ÎCCJ, Decizia nr. 246/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2640 din 14 mai 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S. împotriva sentinței penale nr. 5 din 26 ianuarie 2004, a Curții de Apel București, secția I penală, prin care a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 255 alin. (1), raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Împotriva acestei decizii, condamnatul B.S. a formulat contestație în anulare și, invocând cazul prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc. pen., a susținut că procedura de citare, pentru termenul când s-a judecat cauza în recurs, nu a fost îndeplinită față de el, potrivit legii, deoarece a fost citat prin afișare la ușa instanței, în loc să fie citat în străinătate, conform art. 177 alin. (8) C. proc.

pen. Prin încheierea din 12 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu, contestația în anulare, constatându-se că această cale de atac a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 388 C. proc. pen., că motivul invocat este din cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen., iar în sprijinul contestației s-au invocat dovezi aflate în dosar. Pentru judecarea pe fond a contestației în anulare s-a fixat termen la 23 februarie 2005, fiind amânată pronunțarea la 9 martie 2005. Prin decizia nr. 1650 din 9 martie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestația în anulare a fost respinsă, ca nefondată, cu motivarea că din actele dosarului rezultă că, la data judecării, inculpatul B.S.

nu se mai afla în statul Israel, cu autoritățile căruia fusese inițiată procedura de extrădare, ci intrase pe teritoriul Africii de Sud, unde nu a putut fi localizat. S-a relevat că în lipsa unui domiciliu legal stabil, unde să-i poată fi comunicate actele de procedură, în mod corect s-a procedat la afișarea citației, la sediul instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 178 alin. (3) C. proc. pen., deoarece inculpatul s-a sustras de la judecată. Contestatorul B.S. a declarat recurs împotriva acestei din urmă decizii. Recursul nu este admisibil. În adevăr, prin art. 392 alin. (4) C. proc. pen., în care sunt reglementate căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârii pronunțate asupra contestației în anulare, se prevede că „sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului”.

Cum decizia împotriva căreia s-a declarat recurs, nu face parte din vreuna dintre cele două categorii de hotărâri la care se referă textul de lege menționat, deoarece contestația în anulare formulată de condamnatul B.S., vizează o decizie pronunțată în recurs, care nu mai este supusă unei atari căi de atac, concluzia ce se impune, este aceea că nici decizia prin care s-a soluționat contestația în anulare, nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Așa fiind, urmează ca recursul să fie respins ca inadmisibil, cu obligarea contestatorului să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul B.S. împotriva deciziei nr. 1650 din 9 martie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe contestator să plătească statului, suma de 1.000.000 lei (100 lei noi), cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2005.