ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3214/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3214/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului
de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la data de 12 iulie 2002 sub nr. 6722 pe rolul Tribunalului
Hunedoara, reclamanta
C.N.H.
a
chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Petroșani, solicitând
instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:
- să anuleze
dispoziția nr. 1736 din 29 mai 2002 emisă de către pârâtă, prin care s-a
respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 3111 mp
înscris în CF nr. 26 Petroșani nr. topo 290.
- să constate că
este îndreptățită la măsuri reparatorii în calitate de persoană juridică
continuatoare a activității S.A.R. Petroșani;
- să oblige pârâta
la restituirea în natură a imobilului solicitat, iar în situația în care nu
este posibil acest posibil acest lucru, să fie obligată la măsuri reparatorii
prin echivalent.
În motivarea
acțiunii reclamanta arată că imobilul în litigiu a fost proprietatea S.A.R. Petroșani
și a fost preluat abuziv de la aceasta de către stat în baza Legii nr.
119/1948.
Mai susține
reclamanta că ea, în calitate de continuatoare a activității societății
proprietare, este îndreptățită, în temeiul prevederilor art. 3 lit. c) din Legea
nr. 10/2001, la măsuri reparatorii ori în natură, ori în echivalent.
Tribunalul
Hunedoara, prin sentința civilă nr. 1456 din 26 septembrie 2002, a respins
acțiunea, reținând în esență că reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute
de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 pentru a avea calitatea de persoană
îndreptățită la măsuri reparatorii.
Apelul declarat de
către reclamantă împotriva acestei hotărâri a instanței de fond, a fost respins
de către Curtea de apel Alba – Iulia prin decizia civilă nr. 135 A din 13
februarie 2003, ca nefondat.
Pentru a pronunța
această hotărâre instanța de apel a apreciat că instanța de fond în mod corect
a constatat că reclamanta nu a dovedit că este continuatoarea proprietarei
imobilului în litigiu, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001
În acest sens s-a
mai reținut că prin transformarea din societate comercială, organizată conform
codului comercial în întreprindere de stat, s-a determinat încetarea
personalității juridice a fostei societăți S.A.R. Petroșani, neputând fi vorba
de o continuare a activității, astfel cum a susținut reclamanta.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe motivele de
casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9, și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea
cărora a arătat în esență că a făcut dovada că este continuatoarea fostei S.A.R.
care a suferit mai multe transformări, însă activitatea de exploatare a
cărbunelui nu a fost întreruptă.
Se mai susține că
hotărârea recurată nu este motivată, iar soluția este rezultatul aplicării
greșite a legii; în plus instanțele nu s-au pronunțat asupra dovezilor cu acte
depuse la dosar, care dovedeau calitatea ei de continuatoare a fostei societăți
proprietare a imobilului revendicat.
Recursul este
nefondat.
Este de reținut în
primul rând că între motivele de recurs există o strânsă legătură, iar concluzia
care rezultă din expunerea lor, este cu privire la calitatea recurentei de
continuatoare a fostei societăți proprietară a imobilului.
Astfel este de
reținut faptul care rezultă din extrasul de carte funciară, că imobilul a cărei
retrocedare s-a solicitat, a aparținut S.A.R. Petroșani, persoană juridică de
drept privat de la care s-a naționalizat, în baza Legii nr. 119/1948.
În consecință,
astfel cum corect au constatat instanțele de fond și apel în urma analizării
actelor existente la dosarul cauzei, acest moment a însemnat încetarea
personalității juridice a S.A.R. Petroșani și constituirea proprietății de
stat.
În acest sens
urmează a mai reține că după naționalizarea S.A.R. Petroșani (iulie 1948) a
trecut o perioadă de un an după care, prin Decretul 346 din 19 august 1949 s-a
înființat societatea pe acțiuni sovieto-română pentru exploatarea și desfacerea
cărbunelui (S.C.).
În art. 3 al
acestui act normativ se prevede că „societatea are personalitate juridică
distinctă și patrimoniu propriu în limita căruia răspunde”, deci în orice caz
din acest moment personalitatea juridică a S.A.R. Petroșani în nici un caz nu
mai putea exista; ori în aceste condiții, nu se poate vorbi de continuarea
personalității juridice în persoana reclamantei, nefiind îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
În acest text se
prevede că o persoană juridică este îndreptățită la măsuri reparatorii dacă
face dovada că este aceeași cu persoana juridică desființată printr-o hotărâre
judecătorească, ceea ce în cauză nu a fost făcut.
În consecință
urmează a constata că susținerile recurentei cu privire la interpretarea
greșită a legii, neanalizarea probelor administrate și nemotivarea hotărârilor
sunt nefondate.
Astfel fiind, față
de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.H. S.A.
împotriva deciziei civile nr. 258 A din 13 martie 2003 a Curții de Apel
Alba-Iulia, secția civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2004.