ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1173/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1173/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în Camera

de consiliu la data de 25 iunie 2004, în dosarul civil nr. 2301/2004 al Curții

de Apel București, secția a III-a civilă, s-a admis cererea formulată de

petenții C.V.C. și C.L., pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu

cu intimații P.V. și V.P. și în consecință:

S-a dispus suspendarea provizorie a

executării deciziilor civile nr. 2028 A din 11 noiembrie 2003 și respectiv nr.

112 A din 6 februarie 2004 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, până la soluționarea cererii de suspendare a celor două hotărâri,

formulată pe calea dreptului comun.

Prin aceeași încheiere s-au respins

excepțiile prematurității cererii, precum și a autorității de lucru judecat

invocate de intimați.

S-a respins ca lipsită de interes

cererea de suspendare a executării acelorași decizii formulată de SC T.T. SRL.

În final s-a respins ca neîntemeiată

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimații P.V. și

V.P.

Pentru a dispune în acest sens,

încheierea recurată a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

2301 din 18 iunie 2004, petenții C.V.C., C.L. și SC T.T. SRL au solicitat

suspendarea provizorie, pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu

cu intimații V.P. și P.V., a executării deciziilor civile nr. 2028/A din 11

noiembrie 2003 și respectiv nr. 112/A din 6 februarie 2004 pronunțate de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, executare începută în dosarul nr.

227/2004 de către Biroul Executorului Judecătoresc G.D., până la judecarea

cererii de suspendare formulată prin cererea de recurs, în temeiul art. 300

alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 2028 A din

11 noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a admis

apelul declarat de reclamanții V.P. și P.V. împotriva sentinței civile nr. 1165

din 19 februarie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 București, în contradictoriu

cu intimata-intervenientă C.L.; s-a admis cererea de aderare la apelul

reclamanților, formulată de intervenienta SC T.T. SRL; a fost schimbată în

parte sentința civilă apelată și, pe fond, s-a admis acțiunea reclamanților,

fiind omologat raportul 2 de expertiză; s-a admis cererea de intervenție

forțată împotriva lui C.V.C. și C.L.; s-a respins apelul declarat de

intervenientul C.V.C. împotriva aceleiași sentințe civile; au fost menținute

celelalte dispoziții, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 112 A din 6

februarie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a admis

cererea formulată de apelanții-reclamanți, s-a dispus îndreptarea erorii

materiale din dispozitivul deciziei civile nr. 2028 A din 11 noiembrie 2003 în

sensul că a fost obligat intimatul C.V.C. și nu V., cum din eroare s-a trecut;

la primul alineat, instanța a dispus să se menționeze că apelul s-a admis în

contradictoriu cu C.V.C. și cu apelanta-intervenientă SC T.T. SRL.

De asemenea s-a respins apelul

formulat de intervenienții C.L. și SC T.T. SRL.

S-a dispus completarea alin. (7) din

dispozitivul deciziei în sensul că „au fost obligați intimații C.V.C., C.L. și

SC T.T. SRL la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 292.000.000 lei la

Judecătoria sectorului 2 București către apelanții P. și a sumei de 108.500.000

lei taxă de timbru în apel”.

S-a dispus completarea alin. (3) al

dispozitivului deciziei civile în sensul că s-a dispus obligarea în solidar a

lui C.V.C., C.L. și SC T.T. SRL la plata sumelor de 17.054 dolari SUA, în

echivalent la data plății, reprezentând pretenții, 1500 dolari SUA, daune

interese, 26.910 dolari SUA, în echivalent în lei la data plății, reprezentând

lipsa de folosință a imobilului pentru perioada 6 octombrie 1996-30 aprilie

1997 și 1000 dolari SUA în echivalent la data plății, reprezentând garanția

inițială către apelanții-reclamanți V.P. și V. A fost înlăturată dispoziția

referitoare la admiterea cererii de aderare la apel, formulată de SC T.T. SRL.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei nr. 2028 A/2003.

Împotriva acestor decizii civile au

declarat recurs petenții din dosarul de față, astfel cum rezultă din

certificatul emis de grefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă,

fiind înregistrat sub nr. 2838/2004.

Având în vedere susținerile

petenților că acest imobil reprezintă singura lor locuință, aspect necontestat

de către intimații-reclamanți, prin încheiere s-a constatat că aceștia dovedesc

urgența în formularea cererii de suspendare, pe cale de ordonanță

președințială, riscul pierderii locuinței reprezentând pentru ei un prejudiciu

cu consecințe deosebit de grave și, prin urmare s-a admis, în temeiul

prevederilor art. 300 alin. (2) și (3) cu referire la art. 403 alin. (4) C.

proc. civ.

Referitor la excepția autorității de

lucru judecat s-a reținut că intimații nu au depus la dosar înscrisuri

(încheiere sau certificat emis de grefa instanței) din care să rezulte că

Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat o altă cerere de suspendare a

executării formulată pe calea ordonanței președințiale, privind aceleași părți,

aceleași decizii și pentru aceleași motive, în raport de care să se verifice

tripla identitate prevăzută în art. 1201 C. civ., astfel că excepția a fost

respinsă.

Excepția prematurității cererii a

fost considerată de asemenea nefondată, reținându-se că instanța sesizată cu

prezenta cerere de suspendare, respectiv Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, este competentă să soluționeze recursurile declarate de petenți

împotriva celor două decizii civile, chiar dacă dosarul de recurs nu i-a fost

trimis, până la momentul judecății, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Referitor la excepția lipsei de

interes a petentei SC T.T. SRL în promovarea cererii de suspendare s-a reținut

că este fondată, deoarece executarea silită nu a fost începută și împotriva

acesteia, în temeiul celor două decizii.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs intimații V.P. și P.V., criticând-o pentru motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenții susțin că încheierea

recurată a fost pronunțată fără ca instanța să fie legal investită cu

soluționarea recursului, așa cum cer dispozițiile art. 300 alin. (2) și art.

303 alin. (6) raportat la art. 114 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă, devenea instanță de recurs numai după

trimiterea și înregistrarea dosarului de fond, or, în cauză, ea nu fusese legal

investită până la pronunțarea încheierii. De altfel, dosarul de recurs se afla

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție de unde, potrivit dispozițiilor

art. II alin. (2) și (3) din Legea nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 58/2003 trebuia scos și trimis instanței devenită competentă, fapt care nu

s-a produs nici până la data promovării prezentului recurs. În consecință,

recurenții solicită respingerea cererii de suspendare ca prematură.

Al doilea motiv de recurs vizează

tot nelegalitatea încheierii, în raport de faptul că, neavând la dispoziție

dosarul cauzei, instanța nu a putut verifica dacă este competentă, ceea ce ar

impune, în opinia recurenților, casarea încheierii și trimiterea cauzei pentru

rejudecare.

Al treilea motiv de recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. se referă la

greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat, în raport de

faptul că situația avută în vedere la rezolvarea primei cereri de suspendare,

pe calea ordonanței președințiale nu s-a schimbat.

Următorul motiv de recurs, întemeiat

tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, vizează soluționarea cererii

fără plata cauțiunii, încălcându-se astfel dispozițiile art. 300 alin. (3) C.

proc. civ.

În fine, recurenții invocă

netemeinicia încheierii raportată la lipsa motivelor din chiar cererea de

suspendare provizorie a executării, solicitând admiterea recursului și

obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează.

Prezenta cerere de suspendare a

executării silite, pe cale de ordonanță președințială a fost înregistrată la

Curtea de Apel București și repartizată secției a III-a civilă la data de 18

iunie 2004 (dosar nr. 2301/2004).

La data formulării acestei cereri,

se aflau înregistrate la Tribunalul București cele două recursuri declarate

împotriva deciziilor nr. 2028 A din 11 noiembrie 2003 și respectiv nr. 112 A

din 6 februarie 2004 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

primul la data de 29 ianuarie 2004, iar al doilea la data de 3 martie 2004.

Aceste recursuri au fost înaintate Înaltei Curți de Casație și Justiție la data

de 19 martie 2004, fiind înregistrate în dosarul nr. 2838/2004 și fixându-se

termen pentru soluționare la 16 septembrie 2004.

La data de 21 aprilie 2004 s-a

soluționat o primă cerere de suspendare a executării celor două hotărâri, pe

cale de ordonanță președințială, prin încheierea din aceeași zi, în sensul

respingerii ei ca nefondată.

La data de 26 mai 2004 s-a fixat

primul termen pentru soluționarea cererii de suspendare a executării deciziei

nr. 2028 A din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, pe temeiul art. 300 alin. (3) și art. 403 alin. (3) C. proc. civ,

cerere scoasă de pe rol și trimisă Curții de Apel București, secția civilă,

conform încheierii din 9 iunie 2004.

Dosarul nr. 2838/2004 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în care se află cele două recursuri a fost trimis

Curții de Apel București la data de 29 iunie 2004, deci la un interval de timp

de 4 zile de la data care această din urmă instanță se pronunțase deja prin

încheierea recurată în prezenta cauză.

Recurenții susțin nelegalitatea

încheierii de suspendare rezultată din lipsa dosarului de fond, în

materialitatea sa.

Susținerea este eronată; redactarea

textului din art. 403 alin. (4) C. proc. civ. în sensul că, „în cazuri urgente,

președintele instanței poate dispune suspendarea provizorie a executării pe

cale de ordonanță președințială, până la soluționarea de către instanță a

cererii de suspendare”, coroborată cu prevederea din art. 300 alin. (2) și (3)

privind suspendarea, la cerere, chiar înainte de primul termen de judecată

conduce la concluzia că singura condiționare legală privind formalismul

acceptării unei astfel de cereri o constituie existența sesizării instanței cu

judecarea recursului.

Este evident că, într-un sistem

judiciar marcat de o stabilitate a legislației este absolut logic ca instanța

sesizată să fie și în posesia dosarului care conține cererea pe care trebuie să

o soluționeze, dar, în speță, justițiabilii nu pot fi prejudiciați și

împiedicați să uzeze de prevederi legale procedurale, cel puțin sub aspectul

accesului la ele, ca urmare a producerii unor modificări legislative privind

competența materială a instanțelor, care generează sincope în derularea

mecanismelor administrative, pentru aplicarea lor.

Pe de altă parte, câtă vreme

aplicarea prevederilor art. 300 alin. (2) și (3) coroborate cu cele ale art.

403 alin. (4) C. proc. civ. nu implică o examinare a motivelor de recurs

privind legalitatea și temeinicia deciziilor recurate nu se poate susține că

lipsa dosarului, în materialitatea sa, face imposibilă pronunțarea asupra unei

astfel de cereri, mai ales că el a fost substituit prin depunerea copiilor de

pe recursuri, a certificatelor eliberate de Înalta Curte de Casație și Justiție

privind existența și situația soluționării lor.

Întrucât legiuitorul face trimitere

la procedura specială a ordonanței președințiale, reglementată de art. 581 și

art. 582 C. proc. civ. este evident că încheierea recurată a fost pronunțată cu

respectarea legii privind existența sesizării instanței competente.

În acest context, apar ca nefondate

primele două motive de recurs.

Referitor la excepția autorității de

lucru judecat, motivul de recurs este nefondat.

În primul rând, prin încheierea din

21 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2838/2004 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție a fost soluționată cererea de suspendare provizorie a

executării, pe cale de ordonanță președințială, în sensul respingerii ei,

reținându-se ca argumente lipsa dovezii privind începerea executării silite și

a celei privind existența unui caz de urgență, în sensul legii. Nu s-a examinat

aparența dreptului, deci chiar elementul invocat de recurenți în susținerea

excepției, respectiv starea de fapt și argumentele de drept invocate de

intimați. Prin urmare, nu se poate susține întemeiat că încheierea recurată a

înfrânt autoritatea lucrului judecat prin încheierea din 21 aprilie 2004.

În ce privește motivul de recurs

legat de neplata unei cauțiuni distincte pentru prezenta cerere de suspendare

urmează ca acesta să fie respins ca nefondat pentru considerentele corect

reținute în încheierea recurată.

Instanța legal sesizată inițial cu

judecarea cererii de suspendare a executării, pe calea dreptului comun a

stabilit o cauțiune în sumă de 100.000.000 lei, care a și fost consemnată cu

recipisa C.E.C. nr. 42.30.01/04/40.6/000228 din 8 iunie 2004. Este evident că

această cauțiune acoperă, sub aspectul cuantumului, toate criteriile de

evaluare rezultate din cele două hotărâri recurate, până la soluționarea

recursurilor; prin urmare, aceasta acoperă toată perioada până la soluționarea

cererii de suspendare pe calea dreptului comun, inclusiv perioada suspendării

provizorii.

Oricum, prin consemnarea cauțiunii

stabilite în condițiile specifice cauzei s-a realizat scopul prevederii ei

legale, respectiv acela de a asigura acoperirea eventualelor despăgubiri

solicitate pentru prejudiciile cauzate în urma exercitării recursului, scop ce

rezultă din textul art. 300 alin. (5) teza ultimă C. proc. civ.

În ce privește temeinicia cererii de

suspendare provizorie, pe calea ordonanței președințiale, prin încheierea

recurată s-a reținut, în esență, că imobilul asupra căruia poartă executarea

silită constituie singura locuință a intimaților, ceea ce justifică atât

urgența cât și aparența dreptului pentru aceștia și face posibilă admiterea

cererii de suspendare a executării.

Argumentarea ultimului motiv de

recurs, legat de temeinicie, cuprinde în cea mai mare parte apărările formulate

pe calea întâmpinării cu ocazia soluționării prezentei cereri de suspendare.

Toate aceste apărări au fost

examinate și s-au făcut referiri la ele în motivarea încheierii recurate, fiind

corect respinse.

Recurenții consideră ca argument

hotărâtor pentru lipsa temeiniciei cererii intimaților faptul că aceștia au

semnat un contract de ipotecă, având ca obiect imobilul în care locuiesc și

care este supus executării, ca garanție pentru executarea unui contract de

antrepriză încheiat cu recurenții în 1996. Cum intimații știu că nu s-a

executat contractul de antrepriză rezultă că și-au asumat singuri riscul

pierderii propriei locuințe, astfel că solicitarea suspendării executării nu ar

avea suport.

Argumentul nu poate fi reținut

pentru că nu are o legătură directă cu cauza.

Problema executării contractului de

construire nr. 5 din 19 august 1996, garantat cu ipotecă, precum și problema

răspunderii intimaților pentru neexecutarea acestuia formează obiectul

litigiului soluționat prin cele două decizii recurate și este evident că, până

la pronunțarea unei soluții irevocabile, intimații au posibilitatea să uzeze de

căile legale de atac, în speță recursul.

Executarea silită a pornit în baza

celor două decizii recurate și nu în baza contractului de ipotecă, fapt ce

rezultă și din sentința nr. 3613 din 21 mai 2004 a Judecătoriei sectorului 1

București prin care s-a soluționat contestația la executare formulată de

intimați.

Prin urmare, nu este exclusă

posibilitatea ca intimații, după soluționarea recursurilor, fie să nu mai fie

nevoiți să suporte executarea, în cazul admiterii lor, fie să execute în altă

modalitate obligațiile de plată, în cazul respingerii lor.

Oricum, aparența dreptului există,

în limitele cerute de rezolvarea pe cale de ordonanță președințială, fără a

examina vreun motiv invocat de intimați prin care s-ar prejudeca fondul.

În concluzie, pentru toate

considerentele expuse se va respinge recursul ca nefondat [art. 312 alin. (2)

C. proc. civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de intimații V.P. și P.V. împotriva încheierii din 25 iunie 2004 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă, dată în dosar nr. 2301/2004.

Respinge cererea intimaților pentru

acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2005.