ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 251/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de

reclamanta APAPS București împotriva deciziei nr.772 din 27 iunie 2001 a Curții

de Apel Cluj-Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

La apelul nominal nu s-au prezentat părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că

recursul este timbrat și că recurenta a solicitat judecarea în lipsă, după

care, Curtea, a reținut cauza în pronunțare pentru soluționare.

C U R T

E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul Cluj prin sentința civilă 446/6 martie

2001 a admis în parte acțiunea introdusă de Autoritatea pentru Privatizare și

Administrarea Participațiilor Statului împotriva pârâtei S.C. „I.C.P.M.” SA

Cluj Napoca, pe care a obligat-o la plata sumei de 16.269.404 lei cu titlu de

daune interese moratorii.

S-a reținut că prin hotărârea AGA din 7 aprilie

1998 a fost aprobat bilanțul contabil și contul de profit și pierderi al

societății pârâte stabilindu-se dreptul reclamantei la dividende în sumă de

61.696.963 lei acordându-se  pârâtei un termen de grație pentru plata sumei

până la 15 aprilie 1998.

Cum acest termen a fost depășit iar dividendele

au fost plătite abia la 15 ianuarie 1999 cu OP 22/1999, s-a solicitat de către

reclamantă daune interese moratorii în sumă de 22.567.940 lei, calculate la

nivelul dobânzilor bonificate de BRD la depozitele constituite de persoanele

juridice pe termen de un an.

În aceste condiții, instanța a considerat că

operează dispozițiile art.43 Cod comercial, respectiv curgerea de drept a

dobânzilor la suma reprezentând dividende.

Cu privire la calculul acestora, instanța nu a

împărtășit teza susținută de reclamantă și în lipsa unor dovezi a raporturilor

juridice cu BRD, daunele au fost stabilite la nivelul taxei de scont BNR,

conform art.3 din OUG 9/2000.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins de

Curtea de Apel Cluj care prin decizia 772 din 27 iunie 2001 a considerat că

aplicarea de către instanța de fond a OUG 9/2000 este legală, deoarece

reclamanta nu capitalizează dividendele încasate pentru a se pune problema

dobânzii acordate de băncile comerciale pe termen de l an.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamanta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor

Statului, care ,invocând motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod

procedură civilă, susține în esență că în raport  cu dispozițiile art.1088 Cod

civil și art.43 Cod comercial, pe cale de excepție, în raporturile de drept

comercial, daunele nu se calculează la nivelul dobânzilor legale ci potrivit

regulilor de drept comercial.

În temeiul dispozițiilor legale invocate,

inclusiv art.1088 (2) Cod civil se consideră că recurenta nu trebuia să facă

dovada prejudiciului suferit și a legăturii de cauzalitate, astfel că numai

prin încălcarea legii a fost respins apelul.

Recursul este nefondat.

Problema care se discută în recurs constă în

stabilirea naturii daunelor interese moratorii și modul de calcul al acestora.

Așa cum rezultă din acțiune cât și din motivarea

recursului, ceea ce se solicită de reclamantă este beneficiul nerealizat

constând în dobânda bancară.

Dispozițiile art.43 Cod comercial, invocate și

analizate de recurentă în cadrul motivelor de casare, nu se referă însă la

natura dobânzii sau la modul de calcul al acesteia, ci stabilește numai dreptul

la dobândă din ziua când sumele devin exigibile.

Pentru ca instanța de apel să fi admis daunele

interese moratorii în suma pretinsă prin acțiune, trebuia să se dovedească de

reclamantă ca pe perioada de la data când obligația de plată a devenit scadentă

și până la plata efectivă, avea deschis cont curent la BRD pentru constituirea

de depozite.

Prezumția existenței prejudiciului (art.1088 Cod

civil) invocată de recurentă pentru lipsa de folosință a dividendelor, nu poate

fi absolutizată pentru că prin acte normative intervenite în perioada de la

scadența plății, se impunea instituțiilor de genul recurentei să verse

dividendele la bugetul statului sau să deruleze fondurile rezultate din

operațiunile de privatizare prin conturi deschise la trezoreria statului și nu

la bănci comerciale.

În afară de cele arătate, pretențiile reclamantei

nu puteau fi admise în cuantumul menționat, și pentru motivul că până la 31

ianuarie 1998, data abrogării Decretului 311/1951, dobânda legală era de 6% pe

an, iar până la intrarea în vigoare a O.G. 9/2000, în materia dobânzii legale

nu au fost emise acte normative care să reglementeze această materie.

De aceea, în acest interval de vid legislativ

(abrogarea Decretului 311/1995- intrată în vigoare a OUG 9/2000) în lipsa

dovezii existenței conturilor la bănci comerciale, dobânda s-a acordat la

nivelul ratei de scont practicată de BNR.

Față de cele arătate, nu este evident în cauză

motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, decizia

recurată este temeinică și legală și recursul urmează să fie respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

București împotriva deciziei nr.772 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel

Cluj-Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie

2003.