ÎCCJ, Decizia nr. 224/2004

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar , constată următoarele: La data de 11 aprilie 2004, pârâta SC M.X. SA Galați a solicitat suspendarea provizorie a deciziei nr. 38/R din 12 martie 2004 a Tribunalului Galați, secția civilă, invocând dispozițiile art. 581 C. proc. civ., raportat la art. 300 alin. (3) teza II, cu referire la art. 403 alin. (4) din același cod. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin încheierea nr. 1680, pronunțată la data de 6 mai 2004, în dosarul nr. 4903/2004, a admis cererea petentei și a dispus suspendarea executării sentinței nr. 38 din 12 martie 2004, până la soluționarea recursului, reținând că, prin executarea titlului, societății comerciale pârâte i s-ar cauza un prejudiciu iminent, care nu s-ar putea recupera printr-o eventuală întoarcere a executării.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A.P. a declarat recurs, fără a indica nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recurentul a formulat următoarele critici, cu privire la încheierea atacată pe această cale: - pronunțarea încheierii de către o instanță necompetentă, în sensul că suspendarea executării hotărârii a fost dispusă de o instanță comercială; - nu s-a făcut nici o dovadă a începerii executării hotărârii, împrejurare în raport de care cererea de suspendare a executării este fără obiect; - în cauză nu erau îndeplinite condițiile de admisibilitate, cu referire la ordonanța președințială, prevăzute de art. 581 C. proc. civ. În acest sens, recurenta a arătat că nu s-a făcut dovada existenței unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, iar prin începerea executării nu a fost încălcat nici un drept al debitoarei.

Totodată, recurentul a arătat că executarea unei hotărâri investită cu formulă executorie nu constituie o pagubă, neexistând pagubă nu se pune problema reparării și, ca atare, în raport de cele arătate, nu se justifică nici reținerea condiției urgenței, ca fiind îndeplinită. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat de reclamant, împotriva unei încheieri provizorii pronunțată de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ. Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra unei încheieri provizorii, privind admiterea cererii de suspendare a executării hotărârii primei instanțe, până la soluționarea recursului, în considerarea de către recurent a caracterului autonom al acesteia.

Or, caracterul autonom al încheierii, prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării unei hotărâri definitive, este exclusă, în raport de dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la încheieri ca hotărâri date în cursul judecății și ale art. 300 alin. (2) din același cod, prin care este reglementată competența instanței sesizate cu judecarea recursului de a dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii atacate și în alte cazuri, decât cele prevăzute în alin. (1) al acestui articol. Pe de altă parte, potrivit art. 299 teza II C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din același cod, încheierile pot fi atacate numai odată cu fondul, excepția de la regula generală statuată prin textul menționat, referitoare la încheierile prin care s-a întrerupt cursul judecății, fiind de strictă aplicare.

Cu privire la încheierile pin care se soluționează cererile de suspendare a executării hotărârii recurate, legea procesuală civilă nu a reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs. Ca atare, încheierea prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesuală civilă, pentru hotărârea ce se va pronunța în cauză. Or, conform art. 299 C. proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, sistemul român de jurisdicție stabilind principiul unicității căii de atac menționate.

Așadar, în raport de principiul enunțat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerințele ce se cer a fi întrunite cumulativ, privind existența unei hotărâri determinate de legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judecătoresc prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamant apare ca fiind inadmisibil. Este de observat că sintagma, „aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 403 alin. (3) și (4)”, la care face trimitere art. 300 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., exclude concluzia modificării art. 299 din același cod. Ca atare, calea de atac a recursului, reglementată pentru încheierile provizorii pronunțate în condițiile art. 403 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., privește exclusiv hotărârile pronunțate în primă instanță. Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, Completul de 9 judecători judecă recursurile declarate în cauzele soluționate în primă instanță de secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin art. 21 din același act normativ, a fost stabilită competența secțiilor de a judeca recursurile, în cauzele determinate de C. proc. civ., iar prin art. 25 din Legea nr. 56/1993, republicată, cu modificările ulterioare, a fost reglementată competența secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de a judeca în primă instanță procesele penale, în cauzele expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.

Din coroborarea textelor legale menționate, rezultă că secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale în cazurile arătate, pronunță hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs. Așadar, cum, în cauză, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu judecă procesul în primă instanță, ci în calea de atac a recursului, iar decizia ce se va pronunța în cauză, va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite nici condițiile art. 24 din Legea nr. 56/1992, republicată. De reținut că, în același sens, sunt și dispozițiile art. 19-22 din Legea nr. 304/2004. Ca atare, în raport de dispozițiile menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât și potrivit legii speciale.

Or, a recunoaște o cale de atac în situații neprevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. De altfel, cu referire la criticile formulate de reclamant în prezentul recurs, acestea pot fi examinate în condițiile art. 300 alin. (5) C. proc. civ., prin sesizarea, în acest scop, a instanței firești de recurs, investită cu această cale de atac, formulată împotriva hotărârii a cărei executare a fost suspendată, prin admiterea cererii intimatei-pârâte. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul declarat de reclamant, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.P., împotriva încheierii nr. 1680 din 6 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 iulie 2004.