ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3226/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3226/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 2 iulie 2002 sub nr. 5672 pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamanta C.N.H. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Petroșani, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța: - să anuleze dispoziția nr. 1537 din 22 mai 2002 emisă de către pârâtă, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 421 mp înscris în CF nr. 1341 Petroșani nr. topo 45. - să constate că este îndreptățită la măsuri reparatorii în calitate de persoană juridică continuatoare a activității S.A.R. Petroșani; - să oblige pârâta la restituirea în natură a imobilului solicitat, iar în situația în care nu este posibil acest posibil acest lucru, să fie obligată la măsuri reparatorii prin echivalent.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că imobilul în litigiu a fost proprietatea S.A.R. Petroșani și a fost preluat abuziv de la aceasta de către stat în baza Legii nr. 119/1948. Mai susține reclamanta că ea, în calitate de continuatoare a activității societății proprietare, este îndreptățită, în temeiul prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii ori în natură, ori în echivalent. Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 1456 din 26 septembrie 2002, a respins acțiunea, reținând în esență că reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 pentru a avea calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii. Apelul declarat de către reclamantă împotriva acestei hotărâri a instanței de fond, a fost respins de către Curtea de apel Alba – Iulia prin decizia civilă nr. 135 A din 13 februarie 2003, ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a apreciat că instanța de fond în mod corect a constatat că reclamanta nu a dovedit că este continuatoarea proprietarei imobilului în litigiu, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 În acest sens s-a mai reținut că prin transformarea din societate comercială, organizată conform codului comercial în întreprindere de stat, s-a determinat încetarea personalității juridice a fostei societăți S.A.R. Petroșani, neputând fi vorba de o continuare a activității, astfel cum a susținut reclamanta. Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9, și 10 C. proc.
civ., în dezvoltarea cărora a arătat în esență că a făcut dovada că este continuatoarea fostei S.A.R. care a suferit mai multe transformări, însă activitatea de exploatare a cărbunelui nu a fost întreruptă. Se mai susține că hotărârea recurată nu este motivată, iar soluția este rezultatul aplicării greșite a legii; în plus instanțele nu s-au pronunțat asupra dovezilor cu acte depuse la dosar, care dovedeau calitatea ei de continuatoare a fostei societăți proprietare a imobilului revendicat. Recursul este nefondat. Este de reținut în primul rând că între motivele de recurs există o strânsă legătură, iar concluzia care rezultă din expunerea lor, este cu privire la calitatea recurentei de continuatoare a fostei societăți proprietară a imobilului.
Astfel este de reținut faptul care rezultă din extrasul de carte funciară, că imobilul a cărei retrocedare s-a solicitat, a aparținut S.A.R. Petroșani, persoană juridică de drept privat de la care s-a naționalizat, în baza Legii nr. 119/1948. În consecință, astfel cum corect au constatat instanțele de fond și apel în urma analizării actelor existente la dosarul cauzei, acest moment a însemnat încetarea personalității juridice a S.A.R. Petroșani și constituirea proprietății de stat. În acest sens urmează a mai reține că după naționalizarea S.A.R. Petroșani (iulie 1948) a trecut o perioadă de un an după care, prin Decretul 346 din 19 august 1949 s-a înființat S.A.S.R.E.D.C. (S.C.). În art. 3 al acestui act normativ se prevede că „societatea are personalitate juridică distinctă și patrimoniu propriu în limita căruia răspunde”, deci în orice caz din acest moment personalitatea juridică a S.A.R.
Petroșani în nici un caz nu mai putea exista; ori în aceste condiții, nu se poate vorbi de continuarea personalității juridice în persoana reclamantei, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. În acest text se prevede că o persoană juridică este îndreptățită la măsuri reparatorii dacă face dovada că este aceeași cu persoana juridică desființată printr-o hotărâre judecătorească, ceea ce în cauză nu a fost făcut. În consecință urmează a constata că susținerile recurentei cu privire la interpretarea greșită a legii, neanalizarea probelor administrate și nemotivarea hotărârilor sunt nefondate. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.H. SA împotriva deciziei civile nr. 278 A din 13 martie 2003 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.