ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2816/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3

decembrie 2001 pe rolul tribunalului Harghita, reclamanții P.Z. și P.S. au

solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Miercurea – Ciuc,

anularea dispoziției nr. 702/2001 emisă de pârâtă, prin care li s-a respins

cererea de restituire în natură a imobilului situat în Miercurea Ciuc, înscris

în CF nr. 3027 Jigodin cu top 2823 și CF 3650 cu nr. top 2822, în suprafață

totală de 4507 mp.

Prin sentința civilă nr. 1433 din 16

octombrie 2002, Tribunalul Harghita a admis acțiunea, a dispus anularea dispoziției,

a stabilit dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului. De

asemenea, a stabilit că aceștia au dreptul la măsuri reparatorii prin

echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în

procesul de privatizare sau în acțiuni la societăți comerciale tranzacționate

pe piața de capital, în sumă de 1.248.551.675 lei, conform expertizei.

Pentru a motiva această soluție,

instanța a reținut că autorul reclamanților, P.K., decedat în anul 1993, a

cumpărat prin act sub semnătură privată la 11 martie 1952 imobilele de la

proprietarul tabular V.P., dar nu a înscris în cartea funciară dreptul de

proprietate, ulterior imobilele fiind preluate de stat prin aplicarea

Decretului nr. 218/1960.

Au fost avute în vedere declarațiile

unor martori care au arătat că de la cumpărare terenurile au fost folosite de

părinții reclamanților.

A considerat instanța în concluzie

că reclamanții au calitatea de „persoană îndreptățită” la restituire, în sensul

art. 3 din Legea nr. 10/2001, iar imobilul se încadrează în dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. h) din lege, dar fiind ocupat de construcții, reperarea urmează

a se face prin echivalent.

Apelul declarat de pârâtă împotriva

acestei sentințe a fost admis de Curtea de apel Târgu-Mureș, care prin decizia

civilă nr. 15 din 27 februarie 2003 a schimbat-o în tot și pe fond a respins

acțiunea.

În motivarea deciziei, instanța de

apel a reținut că actul depus de reclamanți nu constituie o probă a dreptului

de proprietate al antecesorului lor P.K., ci, nefiind încheiat în formă

autentică și neînscris în cartea funciară, este doar o promisiune de

vânzare-cumpărare, act juridic netranslativ de proprietate.

Or, în sistemul de publicitate

imobiliară de la locul situării imobilului, consacrat de art. 17 din legea nr.

115/1938, înscrierea în cartea funciară este constitutivă de drepturi. Pe de

altă parte, imobilul revendicat făcând parte din categoria terenurilor

agricole, intră sub incidența Legii nr. 18/1991.

Împotriva acestei decizii în termen

legal au declarat recurs reclamanții, care au invocat incidența art. 304 pct. 9

și 10 C. proc. civ.

Astfel, în esență se susține că deși

autorul lor nu fusese înscris în cartea funciară, era de notorietate că

dobândise terenul pretins, aspect de care și primăria avea cunoștință și

oricum, din 1952 operase uzucapiunea, astfel încât ei au calitate de persoane

îndreptățite.

Pe de altă parte, se susține că

terenul nu are destinație agricolă, ci este intravilan de locuit, astfel că

intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Prin întâmpinare Primăria Miercurea

Ciuc a solicitat respingerea recursului.

Recursul nu este fondat, urmând a fi

respins pentru considerentele care se vor expune în cele ce urmează:

Potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr.

10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii

constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele

fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

Iar conform art. 4 alin. (2) din

lege, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor

fizice îndreptățite.

Reclamanții sunt moștenitorii lui P.A.

și P.C., în calitate de fii, conform certificatului de moștenitor nr. 486 din 27

septembrie 1994.

Dar autorii lor nu au fost

proprietarii imobilului trecut în proprietatea statului, astfel cum corect a

reținut Curtea de apel.

Din extrasul de carte funciară depus

la dosar fond rezultă că anterior preluării imobilului de către stat, imobilul

a aparținut lui V.P. în baza cumpărării nr. 964/1932.

Reclamanții au susținut că în anul

1952 tatăl lor a cumpărat prin înscris sub semnătură privată de la P.V. 45 ari,

conform traducerii aflată la dosar fond.

Bine a observat instanța de apel că

acest înscris nu este translativ de proprietate, nefiind încheiat în formă

autentică (cum prevedea Decretul nr. 221/1950, atunci în vigoare), și în plus,

nu a fost înscris în cartea funciară.

Or, potrivit art. 17 din

Decretul–lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la

cărțile funciare, drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă

între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra

constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea

sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară.

Astfel fiind, cum în speță

reclamanții nu au făcut dovada înscrierii în cartea funciară (condiție

cumulativă cu acordul de voință, pentru operarea transferului dreptului de

proprietate) corect cererea lor de restituire a fost respinsă, neavând

calitatea de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001.

Împrejurarea că ar fi fost de

notorietate dreptul antecesorului lor asupra imobilului nu este pertinentă

într-o asemenea cauză, dovada dreptului de proprietate fiind strict

reglementată de dispozițiile legale mai înainte menționate.

Ca atare, nici invocarea – pentru

prima dată în recurs – a dobândirii dreptului de proprietate pe calea

uzucapiunii, nu poate fi analizată în prezentul litigiu, care este faza

judiciară ce urmează fazei administrative în care existența sau nu a dreptului

de proprietate trebuia să fie deja clarificată pentru a atrage aplicarea

măsurilor reparatorii a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, prevăzute de

Legea nr. 10/2001.

De aceea, nici împrejurarea că

imobilul intră sau nu în domeniul de aplicare al acestei legi (cu distincțiile

prevăzute de art. 8) nu are rol hotărâtor în speță, acțiunea reclamanților

fiind respinsă pentru lipsa calității de persoană îndreptățită.

Pentru aceste considerente, văzând

că nici unul dintre motivele invocate nu este întemeiat, recursul reclamanților

va fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanții P.S., P.L. și P.Z. împotriva deciziei civile nr. 15 A din 27

februarie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprlie 2004.