ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 64/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 15 mai 2002 la Tribunalul Harghita, T.M. din

Sighișoara, a chemat în judecată civilă pe pârâții A.P.A.P.S. (fost F.P.S.) și SC

N. SA

Miercurea

Ciuc pentru ca în contradictoriu cu acestea să se constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare cumpărare intervenit între pârâți sub nr. HR 18 din 9

iunie 2000 privind pachetul de acțiuni și imobilul compus din clădire cu 12

camere și terenul în suprafață de 349 mp înscrise în C.F. 6219 și 6232 al

comunei Ciceu sub nr. topo 6951/C/98 și 6951/C/99.

Reclamanții au cerut totodată obligarea celei de a doua pârâte la

restituirea imobilului în deplina lor proprietate și posesie, precum și

restabilirea situației anterioare în C.F. prin reînscrierea dreptului de

proprietate al adevăratului proprietar T.F. de la care a fost preluat abuziv.

La 20 octombrie 2002 în fața primei instanțe prin completarea acțiunii

și precizări, reclamanta a chemat în judecată și pe pârâții M.V., M.P., M.G. și

M.D. în calitate de cumpărători ai pachetului de acțiuni prin contractul HR nr.

18 din 9 iunie 2000 la încheierea căruia au fost reprezentați prin M.V.

Prin sentința civilă nr. 1747 din 13 decembrie 2002 Tribunalul Harghita

Miercurea Ciuc a admis în parte acțiunea împotriva pârâtei

SC N. SA

Harghita pe care a obligat-o

să restituie reclamantei în natură libere de orice sarcini imobilul revendicat

și în contradictoriu cu aceasta să se dispună restabilirea situației anterioare

în C.F. prin înscrierea dreptului de proprietate al autorului reclamantei.

Prin aceiași hotărâre a fost respins capătul de cerere privind

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. HR 18

din 9 iunie 2000.

Hotărârea primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel Târgu-Mureș,

secția civilă, care prin decizia civilă nr. 25 A din 11 martie 2003 a respins

ca nefondat apelul pârâtei

SC N. SA

Harghita.

Pentru a hotărî astfel în raport de susținerile și apărările părților,

de probele administrate la cererea lor și de dispozițiile Legii nr. 10/2001,

cele două instanțe au reținut în esență că imobilul a cărui restituire în

natură s-a cerut în cadrul și cu respectarea procedurii reglementate de legea

specială menționată, a fost preluat abuziv și fără titlu valabil în

proprietatea statului de la adevăratul proprietar, T.F. bunicul reclamantei în

prezent decedat, care în calitate de funcționar public (jandarm) era exceptat

de la aplicarea măsurii naționalizării prevăzute prin Decretul nr. 92/1950 în

conformitate cu care a fost deposedat.

Totodată s-a stabilit că pârâta

SC N. SA

în calitate de succesoare prin efectul legii a fostei

întreprinderi miniere din Miercurea Ciuc care a folosit imobilul după

naționalizare, l-a inclus greșit în capitalul social al societății în contul

mijloacelor fixe, încălcându-se dispozițiile Legii nr. 15/1990 întrucât bunul a

fost preluat fără titlu valabil și nu a fost înregistrat legal în patrimoniul

acesteia sau antecesoarei sale înainte de privatizare.

Împotriva ultimei hotărâri pronunțate în litigiu, a declarat recurs în

termenul și cu respectarea cerințelor de procedură aplicabile, pârâta

SC N. SA

Harghita care invocând

temeiurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 9 și 10 C.

proc. civ., au susținut în esență prin reiterarea apărărilor de fond și a

motivelor de apel, că instanțele au nesocotit faptul că imobilul ar fi intrat

cu titlu valabil în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950 și

ulterior în proprietatea sa prin plata prețului întregului pachet de acțiuni în

care era cuprins, situație în care reclamanta era îndreptățită conform art.

27-29 din Legea nr. 10/2001 exclusiv la măsuri reparatorii prin echivalent.

Totodată s-a pretins că instanțele nu ar fi verificat valabilitatea

titlului statului în concordanță cu dispozițiile Decretului nr. 92/1950 și nu

s-ar fi pronunțat asupra lipsei calității sale procesuale în considerarea

faptului că a dobândit imobilul prin plata integrală a prețului în temeiul

contractului de vânzare cumpărare de acțiuni în care era cuprins ca și activ în

anexa 3, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Recursul nu este fondat.

În cadrul legal stabilit de Legea nr. 10/2001 calitatea procesuală

pasivă a recurentei este dată de însăși calitatea de deținător al imobilului

indiferent de titlul cu care pretinde că exercita dreptul de deținere, ea fiind

exclusiv obligată în raportul procesual cu persoana îndreptățită să răspundă

cererii acesteia.

În aceste condiții, răspunsul instanțelor la excepția ridicată a fost

implicit, calitatea procesuală derivând din calitatea de deținător, independent

când și în ce modalitate ar fi intrat acesta în posesia bunurilor.

În ceea ce privește nevalabilitatea titlului statului prin prisma

aplicării Decretului nr. 92/1950 instanța de fond s-a pronunțat corect motivând

explicit și potrivit cu probele dosarului că măsura naționalizării s-a aplicat

greșit proprietarului, exceptat în considerarea profesiei sale de funcționar

public (jandarm).

În același timp instanța de apel a înlăturat motivat susținerile

apelantei în justificarea valabilității titlului statului în temeiul unui

pretins Decret de naționalizare cu nr. 126/1953 pentru că acest act normativ nu

există.

În fine instanțele au stabilit pe deplin temei că pârâta recurentă nu

are un titlu valabil ce s-ar putea opune titlului reclamantului, pentru

imobilul din litigiu și aceasta întrucât pe de o parte contractul încheiat cu F.P.S.

sub nr. HR 18 din 9 iunie 2000 are ca obiect acțiuni care poartă asupra

capitalului social și nu active determinate, pe de altă parte pentru că

includerea imobilului din litigiu în capitalul social fără ca statul, respectiv

antecesorul societății privatizate să-l fi avut în patrimoniu în temeiul unui

titlu valabil a fost vădit nelegală.

Așa fiind recursul se va respinge ca nefondat.

Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., instanța va dispune și cu

privire la cheltuielile de judecată cerute de intimată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul

declarat de pârâta SC N. Harghita SA și continuat de succesoarea SC E.M.

Harghita SA împotriva deciziei nr. 25/A din 11 martie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș,

secția civilă.

Obligă

pe recurentă la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie

2005.