de

apel a considerat că acțiunea unui acționar pentru plata unor dividende ca

obligație socială, poate fi îndreptată împotriva unui alt acționar și nu a

societății, contrar prevederilor art. 3 din Legea nr. 31/1999. De altfel, în perioada

pentru care se solicită dividende (1992, 1993), SC M.R. I.I. SA nu exista,

înființându-se în anul 1998.

Printr-un al doilea motiv de recurs,

pârâta arată că instanța greșit a reținut că drepturile A.P.A.P.S. la plata

dividendelor aferente anilor 1992 și 1993 nu sunt prescrise, contrar

prevederilor decretului nr. 167/1958.

Recurenta, printr-un al treilea

motiv de recurs, arată că instanța nu s-a pronunțat asupra susținerilor sale în

temeiul cărora acțiunea trebuia dovedită, conform art. 1169 și următoarele din C.

civ., precum și art. 167 și următoarele din C. proc. civ., înscrisurile

administrate în cauză fiind probe neconcludente contestate de pârâte.

Prin recursul său și pârâta, SC

S.M.R. SA Balș, critică decizia pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că,

deși instanța a constatat că termenul de prescripție a obligației de plată a

dividendelor în relația dintre F.P.S. și SC SMR SA Balș s-a împlinit, a

considerat că obligația asumată de SC M.R. I.I. de a asigura plata acestor

datorii este personală și distinctă, fiind rezultatul negocierilor.

Recurenta arată că, prin efectul

obligației stabilită la pct. 8.7. din contractul nr. 168 din 7 iunie 1999,

cumpărătorul pachetului de acțiuni a devenit debitor în nume propriu numai

pentru datoriile societății privatizate existente la acel moment, nu și pentru

alte datorii prescrise, nedovedite sau inexistente.

Se mai menționează că, pentru

dovedirea pretențiilor sale, intimata-reclamantă a prezentat un calcul propriu

al dividendelor, precum și un calcul propriu al daunelor moratorii, evaluate la

sume egale cu cele reprezentând dividendele, ambele calcule materializate în

tabele nesemnate și neștampilate, și fără a face dovada comunicării lor către

societate.

Pârâtele, față de motivele invocate,

au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, în sensul

admiterii acțiunii în anulare și desființarea sentinței arbitrale nr. 463 din 4

noiembrie 2002, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamantei, A.P.A.P.S.

În drept, recursurile au fost

întemeiate pe prevederile pct. 9 și 10 ale art. 304 C. proc. civ.

Recursurile declarate de pârâte sunt

fondate.

Din analiza motivelor de recurs

invocate, raportate la actele și lucrările existente la dosar, rezultă că

acestea sunt întemeiate.

Astfel, potrivit contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. 168 din 7 iunie 1999, încheiat între intimata-reclamantă,

F.P.S. București, și recurenta-pârâtă, SC M.R. I.I. SA București, la pct. 8-7

al capitolului 8 „Cumpărătorul în calitate de acționar a-l societății se obligă

să asigure”:

(c) plata datoriilor societății

către F.P.S.

Temeiul acordării dividendelor și

majorărilor neachitate de societatea privatizată, SC S.M.R. B.Ș. SA, pe

perioada 1992 și 1993, de către instanțe, este prevederea contractuală anterior

citată.

Din această prevedere generică,

„plata datoriilor societății către F.P.S.”, nu rezultă asumarea obligației de

plată a dividendelor aferente anului 1992 și 1993 de către recurenta, SC M.R. I.I.”

SA București.

În realitate, față de data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, obligațiile de plată a dividendelor

aferente anului 1992 și 1993 ale societății privatizate erau prescrise, și deci

rezultă că au fost preluate numai datoriile care puteau fi urmărite de F.P.S.

în momentul încheierii contractului.

În concluzie, în mod greșit au

reținut instanțele, că obligația asumată de pârâta, SC M.R.I.I. SA, de a

asigura plata datoriilor (chiar prescrise) ale societății privatizate este

rezultatul negocierilor.

Față de aceste considerente, în

temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile

declarate de pârâte, va modifica decizia atacată, în sensul că va admite

acțiunile în anulare formulate de pârâte împotriva sentinței arbitrale, pe care

o va anula, iar pe fond, va respinge acțiunea reclamantei ca fiind prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

pârâtele, SC M.R. I.I. SA București și SC S.M.R. B.Ș. SA Balș, împotriva

deciziei nr. 558 din 3 aprilie 2002, a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială.

Modifică decizia atacată, în sensul

că admite acțiunile în anulare formulate de pârâte împotriva sentinței

arbitrale nr. 463 din 4 noiembrie 2002, pronunțate de Camera de Arbitraj

Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R.M.B.

Anulează hotărârea arbitrală, iar pe

fond respinge acțiunea reclamantei ca fiind prescrisă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 1 aprilie 2004.