ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4275/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la 8 august 2002, sub nr. 14493, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată pe pârâtul P.G., solicitând obligarea acestuia la executarea obligației asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B 083 din 15 octombrie 1999 la cap. 8, pct. 8.7 lit. c) respectiv asigurarea plății datoriilor SC G. SA către F.P.S. și anume sumele de 359.639 lei dividende pentru anul 1993 și 20.307.241 lei daune interese moratorii calculate pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate F.P.S. pentru anul 1995, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere.

Prin sentința comercială nr. 14937 din 24 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția comercială, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât și a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a apreciat că acțiunea nu este prescrisă în raport de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B 083 din 15 octombrie 1999 și prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Pe fond, tribunalul a constatat că în contract nu s-au prevăzut expres sumele pretinse, iar reclamanta nu poate pretinde decât sumele legal datorate și, nu prescrise la data încheierii contractului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen și motivat A.P.A.P.S., criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia sentinței apelate.

Prin decizia comercială nr. 134 din 15 aprilie 2004. Curtea de Apel București a respins. ca nefondat. apelul declarat de A.P.A.P.S. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și schimbarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. În motivarea recursului său recurenta face trimitere la prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., dar nu indică mijlocul de probă sau dovada administrată, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, asupra cărora instanța nu s-ar fi pronunțat ci se mulțumește să invoce „interpretarea eronată a materialului probator”. Ca atare instanța de recurs nu are cum să analizeze acest aspect ce privește aprecierea probelor, respectiv netemeinicia hotărârii.

Un alt motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită de către instanțe a art. 969 C. civ., în sensul că pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației sale asumată prin contractul dintre părți, aceea de a fi determinat societatea privatizată să efectueze plata daunelor datorate reclamantei și aceasta reprezintă ipse facto culpa acestuia în ce privește executarea întocmai și cu bună credință a clauzelor contractuale. Examinând recursul reclamantei prin prisma acestui din urmă motiv invocat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, instanțele făcând o corectă aplicare a legii. Astfel, în mod corect obligația asumată de pârât prin contract se referă la „datoriile societății”, sintagmă ce presupune obligațiile perfecte, ce pot fi aduse la îndeplinire prin executare silită și nu la obligații prescrise.

Mai mult obligația asumată de pârât nu este o obligație de rezultat ci una de diligență, iar sarcina de a dovedi neîndeplinirea acestei obligații revenea reclamantei care însă nu a făcut această dovadă. Reclamanta s-a mulțumit să afirme că neîndeplinirea obligației de către pârât rezultă din faptul neachitării datoriilor de către societatea privatizată, ignorând caracterul obligației de obligație de diligență. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează să respingă recursul, ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 134 din 15 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2004.