ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1350/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4538 din 29 martie 2000, reclamantul Fondul Proprietății de Stat București a chemat în judecată pârâta S.C. S. S.A. Sibiu pentru ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 134.725.253 lei cu titlu de dividende pentru exercițiul financiar 1997 și 74.381.125 lei daune interese moratorii. Tribunalul Sibiu, prin sentința nr. 1523 din 17 octombrie 2000, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. S-a reținut că reclamanta este acționar al societății pârâte, îndreptățită la încasarea dividendelor stabilite de A.G.A., proporțional cu cota de participare la capitalul social (art. 67 din Legea nr. 31/1990, republicată).

Totodată, s-a reținut că dividendele sunt creanțe comerciale ce produc dobândă de drept, exigibile din momentul aprobării acestora în A.G.A., astfel că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 43 C. com. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 92/ A din 7 februarie 2001, a admis apelul pârâtei, a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a respins capătul de cerere privind daunele moratorii. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că daunele interese moratorii reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligației ce rezultă dintr-un contract sau convenție a părților, ceea ce nu este cazul în speță.

Potrivit art. 68 din Legea nr. 31/1990, aportul acționarilor nu este purtător de dobândă, astfel că, reține Curtea, reclamanta nu este îndreptățită să pretindă daune. Mai mult, argumentează aceeași instanță, reclamanta, solicitând aceste daune, nerecunoscute de pârâtă, trebuia să dovedească cuantumul prejudiciului, cu acte pentru nivelul dobânzilor și punerea în întârziere a pârâtei. Cu petiția înregistrată la data de 27 martie 2001, reclamanta A.P.A.P.S., succesoarea legală a FPS, a declarat recurs împotriva deciziei mai sus precizată, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și 303 C. proc. civ. Recursul a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ.

Criticile formulate de reclamantă vizează nelegalitatea și netemeinicia deciziei atacate în partea privitoare la neacordarea daunelor interese moratorii, în sumă de 74.381.125 lei, stabilite la nivelul dobânzii bonificate de B.R.D., la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an. Recurenta a invocat prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ. și a susținut că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea Legii nr. 31/1990. În argumentarea acestei critici, recurenta a susținut că dreptul de a pretinde dividende pe anul 1997 s-a născut la aprobarea de către Adunarea generală a bilanțului contabil, că, dividendele sunt drepturi de creanță ce pot fi valorificate pe calea acțiunii în justiție, cât timp plata acestora nu se face din proprie inițiativă.

Totodată, a arătat că dividendele nu reprezintă aport la capitalul social, ci cotă parte din beneficiu ce se cuvine acționarilor, proporțional cu cota de participare la capitalul social. A mai susținut că legea prezumă prin art. 43 C. com. că lipsa folosinței banilor produce creditorului un prejudiciu și, cum debitorul se află de drept în întârziere, din momentul în care obligația a devenit exigibilă, în mod greșit instanța nu i-a acordat daunele interese moratorii. Recursul este fondat și va fi admis, casată decizia, cu trimitere spre rejudecare aceleași instanțe, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea actelor aflate la dosar și din susținerile orale ale recurentei-reclamante, în raport de criticile ce vizează neacordarea daunelor moratorii, Curtea reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990.

Astfel, instanța avea de examinat, în condițiile în care nu s-a pus în discuție aprobarea bilanțului și plata dividendelor aferente anului 1997, numai cererea pentru plata daunelor moratorii. Este de necontestat că obligația de plată a dividendelor este o obligație comercială și că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 43 C. com. Motivarea instanței de apel, în sensul că dividendele nu sunt purtătoare de dobânzi, este incorectă în raport de prevederile art. 67 din Legea nr. 31/1990. Chiar și aportul acționarilor la capitalul social, în situațiile prevăzute de lege este purtător de dobânzi. În cauză, însă, instanța face o confuzie între aport la capital și dividend, invocând o prevedere legală (art. 68 din Legea nr. 31/1990) ce nu-și găsește aplicabilitate în speță.

Datoria pârâtei, cu titlu de dividende, a devenit certă, lichidă și exigibilă, după aprobarea bilanțului de către A.G.A., care a dispus și distribuirea beneficiilor. De la această dată, dreptul de a pretinde dividende a devenit un drept de creanță, aparținând fiecărui acționar care are deschis și dreptul la acțiune pentru valorificarea acestora, în cazul în care plata s-a făcut cu întârziere. Prin urmare, de principiu, dividendele sunt purtătoare de dobânzi comerciale, numai că, în speță, s-au solicitat dobânzi bancare la nivelul B.R.D., pentru depozite constituite de persoanele juridice, pe timp de un an. Cu înscrisurile depuse la dosar, recurenta a prezentat instanței și varianta de calcul a prejudiciului, în raport de dobânda la vedere a B.R.D.

și, respectiv, rata de referință a B.N.R. în perioada solicitată. În situația dată, Curtea apreciază că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin clarificate, stabilirea cuantumului prejudiciului, urmând a se face de către instanța de apel, prin completarea probatoriului în acest sens. Astfel fiind, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. București, împotriva deciziei nr. 92/ A din 7 februarie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 5 martie 2003.