ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6928/2004

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 874 din 19 iunie 2003, Tribunalul

Harghita a respins acțiunea formulată de reclamantul D.E.E. împotriva pârâților

Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, SC F.A. SA și Consiliul

Local al Municipiului Miercurea Ciuc.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că

prin acțiunea promovată, reclamantul a chemat în judecată pe pârâți solicitând

constatarea nulității absolute a titlului în baza căruia a fost înscris dreptul

de proprietate al Statului Român în C.F. 4309 Jigodin, sub nr. top. 2691/1, în

suprafață de 540 mp și sub nr. top. 2690/1 în suprafață de 1887 mp, în baza

Decretului nr. 221/1962 și constatarea nulității absolute a titlului de

proprietate al pârâtei SC F.A. SA asupra parcelelor cu nr. top. 2690/1/1,

identic cu parcela cu nr. cad. 1008, în suprafață de 100 mp și cu nr. top.

2690/1/2, identic cu parcela cu nr. cad. 1009, în suprafață de 152 mp,

transcrise în C.F. 476/N Miercurea Ciuc. A mai solicitat rectificarea

intabulărilor făcute în C.F., în sensul radierii dreptului de proprietate al

Statului Român și a drepturilor subsecvente, întemeiate sau izvorâte din

dreptul de proprietate al statului, dispunându-se reînscrierea dreptului de

proprietate în favoarea defunctei B.D. și obligarea pârâților la recunoașterea

dreptului de proprietate asupra acestui imobil.

Reclamantul și-a dovedit calitatea de moștenitor al

defunctei B.D., conform certificatului de moștenitor nr. 64 din 16 iulie 2001.

Imobilul în litigiu, proprietatea defunctei, a fost expropriat în baza

Decretului nr. 221/1962, în scop de utilitate publică, defuncta primind în

schimbul imobilului expropriat un alt imobil, cu nr. top. 3183/42.

Mai reține tribunalul că acțiunea nu este admisibilă

deoarece, prin utilizarea sintagmei generice de „imobile expropriate”,

legiuitorul a avut în vedere toate exproprierile făcute în perioada 6 martie

1945 – 22 decembrie 1989, indiferent de calificarea titlului în temeiul căruia

acestea au fost expropriate.

Din Decretul Consiliului de Stat precum și din

expertiza efectuată a rezultat că exproprierea terenului din litigiu s-a făcut

în scop de utilitate publică, dar fără să se plătească vreo despăgubire pentru

proprietar. Pe teren s-au și realizat investițiile proiectate iar din

încheierea notarială aflată la dosar a rezultat că defuncta B.D. a primit un

alt imobil cu nr. top. 3183/42.

În condițiile în care legea nu face deosebire între

exproprieri, concluzionează instanța de fond, reclamantul va trebui să

procedeze conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru a obține reparațiile

pentru terenul expropriat chiar și nelegal de la antecesorul său.

Împotriva hotărârii tribunalului a declarat apel reclamantul

D.E.E.

Prin decizia civilă nr. 127 A din 2 octombrie 2003, Curtea

de Apel Târgu-Mureș a respins ca nefondat apelul reținând că instanța de fond a

reținut în mod corect situația de fapt ce a rezultat din probele administrate

în cauză și a aplicat corespunzător prevederile legale.

Împotriva deciziei Curții de Apel Târgu-Mureș a declarat

recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamantul D.E.E.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

reclamantul a arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a

legii, și anume a prev. art. 1, art. 480, art. 481, art. 475 și art. 653 C. civ.,

art. 17, art. 20, art. 27, art. 31, art. 34 și urm. din Decretul-lege nr.

115/1938, art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 2 alin. (1) lit. e) și h) și

alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1), art. 10, art. 46 alin. (2) și art.

47 din Legea nr. 10/2001.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul arată că nu

se poate stabili dacă exproprierea s-a realizat pentru o cauză de utilitate

publică, deoarece Decretul nr. 221/1962 nu a fost publicat în Monitorul

Oficial. Mai arată că în anul 1962, exproprierea era prevăzută doar de art. 481

C. civ. deoarece Constituția din 1952 nu prevedea instituția exproprierii,

situație în care preluarea imobilului trebuia efectuată numai cu acordarea de

despăgubiri.

Analizând recursul declarat, Înalta Curte constată că acesta

este fondat pentru următoarele motive:

Prin decizia atacată s-a menținut soluția respingerii

acțiunii, pronunțată de instanța de fond, cu motivarea că reclamantul trebuie

să procedeze conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, deși cererea de chemare

în judecată este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480, art. 481 și art.

475 C. civ. dar și pe dispozițiile art. 2, art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (1), art.

10, art. 46 alin. (2) și (4) și art. 47 din Legea nr. 10/2001. Atât în fapt cât

și în drept, motivarea cuprinde elemente specifice unei acțiuni în revendicare

dar și elemente specifice unei acțiuni născute din aplicarea Legii nr. 10/2001

deoarece reclamantul arată că a notificat unitatea deținătoare dar cererea nu

i-a fost soluționată până în prezent.

Aceleași elemente se regăsesc și în cuprinsul cererii de

declarare a apelului.

Se constată, așadar, că față de motivarea cererii,

față de temeiurile juridice invocate de reclamant și față de modul în care

aceasta a înțeles să-și conceapă susținerile în fața instanței, nici tribunalul

și nici curtea de apel nu au fixat cadrul procesual în limitele căruia judecata

ar fi trebuit să aibă loc. Este adevărat că o anume situație de fapt expusă și

probată trebuie calificată juridic de instanțele de judecată, lămurirea și explicarea

obiectului procesului presupunând stabilirea tuturor instituțiilor și regulilor

juridice aplicabile. În același timp însă, calificarea juridică a unei situații

de fapt date nu poate fi făcută cu încălcarea principiului disponibilității,

schimbându-se astfel total obiectul și temeiul juridic al acțiunii.

În cauza de față, în condițiile în care instanța de

fond și cea de apel nu au soluționat procesul în raport de conținutul complex

al cererii de chemare în judecată, în funcție de care urma a se aplica normele

legale și instituțiile juridice, Înalta Curte constată că hotărârile au fost

date prin încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, se va admite

recursul declarat de reclamantul D.E.E. și, în temeiul dispozițiilor art. 313 C.

proc. civ., va fi casată decizia recurată, și se va trimite cauza pentru

rejudecarea apelului aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul D.E.E. împotriva

deciziei civile nr. 127 A din 2 octombrie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, pe

care o casează.

Trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea cererii

de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2004.