Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.04.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2593/2005

HOTĂRÂRE
01.04.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2593/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Iași, prin sentința civilă nr. 17 din 3 decembrie 2004 a admis cererea de ordonanță președințială formulată de A.N.A. Române privind executarea sentinței civile nr. 885 din 29 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul Iași. În baza art. 403 alin. (4) C. proc. civ. cu referire la art. 581 din același cod a dispus suspendarea executării sentinței nr. 885/2004 a Tribunalului Iași până la soluționarea de către instanța de recurs a cererii de suspendare formulată în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. civ. U.D.(pârâta) a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 17 din 3 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Iași, invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Aceasta arată că în cazul ordonanței președințiale, regula este ca judecata să se facă cu citarea părților, că având domiciliul în municipiul Iași putea fi citată urgent prin mijloacele prevăzute de lege, fără întârzierea judecății. Judecata fără citarea părților este o excepție și deși s-a dispus acest lucru, paradoxal în practică se menționează procedura completă. Consideră că cererea avea drept scop tergiversarea puterii în executare a trei hotărâri judecătorești care i-au dat câștig de cauză în procesele avute cu intimata. În ședința publică de azi, s-a prezentat avocata recurentei, care a învederat instanței că recursul a rămas fără obiect, dat fiind că recursul declarat de A.N.A. Române împotriva sentinței nr. 885 din 29 octombrie 2004 a Tribunalului Iași (a cărei suspendare a executării s-a dispus prin hotărârea recurată în prezenta cauză) a fost respins potrivit deciziei civile nr. 49 din 20 ianuarie 2005 a Curții de Apel Iași.

S-a depus la dosar un certificat cu nr. 6680 din 27 ianuarie 2005 are atestă această împrejurare. Față de cele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge ca rămas fără obiect recursul declarat de intimata U.D. împotriva sentinței civile nr. 17 /2004 a Curții de Apel Iași.

DECIDE: Respinge ca rămas fără obiect recursul declarat de intimata U.D. împotriva sentinței civile nr. 17 din 3 decembrie 2004 a Curții de Apel Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2005.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3048/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 decembrie 2004, petenta SC C.T.C. SRL Iași în contradictoriu cu SC S.C. SA Iași, a formulat o cerere de suspendare provizorie pe calea ordon
ÎCCJ 2005-04-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2831/2005
lor din dosar, constată următoarele; Prin încheierea din 13 ianuarie 2004 a Judecătoriei Iași a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite a sentinței civile nr. 21015/2002 a Judecătoriei Iași a deciziei civile nr. 791/2003 a T
ÎCCJ 2005-02-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1173/2005
în dosarul nr. 2838/2004 și fixându-se termen pentru soluționare la 16 septembrie 2004. La data de 21 aprilie 2004 s-a soluționat o primă cerere de suspendare a executării celor două hotărâri, pe cale de ordonanță președințială, prin închei
ÎCCJ 2005-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5012/2005
a s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și art. 720 3 C. proc. civ., acordând intimatei – pârâte ceea ce nu a cerut prin cererea reconvențională - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și aplică greșit
ÎCCJ 2005-10-07
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4574/2005
Asupra recursului de față: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iași la data de 7 martie 2005, petentul SC C. SA a solicitat în contradictoriu cu SC U. SA Iași, să se dispună suspendarea pe cale de ordonanță președențială a executări
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă