ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1200/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta APAPS București, împotriva deciziei nr.973/COM din 10 decembrie 2001a Curții de Apel Constanța - Secția Comercială . La apelul nominal s-a prezentat intimata-pârâtă SC „Ș. N.C.” SA Hârșova prin consilier juridic M. D., lipsind recurenta-reclamantă apaps b ucurești. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recurenta este scutită în baza art.11 din Legea nr.146/1997 de timbrarea recursului, după care, Curtea a acordat cuvântul părții prezente. Reprezentantul intimatei-pârâte, a solicitat respingerea rcursului potrivit motivelor din întâmpinare pe care le-a susținut oral.

C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar,constată următoarele: Prin acțiune, reclamantul Fondul Proprietății de Stat, în prezent APAPS București, a chemat în judecată pe pârâra SC „Ș.N.C.”SA Hârșova, jud.Constanța, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 47.088.000 lei cu titlu de dividende datorate pentru exercițiul financiar al anilor 1996 și 1997, plus suma de 27.109.214 lei reprezentând daune interese moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de BRD la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an. În motivarea cererii, reclamantul arată în esență, că în calitate de acționar la societatea pârâtă, i se cuvenea în temeiul art. 67(2) din Legea nr.31/1990, dividende începând cu data aprobării bilanțului contabil.

Cum pe de o parte, dividendele nu au fost achitate la termenul arătat, iar pe de altă parte, obligația societăților comerciale de a plăti divinde acționarilor este de natură comerecială, înseamnă că în cauză urmează a fi angajată răspunderea pârâtei, care în raporturile comerciale cuprinde dobânda comercială prevăzută de dispozițiile art.43 c.com. și care se cuvine creditorului pentru întârzierea executării obligației. Mai arată reclamantul că, potrivit art.43 c.com. în situația în care obligațiile au ca obiect sume de bani, debitorul se află de drept în întârziere din momentul în care obligația a devenit exigibilă, precizând totodată că dobânzile pentru datoriile comerciale, curg de drept de la scadență chiar dacă nu au fost prevăzute în contract și fără a fi necesară punerea în întârziere a debitorului (în materie comercială, banii fiind fructiferi).

În raport cu cele arătate și ținând cont că, obligația debitoarei este certă și lichidă, rezultă că, pentru neexecutarea la termen a obligațiilor de plată a dividendelor, creditoarea, respectiv reclamantul este îndreptățit să solicite și să i se acorde sub forma daunelor interese, dobânzile comerciale pe care le-ar fi încasat, dacă suma datorată ar fi fost depusă în cont la banca la care și-a constituit depozitele.

Prin sentința civilă nr.1001/COM din 24 aprilie 2001, Tribunlul Constanța-Secția Comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și pe fond a admis în parte acțiunea formulată de APAPS București și a obligat pârâta SC „Ș.N.C.”SA Hârșova să plătească reclamantei sumele de 2.957.000 lei reprezentânddividende datorate pentru exercițiul financiar al anului 1996 și respectiv 44.131.000 lei, cu titlu de dividende datorate pentru exercițiul financiar al anului 1997. Prin aceeași sentință, au fost respinse pretențiile reclamantului, referitoare la obligarea pârâtei și la plata sumei de 27.109.214 lei, reprezentând daune moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de BRD, la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, nu este întemeiată în raport de prevederile art.24 din Legea nr.58/1991, iar în ceea ce privește fondul litgiului, tribunalul a apreciat că în raport de probatoriul administrat în cauză, reclamantei i se cuvin, în baza art.67(2) din Legea nr.31/1990, numnai dividendele aferente exercițiului financiar al anilor 1996 și 1997, care totalizează suma de 47.088.000 lei (2.957.000 lei dividende pentru anul 1996 și 44.131.000 lei pentru anul 1997). Referitor la daunele interese moratorii al căror cuantum a fost precizat la suma de 27.109.214 lei, prima instanță a reținut că reclamanta nu a produs dovezi din care să rezulte legalitatea și temeinicia acestora, astfel că, față de această situație, a dispus respingerea acestui capăt de cerere.

Apelul declarat de reclamanta APAPS București, prin care a fost criticată sentința sub aspectul respingerii capătului de cerere, referitor la obligarea pârâtei la plata daunelor interese moratorii în sumă de 27.109.214 lei a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr.973/COM din 10 decembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Constanța-Secția Comercială. Pentru a hotărâ astfel, instanța de apel a reținut că, chiar dacă în cauză sunt incidente dispozițiile art.43 din c.com., această situație nu o scutește pe reclamantă ca pentru acordarea daunelor interese, să facă dovada existenței unui contract de depozit încheiat cu BRD, în lipsa căruia nu se poate reține că ar fi suferit prejudiciul reclamat, întrucât chiar dacă datoria este comercială, lichidă și exigibilă, dovezile în ceea ce privește cuantumul dobânzilor, corespunzătoare daunelor interese ce urmează eventual a fi acordate, trebuiesc administrate pentru dovedirea temeiniciei pretențiilor.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta APAPS București, susținând următoarele critici: - decizia instanței de apel, se întemeiază pe o greșită aplicare a legii, deoarece dobânzile solicitate de APAPS sunt daune interese, care au rolul de a repara prejudiciul suferit de creditor prin întârzierea executării obligației de către debitor; - în mod nelegal s-a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor, întrucât acestea erau datorate în temeiul art.43 din c.com.; - dreptul la dobânzi este confirmat și de dispozițiile art.37 c.com. care stabilește că toate datoriile comerciale, lichide și exigibile, cum a fost cazul dividendelor, sunt purtătoare de dobânzi din ziua când devin exigibile.

Recursul reclamantei nu este fondat. Problema de drept invocată prin prima critică adusă deciziei, pronunțată în apel, este cea a dobânzii în materie comercială reglementată de art.43 din c.com., prin derogare de la normele dreptului civil. Această problemă este strâns legată de materia daunelor pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, astfel, când obligația contractuală constă în a „face” sau a „da” a unui alt obiect decât o sumă de bani, regulă invocată, care trebuie avută în vedere în ideea unei integrale despăgubiri a creditorului, este că acesta din urmă poate reclama conform art.1084 c.civ. atât pierderea cât și cât și câștigul nerealizat, cu condiția să facă dovada existenței și întinderii lor.

Dacă pretenția constă în plata unei sume de bani, daunele sunt prezumate, așa încât creditorul nu mai este obligat să facă dovada lor (art.1088 alin.2 c.civ.). Este de necontestat că în cauză obligația care nu a fost îndeplinită, este comercială, așa încât, erau aplicabile dispozițiile art.43 din c.com. care stipulează că datoriile comerciale, lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile. Astfel, cuantumul dobânzilor comerciale, se stabilește de lege, în afară de cazul când părțile au stipulat o sumă mai mare, dar în limitele legilor speciale. În speță, este de reținut că părțile nu au stabilit un cuantum al dobânzii, care deși curge de drept, trebuie determinat.

Stăruința reclamantei de a i se acorda cu titlu de daune interese dobânda pe termen de un an, nu poate fi primită întrucât, s-ar schimba natura contractuală a acestor dobânzi. Dobânda, în materia comercială, reprezintă așa cum susține și recurenta, echivalentul daunelor provocate creditorului prin neexecutare și în consecință ele corespund folosirii sumei de bani aparținând altuia de către debitor. În dreptul comercial, au fost menținute principiile care guvernează daunele compensatorii pentru sume de bani, cu o derogare de ordin general și cu consacrarea unor excepții de la regula limitării daunelor la dobânzi compensatorii și daunelor corespunzătoare pagubei reale și câștigului realizat. Derogarea privește însă, momentul de la care curg dobânzile și faptul că acestea curg de drept.

Prin urmare, recurenta a dat o interpretare proprie dispozițiilor art.43 din c.com. atunci când a susținut că, în cazul neexecutării obligațiilor bănești, de natură comercială, creditorul este îndreptățit să i se acorde dobânda care ar fi încasat-o dacă banii se aflau în depozit cu termen. După cum rezultă din susținerile recurentei, sumele încasate cu titlu de dividende se varsă la bugetul statului și prin urmare nu sunt menite să ducă la constituirea unor depozite. Este adevărat că OG nr.9/2000, care reglementează dobânda legală în materie comercială este ulterioară momentului nașterii obligației de plată, a dividendelor, dar și în lipsa unei stipulații convenționale între părți, s-a acordat dobânda la nivelul taxei de scont al BNR, cărora s-a considerat cea mai stabilă și echitabilă într-un moment în care nu se mai putea pune în discuție dobânda legală stabilită prin Decretul nr,.311/1954.

Cum recurenta nu și-a însușit un punct de vedere subsidiar, cu un calcul subsidiar bazat pe probe, instanțele au soluționat acest capăt de cerere cu respectarea principiului disponibilității.

Pe de altă parte, chiar ținând seama de cele reținute mai sus, referitor la principiul disponibilității se constată că nu poate fi avut în vedere, calculul depus în recurs, prin care cuantumul daunelor a fost stabilit, raportat la dobânda de referință a BNR, din moment ce prin cererea inițială (care nu a fost modificată, deși există o asemenea posibilitate conform art.132 (1) c.pr.civ.) s-a solicitat dobânda BRD, astfel că în acest context, în mod corect instanța de apel a considerat că, reclamanta nu a putut proba temeiul de raportare al daunelor moratorii la nivelul dobânzilor acordate de BRD, reținere a cărei corectitudine este confirmată chiar de recurentă, care a recurs prin cererea formulată în calea de atac, la o altă modalitate de calcul a sumelor pretinse cu titlu de daune moratorii, care nu poate avea nici o relevanță, față de cele arătate anterior.

Așa fiind, recursul declarat de APAPS București urmează a fi respins ca nefondat și decizia atacată menținută. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta AUTORITATEA pentru PRIVATIZARE și ADMINISTRAREA PARTICIPAȚIILOR STATULUI BUCUREȘTI, împotriva deciziei nr.973 din 10 decembrie 2001, a Curții de Apel Constanța - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi 26 februarie 2003.