ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1200/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de reclamanta APAPS București, împotriva

deciziei nr.973/COM din 10 decembrie 2001a Curții de Apel Constanța - Secția

Comercială .

La

apelul nominal s-a prezentat intimata-pârâtă SC  „Ș. N.C.” SA Hârșova prin

consilier juridic M. D., lipsind recurenta-reclamantă

apaps b

ucurești.

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că recurenta este

scutită în baza art.11 din Legea nr.146/1997 de timbrarea recursului, după

care, Curtea a acordat cuvântul părții prezente.

Reprezentantul intimatei-pârâte, a solicitat respingerea

rcursului potrivit motivelor din întâmpinare pe care le-a susținut oral.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar,constată următoarele:

Prin acțiune, reclamantul Fondul Proprietății de Stat, în

prezent APAPS București, a chemat în judecată pe pârâra SC „Ș.N.C.”SA Hârșova,

jud.Constanța, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța

s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 47.088.000 lei cu titlu de

dividende datorate pentru exercițiul financiar al anilor 1996 și 1997, plus

suma de 27.109.214 lei reprezentând daune interese moratorii calculate la

nivelul dobânzilor bonificate de BRD la depozitele constituite de persoanele

juridice pe termen de un an.

În motivarea cererii, reclamantul arată în esență, că în

calitate de acționar la societatea pârâtă, i se cuvenea în temeiul art. 67(2)

din Legea nr.31/1990, dividende începând cu data aprobării bilanțului contabil.

Cum pe de o parte, dividendele nu au fost achitate la termenul

arătat, iar pe de altă parte, obligația societăților comerciale de a plăti

divinde acționarilor este de natură comerecială, înseamnă că în cauză urmează a

fi angajată răspunderea pârâtei, care în raporturile comerciale cuprinde

dobânda comercială prevăzută de dispozițiile art.43 c.com. și care se cuvine

creditorului pentru întârzierea executării obligației.

Mai arată reclamantul că, potrivit art.43 c.com. în situația în

care obligațiile au ca obiect sume de bani, debitorul se află de drept în întârziere

din momentul în care obligația a devenit exigibilă, precizând totodată că

dobânzile pentru datoriile comerciale, curg de drept de la scadență chiar dacă

nu au fost prevăzute în contract și fără a fi necesară punerea în întârziere a

debitorului (în materie comercială, banii fiind fructiferi).

În raport  cu cele arătate și ținând cont că, obligația

debitoarei este certă și lichidă, rezultă că, pentru neexecutarea la termen a

obligațiilor de plată a dividendelor, creditoarea, respectiv reclamantul este

îndreptățit să solicite și să i se acorde sub forma daunelor interese,

dobânzile comerciale pe care le-ar fi încasat, dacă suma datorată ar fi fost

depusă în cont la banca la care și-a constituit depozitele.

Prin sentința civilă nr.1001/COM din 24 aprilie 2001, Tribunlul

Constanța-Secția Comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantului și pe fond a admis în parte acțiunea formulată de APAPS

București și a obligat pârâta SC „Ș.N.C.”SA Hârșova să plătească reclamantei

sumele de 2.957.000 lei reprezentânddividende datorate pentru exercițiul

financiar al anului 1996 și respectiv 44.131.000 lei, cu titlu de dividende

datorate pentru exercițiul financiar al anului 1997.

Prin aceeași sentință, au fost respinse pretențiile reclamantului,

referitoare la obligarea pârâtei și la plata sumei de 27.109.214 lei,

reprezentând daune moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de BRD,

la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, că

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, nu este întemeiată

în raport de prevederile art.24 din Legea nr.58/1991, iar în ceea ce privește

fondul litgiului, tribunalul a apreciat că în raport de probatoriul administrat

în cauză, reclamantei i se cuvin, în baza art.67(2) din Legea nr.31/1990,

numnai dividendele aferente exercițiului financiar al anilor 1996 și 1997, care

totalizează suma de 47.088.000 lei (2.957.000 lei dividende pentru anul 1996 și

44.131.000 lei pentru anul 1997).

Referitor la daunele interese moratorii al căror cuantum a fost

precizat la suma de 27.109.214 lei, prima instanță a reținut că reclamanta nu a

produs dovezi din care să rezulte legalitatea și temeinicia acestora, astfel

că, față de această situație, a dispus respingerea acestui capăt de cerere.

Apelul declarat de reclamanta APAPS București, prin care a fost

criticată sentința sub aspectul respingerii capătului de cerere, referitor la

obligarea pârâtei la plata daunelor interese moratorii în sumă de 27.109.214

lei a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr.973/COM din 10 decembrie

2001, pronunțată de Curtea de Apel Constanța-Secția Comercială.

Pentru a hotărâ astfel, instanța de apel a reținut că, chiar

dacă în cauză sunt incidente dispozițiile art.43 din c.com., această situație

nu o scutește pe reclamantă ca pentru acordarea daunelor interese, să facă

dovada existenței unui contract de depozit încheiat cu BRD, în lipsa căruia nu

se poate reține că ar fi suferit prejudiciul reclamat, întrucât chiar dacă

datoria este comercială, lichidă și exigibilă, dovezile în ceea ce privește

cuantumul dobânzilor, corespunzătoare daunelor interese ce urmează eventual a

fi acordate, trebuiesc administrate  pentru dovedirea temeiniciei pretențiilor.

Împotriva  acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta

APAPS București, susținând următoarele critici:

- decizia instanței de apel, se întemeiază pe o greșită

aplicare a legii, deoarece dobânzile solicitate  de APAPS sunt daune interese,

care au rolul de a repara prejudiciul suferit de creditor prin întârzierea

executării obligației de către debitor;

- în mod nelegal s-a respins cererea privind obligarea pârâtei

la plata dobânzilor, întrucât acestea erau datorate în temeiul art.43 din c.com.;

- dreptul la dobânzi este confirmat și de dispozițiile art.37

c.com. care stabilește că toate datoriile comerciale, lichide și exigibile, cum

a fost cazul dividendelor, sunt purtătoare de dobânzi din ziua când devin

exigibile.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Problema  de  drept  invocată  prin  prima  critică   adusă

deciziei, pronunțată în apel, este cea a dobânzii în materie comercială

reglementată de art.43 din c.com., prin derogare de la normele dreptului civil.

Această problemă este strâns legată de materia daunelor pentru

neexecutarea obligațiilor contractuale, astfel, când obligația contractuală

constă în a „face” sau a „da” a unui alt obiect decât o sumă de bani, regulă

invocată, care trebuie avută în vedere în ideea unei integrale despăgubiri a

creditorului, este că acesta din urmă poate reclama conform art.1084 c.civ.

atât pierderea cât și cât și câștigul nerealizat, cu condiția să facă dovada

existenței și întinderii lor.

Dacă pretenția constă în plata unei sume de bani, daunele sunt

prezumate, așa încât creditorul nu mai este obligat să facă dovada lor

(art.1088 alin.2 c.civ.).

Este de necontestat că în cauză obligația care nu a fost

îndeplinită, este comercială, așa încât, erau aplicabile dispozițiile art.43

din c.com. care stipulează că datoriile comerciale, lichide și plătibile în

bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.

Astfel, cuantumul dobânzilor comerciale, se stabilește de lege,

în afară de cazul când părțile au stipulat o sumă mai mare, dar în limitele

legilor speciale.

În speță, este de reținut că părțile nu au stabilit un cuantum

al dobânzii, care deși curge de drept, trebuie determinat.

Stăruința reclamantei de a i se acorda cu titlu de daune

interese dobânda pe termen de un an, nu poate fi primită întrucât, s-ar schimba

natura contractuală a acestor dobânzi.

Dobânda, în materia comercială, reprezintă așa cum susține și

recurenta, echivalentul daunelor provocate creditorului prin neexecutare și în

consecință ele corespund folosirii sumei de bani aparținând altuia de către

debitor.

În dreptul comercial, au fost menținute principiile care

guvernează daunele compensatorii pentru sume de bani, cu o derogare de ordin

general și cu consacrarea unor excepții de la regula limitării daunelor la

dobânzi compensatorii și  daunelor corespunzătoare pagubei reale și câștigului

realizat.

Derogarea privește însă, momentul de la care curg dobânzile și

faptul că acestea curg de drept.

Prin urmare, recurenta a dat o interpretare proprie

dispozițiilor art.43 din c.com. atunci când a susținut că, în cazul

neexecutării obligațiilor bănești, de natură comercială, creditorul este

îndreptățit să i se acorde dobânda care ar fi încasat-o dacă banii se aflau în

depozit cu termen.

După cum rezultă din susținerile recurentei, sumele încasate cu

titlu de dividende se varsă la bugetul statului și prin urmare nu sunt menite

să ducă la constituirea unor depozite.

Este adevărat că OG nr.9/2000, care reglementează dobânda legală

în materie comercială este ulterioară momentului nașterii obligației de plată,

a dividendelor, dar și în lipsa unei stipulații convenționale între părți, s-a

acordat dobânda la nivelul taxei de scont al BNR, cărora s-a considerat cea mai

stabilă și echitabilă într-un moment în care nu se mai putea pune în discuție

dobânda legală stabilită prin Decretul nr,.311/1954.

Cum recurenta nu și-a însușit un punct de vedere subsidiar, cu

un calcul subsidiar bazat pe probe, instanțele au soluționat acest capăt de

cerere cu respectarea principiului disponibilității.

Pe de altă parte, chiar ținând seama de cele reținute mai sus,

referitor la principiul disponibilității se constată că nu poate fi avut în

vedere, calculul depus în recurs, prin care cuantumul daunelor a fost

stabilit, raportat la dobânda de referință a BNR, din moment ce prin cererea

inițială  (care nu a fost modificată, deși există o asemenea posibilitate

conform art.132 (1) c.pr.civ.) s-a solicitat dobânda BRD, astfel că în acest

context, în mod corect instanța de apel a considerat că, reclamanta nu a putut

proba temeiul de raportare al daunelor moratorii la nivelul dobânzilor acordate

de BRD, reținere a cărei corectitudine este confirmată chiar de recurentă, care

a recurs prin cererea formulată în calea de atac, la o altă modalitate de

calcul a sumelor pretinse cu titlu de daune moratorii, care nu poate avea nici

o relevanță, față de cele arătate anterior.

Așa fiind, recursul declarat de APAPS București urmează a fi

respins ca nefondat și decizia atacată menținută.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E :

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta AUTORITATEA pentru PRIVATIZARE și

ADMINISTRAREA PARTICIPAȚIILOR STATULUI BUCUREȘTI, împotriva deciziei nr.973 din

10 decembrie 2001, a Curții de Apel Constanța - Secția Comercială și de

Contencios Administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică azi 26 februarie 2003.