ÎCCJ, Decizia nr. 224/2004

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar ,

constată următoarele:

La data de 11 aprilie 2004, pârâta

SC M.X. SA Galați a solicitat suspendarea provizorie a deciziei nr. 38/R din 12

martie 2004 a Tribunalului Galați, secția civilă, invocând dispozițiile art. 581

C. proc. civ., raportat la art. 300 alin. (3) teza II, cu referire la art. 403 alin.

(4) din același cod.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția comercială, prin încheierea nr. 1680, pronunțată la data de 6 mai 2004,

în dosarul nr. 4903/2004, a admis cererea petentei și a dispus suspendarea

executării sentinței nr. 38 din 12 martie 2004, până la soluționarea

recursului, reținând că, prin executarea titlului, societății comerciale pârâte

i s-ar cauza un prejudiciu iminent, care nu s-ar putea recupera printr-o

eventuală întoarcere a executării.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul

A.P. a declarat recurs, fără a indica nici unul din motivele de casare sau

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recurentul a formulat următoarele

critici, cu privire la încheierea atacată pe această cale:

- pronunțarea încheierii de către o

instanță necompetentă, în sensul că suspendarea executării hotărârii a fost

dispusă de o instanță comercială;

- nu s-a făcut nici o dovadă a începerii

executării hotărârii, împrejurare în raport de care cererea de suspendare a

executării este fără obiect;

- în cauză nu erau îndeplinite

condițiile de admisibilitate, cu referire la ordonanța președințială, prevăzute

de art. 581 C. proc. civ. În acest sens, recurenta a arătat că nu s-a făcut

dovada existenței unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, iar prin

începerea executării nu a fost încălcat nici un drept al debitoarei. Totodată,

recurentul a arătat că executarea unei hotărâri investită cu formulă executorie

nu constituie o pagubă, neexistând pagubă nu se pune problema reparării și, ca

atare, în raport de cele arătate, nu se justifică nici reținerea condiției

urgenței, ca fiind îndeplinită.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a fost

sesizat cu recursul declarat de reclamant, împotriva unei încheieri provizorii

pronunțată de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

condițiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ.

Prin recursul declarat este vizată

provocarea controlului judiciar asupra unei încheieri provizorii, privind

admiterea cererii de suspendare a executării hotărârii primei instanțe, până la

soluționarea recursului, în considerarea de către recurent a caracterului

autonom al acesteia.

Or, caracterul autonom al încheierii,

prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării unei hotărâri definitive,

este exclusă, în raport de dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu

referire la încheieri ca hotărâri date în cursul judecății și ale art. 300

alin. (2) din același cod, prin care este reglementată competența instanței

sesizate cu judecarea recursului de a dispune, motivat, suspendarea executării

hotărârii atacate și în alte cazuri, decât cele prevăzute în alin. (1) al

acestui articol.

Pe de altă parte, potrivit art. 299

teza II C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din același cod,

încheierile pot fi atacate numai odată cu fondul, excepția de la regula

generală statuată prin textul menționat, referitoare la încheierile prin care

s-a întrerupt cursul judecății, fiind de strictă aplicare.

Cu privire la încheierile pin care

se soluționează cererile de suspendare a executării hotărârii recurate, legea

procesuală civilă nu a reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs.

Ca atare, încheierea prin care s-a

soluționat cererea de suspendare a executării urmează, sub aspectul căilor de

atac, regimul stabilit de legea procesuală civilă, pentru hotărârea ce se va

pronunța în cauză.

Or, conform art. 299 C. proc. civ.,

căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca

atare, prin art. 377 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, conform art. 377 alin.

(2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299

din același cod, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este

exclusă, sistemul român de jurisdicție stabilind principiul unicității căii de

atac menționate.

Așadar, în raport de principiul

enunțat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerințele ce se cer a fi

întrunite cumulativ, privind existența unei hotărâri determinate de legea procesuală,

ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judecătoresc prin exercitarea

acestei căi de atac, recursul declarat de reclamant apare ca fiind inadmisibil.

Este de observat că sintagma, „aplicarea

corespunzătoare a dispozițiilor art. 403 alin. (3) și (4)”, la care face

trimitere art. 300 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., exclude concluzia

modificării art. 299 din același cod.

Ca atare, calea de atac a

recursului, reglementată pentru încheierile provizorii pronunțate în condițiile

art. 403 alin. (1) și (2) C. proc. civ., privește exclusiv hotărârile

pronunțate în primă instanță.

Pe de altă parte, potrivit art. 24

din Legea nr. 56/1993, republicată, Completul de 9 judecători judecă

recursurile declarate în cauzele soluționate în primă instanță de secțiile

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin art. 21 din același act

normativ, a fost stabilită competența secțiilor de a judeca recursurile, în

cauzele determinate de C. proc. civ., iar prin art. 25 din Legea nr. 56/1993,

republicată, cu modificările ulterioare, a fost reglementată competența secției

penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de a judeca în primă instanță

procesele penale, în cauzele expres prevăzute, determinate de calitatea

persoanei.

Din coroborarea textelor legale

menționate, rezultă că secția comercială a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale în

cazurile arătate, pronunță hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate

cu recurs.

Așadar, cum, în cauză, secția

comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu judecă procesul în primă

instanță, ci în calea de atac a recursului, iar decizia ce se va pronunța în

cauză, va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite nici

condițiile art. 24 din Legea nr. 56/1992, republicată.

De reținut că, în același sens, sunt

și dispozițiile art. 19-22 din Legea nr. 304/2004.

Ca atare, în raport de dispozițiile

menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât

potrivit dreptului comun, cât și potrivit legii speciale.

Or, a recunoaște o cale de atac în

situații neprevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a

principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

De altfel, cu referire la criticile

formulate de reclamant în prezentul recurs, acestea pot fi examinate în

condițiile art. 300 alin. (5) C. proc. civ., prin sesizarea, în acest scop, a

instanței firești de recurs, investită cu această cale de atac, formulată

împotriva hotărârii a cărei executare a fost suspendată, prin admiterea cererii

intimatei-pârâte.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul

declarat de reclamant, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamantul A.P., împotriva încheierii nr. 1680 din 6 mai 2004 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 5 iulie 2004.