ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7170/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7170/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată la Judecătoria Petroșani la 1 august 2002, reclamanta C.N.H. SA
Petroșani a chemat în judecată pe pârâții E.M. Lupeni, S.T., I.C., P.I., Z.G. și
S.N. solicitând constatarea nulității absolute a contractului de cesiune nr. 7/1997
completat cu actul adițional nr. 1/1997 și procesul-verbal de negociere prin
care E.M. Lupeni s-a obligat să achite pârâților persoane fizice drepturi
bănești în procent de 15% din valoarea economiei rezultate pentru un an de
aplicare a realizării tehnice cu titlu „Dispozitiv pentru desfășurat grătare cu
bare fixe pe flux de cablaj”.
Motivând acțiunea, reclamanta
susține că E.M. Lupeni nu a avut capacitatea de a contracta, cauza contractului
este ilicită, iar obiectul contractului nu întrunește condiția imperativă
impusă de art. 67 din Legea nr. 64/1991, lipsindu-i caracterul de noutate cerut
de textul enunțat, fiecare susținere constituind caz de nulitate absolută a
contractului potrivit art. 948 și urm. C. civ.
Prin sentința civilă nr. 3907 din 18
septembrie 2002, Judecătoria Petroșani și-a declinat competența în favoarea
Tribunalului Hunedoara.
Prin sentința civilă nr. 199 din 20
martie 2003, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a respins acțiunea ca
nefondată.
Apelul declarat de reclamantă a fost
respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 366/A din 13 iunie 2003 pronunțată
de Curtea de Apel Alba–Iulia, secția civilă.
În esență, asemenea primei instanțe,
Curtea de Apel Alba-Iulia a reținut că reclamanta a avut capacitatea de a
contracta, care i-a fost transmisă prin hotărârea nr. 2 din 23 februarie 1996 a
Consiliului de Administrație al RA H., că realizarea tehnică obiect al
contractului are caracter de noutate atestat prin eliberarea brevetelor de
invenție, a fost utilă pârâtei E.M. Lupeni, neexistând astfel invocata cauză
ilicită, iar lipsa datei certe a contractului, a post-calcului economic și a
adeverinței care să ateste calitatea de autor, precum și neînregistrarea
contabilă a invenției ca activ necorporal, nu constituie motive de nulitate
absolută, ci doar, cel mult, cazuri de nulitate relativă prescriptibilă în
termen de 3 ani.
Reclamanta a declarat recurs în
termen împotriva deciziei instanței de apel solicitând casarea acesteia și a
sentinței primei instanțe, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost
formulată.
Invocând motivele de recurs
prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., reclamanta arată că:
- interpretând eronat contractul de
cesiune instanța ajunge la concluzia că acesta nu are cauza licită, bazându-se
doar pe simplul enunț că realizarea tehnică ar fi condus la eficientizarea
activității E.M. Lupeni;
- instanța a reținut în mod greșit că E.M. Lupeni a primit
drepturi depline în domeniul proprietății industriale, inclusiv capacitatea de
a încheia contracte de cesiune, neobservând că, prin hotărârea nr.2/1996 a
consiliului de administrație, a fost doar aprobată nota Direcției Tehnice
Dezvoltare-Restructurare, nerezultând și delegarea de competență în negocierea
și aprobarea recompenselor autorilor propunerilor de realizări tehnice;
- reținând că realizarea tehnică și-a dovedit utilitatea și
eficiența, instanța a dat o greșită interpretare Deciziei nr. 229 din 6
octombrie 1997, neobservând propunerea inserată în aceasta, anume că
„recompensarea autorilor să se facă prin negociere cu RA H. România”, deoarece
o parte din autori fac parte din conducerea E.M. Lupeni,;
- dispozițiile legale aplicabile în
materie au fost interpretate eronat și trunchiat, anume prevederea imperativă
din art. 67 al Legii nr. 64/1991, potrivit căreia drepturile bănești ale
autorului unei realizări tehnice se stabilesc prin contract, dacă aceasta este
nouă la nivelul unei unități, utilă acesteia și dacă a fost atestată calitatea
de autor. În speță însă, caracterul de noutate și utilitate a fost stabilit doar
pe fundamentul calculului economic și procesului verbal de punere în funcțiune
întocmite în mod unilateral și subiectiv de către pârâta E.M. Lupeni,
neînsușite și neavizate de RA H. România (actualmente reclamanta C.N.H.-S.A.),
contrazise prin expertizele din dosarul nr.15/2000 al Curții de Conturi, care
au stabilit doar caracterul de noutate și numai la nivelul subunității E.M. Lupeni,
nicidecum la nivelul RA H. România, iar calitatea de autori a pârâților
persoane fizice nu a fost atestată, instanța de apel nesocotind atât
dispozițiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, cât și adresa OSIM nr. 6520
din 26 iulie 1999 aflate în dosarul cauzei;
- greșit au fost calificate drept motive de nulitate
relativă susținerile referitoare la lipsa datei certe a contractului și la
neînregistrarea realizării tehnice ca activ necorporal.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 67 din forma inițială
a Legii nr. 64/1991, devenit art. 72 în urma republicării legii la data de 15
octombrie 2002, „Drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care
este nouă la nivelul unei unități și utilă acesteia, se stabilesc prin contract
încheiat între autor și unitate.
Unitatea care aplică această
realizare tehnică are obligația să ateste calitatea de autor.
Încălcarea prevederilor alin. (1) și
(2) atrage obligația unității de a plăti despăgubiri autorului potrivit
dreptului comun. Despăgubirile se determină în funcție de rezultatele economice
obținute de unitate”.
Textul citat este singurul din
legislația națională care reglementează regimul realizărilor tehnice cu
caracter de noutate relativă, denumită în legislația anterioară „inovații”,
cărora le acordă o protecție limitată și constituie sediul materiei pentru
soluționarea litigiului de față.
Prin unitate în sensul legii se
înțeleg persoanele juridice, în speță asemenea calitate având reclamanta C.N.H.
SA Petroșani.
Capacitatea de a-și asuma și
îndeplini obligații civile prin încheierea de acte juridice este o aptitudine a
persoanei juridice, ceea ce însă nu împiedică delegarea acestei competențe unor
subunități din structura organizatorică a persoanei juridice.
În concret, prin nota aflată la fila
14 în dosarul de primă instanță al tribunalului compartimentul
„Tehnic–Dezvoltare” din cadrul RA H. din România, antecesoarea
reclamantei-recurente, a propus împuternicirea exploatărilor miniere de a
rezolva problemele apărute în aplicarea Legii nr. 64/1991 prin delegarea de
competență juridică în domeniul proprietății intelectuale.
Nota de mai sus a fost aprobată prin
Hotărârea nr. 2 din 23 februarie 1996 a Consiliului de Administrație al RA H. din
România (fila 13 același dosar), hotărâre care a fost transmisă tuturor
exploatărilor miniere din subordine prin adresa nr. 1096 din 12 martie 1996
(fila 18 dosar), cărora li s-a precizat că delegarea competenței juridice în
domeniul proprietății industriale conferă atribuții privind întreaga
problematică reglementată prin Legea nr. 64/1991.
În consecință, E.M. Lupeni a avut
capacitatea de a contracta, conferită de însăși reclamanta recurentă prin
delegare expresă de competență, critica privind lipsa acestei capacități fiind
evident nefondată, fiind îndeplinită condiția esențială cerută prin art. 948 pct.
1 C. civ. pentru validitatea contractului.
Nici lipsa datei certe a
contractului în litigiu nu constituie motiv de nulitate absolută a acestuia,
întrucât deși aceasta nu este înscrisă în însuși contractul în cauză, ea
rezultă din procesul verbal de negociere nr. 282 din 8 mai 1997, anexă la
contract și parte integrantă a acestuia, ceea ce constituie probă pertinentă și
suficientă potrivit art. 1191 C. civ.
Neîntemeiate sunt și criticile
privind cauza contractului.
Potrivit art. 968 C. civ. , cauza
este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunurilor
moravuri și ordinii publice.
În speță, contractul nu numai că nu
este interzis de lege, ci dimpotrivă este expres prevăzut prin alin. (1) al
art. 67 din Legea nr. 64/1991.
De asemenea, nu există pretinsa încălcare a unor dispoziții
imperative ale aceluiași text de lege în sensul invocat de reclamantă.
Este adevărat că noutatea și
utilitatea reprezintă condiții de fond pentru ca realizarea tehnică să fie
protejată, însă aprecierea lor, precum și atestarea calității de autor al
inovației, constituie atributul exclusiv al unității care aplică inovația. In
tăcerea legii, trebuie apreciat că atestarea calității de autor, a noutății și
utilității realizării tehnice poate fi făcută de unitatea care aplică inovația
prin orice mijloc, cum ar fi adeverință sau certificat, ori chiar, cum este
cazul de față, prin procesul verbal de negociere dintre părți sau prin însuși
contractul de cesiune intervenit între autorii inovației și unitatea care a
aplicat-o.
În fine, celelalte critici nu se
circumscriu nici unui caz de nulitate a contractului, eventuala ușurință cu
care E.M. Lupeni a încheiat contractul, pretins a fi nejustificat sub aspectul
eficienței economice a aplicării acestuia, nefiind caz de nulitate absolută.
Răspunzând astfel motivelor de
recurs dezvoltate de reclamantă, instanța de recurs constată că instanța de
apel a aplicat corect legea situației de fapt pe deplin stabilite, iar recursul
este nefondat, astfel că va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.
(1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.H. SA Petroșani
împotriva deciziei nr. 366/A din 13 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2004.