ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7171/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă din 1 august 2002

înregistrată la Judecătoria Petroșani, reclamanta C.N.H. SA Petroșani a chemat

în judecată pe pârâții E.M. Lupeni, S.N., S.T. și S.A. solicitând constatarea

nulității absolute a contractului de cesiune nr. 3/fără dată, completat cu

procesul verbal de negociere nr. 282 din 8 mai 1997, prin care pârâta E.M.

Lupeni s-a obligat să aplice timp de un an realizarea tehnică aparținând

celorlalți pârâți intitulată „Dispozitiv vertical pentru sertizat furtune de

înaltă presiune” și să le plătească procentul de 10% din valoarea economiei

realizate prin aplicarea realizării tehnice.

Motivând acțiunea, reclamanta susține că E.M.

Lupeni nu a avut capacitatea de a contracta, cauza contractului este ilicită,

iar obiectul contractului nu întrunește condiția imperativă impusă de art. 67

din Legea nr. 64/1991, lipsindu-i caracterul de noutate cerut de textul

enunțat, fiecare susținere constituind caz de nulitate absolută a contractului

potrivit art. 948 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3686 din 6

septembrie 2002, Judecătoria Petroșani și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului Hunedoara.

Prin sentința civilă nr. 198 din 20

martie 2003, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a respins acțiunea ca

nefondată.

Apelul declarat de reclamantă a fost

respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 368/A din 13 iunie 2003 pronunțată

de Curtea de Apel Alba–Iulia, secția civilă.

În esență, asemenea primei instanțe,

Curtea de Apel Alba-Iulia a reținut că reclamanta a avut capacitatea de a

contracta, care i-a fost transmisă prin hotărârea nr. 2 din 23 februarie 1996 a

Consiliului de Administrație al RA H., că realizarea tehnică obiect al

contractului are caracter de noutate atestat prin eliberarea brevetelor de

invenție, a fost utilă pârâtei E.M. Lupeni, neexistând astfel invocata cauză

ilicită, iar lipsa datei certe a contractului, a post-calcului economic și a

adeverinței care să ateste calitatea de autor, precum și neînregistrarea

contabilă a invenției ca activ necorporal, nu constituie motive de nulitate

absolută, ci doar, cel mult, cazuri de nulitate relativă prescriptibilă în

termen de 3 ani.

Reclamanta a declarat recurs în termen

împotriva deciziei instanței de apel solicitând casarea acesteia și a sentinței

primei instanțe, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Invocând motivele de recurs prevăzute de

art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., reclamanta arată că:

- interpretând eronat contractul de

cesiune instanța ajunge la concluzia că acesta are cauza licită, bazându-se

doar pe simplul enunț că realizarea tehnică ar fi condus la eficientizarea

activității E.M. Lupeni;

-

instanța a reținut în mod greșit că E.M. Lupeni a primit drepturi depline în

domeniul proprietății industriale, inclusiv capacitatea de a încheia contracte

de cesiune, neobservând că, prin hotărârea nr. 2/1996 a consiliului de

administrație, a fost doar aprobată nota Direcției Tehnice

Dezvoltare-Restructurare, nerezultând și delegarea de competență în negocierea

și aprobarea recompenselor autorilor propunerilor de realizări tehnice;

-

reținând că realizarea tehnică și-a dovedit utilitatea și eficiența, instanța a

dat o greșită interpretare deciziei nr. 229 din 6 octombrie 1997, neobservând

propunerea inserată în aceasta, anume că „recompensarea autorilor să se facă

prin negociere cu RA H. România”, deoarece o parte din autori fac parte din

conducerea E.M. Lupeni,;

- dispozițiile legale aplicabile în

materie au fost interpretate eronat și trunchiat, anume prevederea imperativă

din art. 67 al Legii nr. 64/1991, potrivit căreia drepturile bănești ale

autorului unei realizări tehnice se stabilesc prin contract, dacă acesta este

nouă la nivelul unei unități, utilă acesteia și dacă a fost atestată calitatea

de autor. În speță însă, caracterul de noutate și utilitate a fost stabilit

doar pe fundamentul calculului economic și procesului verbal de punere în

funcțiune întocmite în mod unilateral și subiectiv de către pârâta E.M. Lupeni,

neînsușite și neavizate de RA H. România (actualmente reclamanta C.N.H. SA),

contrazise prin expertizele din dosarul nr. 15/2000 al Curții de Conturi, care

au stabilit doar caracterul de noutate și numai la nivelul subunității E.M.

Lupeni, nicidecum la nivelul RA H. România, iar calitatea de autori a pârâților

persoane fizice nu a fost atestată, instanța de apel nesocotind atât

dispozițiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, cât și adresa OSIM nr. 6520

din 26 iulie 1999 aflate în dosarul cauzei;

-

greșit au fost calificate drept motive de nulitate relativă susținerile referitoare

la lipsa datei certe a contractului și la neînregistrarea realizării tehnice ca

activ necorporal.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 67 din forma inițială a

Legii nr. 64/1991, devenit art. 72 în urma republicării legii la data de 15

octombrie 2002, „Drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care

este nouă la nivelul unei unități și utilă acesteia, se stabilesc prin contract

încheiat între autor și unitate.

Unitatea care aplică această realizare

tehnică are obligația să ateste calitatea de autor.

Încălcarea prevederilor alin. (1) și (2)

atrage obligația unității de a plăti despăgubiri autorului potrivit dreptului

comun. Despăgubirile se determină în funcție de rezultatele economice obținute

de unitate”.

Textul citat este singurul din legislația

națională care reglementează regimul realizărilor tehnice cu caracter de

noutate relativă, denumită în legislația anterioară „inovații”, cărora le

acordă o protecție limitată și constituie sediul materiei pentru soluționarea

litigiului de față.

Prin unitate în sensul legii se înțeleg

persoanele juridice, în speță asemenea calitate având reclamanta C.N.H. SA

Petroșani.

Capacitatea de a-și asuma și îndeplini

obligații civile prin încheierea de acte juridice este o aptitudine a persoanei

juridice, ceea ce însă nu împiedică delegarea acestei competențe unor

subunități din structura organizatorică a persoanei juridice.

În concret, prin nota aflată la fila 14

în dosarul de primă instanță al tribunalului compartimentul „Tehnic–Dezvoltare”

din cadrul RA H. din România, antecesoarea reclamantei-recurente, a propus

împuternicirea exploatărilor miniere de a rezolva problemele apărute în

aplicarea Legii nr. 64/1991 prin delegarea de competență juridică în domeniul

proprietății intelectuale.

Nota de mai sus a fost aprobată prin hotărârea

nr. 2 din 23 februarie 1996 a Consiliului de Administrație al RA H. din România

(fila 13 același dosar), hotărâre care a fost transmisă tuturor exploatărilor

miniere din subordine prin adresa nr. 1096 din 12 martie 1996 (fila 18 dosar),

cărora li s-a precizat că delegarea competenței juridice în domeniul

proprietății industriale conferă atribuții privind întreaga problematică

reglementată prin Legea nr. 64/1991.

În consecință, E.M. Lupeni a avut

capacitatea de a contracta, conferită de însăși reclamanta recurentă prin

delegare expresă de competență, critica privind lipsa acestei capacități fiind

evident nefondată, fiind îndeplinită condiția esențială cerută prin art. 948 pct.

1 C. civ. pentru validitatea contractului.

Nici lipsa datei certe a contractului în

litigiu nu constituie motiv de nulitate absolută a acestuia, întrucât deși

aceasta nu este înscrisă în însuși contractul în cauză, ea rezultă din procesul

verbal de negociere nr. 282 din 8 mai 1997, anexă la contract și parte

integrantă a acestuia, ceea ce constituie probă pertinentă și suficientă

potrivit art. 1191 C. civ.

Neîntemeiate sunt și criticile privind

cauza contractului.

Potrivit art. 968 C. civ., cauza este

nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunurilor moravuri și

ordinii publice.

În speță, contractul nu numai că nu este

interzis de lege, ci dimpotrivă este expres prevăzut prin alin. (1) al art. 67

din Legea nr. 64/1991.

De asemenea, nu există pretinsa încălcare

a unor dispoziții imperative ale aceluiași text de lege în sensul invocat de

reclamantă.

Este adevărat că noutatea și utilitatea

reprezintă condiții de fond pentru ca realizarea tehnică să fie protejată, însă

aprecierea lor, precum și atestarea calității de autor al inovației, constituie

atributul exclusiv al unității care aplică inovația. In tăcerea legii, trebuie

apreciat că atestarea calității de autor, a noutății și utilității realizării

tehnice poate fi făcută de unitatea care aplică inovația prin orice mijloc, cum

ar fi adeverință sau certificat, ori chiar, cum este cazul de față, prin

procesul verbal de negociere dintre părți sau prin însuși contractul de cesiune

intervenit între autorii inovației și unitatea care a aplicat-o.

În fine, celelalte critici nu se

circumscriu nici unui caz de nulitate a contractului, eventuala ușurință cu

care E.M. Lupeni a încheiat contractul, pretins a fi nejustificat sub aspectul

eficienței economice a aplicării acestuia, nefiind caz de nulitate absolută.

Răspunzând astfel motivelor de recurs

dezvoltate de reclamantă, instanța de recurs constată că instanța de apel a

aplicat corect legea situației de fapt pe deplin stabilite, iar recursul este

nefondat, astfel că va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamanta C.N.H. SA Petroșani împotriva deciziei civile

nr. 368/A din 13 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie

2004.