ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1848/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

3034 din 3 decembrie 2003 a Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de

contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea reclamantei S.I.F. B.C. SA

din Arad prin care solicitase obligarea pârâtei SC S. SA HUNEDOARA la plata

sumei de 311.323.744 lei cu titlu de dobânzi pentru neachitarea la timp a

dividendelor pentru perioada 1 ianuarie 1998 – 7 noiembrie 2002, reținându-se

că acțiunea este prescrisă.

S-a reținut că printr-o altă

hotărâre judecătorească reclamanta a obținut plata dividendelor pentru anul

1992 și 1996 (sentința civilă 1043/1999 a Tribunalului Hunedoara, definitivă

prin decizia civilă nr. 822/2001 a Curții de Apel Alba Iulia) ocazie cu care nu

a solicitat și plata dobânzilor.

Cum dobânzile comerciale curg

de drept din ziua exigibilității sumelor de bani, dreptul reclamantei la

dobânzi aferente s-a născut odată cu dreptul la dividende, drept care nu a fost

valorificat în termen de 3 ani prevăzut în Decretul nr. 167/1958.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia

civilă nr. 88/ A din 15 martie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială

și de contencios administrativ.

S-a reținut că în mod legal și

temeinic instanța de fond a apreciat ca prescris dreptul reclamantei la plata

dobânzilor ca fiind prescris deoarece, din actele dosarului, nu rezultă că pentru

anul 1996 s-ar fi stipulat vreun termen de către adunarea generală a

acționarilor în care să fie plătite dividendele, așa încât rezultă că plata

acestora s-a făcut în termen, motiv pentru care dobânzile nu sunt datorate.

Nemulțumită de această

decizie reclamanta a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie

și nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor

recurenta apreciază că în mod eronat s-a reținut de către instanța de apel că

creanța ei, constând în dividende, nu ar fi avut un termen când a devenit

exigibilă, așa încât debitorul putea plăti oricând, plata fiind considerată în

termen.

Invocând practică judiciară,

recurenta consideră că termenul de prescripție a dividendelor și a dobânzilor

aferente este de 3 ani și începe să curgă de la data aprobării bilanțului

contabil de către adunarea generală a acționarilor așa încât acțiunea sa nu

este prescrisă.

Prin întâmpinare intimata-pârâtă

a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe parcursul soluționării

recursului s-a făcut dovada că intimata pârâtă și-a schimbat denumirea în SC M.S.

HUNEDOARA, denumire sub care a fost citată pentru termenul de astăzi.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta:

Reclamanta a investit instanța

la 1 august 2003 solicitând dobânzile aferente dividendelor din 1996, dobânzi

calculate pe perioada 1 ianuarie 1998 – 7 noiembrie 2002, arătând în apel că perioada

reprezintă intervalul de timp scurs între data scadenței dividendelor și data

plății lor.

Chiar dacă instanța de apel

omite în motivarea sa susținerea apelantei, făcută atât la fond cât și în apel,

că termenul de prescripție a fost întrerupt prin acțiunea formulată în 1999

pentru plata dividendelor aferente anului 1996, pe fond, soluția dată este

legală, considerentele prezente urmând a complini motivarea soluțiilor date.

Însăși recurenta a

considerat că data scadenței plății dividendelor pentru anul 1996 era 1

ianuarie 1998, bilanțul contabil fiind adoptat în 1997 (fără a se preciza

data).

Potrivit art. 43 C. com.,

dobânzile curg de drept de la data exigibilității sumei, dată care în speța de

față o reprezintă 1 ianuarie 1998, cum susține reclamanta.

Acțiunea reclamantei pentru

plata dobânzilor a fost formulată la 1 august 2003, cu mult peste termenul de

prescripție de 3 ani prevăzut în art. 1 din Decretul nr. 167/1958.

Este adevărat că, așa cum

rezultă din considerentele deciziei nr. 822/2001 a Curții de Apel Alba Iulia

acțiunea recurentei de față pentru plata dividendelor aferente anului 1996, a

fost formulată la 18 octombrie 1999, dar la acea dată nu s-au solicitat și

dobânzile aferente, care curgeau de drept.

În consecință, acțiunea

reclamantei pentru plata dobânzilor aferente dividendelor din anul 1996,

formulată la 1 august 2003, este prescrisă, acțiunea formulată în anul 1999

pentru plata dividendelor neavând efect întreruptiv al prescripției dreptului

material la acțiune al dobânzilor, care n-au fost atunci solicitate și n-au

format obiectul vreunei cereri de chemare în judecată așa încât nu pot fi

aplicabile dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Complinind și amendând

motivarea deciziei din apel cu considerentele arătate, Curtea apreciază că

soluția pe fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul urmează a

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de S.I.F. B.C. împotriva deciziei nr. 88/ A din 15 martie 2004 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 mai 2006.