ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 642/2017

Decizia nr. 642/2017 Deliberând asupra cauzei, constată următoarele: Prin contestație la titlu, Societatea A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Târgu Mureș și cu Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș, lămurirea aplicării titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 4/A din 28 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în sensul că efectele acestei hotărâri au devenit caduce, ca urmare a pronunțării Deciziei civile nr. 4082 din 11 decembrie 2006, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/1/2006, pretinsa nelichiditate a penalităților, în sumă de 12.627.387.343 lei, neavând niciun efect asupra curgerii penalităților aferente lucrărilor contractuale care au fost și sunt datorate pentru întreaga perioadă ulterioară pronunțării Sentinței civile nr. 1412/2000 și până la stingerea integrală a debitului.

Contestatoarea Societatea A. SRL a solicitat și să se constate, în consecință, că debitul principal stabilit prin Sentința civilă nr. 1412/2000 nu a fost stins nici până la această dată, singurele sume executate fiind cheltuielile de judecată, de executare, și o parte din penalitățile inițial stabilite, până la concurența sumei de 905.695,2153 lei. De asemenea, contestatoarea a solicitat, în caz de opunere a intimatului, obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

2. Cauza a fost examinată în primă instanță de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și soluționată prin Decizia nr. 383/A din 25 mai 2015, prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Târgu Mureș și respinsă, în consecință, cererea în contradictoriu cu acest intimat, au fost respinse excepțiile inadmisibilității, lipsei de obiect și autorității de lucru judecat, iar contestația la titlu a fost admisă în parte și lămurită Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 în sensul că, prin raportare la Decizia nr. 2391 din 3 iulie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 nu mai produce efecte în cadrul executării silite.

De asemenea, a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere vizând constatarea faptului că debitul executat în baza Sentinței nr. 1412 din 23 octombrie 2000 nu a fost stins până la data pronunțării deciziei, iar intimații au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată. Cu privire la prima excepție soluționată, Curtea de Apel a stabilit că Municipiul Târgu Mureș nu are calitate de debitor, iar împrejurarea că prin dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 rep. se conferă unității administrativ teritoriale un drept de reprezentare în justiție, nu conferă, automat acestora calitatea de parte litigantă.

Excepția inadmisibilității și lipsei obiectului contestației au fost respinse, prima instanță a arătat că Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 are legătură directă cu executarea silită a Sentinței nr. 1412 din 23 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Mureș și că, de asemenea, lămurirea sa se impune în contextul pronunțării altor trei decizii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv, Decizia nr. 2434 din 22 aprilie 2003, Decizia nr. 4082 din 11 decembrie 2006 și Decizia nr. 2391 din 3 iunie 2008. Constatându-se că deciziile evocate au fost pronunțate în același dosar, dar în cicluri procesuale diferite, deciziile instanței supreme, prima instanță a stabilit că efectele deciziei 4/2005 trebuie adaptate la efectele deciziilor succesive, care au modifica-o implicit.

Astfel, deciziile nr. 4082 din 11 decembrie 2006 și nr. 2391 din 3 iunie 2008 au fost pronunțate tocmai în legătură cu petitul vizând penalitățile de întârziere care au format obiectul Deciziei nr. 4/A din 28 ianuarie 2005. De aceea, contestația la titlu a fost considerată admisibilă în temeiul art. 399 alin. (1) teza a II-a și art. 400 alin. (2) C. proc. civ., atât din perspectiva existenței unui titlu, cât și din cea a existenței obiectului său.

Excepția autorității de lucru judecat a fost, la rândul său respinsă prin raportare la Sentința nr. 16358 din 2013 a Judecătoriei Cluj, deoarece aceasta a avut în vedere numai cele trei decizii ale instanței supreme, dar nu a lămurit problema aplicării titlului contestat în cauză, Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005. Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că, în timp ce litigiul comercial purtat între A. SRL și Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș se afla în rejudecare, la Curtea de Apel Târgu Mureș, ca urmare a casării cu trimitere dispuse prin decizia C.S.J. nr. 2434 din 22 aprilie 2003, numai în ceea ce privește penalitățile de întârziere, a fost pronunțată Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Prin această hotărâre s-a lămurit aplicarea titlului executoriu reprezentat de Sentința nr. 1412 din 23 octombrie 2000 a Tribunalului Mureș, în sensul că, în raport cu considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 2434 din 22 aprilie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, nu este lichidă creanța privind penalitățile de întârziere în sumă de 12.627.387.343 lei vechi. Concluzia lipsei caracterului lichid al creanței reprezentate de penalitățile de întârziere rezultă cu claritate din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4418 din 4 octombrie 2005, prin care Decizia nr. 4/A/2005 a rămas irevocabilă, ca urmare a respingerii recursului formulat de A. SRL, instanța supremă subliniind că pentru penalități, creanța deși există, valoarea ei nu a fost definitiv cuantificată.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în mod judicios, instanța de apel a stabilit că titlul executoriu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă pentru sumele de 3.807.887.049 lei, contravaloare lucrări și 220.965.345 lei, cheltuieli de judecată. Prin urmare, s-a confirmat, în mod irevocabil, că debitul principal în sumă de 3.807.887.049 lei constituie o creanță certă, lichidă, exigibilă, rămânând în discuție doar caracterul lichid al creanței reprezentate de penalitățile de întârziere - care, conform dezlegărilor date prin Decizia Curții Supreme de Justiție nr. 2434 din 22 aprilie 2003, trebuia cuantificate. Curtea a constatat că după pronunțarea Deciziei nr. 4/A/2005 a Curții de Apel Târgu Mureș și a Deciziei nr. 4418 din 4 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a finalizat al doilea ciclu procesual cu privire la fondul cauzei, mai exact la penalitățile de întârziere.

În acest sens, prin Decizia nr. 14/A din 23 februarie 2006, pronunțată, în rejudecare, Curtea de Apel Târgu Mureș s-a admis apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș împotriva Sentinței nr. 1412 din 23 octombrie 2000 a Tribunalului Mureș, cu consecința reducerii cuantumului penalităților de întârziere, de la 12.627.387.343 lei vechi, la 521.850.721 lei vechi. Ulterior, prin Decizia nr. 4082 din 11 decembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de A. SRL împotriva Deciziei nr. 14/A din 23 februarie 2006, trimițând, din nou, cauza, spre rejudecare. Așadar, până la momentul pronunțării acestei ultime decizii creanța reprezentată de penalitățile de întârziere nu era încă lichidă deoarece suma constituind penalitățile de întârziere nu fusese corect cuantificată.

În al treilea ciclu procesual s-a pronunțat, mai întâi, Decizia nr. 59/A din 21 septembrie 2007, prin care Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul formulat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 1412 din 23 octombrie 2000 a Tribunalului Mureș, cu consecința obligării pârâtului Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș și la plata sumei de 4.908.880 lei noi, penalități de întârziere de 0,4% pe zi aferente debitului principal, calculate până la data de 5 iunie 2007, și în continuare până la plata efectivă, precum și la plata sumei de 11.729 lei noi, penalități de întârziere de 0,15% pe zi aferente debitului principal în cuantum de 11.729 lei - Ron, respectiv a sumei de 197.926,87 lei noi.

Decizia nr. 59/A din 21 septembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș a rămas irevocabilă, ca urmare a respingerii recursurilor formulate de părți, prin Decizia nr. 2391 din 3 iulie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilind că se datorează penalități de întârziere calculate potrivit clauzei penale din contract, pentru lucrările contractuale fiind aplicabile dispozițiile art. 1 și ale Titlului V C. com., coroborate cu prevederile art. 969-970, 1082, 1085 C. civ., penalitățile de întârziere urmând să curgă în continuare până la plata efectivă, iar pentru lucrările extracontractuale se datorează penalități de întârziere, avându-se în vedere limitarea prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76//2012 potrivit căreia totalul penalităților pentru întârziere în decontare nu poate depăși cuantumul sumei asupra cărora sunt calculate . Prima instanță a subliniat că odată cu pronunțarea Deciziei nr. 2391 din 3 iulie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, creanța reprezentată de penalitățile de întârziere a devenit lichidă - acestea fiind calculate până la data de 5 iunie 2007 și curgând în continuare, până la plata efectivă a debitului, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 59/A din 21 septembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Astfel, ca urmare a confirmării irevocabile a caracterului lichid al creanței reprezentate de penalități de întârziere, se impunea lămurirea aplicării Deciziei nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, în sensul că, prin raportare la Decizia nr. 2391 din 3 iulie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia contestată nu mai produce efecte în cadrul procedurii de executare silită. Referitor la petitul vizând constatarea că debitul principal stabilit prin Sentința civilă nr. 1412/2000 a Tribunalului Mureș nu a fost stins nici până la această dată, prim instanță a reținut că un asemenea capăt de cerere privește desfășurarea executării silite propriu-zise și nu vizează o lămurire a aplicării titlului executoriu.

3. Împotriva Deciziei nr. 383/A din 25 mai 2015 a instanței de apel, au formulat recurs părțile cauzei: a. Contestatoarea SC A. SRL a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul constatării faptului că Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 nu a produs și nici nu putea produce efecte retroactiv în cadrul executării silite efectuate în Dosarul nr. x/E/2004 instrumentat de BEJ B., iar în subsidiar, să se constate că efectele Deciziei nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 nu erau oricum aplicabile ca efect al pronunțării deciziilor nr. 2434/2003 și nr. 4082/2006, iar într-un al treilea petit s-a solicitat să se constate că debitul principal stabilit prin Sentința civilă nr. 1412/2000 nu a fost stins până la data pronunțării Deciziei nr. 4/A din 28 ianuarie 2005, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești depuse în cadrul dosarului.

Prima instanță a omis însă să tranșeze cu deplină putere faptul că titlul care a făcut obiectul contestației nu putea produce efecte retroactiv în executarea silită demarată în baza titlului primordial. În motivarea acestui recurs, recurenta a arătat că soluția atacată este parțial greșită, având în vedere întregul complex juridic evocat în contestație. Astfel, prin decizia pronunțată la Curtea de Apel Târgu Mureș, s-a dispus doar în parte lămurirea înțelesului și aplicării titlului, Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005, reținându-se faptul că după pronunțarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 2391 din 3 iulie 2008, practic s-a tranșat problema lichidităților aferente penalităților stabilite prin contractul nr. 473/1995.

Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituia României care consacră principiile activității legii. Instanța de apel nu a explicat prin decizia pronunțată care este modul de aplicare a efectelor Deciziei nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 și nu a calificat în mod practic cum poate fi transpusă această hotărâre în planul unei executări silite. În al doilea rând, prima instanță ar fi trebuit să constate că problema penalităților a fost definitiv tranșată la pronunțarea Deciziei nr. 2434 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 a devenit caducă în planul efectelor executorii, rămânând în executare cu deplin efect dispozițiile contractului, potrivit cărora cota de penalitate aferentă principalului era de 0,4%/zi de întârziere.

Acest aspect a fost recunoscut implicit prin cererea de probațiune formulată de Consiliul Local Târgu Mureș, în Dosarul nr. x/2003 al Curții de Apel, cu prilejul rejudecării cauzei, după pronunțarea Deciziei nr. 2434/2003. O atare abordare a cauzei ar fi permis clarificarea ideii că întreg debitul principal comportă un calcul al penalităților care poate caracteriza creanța prin lichiditate încă din anul 2003. Reluând istoricul evoluției executării silite recurenta a arătat că în dosarul de executare silită nr. x/E/2004 s-a executat doar o parte a creanței determinate de titlul executoriu, Sentința civilă nr. 1412/2000 a Tribunalului Mureș, fiind încasată de creditor suma totală de 1.152.914,98 lei, deși, potrivit încheierii de încuviințare a executării și a somației din 2 februarie 2004, creanța totală executorie se ridica la suma de 1.656.645,2936 lei.

Nu trebuie omis că din suma încasată efectiv trebuie dedus cuantumul de 25.890,21 lei reprezentând obligații constatate în titluri cu titlul de cheltuieli de judecată și alte sume care se disting de valoarea efectivă a creanței. În tot acest context, al succesiunii hotărârilor judecătorești, recurenta susține că nu se poate pretinde că executarea este finalizată, astfel încât este nevoie ca aceasta să continue până la plata întregii creanțe conform titlului pus în executare. Făcând o largă expunere a modului în care s-a desfășurat etapa executării silite, recurenta arată că debitorii s-au folosit de acte de natură să inducă în eroare instanțele și executorii judecătorești, atât asupra calității titlurilor, cât și asupra întinderii creanțelor executorii.

Prin evitarea clarificării de către prima instanță a efectelor Deciziei nr. 4/A din 28 ianuarie 2005, instanța a pronunțat o soluție eronată statuând că este inadmisibil al doilea petit al cererii cu privire la constatarea faptului că debitul principal nu a fost niciodată stins sau achitat, astfel cum a susținut intimatul. În acest sens, recurenta arată că trebui observat că niciodată debitorul său nu a invocat instituția compensației ori a imputației plății, oricum contrare hotărârilor judecătorești de validare a popririi care consfințeau existența și câtimea creanței la o valoare de 1.656.645,29 lei.

Astfel din analiza actelor și probelor dosarului se putea constata împrejurarea că decizia a cărei lămurire s-a solicitat nu mai era efectivă nici când a fost promovată contestația la executare în Dosarul nr. x/E/2007, dar nici la momentul formulării contestației în Dosarul nr. x/E/2008, ea fiind în mod practic "reanimată doar în cadrul dezbaterilor acestei contestații, cu intenția de a induce în eroare instanțele cu privire la efectele ei juridice". În logica întregii interpretări pe care prima instanță a dat-o chestiunii litigioase cu care a fost învestită s-a omis totuși o concluzie explicită în sensul că niciuna dintre deciziile succesive titlului executoriu nr. 1412/2000 nu a efectuat s-au modificat în mod substanțial acest titlu care a rămas valid în toate fazele judecății.

Prin memorii separate s-au depus două seturi de precizări ale motivelor de recurs care dezvoltă explicațiile pe larg explicate în memoriul inițial. Împotriva acestui recurs au formulat întâmpinare Municipiul Târgu Mureș și Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș, prin care au invocat excepția tardivității și a inadmisibilității precizărilor la motivele de recurs consemnate prin acte de procedură separate la 4-5 august 2015, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Astfel, s-a susținut că în recurs se formulează o solicitare nouă în sensul de a se consacra că Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 nu a produs efecte în cadrul executării silite, efectuate în Dosarul execuțiunii nr. x/E/2004, instrumentat de BEJ B. De altfel, modul concret în care Decizia civilă nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 a produs efecte în cadrul executării silite s-a clarificat cu autoritate de lucru judecat prin Sentința nr. 16.358 din 20 decembrie 2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca și prin Decizia nr. 485 din 15 septembrie 2014 dată de Tribunalul Cluj, ambele pronunțate în Dosarul nr. x/320/2007, astfel încât scopul real al recurentei este acela de a tranșa în favoarea sa aspecte definitiv dezlegate.

Împrejurarea că Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 nu a avut niciun efect asupra penalităților contractuale a fost de asemenea tranșată prin aceleași hotărâri judecătorești anterior arătate, astfel încât din punctul de vedere al intimaților problema numai poate fi repusă în discuție. În fine, solicitarea recurentei de a se constata că nu a fost deplin executat debitul stabilit prin Sentința civilă nr. 1412/2000 nu poate face în mod just obiectul contestației la titlu, fiind o chestiune, de asemenea definitiv tranșată în cadrul Dosarului nr. x/320/2007. b. Prin recursul promovat de intimații Municipiul Târgu Mureș și Consiliul Local a Municipiului Târgu Mureș s-a solicitat modificarea în parte a Deciziei nr. 383/A din 25 mai 2015, în ceea ce privește respingerea excepțiilor inadmisibilității și lipsei de obiect și respingerea lipsei contestației la executare, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca lipsită de obiect.

Astfel, recurenții au arătat că instanța a fost sesizată cu o contestație la titlu care a soluționat cauza în aceste limite, limite care trebuia să vizeze lămurirea înțelesului, întinderii ori aplicării unui titlu executoriu, reprezentat, în opinia contestatoarei, de Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005. În acest sens, în fața primei instanțe recurenții-intimați au arătat că decizia în discuție nu are calitatea de titlu executoriu apt să fie explicitat pe calea unei contestații la titlu. Cu toate acestea, deși excepțiile au fost invocate și dezbătute la termenele succesive din 27 aprilie și 11 mai 2015, instanța nu le-a dat o soluționare decât în sens formal, fără a se pronunța cu privire la argumentele esențiale care se refereau la lipsa calității de titlu executoriu a deciziei în discuție.

Motivele avute în vedere de instanță la respingerea celor două excepții sunt străine de natura pricinii și cauza a fost soluționată în temeiul art. 281 1 C. proc. civ. iar nu în temeiul art. 399 alin. (1) și art. 400 alin. (2) C. proc. civ., care caracterizează instituția juridică a contestației la titlu. Astfel, s-a depășit cu mult cadrul învestirii iar instanța a pronunțat o hotărâre pe baza unor argumente străine de natura pricinii și prin greșita lor aplicare. Recurenții au susținut în continuare că nicio probă a cauzei nu susține concluzia că Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 a fost pusă în executare ori că a existat vreo încheiere de încuviințare a executării acesteia. Pe cale de consecință, aceasta nefiind o hotărâre susceptibilă de executare într-un proces de executare silită, lămurirea aplicării ori a întinderii sale nu poate face obiectul unei contestații la titlu, astfel încât cererea contestatoarea trebuia respinsă ca inadmisibilă.

În orice caz, în opinia recurenților contestația promovată era și lipsită de obiect, deoarece, Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 nefiind titlu executoriu, obiectul demersului judiciar lipsește. În final, recurenții au subliniat că obiectul contestației la titlu nu s-a referit și la Sentința nr. 1412 din 23 octombrie 2000, singura hotărâre judecătorească ce are calitatea de titlu susceptibil de executare. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Împotriva acestui recurs a formulat întâmpinare SC A. SRL, solicitând respingerea sa ca nefondat. S-a susținut că excepțiile procesuale invocate au fost corect dezlegate de prima instanță. În privința calității de titlu executoriu a Deciziei civile nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 s-a susținut că poziția recurenților este neconformă cu starea de fapt și de drept.

Rolul acestei decizii a fost acela de a limita și clarifica modul de executare al Sentinței civile nr. 1412/2000, dobândind implicit balanțele puterii executorii ale titlului la care s-a raportat. În privința celorlalte motive de nelegalitate s-a precizat că recurenții induc în eroare temeiul legal sub care s-a soluționat cauza, nefiind niciodată invocate de către instanța de executare dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ. Mai mult, chiar dacă nu s-a formulat o cerere proprie de executare a Deciziei civile nr. 4/A/2005, nu poate fi ignorat că aceasta a fundamentat temeiul de fapt al încetării executării silite desfășurate în Dosarul nr. x/E/2004, în măsura în care ea a opus constant un impediment la executarea unei obligații de a da.

De aceea, în mod corect curtea de apel a considerat că se impune necesitatea lămuririi înțelesului, întinderii și aplicării deciziei contestate în cadrul unei contestații la titlu, devreme ce executarea silită nu este nici în prezent finalizată. 4. Premergător analizei recursurilor promovate, Înalta Curte arată că se impune expunerea cronologică a succesiunii actelor jurisdicționale care constituie reperele executării silite începute de creditoarea A. SRL și care au creat premisele promovării contestație la titlu în prezenta cauză: - primul ciclu procesual în litigiu: prin Sentința nr. 1412 din 23 octombrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. x/1997, Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea formulată de A. SRL, în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș, obligând pârâtul să-i plătească reclamantei debit principal - contravaloare a lucrărilor de construcții efectuate în beneficiul pârâtului și penalități de întârziere.

Această sentință a fost în parte schimbată prin Decizia nr. 287/A din 5 iunie 2001 în sensul obligării pârâtului la plata unei sume suplimentare cu titlu de penalități de întârziere, precum și în continuare, până la achitarea integrală a debitului. În recursul promovat împotriva deciziei, Curtea Supremă de Justiție a pronunțat Decizia nr. 2434 din 22 aprilie 2003 prin care a admis recursul și, casând Decizia nr. 287/A din 5 iunie 2001, a trimis cauza, spre rejudecare, instanței de apel. Prin această ultimă decizie a primului ciclu procesual s-a dispus casarea numai în ceea ce privește penalitățile de întârziere și trimiterea cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu indicarea efectuării unei expertize pentru recalcularea penalităților de întârziere la procentul de 0,5% pe zi, numai pentru lucrările contractate în baza graficului de lucrări.

- în timp ce cauza se afla în rejudecare într-un al doilea ciclu procesual, s-a promovat o contestație la titlul 1412 din 23 octombrie 2000, soluționată în prima instanță prin Sentința nr. 1879 din 14 octombrie 2005, fiind respinsă contestația. În apelul declarat împotriva acestei sentințe, s-a pronunțat Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005, fiind admis apelul împotriva Sentinței nr. 1879 și s-a stabilit că, în raport cu considerentele Deciziei nr. 2434 din 22 aprilie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, penalitățile stabilite în titlul executoriu, Sentința nr. 1412 din 23 octombrie 2000, nu sunt lichide și nu pot fi puse în executare, astfel că executarea care se afla în desfășurare nu poate purta, la acel moment, decât asupra debitului principal.

Aceasta decizie a devenit irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei instanței supreme nr. 4418 din 4 octombrie 2005. - al doilea ciclu procesual în litigiu: prin Decizia nr. 14/A din 23 februarie 2006, pronunțată, în rejudecare, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș împotriva Sentinței nr. 1412 din 23 octombrie 2000 a Tribunalului Mureș, modificând-o în parte, în sensul reducerii cuantumului penalităților de întârziere. Prin Decizia nr. 4082 din 11 decembrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul formulat de Societatea A. SRL împotriva Deciziei nr. 14/A din 23 februarie 2006, trimițându-se cauza, spre rejudecare.

S-a stabilit că în mod greșit instanța de apel a dispus efectuarea expertizei contabile numai la o parte din lucrările executate și a aplicat numai procentul de 0,15%, prevăzut de Legea nr. 76/1992, înlăturând în totalitate clauza penală stipulată de părți în contract, care prevedea penalități de 0,4% pe zi.

- al treilea ciclu procesual în litigiu: prin Decizia nr. 59/A din 21 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2007, în rejudecare, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul formulat de Societatea A. SRL împotriva Sentinței nr. 1412 din 23 octombrie 2000 a Tribunalului Mureș, schimbând în parte hotărârea atacată, în sensul obligării pârâtului Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș și la plata sumei de 4.908.880 lei noi, penalități de întârziere de 0,4% pe zi aferente debitului principal în sumă de 368.563 lei noi, calculate până la data de 5 iunie 2007, "care curg în continuare până la plata efectivă", precum și la plata sumei de 11.729 lei noi, penalități de întârziere de 0,15% pe zi aferente debitului principal în cuantum de 11.729 lei noi.

Această decizie a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 2391 din 3 iulie 2008 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate de părți. Este, în acest context fără doar și poate că titlul executoriu în constituie Sentința nr. 1412 din 23 octombrie 2000, definitivă prin Decizia nr. 59/A din 21 septembrie 2007 și irevocabilă prin Decizia nr. 2391 din 3 iulie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Interpunerea Deciziei nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 care face obiectul prezentului litigiu nu poate fi evaluată disociat de circumstanțele și momentul în care a fost pronunțată, stabilindu-se prin aceasta, la nivelul anului 2005, că penalitățile stabilite prin Sentința nr. 1412/2000 nu sunt lichide și nu pot fi executate la acea epocă.

Ulterior, problema penalităților s-a definitivat prin alte acte jurisdicționale, finalizate prin pronunțarea Deciziei nr. 59/A din 21 septembrie 2007, irevocabilă la 3 iulie 2008, prin care câtimea accesoriilor care fac disputei s-a stabilit, acestea fiind urmăribile, potrivit art. 379 alin. (4) C. proc. civ. de la 1865, aplicabil executărilor silite demarate în cauză. Expunerea de mai sus are astfel scopul de a sublinia că efectele Deciziei nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 sunt, de la data pronunțării Deciziei nr. 59/A din 21 septembrie 2007 deplin încetate pentru viitor, deoarece prin această din urmă decizie s-a stabilit întinderea efectivă a creanței stabilite prin titlul executoriu primordial - Sentința nr. 1412 din 23 octombrie 2000 - în privința accesoriilor, a întinderii acestora, a perioadei pe care o acoperă și a modului lor de calcul.

Așadar, pe lângă consecința încetării depline a efectelor de temporizare a executării pe care Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 produs-o, aceasta nu mai poate fi valorizată într-o executare silită nici pentru amânarea obligației de plată a creanței urmărite, nici pentru opunerea altei excepții legate de existența ori întinderea creanței urmărite. 5. Revenind la analiza recursurilor promovate după această expunere, Înalta Curte arată că, în raport cu motivele de nelegalitate invocate, se impune analiza prioritară a motivelor care dedus instanței de control aplicarea greșită a legii de către prima instanță, cu privire la soluționarea excepției inadmisibilității contestației la titlu promovate de A. SRL, aceasta având prioritate în planul analizei celorlalte critici.

Aceasta critică este formulată de recurenții-intimați Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș și Municipiul Târgu Mureș care au susținut că Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 nu este titlu executoriu pentru a putea fi lămurit sub aspectul întinderii și aplicării sale, în procedura executării silite, astfel încât, validarea greșită a calității de titlu a acestei hotărâri de către prima instanță a determinat incidența unei alte instituții, reglementate prin art. 281 1 C. proc. civ. și implicit soluționarea cauzei pe argumente străine de natura pricinii. Se poate observa, din analiza deciziei recurate, că prima instanță, soluționând excepția inadmisibilității contestației la titlu, nu a răspuns acestei probleme, ci a declarat acțiunea admisibilă exclusiv pe considerentul de necesitate a lămuririi limitelor efectelor Deciziei nr. 4/A din 28 ianuarie 2005, în contextul succesiunii actelor jurisdicționale pronunțate în cauză.

În primul rând, Înalta Curte nu poate face abstracție, potrivit celor deja arătate la începutul acestor considerente, că începând cu data pronunțării Deciziei nr. 59/A, 21 septembrie 2007, astfel cum s-a arătat, au încetat efectele Deciziei nr. 4/A din 28 ianuarie 2005, deci, la data promovării contestației la titlu, 20 martie 2015, decizia supusă interpretării pe calea contestației încetase să-și producă efectele în planul executării silite.

În al doilea rând, nu se poate ignora împrejurarea că Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 a fost pronunțată în apelul promovat împotriva Sentinței nr. 1879/2005, în cadrul contestației la titlu formulate de către Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș împotriva titlului executoriu, Sentința nr. 1412 din 23 octombrie 2000. Fiind așadar pronunțată în cadrul unui incident jurisdicțional ivit într-o procedură de executare silită, Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 este o hotărâre care, prin natura sa, a delimitat ce parte a dispozitivului Sentinței nr. 1412 din 23 octombrie 2000 îndeplinea condiția cerută de lege a lichidității și putea fi pusă în executare,. Aceasta a avut vocația, la data pronunțării, de a stabili pentru participanții la executare limitele executării, statuând că la acea dată problema penalităților aferente principalului nu era încă stabilită printr-o hotărâre definitivă și executorie.

Așadar, Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 nu era o hotărâre de condamnare, care impunea părților litigante executarea unor prestații sau obligații al căror obiect să constea în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori altei lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege, condiții impuse de art. 371 2 C. proc. civ. le impunea conținutului actului, fie și o hotărâre judecătorească, pentru ca acesta să constituie un titlu susceptibil de executare. Nefiind un titlu executoriu, potrivit legii, Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 nu putea face obiectul controlului pe calea contestației la titlu în condițiile art. 399 alin. (1) teza finală, C. proc.

civ. Chiar dincolo de aceste aspecte, prima instanță a făcut abstracție și de împrejurarea că potrivit art. 372 C. proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, dar și de aceea că potrivit art. 374 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1), afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu și de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formula executorie". În acest sens, prima instanță nu s-a preocupat să verifice dacă Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 fusese supusă procedurii de învestire cu formulă executorie și nici dacă această decizie a făcut obiectul încuviințării executării sale în procedură silită.

Examenul primei instanțe s-a limitat doar la constatarea modului supraviețuirii efectelor Deciziei nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 în contextul definitivării Sentinței nr. 1412 din 23 octombrie 2000 prin Decizia nr. 59/A din 21 septembrie 2007, ceea ce nu a corespuns unei analize proprii unui titlu executoriu în cadrul unei contestații la titlu. În concluzie, Înalta Curte arată că decizia care a făcut obiectul unei contestații la titlu nu avea calitățile cerute de lege pentru a reprezenta un titlu executoriu, nu a fost învestită cu formulă executorie, nu a făcut obiectul unei executări silite, astfel încât, într-adevăr nu putea fi examinată pe calea contestației la titlu; astfel încât acest motiv de recurs este fondat, iar instanța de recurs constată că decizia recurată astăzi a fost dată prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 399 alin. (1) C. proc.

civ. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că prin aplicarea greșită a dispozițiilor legale, în mod eronat prima instanță a respins excepția inadmisibilității contestației la titlu, procedând la judecarea pe fond a cauzei. În baza acestei concluzii, Înalta Curte arată că hotărârea atacată cu recurs va fi modificată, urmând ca cererea A. SRL promovată pe calea contestației la titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 să fie respinsă ca inadmisibilă. Astfel, considerentele anterioare impun neanalizarea celorlalte motive ale recursului promovat de Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș și Municipiul Târgu Mureș, deoarece aceasta au caracter subsidiar, în măsura în care deduc instanței de control judiciar și alte critici derivate din examinarea cauzei pe fond pe baza unor considerente străine de natura pricinii și permutarea cauzei acțiunii.

În ceea ce privește recursul contestatoarei A. SRL, Înalta Curte arată că acesta vizează necesitatea reconfirmării prin decizia instanței de control judiciar a faptului că Decizia nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 nu are aptitudinea de a produce efecte juridice în procedura executării silite a titlului primordial, analiză care corespunde examenului de fond al contestației la titlu, imposibil de realizat, astfel cum se degajă din suma considerentelor anterioare. Nu vor fi examinate, din același rațiuni, nici criticile determinate la respingerea capătului de cerere vizând constatarea faptului că debitul principal stabilit prin Sentința nr. 1412 din 23 octombrie 2000, deoarece acest examen nu poate fi realizat pe calea contestației la titlu, ci prin alte acțiuni specific reglementate de lege în procedura executării silite.

În concluzie, față de limitele sesizării intimaților, potrivit art. 295 raportat la art. 316 și art. 312 alin. (3), Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenții Municipiul Târgu Mureș prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș împotriva Deciziei nr. 383/A din 25 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu consecința modificării parțiale a deciziei, în sensul respingerii contestației la titlu ca inadmisibilă și va menține dispozițiile primei instanțe referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Municipiului Târgu Mureș, întrucât aceasta parte a hotărârii nu a fost criticată.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul promovat de societatea A. SRL, atât în privința rejudecării pe fond a contestației la titlu, cât și în privința cererilor accesorii vizând plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 383/A din 25 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat de recurenții Municipiul Târgu Mureș prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș împotriva Deciziei nr. 383/A din 25 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică, în sensul că: Respinge ca inadmisibilă contestația la titlu formulată de SC A. SRL în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș privind lămurirea aplicării titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 4/A din 28 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

Menține dispozițiile referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului Municipiului Târgu Mureș prin Primar și de respingere a contestației la titlu formulată de SC A. SRL în contradictoriu cu acest intimat. Obligă recurenta-contestatoare SC A. SRL să achite recurenților Municipiul Târgu Mureș prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș suma de 6820 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 aprilie 2017. Procesat de GGC - GV