ÎCCJ, Decizia nr. 56/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin Decizia nr. 3220 din 18 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de S.G.D. împotriva Deciziei nr. 1334 din 22 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, recurentul fiind obligat și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON, în favoarea intimatei S.C. „L.H.” S.R.L. București. S-a reținut de către instanța supremă că, prin decizia atacată, curtea de apel a soluționat un recurs declarat împotriva unei încheieri prin care Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, o cerere de sesizare a Curții Constituționale.

În condițiile în care, decizia atacată avea caracter irevocabil, în mod evident, aceasta nu mai putea fi supusă unei noi căi de atac specifică reformării, în conformitate cu principiul unicității căii de atac. Împotriva hotărârii instanței supreme, S.G.D. a declarat recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 73 din 25 ianuarie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată și cu faptul că hotărârea atacată este irevocabilă, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. La data de 27 ianuarie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat un nou recurs S.G.D., fără a preciza motivele de casare sau modificare ale hotărârii atacate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 325 din 26 aprilie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil, în considerarea prevederilor art. 129 alin. (1), ale art. 299 C. proc. civ. și ale art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată și a caracterului irevocabil al hotărârii atacate. La data de 28 aprilie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a formulat contestație în anulare recurentul S.G.D., în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor contestației în anulare, contestatorul a susținut, în esență, că hotărârea a fost luată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată și ale deciziei nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 623 din 27 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 3744/1/2010, a respins contestația în anulare formulată de S.G.D., ca nefondată și a obligat contestatorul la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei S.C. „L.H.” S.R.L., București. Împotriva Deciziei nr. 623/2010, contestatorul S.G.D. a declarat recurs la data de 29 septembrie 2010, motivându-l ulterior printr-un memoriu separat, depus la dosar la data de 20 ianuarie 2011. Recurentul a susținut că recursul vizează dispoziția prin care instanța i-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și a formulat o nouă cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Înalta Curte, în considerarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită. Recursul este inadmisibil, având în vedere următoarele considerente. Potrivit principiului consacrat de dispozițiile art. 129 din Constituția României, legea procesual civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare sau modificare, calea de atac a recursului fiind prevăzută în mod expres.

În ceea ce privește încheierea prin care a fost respinsă o cerere de sesizare a Curții Constituționale pentru a decide asupra unei excepții de neconstituționalitate ridicată în fața instanței de judecată, „în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”, calea de atac a recursului a fost stabilită de legiuitor prin art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată. Rațiunea juridică a reglementării menționate este aceea de a răspunde exigențelor noii perspective asupra accesului liber la justiție, generată atât de normele europene, cât și cele de drept intern, care, statuând asupra dreptului la un proces echitabil, consacră principiul fundamental al preeminenței dreptului, sub aspectul garanției procesuale cu referire la prezenta cauză, respectiv a controlului judiciar asupra încheierii pronunțate în condițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Recurentul S.G.D. a declarat recurs împotriva modului în care s-a soluționat cererea sa de sesizare a Curții Constituționale pentru a decide asupra unei excepții de neconstituționalitate, invocată în cadrul unei contestații în anulare respinse, ca inadmisibilă, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile definitive, cu distincțiile prevăzute în textul menționat. Cu privire la hotărârea pronunțată de completul de 9 judecători într-o contestație în anulare formulată împotriva unei hotărâri date în recurs, este de precizat că aceasta este irevocabilă, conform prevederilor art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc.

civ. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale „poate fi atacată numai cu recurs, la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare”. În același sens, prin Decizia nr. XXXVI, ce a soluționat recursul în interesul legii, publicată în M. Of., Partea I nr. 368 din 30 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a statuat că „încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de atac a recursului”.

Însă, în considerentele deciziei sus-citate se reține, în mod expres că, „în raport de reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor, cum ar fi, în materie penală, completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în celelalte materii, secțiile acestei instanțe”. Așa fiind, în mod evident, decizia prin care completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale nu mai poate fi supusă controlului judiciar specific reformării, având în vedere considerentele deciziei menționate și dispozițiile exprese ale legii de organizare judiciară.

Astfel, potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe de altă parte, completul de 9 judecători, în speță, nu are nici atributul și nici caracterul conferit instanței superioare aceluiași complet de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul prevăzut de legea procesual civilă, cu referire la normele speciale cuprinse în Legea nr. 47/1992, republicată. Așadar, cum recursul privește o decizie a completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în contestație în anulare, hotărâre irevocabilă, este evident, că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 24 din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora. Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil. Dezlegarea dată recursului face de prisos analizarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, care a fost formulată într-o cale de atac exercitată în afara cadrului legal.

În raport cu soluția menționată și având în vedere cererea intimatei S.C. „L.H.” S.R.L., București, prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. precum și chitanța de la dosar, Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul S.G.D. împotriva Deciziei nr. 623 din 27 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 3744/1/2010. Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON, în favoarea intimatei S.C. „L.H.” S.R.L. București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.