ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 145/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

3711/2002 pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamanta C.N. H. SA a chemat în

judecată Primăria Municipiului Petroșani, solicitând instanței ca, prin

hotărâre judecătorească, să dispună anularea Dispoziției nr. 1201/2002 emisă de

Primăria Municipiului Petroșani privind respingerea cererii de restituire a

imobilului înscris în CF 548 Petroșani, nr.top. 199, 188, 192 și obligarea

pârâtei la restituirea în natură a imobilului menționat, iar în situația în

care aceasta nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent,

conform prevederilor Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că solicită restituirea în natură a imobilului în calitate de persoană

juridică îndreptățită conform art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, fiind

succesoarea S.A. R. Petroșani înființată în anul 1991, imobil preluat abuziv de

Statul Român în temeiul Legii nr. 119/1948.

Prin sentința civilă nr. 1484 din 26

septembrie 2002, Tribunalul Hunedoara a respins ca nefondată acțiunea.

Instanța de fond a reținut că

reclamanta, fostă întreprindere socialistă de stat, nu este continuatoarea

persoanei juridice de la care bunul s-a naționalizat, pentru a invoca măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia civilă nr. 7/A din 18 ianuarie 2003, a respins apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței, menținând soluția instanței de fond, motivând

hotărârea în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată și completată prin O.U.G. nr. 184/2002.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a formulat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304

pct. 7, 9 și 10 C.  proc. civ., susținând, în esență, că art. 3 lit. c) din

Legea nr. 10/2001 nu condiționează îndreptățirea la măsuri reparatorii de

calitatea persoanei juridice de întreprindere particulară.

S-a mai arătat că hotărârea dată

încalcă principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 1 din C. civ.,

deoarece acțiunea a fost promovată la 17 aprilie 2002, dată la care O.U.G. nr.

184/2002 nu intrase în vigoare, precum și faptul că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra probelor administrate de reclamantă și care dovedeau calitatea

ei de continuatoare a S.A.R.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 3 lit. c)

din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în

restituirea în natură sau prin echivalent, persoanele juridice, proprietari ai

imobilelor preluate în mod abuziv de stat (…) după data de 6 martie 1945;

îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de articolul sus-amintit este

condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 sau de împrejurarea ca activitatea lor

să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie

1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989,

dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană

juridică cu cea desființată sau interzisă (…).

Atât instanța de fond, cât și cea de

apel au interpretat în mod corect textul menționat, pe baza actelor dosarului.

Astfel, s-a reținut corect că, în

condițiile în care fosta S.A.R. pentru exploatarea minelor de cărbune Lupeni

și-a încetat personalitatea juridică după naționalizare, iar patrimoniul său a

fost preluat de S.A. S. în anul 1949, nu se poate vorbi în speță de continuarea

activității.

Instanțele au pronunțat o hotărâre

temeinică și legală prin respingerea acțiunii, deoarece nu sunt îndeplinite

cerințele textului de lege invocat.

De altfel, prin O.U.G. nr. 184/2002,

art. 3 al Legii nr. 10/2001  a fost completat, precizându-se că ministerele,

celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ

teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome,

companiile, societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat,

precum și cele privatizate potrivit legii, nu au calitatea de persoane

îndreptățite și nu fac obiectul acestei legi.

Nu se poate reține critica privind

încălcarea principiului neretroactivității legii, deoarece instanța de apel a

făcut referire la modificările operate prin O.U.G. nr. 184/2002 doar ca o

explicare a textului art. 3 lit. c)  invocat, ca o argumentare în plus în

motivarea soluției date.

Înscrisurile depuse în cauză și

analizate de instanțe demonstrează că reclamanta nu este  continuatoarea în

drepturi a întreprinderii private ale cărei bunuri au fost naționalizate și ar

fi contrar rațiunii legii ca o întreprindere cu capital integral de stat să

solicite de la stat retrocedarea unui bun ce a fost naționalizat de la o

întreprindere cu capital privat.

Astfel că nici celelalte motive

invocate nu sunt întemeiate, iar pentru considerentele de mai sus, recursul se

va respinge ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta C.N. H. SA împotriva deciziei nr. 7/A din 18 ianuarie

2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  16 ianuarie

2004.