ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2815/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Harghita sub nr. 1884 din 29 aprilie 2002 E.I.A. în nume propriu

și ca mandatar al reclamantei E.E.R. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul

Local al Municipiului Miercurea Ciuc și Primarul acestei localități, solicitând

anularea Dispoziției nr. 307/2002 emisă de Primar, restituirea în natură a

terenului în suprafață de 1.568 mp situat în Miercurea-Ciuc, precum și

acordarea de despăgubiri bănești pentru casa de locuit demolată și de titluri

de valoare nominală folosite în procesul de privatizare pentru terenul în

suprafață de 62 mp ocupat de trotuar și anexele gospodărești demolate.

În motivarea acțiunii se arată că

pârâtul 1 a fost notificat în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru a restitui în

natură imobilul menționat identificat în C.F. nr. 2933 a localității Jigodin

sub nr. top 2782, 2783.

Imobilul compus din construcție și teren în

suprafață de 1630 mp a trecut în proprietatea statului în temeiul Deciziei nr. 287/1975

a Consiliului Popular al județului Harghita în baza art. 56 din Legea nr. 4/1973,

cu acordarea de despăgubiri bănești. Ulterior , construcțiile au fost demolate,

iar terenul este astăzi afectat în cea mai mare parte unei parcări, restul

fiind ocupat de trotuar, pivnița casei reclamanților și un chioșc de ziare.

Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001

a fost respinsă prin dispoziția nr. 307 din 5 aprilie 2002 cu motivarea că

imobilul a fost transformat astfel încât este un imobil nou în raport cu cel

preluat având destinația de parcare. Totodată s-au stabilit măsuri reparatorii prin

echivalent prin acordarea de titluri de valoare nominală sau acțiuni la

societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, cu acordul

petiționarului.

Dispoziția este considerată netemeinică și

nelegală față de prevederile art. 9 alin. (1) din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 614/2001 care prevăd că

transformarea trebuie să fie esențială, iar imobilul nou structural deosebit de

cel vechi ceea ce, în opinia reclamanților nu este cazul. Pe de altă parte

parcarea amenajată făcând parte din domeniul privat al municipiului, și nu cel

public, poate fi restituită.

Prin sentința civilă nr. 1313 din 25 septembrie

2002, Tribunalul Harghita a respins acțiunea cu motivarea că restituirea în natură

nu este posibilă bunul fiind destinat unei utilități publice. În ceea ce

privește acordarea de despăgubiri bănești s-a reținut că dispozițiile art. 24

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în speță întrucât privesc

numai imobilele care există și în prezent, dar pentru care restituirea în

natură nu este posibilă din diferite motive.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Târgu-Mureș,

secția civilă, care prin decizia nr. 18 din 7 martie 2003 a respins apelul

reclamanților ca nefondat.

Împotriva acestei decizii reclamanții au

declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că instanța de apel a reținut greșit

că pentru suprafața de 62 mp ocupată de trotuar reclamanții ar fi solicitat

restituirea în natură, precum și faptul că au fost interpretate în mod greșit

dispozițiile art. 24 referitoare la acordarea de despăgubiri bănești pentru

construcțiile cu privire la care restituirea în natură nu este posibilă.

Totodată se mai susține că s-a reținut greșit că

pe întreaga suprafață revendicată ar fi amenajată parcarea, existând o

suprafață de 486 mp teren liber pentru care instanța de apel nu s-a pronunțat.

În ceea ce privește apartenența la domeniul

public al terenului ocupat de parcare se afirmă că nu există hotărâre de guvern

sau hotărâre a consiliului local în acest sens, fiind vorba în realitate de un

bun din domeniul privat al localității, susceptibil de restituire.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Din actele de la dosar - extras de C.F. –

rezultă că imobilul trecut în proprietatea statului a avut suprafața totală de

1630 mp (1155 mp casă și curte + 475 mp grădină). Instanțele au reținut că

această suprafață este ocupată în prezent de o parcare, trotuar, pivnița fostei

case, o suprafață de teren rămasă liberă.

Cu privire la parcare, instanța de fond a

reținut că ar avea suprafața de 1055 mp, cea de apel a reținut o suprafață de

1568 mp, iar potrivit raportului de evaluare a terenului depus la judecata în

apel a cauzei de către reclamanți, terenul folosit ca parcare de Consiliul

Local ar avea o suprafață de 1005 mp.

În mod corespunzător, există neconcordanțe și în

ceea ce privește suprafețele cu alte destinații suprafața ocupată de trotuar și

cea rămasă liberă.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni

orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor

și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le

consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Având în vedere dispozițiile invocate instanțele

erau datoare să manifeste rol activ și să dispună suplimentarea dovezilor

pentru a stabili situația de fapt exactă.

Cum, potrivit art. 314 C. proc. civ. instanța

supremă hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează

hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de

fapt ce au fost pe deplin stabilite și cum în speță acest lucru nu s-a

întâmplat recursul urmează a fi admis, iar decizia atacată și sentința

instanței de fond casate, iar cauza trimisă spre rejudecare.

Instanța de trimitere va ordona efectuarea unei

expertize tehnice de specialitate, care, ținând seama de actele dosarului și de

situația de pe teren, va pune în evidență destinațiile actuale ale suprafeței

de teren ce a aparținut reclamanților și le va individualiza în vederea

stabilirii regimului juridic corespunzător și a dispozițiilor Legii nr. 10/2001

incidente în cauză.

Tot în rejudecare, instanța de trimitere va pune

problema reprezentării reclamantei E.E.R. de către E.I.A. în cauza prezentă, în

condițiile prevăzute de art. 68 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții E.I.A. și

E.E.R. împotriva deciziei nr. 18/A din 7 martie 2003 a Curții de Apel

Târgu-Mureș, secția civilă.

Casează această decizie precum și sentința

civilă nr. 1313 din 25 septembrie 2002 a Tribunalului Harghita și trimite cauza

spre rejudecare la această instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 aprilie 2004.