ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4720/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4720/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 628 din 04 mai 2009,

Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis acțiunea reclamantei C.M.,

decedată, continuată de moștenitoarele acesteia R.I.T. și M.V, în

contradictoriu cu pârâții G.T.N., decedat, având ca moștenitori pe G.M., G.A.R.

și E.A.M.C., a admis acțiunea conexă, a dispus ieșirea din indiviziune asupra

imobilului situat în București, compus din construcție și teren în suprafață de

224 mp, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de

expert R.G.M., a atribuit întregul imobil, în indiviziune, pârâților G.M.,

E.A.M.C. și G.A.R., moștenitori ai defunctului G.T.N., a obligat pârâții G.M.,

E.A.M.C. și G.A.R. la plata către pârâta D.I.I.A. și către reclamantele T.R.I.

și M.V. a câte unei sulte de 556.468 lei, pentru egalizarea loturilor.

Prima instanță a

reținut că, prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2003 pe rolul

Judecătoriei Sector 1 București, sub nr. 2052/2003, reclamanta a solicitat să

se dispună ieșirea din indiviziune a părților asupra imobilului – construcție,

situat în București, prin partajare în natură și atribuire în natură către

reclamantă a două camere cu acces la dependințele comune.

Reclamanta a arătat

în motivare că prin hotărârea nr. 1308/1999 a Consiliului General al

Municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii 112/1995, imobilul în

litigiu a fost restituit în natură numiților C.N.B.C., D.I.I.A. și G.T.N..

Reclamanta este unica moștenitoare a defunctului C.N.B.C., în calitate de soție

supraviețuitoare conform certificatului de moștenitor nr. 03 din 23 ianuarie

2002.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 728 C. civ.

Pârâta D.I.I.A. a

depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu

cererea de ieșire din indiviziune, prin partajarea în natură a imobilului.

În ședința publică

din 11 iunie 2003, instanța a dispus conexarea la cauza pendinte a Dosarului

nr. 6135/2003, având ca obiect cererea de ieșire din indiviziune cu privire la

terenul în suprafață de 224 m.p. situat la aceeași adresă, formulată tot de

către reclamantă.

Prin sentința civilă

nr. 3896 din 11 iunie 2003, Judecătoria Sector 1 București a admis excepția

necompetenței materiale de soluționare și a declinat cauza în favoarea

Tribunalului București.

Instanța a reținut că

cererea de partaj este o cerere patrimoniala și că stabilirea competentei

materiale în litigiile de partaj, indiferent de izvorul coproprietății, este

determinată de valoarea bunurilor a căror partajare se solicită.

Întrucât reclamanta

nu a indicat prin cererea de chemare în judecată valoarea imobilului, având în

vedere valoarea întregului imobil supus împărțelii stabilită prin raportul de

expertiză, care depășește 2.000.000.000 lei, instanța a admis excepția de

necompetență materială în baza art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.; în baza

art. 158 alin. (3) C proc civ. a declinat competenta de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, hotărârea având mențiunea explicită cu recurs

în 5 zile de la pronunțare.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr.

3149/2003, nr. format nou 2701/3/2003.

Prin încheierea de

ședință din 18 octombrie 2004, în baza art. 67310 C. proc. civ., imobilul în

litigiu a fost atribuit provizoriu pârâtei D.I.I.A., dispunându-se totodată ca

în termen de 3 luni, aceasta să depună suma de 34.100 dolari S.U.A., în

echivalent în lei, pentru moștenitorii coproprietarului reclamantului decedat,

C.M., și suma de 34.100 dolari S.U.A., în echivalent lei, pentru moștenitorii

coproprietarului pârât decedat G.T.N.

Prin încheierea din

ședința publică de la 27 iunie 2005, Tribunalul București, secția a V-a civilă,

în baza art. 67311 C. proc. civ. .a dispus vânzarea imobilului de către

executorul judecătoresc în termen de 6 luni de la data încheierii, prin

licitație publică, a stabilit termen de judecată la data de 16 ianuarie 2006.

Tribunalul a

constatat că cererea părților de vânzare a imobilului la licitație este

întemeiată, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 67311 C.

proc. civ., în sensul că imobilul supus partajului nu este comod partajabil în

natură, după cum s-a stabilit prin încheierea de ședință din 18 octombrie 2004,

iar nici unul dintre coproprietari nu a cerut atribuirea întregului bun imobil,

cu obligarea sa la plata sultei către ceilalți coproprietari, reținând și

faptul că bunul a fost atribuit provizoriu unui coproprietar, însă acesta nu a

depus în termenul stabilit la 18 ianuarie 2005 sumele cuvenite celorlalți

coproprietari.

Prin Decizia civilă

nr. 152/ A din 15 mai 2006, Curtea de apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul

pârâților, ca nefondat.

Instanța de apel a

apreciat ca legale considerentele avute de vedere de prima instanță la data

pronunțării hotărârii, cu mențiunea că nerealizarea partajului prin buna

învoială a părților nu poate împiedica la nesfârșit finalizarea procedurii de

încetare a stării de indiviziune ci, dimpotrivă, constituie un motiv ce

justifică aplicarea procedurilor executării silite.

Prin Decizia civilă

nr. 9266 din 14 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală a scos cauza de pe rol și a trimis-o

Curții de Apel București, în temeiul dispozițiilor exprese ale art. 2 din Legea

nr. 219/2005.

Prin Decizia civila

nr. 1567 din 27 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a respins excepția inadmisibilității recursului, a admis recursul

pârâților, a casat decizia, a admis apelul, a anulat încheierea apelată și a

trimis cauza pentru continuarea judecății la Tribunalul București, ca instanță

de fond.

Instanța a reținut că

prin Hotărârea nr. 1308/1998, imobilul în litigiu a fost restituit în natură,

în proprietatea lui C.N.B.C. D.I.I.A. și G.T.N., fiecăruia dintre aceștia revenindu-i

câte o cotă de 1/3 din imobil, cotă necontestată de niciuna dintre părți.

De pe urma

defunctului C.N.B.C., decedat la data de 02 iulie 2001, a rămas ca unică

moștenitoare soția acestuia, C.M., conform certificatului de moștenitor nr. 03

din 23 ianuarie 2002. În urma deceselor succesive survenite pe parcursul

desfășurării procesului, au rămas următorii moștenitori: T.I.R. și M.V. de pe

urma reclamantei C.M., G.M., E.A.M.C. și G.A.R. de pe urma pârâtului G.T.N.

Potrivit concluziilor

raportului de expertiză, imobilul nu este comod partajabil în natură,

construcția fiind proiectată și executată ca o locuință unifamilială în anul

1924, după moda caselor mai înstărite din anii interbelici, având: la

subsol/demisol, încăperi anexe (bucătărie, spălătorie, oficiu, pivniță) și

cameră de serviciu, la parter, camere de recepție și unele anexe, cu acces

principal și secundar și, la etaj, camere de dormit cu anexele aferente.

Modificările și

amenajările propuse de pârâți nu sunt agreate de celelalte părți, întrucât

implică costuri mari pentru modificările constructive ale instalațiilor

electrice, de gaze, alimentare cu apă, canalizare cu trecere prin spații

vecine, iar curtea imobilului rămâne în folosință comună, nefiind partajabilă.

Mai mult, întrucât aceste modificări constructive pot afecta structura de

rezistență a clădirii, s-a apreciat că ar fi necesară și efectuarea unei

expertize privind rezistența și stabilitatea construcției.

Față de faptul că

imobilul supus partajului reprezintă o singură unitate locativă, și ținând cont

de faptul că pârâții G.A. și G.M., moștenitori ai lui G.T.N., locuiesc în

imobil și doresc atribuirea în natură a unei părți din acesta, instanța a admis

acțiunea, a dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea imobilului în

litigiu, compus din construcție și teren în suprafață de 224 mp, în

indiviziune, pârâților G M, E A.M.C. și G.A.R., moștenitori ai defunctului

G.T.N.

În raport de valoarea

totală a imobilului, stabilită potrivit expertizei la suma de 1.669.404 lei, și

de cotele părți de câte 1/3 ce revin moștenitorilor reclamantei, pârâtei

D.I.I.A. și moștenitorilor pârâtului G.T.N., instanța a obligat pe pârâții

G.M., E. A.M.C. și G.A.R. la plata către pârâta D.I.I.A. și către

moștenitoarele reclamantei C.M., respectiv T.R.I. și M.V., la plata a câte unei

sulte de 556.468 lei pentru egalizarea loturilor.

Prin Decizia civilă

nr. 282/ A din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelurile formulate în

cauză.

Instanța de apel a

apreciat că hotărârile de partaj au efect declarativ de drepturi, ceea ce

înseamnă că fiecare copărtaș, căruia i-a fost atribuit un bun, va fi considerat

că a fost proprietarul exclusiv al acelui bun încă din momentul la care s-a

născut starea de coproprietate.

Întrucât la termenul

de judecată din 18 aprilie 2010, apelantul G.M. a declarat personal că nu

renunță la apelul său motivat, ci doar la cota de moștenire în favoarea celor

doi copii ai săi, instanța a considerat că se pune problema interesului

acestuia în promovarea apelului. Orice demers în justiție, indiferent de forma

pe care o îmbracă sau de partea de la care provine, trebuie să urmărească un

profit material sau moral. S-a constatat că între motivele apelului formulat de

apelantul G.M. și poziția sa în instanță la acest termen de judecată nu există

un interes material și moral, motiv pentru care apelul său a fost respins.

În privința apelului

formulat de apelantul G.A.R., s-a constatat că, în raport de valoarea totală a

imobilului, de 1.669.404 lei, și de cotele părți de 1/3 ce revin

moștenitorilor, sulta a fost stabilită corect. În situația în care ar exista o

eroare de calcul pe acest aspect, partea are la dispoziție prevederile art. 281

C. proc civ.

Potrivit concluziilor

raportului de expertiză, imobilul nu este comod partajabil în natură, iar

modificările propuse de apelanți nu sunt agreate de celelalte părți și implică

costuri mari. În plus, aceste modificări pot afecta structura de rezistență a

imobilului, care este construit în anul 1924.

În ceea ce privește

cererea apelantului de închidere a dosarului în temeiul art. 67314 pct. 3 C.

.proc. civi s-a apreciat că aceasta este posibilă numai în cazul în care

împărțeala nu se poate realiza în niciuna dintre modalitățile prevăzute de

lege, însă în cazul de față modalitatea a existat și s-a dispus prin sentința

civilă nr. 628 din 04 mai 2009.

Împotriva Deciziei

instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 22 iulie 2010, pârâții

G.A.R., E.A.M.C. și G.M., prin care au criticat-o pentru nelegalitate, sub

următoarele aspecte:

În temeiul

dispozițiilor art. 159 pct. 2 C. proc. civ., au invocat excepția de

necompetență materială a Tribunalului București.

Ținând seama de

faptul că prezenta cauză are ca obiect "împărțeala judiciară", Înalta

Curte de Casație și Justiție a făcut deja aplicarea prevederilor art. II din

Legea nr. 219/2005. Astfel, prin Decizia nr. 9266 din 14 noiembrie 2006, cauza

a fost scoasă de pe rolul instanței supreme și înaintată instanței competente în

soluționarea recursului, Curtea de Apel București. Cu alte cuvinte, Înalta

Curte de Casație și Justiție a constatat că litigiul este de competenta

Judecătoriei, ca instanță de fond, iar recursul este de competența Curții de

apel.

Potrivit art. 725

pct. 2 C. proc. civ. "procesele în curs de judecată la data schimbării

competentei instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele

instanțe. În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi

privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile".

Ținând seama de

necompetența materială a Tribunalului București în judecarea fondului cauzei

pendinte, în temeiul art. 159 pct. 2 și al art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

recurenții-pârâți au solicitat casarea Deciziei recurate, dar și a sentinței

Tribunalului București, respectiv trimiterea cauzei spre competentă

soluționare, Judecătoriei Sect. 1 București.

În subsidiar, în

măsura în care se va aprecia că Tribunalul București ar fi fost competent în

soluționarea cauzei în fond, s-au susținut următoarele critici;

În mod greșit

instanța de apel nu a analizat apelul formulat de G.M, considerându-se că

această parte nu justifică un interes material și moral în susținerea apelului.

Această soluție a instanței este nelegală, întrucât, după cum rezultă din

actele dosarului, toți recurenții sunt moștenitorii defunctului G.TN., calitate

susținută prin certificatul de moștenitor nr. X/2004. Prin urmare, la data de

15 aprilie 2010, apelantul G.M. era coproprietar al imobilului în litigiu și nu

mai avea posibilitatea "renunțării la moștenire", atât timp cât o

acceptase deja.

În acest sens, sunt

prevederile art. 694 C. civ: "Majorele nu poate să-și atace acceptarea

expresă sau tacită a unei succesiuni decât în cazul când această acceptare a

fost urmarea unei viclenii ce s-a întrebuințat în privință-i".

Singura cale pe care

apelantul o avea pentru a renunța la dreptul său, în favoarea celor doi copii

era fie să perfecteze un contract de vânzare-cumpărare al cotei sale, fie un

contract de donație.

Nu poate fi ignorat

nici faptul că deși instanța a apreciat că apelantul nu mai are un interes în

susținerea cauzei, prin sentința tribunalului, acesta, alături de cei doi

copii, a fost obligat la plata unei sulte de 1.669.404 lei.

Prin urmare,

interesul acestuia în soluționarea apelului este mai mult decât evident.

Mai mult, așa cum

rezultă din încheierea din 15 aprilie 2010, apelantul G.M.

"apelantul-pârât G.M. la interpelarea instanței, învederează că înțelege

să nu renunțe la judecarea apelului, ci la cota sa de moștenire în favoarea

celor doi copii".

Instanța de apel a

apreciat că apelantul G.M. nu are interes în cauză și, fără a pune în discuția

părților o eventuală excepție a lipsei de interes și fără a mai intra în

cercetarea fondului, a respins apelul acestuia în mod ilegal.

În cauză, sunt

incidente prevederile art. 312 pct. 3 C. proc. civ. conform cărora casarea unei

hotărâri se dispune "în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre

este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului".

În mod greșit

instanța de apel a respins apelul pârâtului G.A.R. critica vizând faptul că

sultele la care pârâții au fost obligați au o valoare cumulată egală cu

valoarea întregului imobil.

În aceste condiții,

sunt încălcate prevederile art. 6735 pct. 2 C. proc. civ. conform căruia

sultele se acordă pentru egalizarea loturilor. Obligând pârâții la plata unei

sulte egale cu valoarea imobilului, instanța a ignorat dreptul de proprietate

al pârâților.

Instanța de apel a respins

în mod nelegal apelul, cu motivarea că apelantul, în măsura în care ar fi

considerat că în cauză a intervenit o eroare de calcul, ar fi putut apela la

procedura instituită de art. 281 c. proc. civ.

Așa cum rezultă din

cuprinsul sentinței nr. 628/2009, imobilul în litigiu a fost restituit către

C.N., D.I. și G.T.N., "fiecăruia dintre aceștia revenindu-i câte o cotă de

1/3 din imobil, cotă necontestată de părți".

Prin urmare,

recurenții (moștenitori ai defunctului G.T.N.), sunt coproprietari ai imobilului

în litigiu, cu o cotă de 1/3 din acesta. Prin expertiza efectuată în cauză, s-a

stabilit valoarea de piață a imobilului, de 1.669.404 lei. Cota recurenți este

de 1/3 din această valoare, respectiv 556.468 lei.

Dacă

recurenții-pârâți ar fi optat pentru atribuirea în natură a întregului imobil,

art. 6735 pct. 2 C. proc. civ. trebuia aplicat în sensul obligării pârâților la

plata, către celelalte părți, a unei sulte care să cumuleze 2/3 din valoarea

imobilului.

Procedând la

obligarea recurenților la plata unei sulte mai mari decât cea datorată,

instanța de fond a încălcat prevederile legale sus-menționate, în sensul că

sulta acordată nu egalizează loturile, ci mărește, în mod nejustificat,

loturile intimatelor-reclamante, care în loc să primească o sultă egală cu

cotele lor, adică 2/3 din imobil, primesc o sultă egală cu întregul imobil.

S-a susținut în mod

expres că niciodată nu au cerut atribuirea imobilului, prin urmare nu se

impunea acordarea vreunei sulte.

Atât prin sentința

nr. 628/2009, cât și prin Decizia recurată, instanțele au acordat mai mult

decât ce s-a cerut, sau ce nu s-a cerut, încălcându-se astfel prevederile art.

304 pct. 6 C. proc. civ. În drept, pe acest aspect, recurenții au invocat

dispozițiile art. 673

10

C. proc civ., care prevăd în mod explicit că

atribuirea întregului bun se va face urmarea a unei cereri formulate de parte,

respectiv dispozițiile art. 673

11

alin. (1) C. proc. civ. care

prevăd că "în cazul în care nici unul dintre coproprietari nu cere

atribuirea bunului (situația în care ne aflăm noi) ori, deși acesta a fost

atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabilit, sumele cuvenite

celorlalți coproprietari, instanța, prin încheiere, va dispune vânzarea

bunului, stabilind totodată dacă vânzarea se va face de către părți prin buna

învoială ori de către executorul judecătoresc".

Dreptul părții de a

cere atribuirea unui bun nu poate fi suplinit de către instanța.

S-a susținut că, în

cauză, se impune închiderea dosarului în temeiul art. 673

14

C. proc.

civ.

Singura solicitare de

atribuire în natură a imobilului a fost făcută, în primul ciclu procesual, de

către D.I.I.A. (așa cum rezultă din paragraful 7 din fila a 2-a a Deciziei nr.

1567 pronunțată în cauză, de Curtea de Apel București, la data de 27 septembrie

2007). Cum această parte nu a depus sultele cuvenite celorlalți coproprietari,

în temeiul art. 673

11

C. proc. civ., instanța a dispus vânzarea

imobilului la licitație.

Hotărârea instanței

de recurs, prin care s-a dezlegat irevocabil problema împărțirii în natură a

imobilului, este obligatorie pentru instanța de fond, în temeiul art. 315 pct.

1 C proc civ.

Cu alte cuvinte, în

cauză nu se poate dispune niciuna din modalitățile de partajare cunoscute de

lege:nr.1, împărțirea în natură (art. 673

5

pct. 2), 2). atribuirea

către unul dintre coproprietari (art. 673

10

pct. 1 ) sau 3).

vânzarea la licitație (art. 673

11

pct. 1).

Instanța de apel s-a

pronunțat în mod arbitrar asupra acestui aspect, arătând că respinge cererea de

închidere a dosarului, cu motivarea că în cazul de față modalitatea (de

împărțire) a existat și s-a dispus prin sentința civilă nr. 628.din.4 mai 2009.

După cum se poate observa, instanța de apel nu a justificat prin nimic această

concluzie și nu a indicat niciun temei de respingere a solicitării formulate.

Drept concluzie, s-a

solicitat să se constate lipsa de temei a atribuirii imobilului către recurenți

și, având în vedere că nu există nicio posibilitate legală de împărțire a

imobilului, să se dispună închiderea dosarului în temeiul art. 673

14

pct. 3 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 13 mai 2011, intimata I.R.T. a solicitat respingerea

recursului ca fiind lipsit de fundament juridic și menținerea soluțiilor

pronunțate în fond și în apel.

A susținut excepția

inadmisibilității recursului formulat de pârâta E.A.M.C., întrucât aceasta nu a

formulat apel, fiind mulțumită de soluția pronunțată. Ulterior, cu toate că s-a

menținut soluția de la fond, această recurentă nu mai poate formula un recurs

identic și alături de ceilalți recurenți, fiind inexistentă instituția juridică

a aderării la recurs, așa cum există aderarea la apel.

Excepția

necompetenței materiale nu este întemeiată și urmează a fi respinsă, întrucât

s-a statuat asupra competenței, cu autoritate de lucru judecat, în primul ciclu

procesual.

Cu privire la apelul

pârâtului G.M. instanța a procedat corect, întrucât acesta, în apel, și-a cedat

drepturile fiului său, G.A.R. ceea ce înseamnă că este perfect admisibilă

poziția sa față de principiul disponibilității părților în procesul civil.

Întotdeauna

recurenții au dorit împărțirea prețului bunului imobil, deoarece nu au fost și

nu sunt în stare să suporte plata sultei, iar bunul imobil nu este deloc

partajabil în natură.

Recursul apare și ca

lipsit de interes, deoarece și recurenții vor vânzarea bunului. Singura formulă

legală în circumstanțele cauzei pendinte este vânzarea la licitație a

imobilului prin executor judecătoresc și împărțirea prețului astfel obținut.

Analizând excepția

inadmisibilității recursului declarat de pârâta E.A.M.C. și excepția lipsei de

interes în declararea recursului, invocate de intimata - reclamantă T.R.I.,

prin întâmpinare,Înalta Curte le va respinge pentru următoarele considerente;

Excepția

inadmisibilității recursului pârâtei E.A.M.C. nu este întemeiată, întrucât aceasta

a formulat cerere de apel la data de 05 iunie 2009, așa cum rezultă din

conținutul înscrisului existent la dosar la fila 2, dosar apel.

În ceea ce privește

excepția lipsit de interes a recursului promovat de pârâți, fundamentată pe

chestiuni ce țin de fondul raportului juridic litigios, respectiv de

modalitatea efectivă de realizare a partajului imobilului în litigiu, aceasta

nu poate fi primită, întrucât nu configurează acele elemente ale exercițiului

dreptului la acțiune într-o cale de atac, din perspectiva interesului,

relevante pentru o astfel de abordare - dacă interesul este juridic și legitim,

născut și actual, direct și personal, pozitiv și concret.

Într-o acțiune de

împărțeală judiciară, calitatea de coproprietari a pârâților, necontestată în

cauză, raportată la soluția instanțelor fondului de realizare efectivă a

partajului bunului - operațiune care a presupus în mod necesar stabilirea

drepturilor și obligațiilor corelative în patrimoniul fiecărei părți din dosar

- îndreptățește recurenții-pârâți să formuleze și să susțină într-o cale de

atac extraordinară criticile de nelegalitate pe care le consideră pertinente.

Recursul pârâților va

fi admis pentru considerentele ce urmează;

Excepția de

necompetență materială a Tribunalului București, susținută pe temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ cu referire la art. 159 pct. 2 C.

proc. civ. nu este întemeiată, întrucât prin puterea de lucru judecat a unei

hotărâri judecătorești irevocabile - prin Decizia civila nr. 1567 din 27

septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins

excepția inadmisibilității recursului, a admis recursul pârâților, a casat

decizia, a admis apelul, a anulat încheierea apelată și a trimis cauza pentru

continuarea judecății la Tribunalul București, ca instanță de fond - s-a

tranșat asupra chestiunii competenței materiale de soluționare în primă

instanță a cauzei.

Hotărârea

judecătorească sus-menționată este ulterioară Deciziei civile nr. 9266 din.14

noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, care a scos cauza de pe rol și a trimis-o Curții de

Apel București, în temeiul unor dispoziții legale exprese, imperative, art. 2

din Legea nr. 219/2005.

De altfel, în

derularea procesului civil de față, s-a pronunțat și sentința civilă nr. 3896

din.11 iunie 2003 a Judecătoriei Sector 1 București care a admis excepția

necompetenței materiale de soluționare a cauzei, pe care a declinat-o în

favoarea Tribunalului București, secția civilă, ea însăși irevocabilă, în

condițiile în care, pe de o parte, la momentul pronunțării acestei hotărâri

dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ. stipulau următoarele; dacă

instanța se declară necompetentă, împotrivă hotărârii se poate exercita recurs

în termen de 5 zile de la pronunțare. Dosarul va fi trimis instanței competente

sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent, de îndată

ce hotărârea de declinare a competenței a devenit irevocabilă iar, pe de altă

parte, sentința nu a fost recurată, intrând astfel sub puterea lucrului

judecat.

Recursul va fi admis

pentru faptul că instanța de apel a apreciat în mod greșit că nu se mai

justifică analizarea pe fond a criticilor de nelegalitate susținute prin

cererea de apel a pârâtului G.M. întrucât acesta nu ar mai avea un interes

material și moral în susținerea acestei cereri.

Cât timp

recurenții-pârâți sunt moștenitorii defunctului G.T.N. coproprietar al

imobilului în litigiu, în contextul soluțiilor deja pronunțate în cauză și a

obligațiilor concrete stabilite în sarcina părților, inclusiv a pârâtului G.M.,

a da eficiență unei astfel de excepții procesuale înseamnă a lipsi partea de

exercițiul căii de atac prevăzută de lege, apelul, fără nici un temei legal.

Mai mult, din

conținutul încheierii de ședință din 15 aprilie 2010, rezultă că instanța a

fost preocupată să clarifice poziția procesuală a apelantului-pârât G.M.,

declarația explicită a acestuia fiind cât se poate de edificatoare -

"apelantul-pârât G.M. la interpelarea instanței, învederează că înțelege

să nu renunțe la judecarea apelului, ci la cota sa de moștenire în favoarea

celor doi copii".

Critica formulată

este întemeiată și din perspectiva faptului că orice chestiune ce ține de

exercițiul dreptului la acțiune într-o cale de atac, cum este chestiunea

interesului, dacă instanța o aprecia ca fiind relevantă în rezolvarea chiar și

în parte a pricinii, trebuia să fie pusă în discuția contradictorie a părților,

întrucât numai astfel se respectă principiile de bază ale procesului civil,

principiul contradictorialității, oralității, publicității, nemijlocirii.

În cauză, pentru

considerentele prezentate anterior și ținând cont că pretenția dedusă judecății

are ca izvor starea de coproprietate asupra bunului în litigiu, necontestată,

pe temeiul dispozițiilor art. 312 pct. 3 C. proc. civ. conform cărora casarea

unei hotărâri se dispune "în toate cazurile în care instanța a cărei

hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea

fondului", respectiv art. 313 C. proc. civ. Înalta Curte va admite

recursul pârâților, va casa în totalitate decizia atacată și va trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Toate celelalte

critici de nelegalitate formulate în cauză vor fi avute în vedere de instanța

de trimitere, în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

inadmisibilității recursului declarat de pârâta E.A.M.C. și excepția lipsei de

interes în declararea recursului, invocate de intimata - reclamantă T.R.I.,

prin întâmpinare.

Admite recursul declarat

de pârâții G.A.R., E.A.M.C. și G.M. împotriva Deciziei nr. 282/ A din 29

aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, pe care o casează.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2011.