ÎCCJ, Decizia nr. 246/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2640 din 14

mai 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S. împotriva sentinței penale nr. 5

din 26 ianuarie 2004, a Curții de Apel București, secția I penală, prin care a

fost condamnat la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență prevăzută de art. 255 alin. (1), raportat la art. 7 alin. (2) din

Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei decizii,

condamnatul B.S. a formulat contestație în anulare și, invocând cazul prevăzut

în art. 386 lit. a) C. proc. pen., a susținut că procedura de citare, pentru

termenul când s-a judecat cauza în recurs, nu a fost îndeplinită față de el,

potrivit legii, deoarece a fost citat prin afișare la ușa instanței, în loc să

fie citat în străinătate, conform art. 177 alin. (8) C. proc. pen.

Prin încheierea din 12

ianuarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu,

contestația în anulare, constatându-se că această cale de atac a fost introdusă

în termenul legal prevăzut de art. 388 C. proc. pen., că motivul invocat este

din cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen., iar în sprijinul contestației

s-au invocat dovezi aflate în dosar.

Pentru judecarea pe fond a

contestației în anulare s-a fixat termen la 23 februarie 2005, fiind amânată

pronunțarea la 9 martie 2005.

Prin decizia nr. 1650 din 9

martie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestația

în anulare a fost respinsă, ca nefondată, cu motivarea că din actele dosarului

rezultă că, la data judecării, inculpatul B.S. nu se mai afla în statul Israel,

cu autoritățile căruia fusese inițiată procedura de extrădare, ci intrase pe

teritoriul Africii de Sud, unde nu a putut fi localizat.

S-a relevat că în lipsa unui

domiciliu legal stabil, unde să-i poată fi comunicate actele de procedură, în

mod corect s-a procedat la afișarea citației, la sediul instanței, în

conformitate cu dispozițiile art. 178 alin. (3) C. proc. pen., deoarece

inculpatul s-a sustras de la judecată.

Contestatorul B.S. a declarat

recurs împotriva acestei din urmă decizii.

Recursul nu este admisibil.

În adevăr, prin art. 392

alin. (4) C. proc. pen., în care sunt reglementate căile de atac ce se pot

exercita împotriva hotărârii pronunțate asupra contestației în anulare, se

prevede că „sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată

în apel este supusă recursului”.

Cum decizia împotriva căreia

s-a declarat recurs, nu face parte din vreuna dintre cele două categorii de

hotărâri la care se referă textul de lege menționat, deoarece contestația în

anulare formulată de condamnatul B.S., vizează o decizie pronunțată în recurs,

care nu mai este supusă unei atari căi de atac, concluzia ce se impune, este

aceea că nici decizia prin care s-a soluționat contestația în anulare, nu mai

este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Așa fiind, urmează ca recursul să fie

respins ca inadmisibil, cu obligarea contestatorului să plătească statului,

cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de contestatorul B.S. împotriva deciziei nr. 1650 din 9

martie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe contestator să

plătească statului, suma de 1.000.000 lei (100 lei noi), cheltuieli judiciare

în recurs.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2005.