ÎCCJ, Decizia nr. 56/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 56/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele;
Prin Decizia nr. 3220 din 18 martie 2009,
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate
intelectuală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de S.G.D. împotriva
Deciziei nr. 1334 din 22 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a
civilă, recurentul fiind obligat și la plata cheltuielilor de judecată în sumă
de 500 RON, în favoarea intimatei S.C. „L.H.” S.R.L. București.
S-a reținut de către
instanța supremă că, prin decizia atacată, curtea de apel a soluționat un
recurs declarat împotriva unei încheieri prin care Tribunalul București, secția
a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, o cerere de sesizare a Curții
Constituționale.
În condițiile în
care, decizia atacată avea caracter irevocabil, în mod evident, aceasta nu mai
putea fi supusă unei noi căi de atac specifică reformării, în conformitate cu
principiul unicității căii de atac.
Împotriva hotărârii
instanței supreme, S.G.D. a declarat recurs.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 73 din 25
ianuarie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil.
Instanța a reținut că
soluția se impune, în raport cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.,
ale art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată și cu faptul că
hotărârea atacată este irevocabilă, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C.
proc. civ.
La data de 27
ianuarie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat un nou recurs
S.G.D., fără a preciza motivele de casare sau modificare ale hotărârii atacate.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 325 din 26
aprilie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil, în considerarea prevederilor
art. 129 alin. (1), ale art. 299 C. proc. civ. și ale art. 24 din Legea nr.
304/2004, republicată și a caracterului irevocabil al hotărârii atacate.
La data de 28 aprilie
2010, împotriva acestei din urmă decizii, a formulat contestație în anulare
recurentul S.G.D., în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
În dezvoltarea
motivelor contestației în anulare, contestatorul a susținut, în esență, că
hotărârea a fost luată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine
publică privitoare la competență, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 29
din Legea nr. 47/1992, republicată și ale deciziei nr. XXXVI din 11 decembrie
2006 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 623 din 27
septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 3744/1/2010, a respins contestația în
anulare formulată de S.G.D., ca nefondată și a obligat contestatorul la plata
sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei
S.C. „L.H.” S.R.L., București.
Împotriva Deciziei
nr. 623/2010, contestatorul S.G.D. a declarat recurs la data de 29 septembrie
2010, motivându-l ulterior printr-un memoriu separat, depus la dosar la data de
20 ianuarie 2011.
Recurentul a susținut
că recursul vizează dispoziția prin care instanța i-a respins cererea de
sesizare a Curții Constituționale și a formulat o nouă cerere de sesizare a
Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (4)
din Legea nr. 47/1992, republicată.
Înalta Curte, în
considerarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., ce consacră ordinea de
soluționare a excepțiilor, va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de
atac cu care este învestită.
Recursul este
inadmisibil, având în vedere următoarele considerente.
Potrivit principiului
consacrat de dispozițiile art. 129 din Constituția României, legea procesual
civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile în două grade de
jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile
de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare sau modificare,
calea de atac a recursului fiind prevăzută în mod expres.
În ceea ce privește
încheierea prin care a fost respinsă o cerere de sesizare a Curții
Constituționale pentru a decide asupra unei excepții de neconstituționalitate
ridicată în fața instanței de judecată, „în orice fază a litigiului și oricare
ar fi obiectul acestuia”, calea de atac a recursului a fost stabilită de
legiuitor prin art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Rațiunea juridică a
reglementării menționate este aceea de a răspunde exigențelor noii perspective
asupra accesului liber la justiție, generată atât de normele europene, cât și
cele de drept intern, care, statuând asupra dreptului la un proces echitabil,
consacră principiul fundamental al preeminenței dreptului, sub aspectul
garanției procesuale cu referire la prezenta cauză, respectiv a controlului
judiciar asupra încheierii pronunțate în condițiile art. 29 alin. (6) din Legea
nr. 47/1992, republicată.
Recurentul S.G.D. a
declarat recurs împotriva modului în care s-a soluționat cererea sa de sesizare
a Curții Constituționale pentru a decide asupra unei excepții de
neconstituționalitate, invocată în cadrul unei contestații în anulare respinse,
ca inadmisibilă, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9
judecători.
Potrivit art. 299
alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile definitive, cu
distincțiile prevăzute în textul menționat.
Cu privire la
hotărârea pronunțată de completul de 9 judecători într-o contestație în anulare
formulată împotriva unei hotărâri date în recurs, este de precizat că aceasta
este irevocabilă, conform prevederilor art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.
Pe de altă parte,
potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 47/1992,
republicată, încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a
Curții Constituționale „poate fi atacată numai cu recurs, la instanța imediat
superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare”.
În același sens, prin
Decizia nr. XXXVI, ce a soluționat recursul în interesul legii, publicată în M.
Of., Partea I nr. 368 din 30 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție,
constituită în Secții Unite, a statuat că „încheierile instanțelor de recurs de
respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale,
cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de
atac a recursului”.
Însă, în
considerentele deciziei sus-citate se reține, în mod expres că, „în raport de
reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi
supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de
sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de ultima instanță în ierarhia
instanțelor, cum ar fi, în materie penală, completul de 9 judecători al Înaltei
Curți de Casație și Justiție și, în celelalte materii, secțiile acestei
instanțe”.
Așa fiind, în mod
evident, decizia prin care completul de 9 judecători al Înaltei Curți de
Casație și Justiție a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale nu
mai poate fi supusă controlului judiciar specific reformării, având în vedere
considerentele deciziei menționate și dispozițiile exprese ale legii de
organizare judiciară.
Astfel, potrivit art.
24 din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă
recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de
secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe de altă parte,
completul de 9 judecători, în speță, nu are nici atributul și nici caracterul
conferit instanței superioare aceluiași complet de 9 judecători al Înaltei
Curți de Casație și Justiție, în sensul prevăzut de legea procesual civilă, cu
referire la normele speciale cuprinse în Legea nr. 47/1992, republicată.
Așadar, cum recursul
privește o decizie a completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și
Justiție, dată în contestație în anulare, hotărâre irevocabilă, este evident,
că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 24 din Legea nr. 304/2004.
Prin urmare, față de
cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al
egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina
căile de atac cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condițiilor de
exercitare stabilite de legea procesuală și a respinge, ca inadmisibilă, orice
cale de atac neconformă acestora.
Or, în cauză, aceste
cerințe se constată a nu fi îndeplinite.
În consecință, pentru
considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
Dezlegarea dată
recursului face de prisos analizarea cererii de sesizare a Curții
Constituționale, care a fost formulată într-o cale de atac exercitată în afara
cadrului legal.
În raport cu soluția
menționată și având în vedere cererea intimatei S.C. „L.H.” S.R.L., București,
prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. precum și chitanța de la dosar,
Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de
cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de contestatorul S.G.D. împotriva Deciziei nr.
623 din 27 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
completul de 9 judecători, în dosarul nr. 3744/1/2010.
Obligă recurentul la
plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON, în favoarea intimatei S.C.
„L.H.” S.R.L. București.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.