ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4418/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1493 din 23

septembrie 2003, Tribunalul Harghita a admis acțiunea formulată de reclamanta

SC C.T., în contradictoriu cu pârâta C.S.C.S., constatând că în urma divizării

din anul 1984 prin desprinderea cooperativei reclamante T. de cooperativa nouă

S., reclamanta a devenit proprietara imobilului situat în Cristuru Secuiesc,

str. Bicaz, după divizare și a dispus intabularea pe numele reclamantei a

imobilului.

Prima instanță a reținut că

divizarea a avut loc în baza decretului nr. 475/1982 și că astfel s-a transmis

o parte din patrimoniul cooperativei mamă S., cooperativei nou înființată T.,

potrivit protocolului încheiat la 30 ianuarie 1984 și procesului verbal de

predare-primire din 14 mai 1984, acte în care nu s-au specificat toate

datoriile și nu s-a putut opera intabularea.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

a promovat apel C.M.S. solicitând respingerea acțiunii, dar invocând totodată

excepția autorității de lucru judecat și lipsa competenței materiale a

Tribunalului Harghita în soluționarea acțiunii civile pentru stabilirea

dreptului de proprietate.

Prin decizia nr. 77 din 22 aprilie

2004 Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis apelul, a anulat hotărârea criticată și a trimis cauza

spre rejudecare instanței competente, respectiv Judecătoria Odorheiu Secuiesc,

ca litigiu de natură civilă.

În motivarea soluției, instanța de

control judiciar a reținut că potrivit cererii de chemare în judecată, obiectul

cauzei deduse judecății este stabilirea dreptului de proprietate, înscrierea în

cartea funciară, constatarea ridicării construcțiilor în suprafață de 777 mp și

efectuarea cuvenitelor rectificări în cartea funciară.

Ori, acestea nu se circumscriu în

sfera faptelor de comerț obiective și nu atrag nici incidența prevederilor art.

4 C. com., pentru a putea fi socotite fapte de comerț subiective, pentru a

putea exista prezumția de comercialitate, stabilirea dreptului de proprietate

asupra unui imobil, fiind un act de drept privat, procesul fiind de natură

civilă.

Cu petiția înregistrată la data de

23 iunie 2004, reclamanta a declarat recurs împotriva soluției instanței de

apel, invocând ca temei legal dispozițiile art. 301-303 C. proc. civ.

Se susține că așa cum rezultă din

raportul de expertiză efectuat în cauză, cele trei construcții anexe și pe

teren au fost ridicate de unitate, comportându-se pe tot intervalul ca

proprietari de drept, fiind cuprins în patrimoniul societății, achitând de

fiecare dată taxele și impozitele aferente imobilului în cauză.

Recursul este nefondat.

Cauza recursului (motivele de

modificare sau casare) constă în nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii ce se

atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art.

304 C. proc. civ. Așadar, simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată

nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația generală că

hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, recurentul fiind obligat să-și

sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute limitativ de lege.

În speță soluția instanței de apel a

avut în atenție natura cauzei dedusă judecății apreciind că litigiul este civil

și anulând sentința criticată a trimis cauza spre judecare de către instanța

competentă.

Motivele de recurs nu privesc

soluția instanței de apel făcând aprecieri pe fondul cauzei prezentarea

situației de fapt astfel că văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC C.T., împotriva deciziei nr. 77 din 22 aprilie 2004 a Curții de

Apel Târgu-Mureș, ca nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2005.