ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 345/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de

reclamanta APAPS București împotriva deciziei nr.494/A din 13 iunie 2001 a

Curții de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal s-a prezentat recurenta

reclamantă APAPS București prin consilier juridic P.D., lipsind intimata pârâtă

SC ”R.”.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către magistratul

asistent, după care Curtea, luând act că nu sunt chestiuni prealabile de pus în

discuția părților și nici nu s-au formulat cereri, constată cauza în stare de

judecată și acordă cuvântul, în fond, părții prezente.

Reprezentanta recurentei susține oral motivele de

recurs, astfel cum au fost precizate în scris cu privire la cuantumul daunelor

și pune concluzii de admitere a cererii.

C U R T

E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr.289 din 6 martie 2001

Tribunalul Sibiu a admis acțiunea reclamantei A.P.A.P.S. în contradictoriu cu

pârâta SC „R.” SA Sibiu pe care a obligat-o la plata sumei de 36.791.821 lei cu

titlu de daune moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor datorate

pentru exercițiul financiar al anului 1996.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a

reținut că pârâta a achitat cu întârziere dividendele datorate reclamantei ce

avea calitatea de acționar situație în care potrivit art.43 Cod comercial

datorează daune moratorii potrivit calculului anexat și necontestat.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâta,

criticile vizând faptul că părțile nu au stabilit o scadență a plății

dividendelor, iar dobânda calculată de reclamantă nu are nici o legătură

directă și necesară cu raportul obligațional intervenit între părți, reclamanta

solicitând dobânda bonificată și nu dobânda legală.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă

nr.494 din 13 iunie 2001 a admis apelul ,a schimbat în tot sentința criticată

în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.Pentru a se pronunța astfel

instanța de apel a reținut pe de o parte că părțile nu au prevăzut prin

convenție sau în cuprinsul hotărârii AGA data scadentă a dividendelor cuvenite

reclamantei pe anul 1996 și nici plata uor daune sau penalități în cazul

întârzierii plății dividendelor, iar pe de altă parte nu a solicitat dobânda

legală conform prevederilor art.43 Cod comercial, dobânda bonificată la BRD

deci dobânda aleasă de una din părți fără acordul celeilalte, și nici nu a

produs dovezi din care să rezulte că plata cu întârziere a dividendelor i-a

cauzat daune.

Cu petiția înregistrată la data de 20 august

2001, reclamanta a declarat recurs ,criticile vizând aspecte de nelegalitate și

netemeinicie, fiind invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Se susține că daunele au fost solicitate în baza

art.43 Cod comercial, text care particularizează regula cuprinsă în art.1088

din Codul civil, iar în perioada 1993 – 1999, deci anterior apariției O.G.

nr.9/2000 a avut deschis la BRD un cont de colectare a dividendelor situație în

care a apreciat cuantumul daunelor – moratorii în raport de dobânda practicată

de această bancă.

Ulterior recurenta a depus un calcul cu dobânda

la nivelul taxei de scont al Băncii Naționale, al căror cuantum se regăsește în

suma solicitată inițial.

Recursul este fondat.

Dobânzile în materie comercială reprezintă așa,

cum susține și recurenta, echivalentul daunelor provocate creditorilor prin

neexecutare și, în consecință, ele corespund folosirii sumei de bani aparținând

altuia de către debitor.

În comercial, au fost menținute principiile care

guvernează daunele compensatorii, pentru sume de bani, cu o derogare de ordin

general și cu consacrarea unor excepții de la regula limitării daunelor la

dobânzi compensatorii și înlăturarea daunelor corespunzătoare pagubei reale și

câștigului realizat.

Derogarea privește însă momentul de la care curge

dobânzile și faptul că acestea curg de drept.

Prin urmare, recurenta, a dat o interpretare

proprie dispozțiilor art.43 Cod comercial, atunci când a susținut că în cazul

neexecutării obligațiilor bănești de natură comercială are dreptul la dobânda

pe care ar fi încasat-o dacă banii se aflau în depozit cu termen.

După cum rezultă din susținerile recurentei,

sumele încasate cu titlu de dividende se varsă la bugetul statului și prin

urmare, nu sunt menite să ducă la constituirea de depozite.

Este adevărat că O.G. nr.9/2000 care reglementează

dobânda legală în materie comercială este ulterioară nașterii obligației de

plată a dividendelor, dar și în lipsa acestui act normativ sau a unei

stipulații convenționale între părți s-a acordat constant dobânda la nivelul

taxei de scont a Băncii Naționale care s-a considerat cea mai stabilă și

echitabilă într-un moment în care nu se mai putea pune în discuție dobânda

legală stabilită prin Decretul nr.311/1956.

Recurenta și-a însușit acest punct de vedere,

depunând un calcul având ca bază taxa de scont a B.N.R. în perioada în litigiu

sumă ce corespunde cu cea solicitată inițial.

În aceste condiții având în vedere cele arătate

potrivit art.312 Cod procedură civilă recursul urmează a fi admis, decizie

criticată urmând a fi modificată în sensul respingerii apelului ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de reclamanta AUTORITATEA

PENTRU PRIVATIZARE ȘI ADMINISTRAREA PATRICIPAȚIILOR STATULUI BUCUREȘTI,

împotriva deciziei nr.494/A din 13 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel

Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, modifică decizia

atacată în sensul că respinge apelul declarat împotriva sentinței nr.289 din 6

martie 2001, a Tribunalului Sibiu, pe care o păstrează.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie

2003.