ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5765/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 septembrie

2004, pronunțată în dosarul nr. 2886/2005, Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, investită cu soluționarea apelurilor declarate de D.N.A. și de

inculpatul I.N. împotriva sentinței penale nr. 933 din 8 iulie 2005 a

Tribunalului București, secția I penală, a menținut starea de arest în cauză a

inculpatului amintit în conformitate cu prevederile art. 160

b

alin.

(1) și (3), raportat la art. 300

2

C. proc. pen.

Hotărând astfel, curtea de

apel a constatat că inculpatul a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa

de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen.,

faptă penală ce a impus și arestarea preventivă a acestuia în cursul urmăririi

penale, în baza art. 143 raportat la art. 148 lit. h) C. proc. pen., începând

cu data de 23 martie 2004, măsură prelungită ori menținută succesiv de

instanță.

S-a mai reținut că deși

prezumția de nevinovăție nu a fost înlăturată, condamnarea inculpatului este

rezultatul examinării în coroborare a tuturor probelor din dosar, ceea ce

constituie o realitate ce nu poate fi ignorată, apreciindu-se totodată, că în

raport de modalitatea de săvârșire a faptei, temeiurile legale inițiale privind

luarea măsurii arestării preventive continuă să subziste, menținerea acestei

măsuri fiind în continuare necesară pentru buna desfășurare a procesului penal

și garantarea executării pedepsei.

Împotriva încheierii

amintite, inculpatul a declarat în termen recurs, cu solicitarea de a-i fi

revocată arestarea preventivă pentru motivele de nelegalitate și netemeinicie

privind neîndeplinirea procedurii de citare, lipsa de apărare și încetarea

condiției din art. 148 lit. h) C. proc. pen., privind pericolul concret prin

lăsarea în libertate a acestuia [(corespunzător cazurilor de casare prevăzute

de art. 385

9

alin. (1) pct. 21, 6 și 17

1

C. proc. pen.)].

Precizând cel de-al doilea

caz de casare, inculpatul personal și prin apărător a arătat că i-a fost

menținută arestarea preventivă, neluându-se în considerare cererea de

încunoștiințare a apărătorului ales și mai ales, peste refuzul expres al

inculpatului de a fi asistat de avocat din oficiu, care nu i-a putut asigura de

altfel, o apărare efectivă în cauză, fiind încălcate flagrant dispozițiile

imperative ale art. 171 alin. (4) C. proc. pen.

S-a mai susținut că în

raport cu stadiul al actual al procesului, aflat în curs de judecată în apel,

perioada îndelungată de arest preventiv de peste 1 an și 6 luni încalcă cerința

„termenului rezonabil” impusă de art. 5 alin. (3) din C.E.D.O.

Criticile nu sunt

întemeiate.

Din verificarea încheierii

atacate și a lucrărilor dosarului se constată că inculpatul a fost citat la

locul de deținere și prezent în instanță, fiind asistat de apărător desemnat

din oficiu, avocat Z.L. care, a pus concluzii motivate în sensul respingerii

cererii în concordanță cu interesele inculpatului arestat preventiv, această

situație fiind determinată de lipsa delegațiilor și a prezenței efective a

apărătorilor aleși, nominalizați de inculpat.

Ca atare, sub aspect

procedural, au fost respectate dispozițiile art. 314 alin. (3), art. 314 alin.

(1) și (2) și art. 171 alin. (3) și (4) C. proc. pen., ce reglementează

soluționarea în primă instanță a cererii privind menținerea arestării

preventive, fiind neîntemeiate cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 21 și 6 C. proc. pen.

În raport de gravitatea

faptei și persoana inculpatului, consilier municipal, care a fost condamnat în

primă instanță la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, se constată că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea

de libertate, această măsuri fiind necesară și pentru buna desfășurare a

procesului penal. În același sens este și jurisprudența la art. 5 din C.E.D.O.

Ca atare, încheierea atacată

este legală și temeinică, iar recursul va fi respins, ca nefondat, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., va fi obligat inculpatul recurent la 60 lei RON cheltuieli

judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul I.N. împotriva încheierii din 5 septembrie 2005

a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 octombrie 2005.