ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6057/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă din 1 august 2002 înregistrată la Judecătoria Petroșani, reclamanta C.N.H. SA Petroșani a chemat în judecată pe pârâții E.M. Lupeni, I.C., S.T., S.A., F.A. și G.I., solicitând constatarea nulității absolute a contractului de cesiune nr. 4/fără dată, completat cu procesul verbal de negociere nr. 281 din 8 mai 1997, prin care pârâta E.M. Lupeni s-a obligat să aplice timp de un an realizarea tehnică aparținând celorlalți pârâți, intitulată „Instalație de sortare tip ciur cu bare rotative cu acționare preluată de la banda de clauboj” și să le plătească procentul de 10% din valoarea economiei realizate prin aplicarea realizării tehnice.

Motivând acțiunea, reclamanta susține că E.M. Lupeni nu a avut capacitatea de a contracta, cauza contractului este ilicită, iar obiectul contractului nu întrunește condiția imperativă impusă de art. 67 din Legea nr. 64/1991, lipsindu-i caracterul de noutate cerut de textul enunțat, fiecare susținere constituind caz de nulitate absolută a contractului potrivit art. 948 și urm. C. civ. Prin sentința civilă nr. 3687 din 6 septembrie 2002, Judecătoria Petroșani și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Hunedoara. Prin sentința civilă nr. 176 din 10 martie 2003, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată. Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 375/A din 27 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Alba–Iulia, secția civilă.

În esență, asemenea primei instanțe, Curtea de Apel Alba-Iulia a reținut că reclamanta a avut capacitatea de a contracta, care i-a fost transmisă prin hotărârea nr. 2 din 23 februarie 1996 a Consiliului de Administrație al RA H., că realizarea tehnică obiect al contractului are caracter de noutate atestat prin eliberarea brevetelor de invenție, a fost utilă pârâtei E.M. Lupeni, neexistând astfel invocata cauză ilicită, iar lipsa datei certe a contractului, a post-calculului economic și a adeverinței care să ateste calitatea de autor, precum și neînregistrarea contabilă a invenției ca activ necorporal, nu constituie motive de nulitate absolută, ci doar, cel mult, cazuri de nulitate relativă prescriptibilă în termen de 3 ani.

Reclamanta a declarat recurs în termen împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea acesteia, modificarea în tot a hotărârii, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., reclamanta arată că: - interpretând eronat contractul de cesiune, instanța ajunge la concluzia că acesta are cauza licită, bazându-se doar pe simplul enunț că realizarea tehnică ar fi condus la eficientizarea activității E.M. Lupeni; - instanța a reținut în mod greșit că E.M.

Lupeni a primit drepturi depline în domeniul proprietății industriale, inclusiv capacitatea de a încheia contracte de cesiune, neobservând că, prin hotărârea nr. 2/1996 a consiliului de administrație, a fost doar aprobată nota Direcției Tehnice Dezvoltare-Restructurare, nerezultând și delegarea de competență în negocierea și aprobarea recompenselor autorilor propunerilor de realizări tehnice; - reținând că realizarea tehnică și-a dovedit utilitatea și eficiența, instanța a dat o greșită interpretare deciziei nr. 229 din 6 octombrie 1997, neobservând propunerea inserată în aceasta, anume că „recompensarea autorilor să se facă prin negociere cu R.A.H. România”, deoarece o parte din autori fac parte din conducerea E.M.

Lupeni,; - dispozițiile legale aplicabile în materie au fost interpretate eronat și trunchiat, anume prevederea imperativă din art. 67 al Legii nr. 64/1991, potrivit căreia drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice se stabilesc prin contract, dacă aceasta este nouă la nivelul unei unități, utilă acesteia și dacă a fost atestată calitatea de autor. În speță însă, caracterul de noutate și utilitate a fost stabilit doar pe fundamentul calculului economic și procesului verbal de punere în funcțiune întocmite în mod unilateral și subiectiv de către pârâta E.M. Lupeni, neînsușite și neavizate de RA H. România (actualmente reclamanta C.N.H. SA), contrazise prin expertizele din dosarul nr. 15/2000 al Curții de Conturi, care au stabilit doar caracterul de noutate și numai la nivelul subunității E.M.

Lupeni, nicidecum la nivelul RA H. România, iar calitatea de autori a pârâților persoane fizice nu a fost atestată, instanța de apel nesocotind atât dispozițiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, cât și adresa OSIM nr. 6520 din 26 iulie 1999 aflate în dosarul cauzei; - greșit au fost calificate drept motive de nulitate relativă susținerile referitoare la lipsa datei certe a contractului și la neînregistrarea realizării tehnice ca activ necorporal. Recursul nu este întemeiat. Potrivit art. 67 din forma inițială a Legii nr. 64/1991, devenit art. 72 în urma republicării legii la data de 15 octombrie 2002, „Drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unei unități și utilă acesteia, se stabilesc prin contract încheiat între autor și unitate”.

Unitatea care aplică această realizare tehnică are obligația să ateste calitatea de autor. Încălcarea prevederilor alin. (1) și (2) atrage obligația unității de a plăti despăgubiri autorului potrivit dreptului comun. Despăgubirile se determină în funcție de rezultatele economice obținute de unitate”. Textul citat este singurul din legislația națională care reglementează regimul realizărilor tehnice cu caracter de noutate relativă, denumită în legislația anterioară „inovații”, cărora le acordă o protecție limitată și constituie sediul materiei pentru soluționarea litigiului de față. Prin unitate în sensul legii se înțeleg persoanele juridice, în speță asemenea calitate având reclamanta C.N.H.

SA Petroșani. Capacitatea de a-și asuma și îndeplini obligații civile prin încheierea de acte juridice este o aptitudine a persoanei juridice, ceea ce însă nu împiedică delegarea acestei competențe unor subunități din structura organizatorică a persoanei juridice. În concret, prin nota aflată la fila 17 în dosarul de primă instanță al tribunalului, compartimentul „Tehnic–Dezvoltare” din cadrul RA H. din România, antecesoarea reclamantei-recurente, a propus împuternicirea exploatărilor miniere de a rezolva problemele apărute în aplicarea Legii nr. 64/1991 prin delegarea de competență juridică în domeniul proprietății intelectuale.

Nota de mai sus a fost aprobată prin Hotărârea nr. 2 din 23 februarie 1996 a Consiliului de Administrație al RA H. din România, hotărâre care a fost transmisă tuturor exploatărilor miniere din subordine prin adresa nr. 1096 din 12 martie 1996, cărora li s-a precizat că delegarea competenței juridice în domeniul proprietății industriale conferă atribuții privind întreaga problematică reglementată prin Legea nr. 64/1991. În consecință, E.M. Lupeni a avut capacitatea de a contracta, conferită de însăși reclamanta recurentă prin delegare expresă de competență. De aceea, critica privind lipsa acestei capacități fiind evident nefondată, fiind îndeplinită condiția esențială cerută prin art. 948 pct. 1 C. civ.

pentru validitatea contractului. Nici lipsa datei certe a contractului în litigiu nu constituie motiv de nulitate absolută a acestuia, întrucât deși aceasta nu este înscrisă în însuși contractul în cauză, ea rezultă din procesul verbal de negociere nr. 281 din 8 mai 1997, anexă la contract și parte integrantă a acestuia, ceea ce constituie probă pertinentă și suficientă potrivit art. 1191 C. civ. Neîntemeiate sunt și criticile privind cauza contractului. Potrivit art. 968 C. civ., cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice. În speță, contractul nu numai că nu este interzis de lege, ci dimpotrivă este expres prevăzut prin alin. (1) al art. 67 din Legea nr. 64/1991.

De asemenea, nu există pretinsa încălcare a unor dispoziții imperative ale aceluiași text de lege în sensul invocat de reclamantă. Este adevărat că noutatea și utilitatea reprezintă condiții de fond pentru ca realizarea tehnică să fie protejată, însă aprecierea lor, precum și atestarea calității de autor al inovației, constituie atributul exclusiv al unității care aplică inovația. În tăcerea legii, trebuie apreciat că atestarea calității de autor, a noutății și utilității realizării tehnice poate fi făcută de unitatea care aplică inovația prin orice mijloc, cum ar fi adeverință sau certificat, ori chiar, cum este cazul de față, prin procesul verbal de negociere dintre părți sau prin însuși contractul de cesiune intervenit între autorii inovației și unitatea care a aplicat-o.

În fine, celelalte critici nu se circumscriu nici unui caz de nulitate a contractului, eventuala ușurință cu care E.M. Lupeni a încheiat contractul, pretins a fi nejustificat sub aspectul eficienței economice a aplicării acestuia, nefiind caz de nulitate absolută. Răspunzând astfel motivelor de recurs dezvoltate de reclamantă, instanța de recurs constată că instanța de apel a aplicat corect legea situației de fapt pe deplin stabilite, iar recursul este nefondat, astfel că va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.H. Petroșani împotriva deciziei civile nr. 375/A din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iulie 2005.