ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6957/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

4 ianuarie 2002 reclamanții N.M.B. și C.M.V. au chemat în judecată pârâtul

consiliul local al municipiului Cluj Napoca, solicitând anularea dispoziției

nr. 3160 din 28 noiembrie 2001 emisă în baza Legii nr. 10/2001 și restituirea

în natură a imobilului situat în Cluj Napoca, înscris în C.F. 27857 Cluj

Napoca.

În motivare reclamanții au arătat că

prin notificarea trimisă prin executor judecătoresc au solicitat restituirea

acestui imobil preluat abuziv de Statul Român, prin decizia nr. 492 din 26

decembrie 1985 a Consiliului Popular al județului Cluj, ca urmare a faptului că

fratele lor vitreg L.M., proprietarul tabular de atunci, deținea mai multe

imobile.

Prin sentința civilă nr. 361 din 27

iunie 2002 Tribunalul Cluj a respins cererea reclamanților și a admis cererea

de intervenție în interes propriu formulată de L.M., constatând că acesta a

redobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 35 înscris în C.F.

27857 Cluj, în baza Legii nr. 10/2001 prin dispoziția Primarului municipiului

Cluj Napoca, nr. 3019/2001.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut următoarele:

Apartamentul în litigiu a fost

proprietatea intervenientului, prin construire, intabulat sub B+1 (f. 567dosar

fond).

La data de 17 decembrie 1993

intervenientul L.M. s-a căsătorit, iar soția sa deținea și ea un apartament

proprietate personală, situație în care soții erau obligați în temeiul Legii

nr. 4/1973 să înstrăineze una dintre locuințe, în termen de un an, începând cu

data de 17 decembrie 1993, aspect ce rezultă din considerentele sentinței

civile nr. 4337/1986 a judecătoriei Cluj Napoca.

Pentru a evita trecerea imobilului

în proprietatea statului, în baza Legii nr. 4/1973, L.M., în ultima zi a

termenului de 1 an, respectiv în 18 decembrie 1974 a donat mamei sale C.M.

acest bun. Dreptul de proprietate al acestuia a fost intabulat prin încheierea

nr. 5246/1974.

În data de 3 iulie 1980, mama

intervenientului, C.M. a redonat fiului său L.M. apartamentul, cu mențiunea că

această donație s-a făcut pentru reîntoarcerea locuinței în patrimoniul

intervenientului, fiind construit de acesta din urmă și potrivit înțelegerii

inițiale a părților, împrejurare ce rezultă din considerentele sentinței civile

nr. 1819/1988 a judecătoriei Cluj Napoca.

Mama intervenientului a decedat în

anul 1983 iar al doilea soț al acesteia, C.Z., și fiica lor N.M.B. au solicitat

obligarea intervenientului L.M., fiu rezultat din prima căsătorie a defunctei,

să raporteze la masa succesorală apartamentul în litigiu.

În timpul derulării acestui proces,

imobilul în litigiu, prin decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular

al județului Cluj Napoca nr. 492/26 decembrie 1985 a fost preluat în

proprietatea Statului Român în baza Legii nr. 4/1973, de la proprietarul

tabular L.M., care a primit suma de 61.246 lei despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 1819/1988

Judecătoria Cluj Napoca a obligat pe L.M. să raporteze la masa succesorală a

defunctei, echivalentul valoric al apartamentului, respectiv suma primită drept

despăgubiri și să plătească moștenitorilor C.Z. și N.M. sulta corespunzătoare

cotelor succesorale ce li se cuveneau.

Tribunalul Cluj a reținut că

reclamanții nu au fost niciodată proprietarii imobilului în litigiu, că au avut

numai un drept de creanță pe care și l-au valorificat la vremea respectivă și

că, prin urmare, nu au legitimare procesuală activă în temeiul Legii nr.

10/2001.

Împotriva hotărârii de fond au

declarat apel reclamanții.

Curtea de Apel Cluj prin decizia

civilă nr. 169 din 13 decembrie 2002 a respins ca nefondat apelul

reclamanților, reținând că aceștia nu au legitimare procesuală activă pentru

promovarea cererii în restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001,

apartamentul fiind preluat de la proprietarul tabular L.M.

Împotriva acestei decizii au

formulat recurs reclamanții considerând hotărârea netemeinică și nelegală

întrucât restituirea în natură a imobilului trebuia să se facă și către ei,

proporțional cu cotele stabilite prin sentința civilă nr. 1819/1988.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 3 pct.

a, din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în

mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, sunt îndreptățite la

măsuri reparatorii, în înțelesul prezentei legi, persoanele fizice care, la

data preluării abuzive, aveau calitatea de proprietari ai imobilelor.

Așa cum rezultă din materialul

probator administrat în cauză, apartamentul în litigiu a trecut în proprietatea

Statului Român, prin decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular al

județului Cluj nr. 492 din 26 decembrie 1985 de la proprietarul tabular L.M.,

care este persoana îndreptățită în înțelesul Legii nr. 10/2001 la acordarea de

măsurii reparatorii.

De altfel în aplicarea dispozițiilor

art. 5 și art. 56 din Legea nr. 4/1973, noțiunea de locuință trebuia înțeleasă

în sensul art. 8 din această lege, obligarea de înstrăinare impusă

proprietarului existând doar dacă acesta dispunea de bun în integralitatea lui,

fiind proprietar exclusiv și nu în situația unei proprietăți indivize.

Așa cum rezultă din actele dosarului

prin sentința civilă nr. 4337/1986 care are autoritate de lucru judecat,

Judecătoria Cluj Napoca a respins plângerea formulată de reclamanți pentru

anularea deciziei nr. 492/1985 de preluare în proprietatea statului a bunului

în litigiu.

Împrejurarea că reclamanții au

obținut un drept de creanță ca urmare a obligării intervenientului de a raporta

la masa succesorală suma primită cu titlu de despăgubiri pentru apartamentul

preluat de stat în baza Legii 4/1973, nu le conferă dreptul de a beneficia de

măsura reparatorie a restituirii în natură a imobilului.

Față de considerentele expuse,

recursul reclamanților N.M.B. și C.M.V. va fi respins.

În raport cu dispozițiile art. 274

alin. (1) C. proc. civ. vor fi obligați reclamanții N.M. și C.M.V. la plata

sumei de 10.761.000 lei cheltuieli de judecată către intervenientul L.M.

conform chitanțelor de la dosar (filele 10 bis și 27).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții N.M.B. și C.M.V. împotriva deciziei nr. 169 din 13

decembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Obligă pe recurenți la

10.761.000 lei cheltuieli de judecată către intervenientul L.M.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2005.