ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5618/2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5618/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1969 din

16 decembrie 2003, Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamantului C.L.M.C.

și a obligat pârâta SC H. SA să predea reclamantului imobilul proprietatea acestuia

situat în Miercurea Ciuc.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut, în raport de actele și lucrările dosarului, că imobilul

în litigiu identificat prin C.F.R., în suprafață de 9047 mp a trecut în

proprietatea Statului, în temeiul art. III din Decretul nr. 218/1960, iar în

1986 fostul Consiliu Județean Harghita a transmis dreptul de administrare

asupra imobilului Întreprinderii de T.M.C., antecesorul pârâtei.

A mai reținut instanța că

pârâta, care deține imobilul nu a făcut dovada că ar avea un drept de

proprietate asupra acestuia, în raport și de dispozițiile art. 33 din Legea nr.

71/1996 a Cadastrului și Publicitate Imobiliare.

Apelul declarat de pârâtă

împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel

Târgu-Mureș prin decizia nr. 54 din 23 martie 2004.

În considerentele deciziei,

instanța de control a reținut că imobilul a intrat în proprietatea statului în

temeiul art. III din Decretul nr. 218/1960 și a fost în administrarea fostei

Întreprinderi de T.M.C., astfel încât în baza Legii nr. 15/1990 imobilul a fost

inclus în patrimoniul SC H. SA.

Mai reține instanța că, prin

Hotărârea nr. 6/1998 a C.L.M.C., a fost revocat dreptul de administrare acordat

pârâtei cu începere de la 1 ianuarie 1999, iar prin sentința nr. 668 din 14 mai

2003 a Tribunalului Harghita, definitivă și irevocabilă, s-a stabilit că

societatea pârâtă a dobândit numai dreptul de administrare, transmis cu titlu

gratuit în privința construcțiilor și nu a terenului, ca atare imobilul nu a

făcut parte niciodată din patrimoniul societății comerciale, în mod legal.

În contra acestei decizii, a

declarat, în termen legal, recurs pârâta solicitând desființarea celor două

hotărâri pronunțate în cauză și pe fond respingerea acțiunii introductive ca

neîntemeiate.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

pârâta susține în esență următoarele:

- prin decizia nr. 89/1986 a

fostului C.P.H., construcția C.P. a fost dată în administrare directă fostei

Întreprinderi de T.M.C., actualmente SC H. SA, iar ca efect al Legii nr. 15/1990

construcția a devenit, ex lege, proprietatea societății, fiind cuprinsă în

capitalul social al acestuia;

Hotărârea nr. 6/1999 a C.L.M.C.

de retragere a dreptului de administrare nu i-a fost comunicată pentru a putea

fi contestată;

- extrasul de carte funciară

nu reflectă situația reală actuală, ca efect al Legii nr. 15/1990;

- intabularea dreptului de proprietate

asupra construcției nu a fost posibilă, deoarece nu este soluționată situația

terenului aferent construcției;

- nu se motivează temeiul

legal al Hotărârii nr. 6/1999 a C.L.M.C. privitor la retragerea dreptului de

administrare a construcției, care implicit semnifică deposedarea societății de

construcția aflată în proprietatea sa.

Examinând recursul numai

prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Imobilul în litigiu situat

în Miercurea Ciuc, fiind dobândit în temeiul art. III din Decretul nr. 218/1960

și înscris în cartea funciară, respectiv cabană turistică din piatră și lemn,

în suprafață de 91 mp și teren aferent de 9047 mp.

Imobilul face parte din

domeniul privat al Municipiului Miercurea Ciuc, fiind inclus în patrimoniul

unității administrației teritoriale și înscris la poziția 85 în anexa bunurilor

care aparțin domeniului privat al Municipiului Miercurea Ciuc.

Pârâta-recurentă deși

susține că a dobândit în temeiul Legii nr. 15/1990 dreptul de proprietate

asupra construcției și terenului aferent, nu a făcut dovada intabulării

dreptului de proprietate, iar prin decizia nr. 668 din 14 mai 2003 a

Tribunalului Harghita definitivă și irevocabilă, i-a fost respinsă cererea

pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

întemeiată pe dispozițiile H.G. nr. 834/1991.

Prin urmare, instanțele în

mod corect au admis acțiunea reclamantei, constatând că pârâta, care deține

imobilul, nu a făcut dovada vreunui drept de proprietate iar, în ce privește

dreptul de administrare asupra clădirii, acesta i-a fost revocat prin Hotărârea

nr. 6/1998 a C.L.M.C.

Critica recurentei în sensul

că mențiunile din cartea funciară nu mai corespund cu situația actuală a

imobilului, este neîntemeiată atâta vreme cât nu a făcut dovada rectificării

acestor înscrisuri potrivit art. 35 și art. 36 din Legea nr. 7/1996, privind

Cadastrul și publicitatea imobiliară.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursul declarat

de pârâta SC H. SA Miercurea Ciuc, împotriva deciziei nr. 54/ A din 23 martie

2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 14 decembrie 2004.