ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6823/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 10 iunie 2008, sub nr. 22253/3/2008, reclamanta C.R., a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primarul General al Capitalei, G.C.M. și G.M.C., C.O. și C.D., S.E. și S.F., A.C. și A.T.

solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General al Capitalei, soluția negativă dată acestei cererii conținută în notificarea nr. 27054 din 19 noiembrie 2001, privind imobilul din București compus din 225 mp teren și o construcție având parter și 3 etaje, soluție conținută în atitudinea de nerezolvare a cererii în 7 ani de la formularea acesteia și, în contradictoriu cu pârâții 2, 3, 4 și 5 procedând la compararea titlurilor de proprietate ale părților din dosar, constatând că cel prezentat de reclamantă este de preferat, să fie obligați la a lăsa reclamantei în deplină proprietate și liberă folosință spațiile ce le ocupă, în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că imobilul din București a aparținut tatălui său, H.M.I., și mătușii sale, H.M.D., în indiviziune, fiecare având o cotă de 1/2 după cum rezultă din procesul-verbal al Comisiei pentru introducerea cărților funciare în București, din 27 iunie 1946. Din certificatele de moștenitor din 24 octombrie 2001 și din 12 iulie 2001 rezultă că reclamanta este moștenitoarea celor 2 proprietari indivizari.

Imobilul a fost preluat în patrimoniul statului în temeiul Decretului nr. 224/1951 cu încălcarea gravă a însăși prevederilor actului normativ invocat ca temei întrucât: nu s-a procedat la o sechestrare, prealabilă unui proces, a imobilului; nu li s-a dat proprietarilor un avertisment privind plătirea taxelor datorate statului sub sancțiune a scoaterii imobilului la vânzare; nu a avut loc un proces cu citarea legală a proprietarilor, proces în care asigurându-se pârâților dreptul la apărare, să se fi încuviințat scoaterea imobilului la vânzare. Intimații C.O. și C.D., au formulat cerere de chemare în garanție împotriva Primăriei Mun. București, prin care au solicitat ca, în situația în care se va admite cererea principală de chemare în judecată să se dispună obligarea chematei în garanție să le restituie suma de 760.000 RON, reprezentând prețul actual plătit pentru apartamentul revendicat.

În Ședința publică din 27 noiembrie 2008 reclamanta C.R., a depus precizare la acțiune prin care a arătat că înțelege să-și completeze cererea în sensul că solicită: constatarea nulității absolute a următoarelor contracte de vânzare-cumpărare: contractul 17 din 2 august 1996 prin care G.C.M. și G.M.C. au dobândit apartamentul nr. 3 din București, contractul din 27 septembrie 1996 prin care S.E. și S.F. au dobândit apartamentul nr. 2 din București, contractul din 27 septembrie 1996 prin care C.O. și C.D. au dobândit apartamentul nr. 4, din București. De asemenea a solicitat, în temeiul prevederilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958 să fie repusă în termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legii nr. 10/2001 privitor la stabilirea termenului de prescripție pentru acțiunea în constatarea nulității actelor de înstrăinare a imobilelor ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

S.C. B.C.G. S.R.L., a formulat cerere de chemare în garanție a vânzătorilor A.N.C. și A.S., solicitând obligarea la plata următoarelor sume: suma de 180.000 euro, reprezentând prețul vânzării - în echivalent lei, la cursul de la data efectuării plății; suma de 30.000 euro, reprezentând cheltuielile efectuate pentru amenajarea apartamentului - ce au sporit valoarea acestuia - în echivalent lei, la cursul de la data efectuării plății; suma de 6922,2 reprezentând cheltuielile aferente încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentic - indexată cu indicele de inflație; cheltuielile de judecată aferente cererii principale și prezentei cereri de chemare în garanție.

Prin Sentința civilă nr. 575 din 16 aprilie 2009 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția inadmisibilității pentru primul capăt de cerere și respinge acest capăt de cerere ca fiind inadmisibil; a admis excepția lipsei calității procesuale active pe cererea având ca obiect revendicarea imobiliară și respinge cererea principală astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta C.R., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General, G.C.M., G.M.C., C.O., C.D., S.E., S.F., A.N.C., A.S. și S.C. B.C.G. S.R.L., și cu chemații în garanței S.C. A.V.L.

Berceni S.A., și Primăria Municipiului București prin Primar General, A.N.C., A.S., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și respinge capătul 3 de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 ca fiind prescris: a respins excepția netimbrării, excepția tardivității, excepția nulității cererii precizatoare, excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, excepția prescripției cererii de repunere în termen ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pe cererea de chemare în garanție formulată de pârâții A.N.C., A.S., a chemaților în garanție S.C.

A.V.L. Berceni S.A. și a Municipiului București prin Primarul General; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Primăria Municipiului București pe cererile de chemare în garanție formulate de pârâții C.O., C.D., S.E. și S.F.; a disjuns cererea de chemare în garanție formulată de S.C. B.C.G. S.R.L. față de chemații în garanție A.N.C. și A.S., cererea de chemare în garanție formulată de pârâții A.N.C. și A.S. față de chematul în garanție Municipiul București prin Primar General și cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C.O., C.D., S.E. și S.F. față de chematul în garanție Primăria Municipiului București prin Primar General. Acordă termen de judecată la 11 iunie 2009, pentru soluționarea cererilor de chemare în garanție, cu citarea părților din aceste cereri de chemare în garanție.

Pentru a se pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția inadmisibilității cu privire la primul capăt de cerere ce are ca obiect să se constate în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, soluția negativă dată de acesta, cererii conținută în Notificarea din 19 noiembrie 2001, privind imobilul din București, conținută în atitudinea de nerezolvare a cererii în termen de 7 ani de la soluționarea notificării, s-a constatat că acțiunea în constatare este admisibilă numai în subsidiar, în condițiile în care nu există acțiune în realizare și numai pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

Or, în cauză, acțiunea în realizare există, aceasta constă în obligația de a face, respectiv în obligația unității deținătoare de a soluționa notificarea și de a propune și acorda măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile în care restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă. Excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare prin comparare de titluri, formulată în contradictoriu cu subdobânditorii cu titlu particular ai imobilului, este neîntemeiată.

Legea nr. 10/2001 și nici Legea nr. 213/1998 nu înlătură posibilitatea reclamantului de a-și apăra dreptul de proprietate în temeiul unei acțiuni în revendicare de drept comun întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998, referindu-se doar la bunuri aflate în proprietatea statului nu și cele care au ieșit din patrimoniul acestuia, cum este cazul în speță, iar Legea nr. 10/2001 nu împiedică promovarea unor astfel de acțiuni în revendicare și nici compararea titlurilor de proprietate. Excepția prescripției dreptului material la acțiune având ca obiect acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost găsită fondată de către tribunal.

Cererea de chemare în judecată s-a introdus la data de 26 iunie 2008, iar potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 "prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001", termenul de prescripție împlinindu-se la data de 14 august 2002, acțiunea fiind introdusă, cu mult peste termenul de prescripție arătat. Cu privire la această cerere, reclamanta a formulat și cerere de repunere în termenul special prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Motivele invocate de către reclamantă în susținerea cererii de repunere în termen sunt în sensul că a așteptat soluția notificării, iar notificarea nu a fost soluționată, or, față de împrejurarea că până la depunerea cererii modificare, notificarea nu a fost soluționată, dată în funcție de care, în opinia tribunalului trebuie calculat termenul de repunere în termen, în raport de ceea ce s-a invocat de către reclamantă, s-a apreciat că excepția prescripției cererii de repunere în termen este neîntemeiată. Motivele invocate de reclamantă pentru repunerea în termenul de prescripție nu justifică în nici un caz admiterea cererii de repunere în termen. Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei a fost găsită fondată de tribunal.

Tribunalul a constatat că prin probele administrate de către reclamantă nu s-a făcut dovada că imobilul la care se referă procesul-verbal din 1940, situat în str… , este cel situat în str… , având în vedere că adresa arătată mai sus se referă la imobilul situat în str… Se poate reține ca fiind întemeiată apărarea ce susține lipsa de legitimate procesuală activă pentru că nu s-a dovedit identitatea între cei menționați în procesul-verbal de înscriere în cartea funciară ei fiind H.M.D. și H.M.I., iar în certificatul de calitate de moștenitor din 12 iulie 2001 defunctul este identificat ca fiind H.I., în certificatul de calitate de moștenitor din 24 octombrie 2001 defuncta este identificată ca fiind H.F.D., iar cei doi dobânditori ai imobilului sunt colaterali privilegiați și nu tată și mamă cum se susține de către apărătorul reclamantei.

Tribunalul a găsit că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție S.C. A.V.L. Berceni S.A. și a Municipiului București, prin Primarul General, în raport de cererea de chemare în garanție formulată de către pârâții A.N.G. și A.S. Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat apel în termen legal atât reclamanta C.R. cât și pârâții G.C.M. și G.M.C., S.C. B.C.G. S.R.L., A.N.C. și A.S. Reclamanta C.R. a formulat următoarele critici cu privire la sentința civilă apelată. În ceea ce privește modul de soluționare a primului capăt de cerere, se susține că acesta a fost formulat pentru a justifica acțiunea în revendicare, urmărindu-se a se sublinia aspectul încălcării legitimei speranțe de redobândire a imobilului în natură, aspect apreciat ca un „bun” de către practica C.E.D.O.

Apelanta mai susține că, instanța de fond, admițând excepția lipsei calității procesuale active cu motivarea că aceasta a prezentat drept titlu de proprietate doar un extras de carte funciară și o adresă emisă de Fondul Imobiliar și nu un act translativ de proprietate legalizat, a încălcat principiul de drept privind aplicarea legii noi în situațiile în care aceasta aduce modificări legii vechi. Această susținere face trimitere la prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001 cât și la prevederile H.G. nr. 498/2003 dată în aplicarea Legii nr. 10/2001. Pârâții G.C.M. și G.M.C., S.C. B.C.G. S.R.L. și A.N.C. și A.S. au formulat critici comune cu privire la hotărârea judecătorească apelată. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 478 din 5 iulie 2010 a respins apelurile ca nefondate.

În considerentele hotărârii s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. este inadmisibil a se solicita constatarea unei stări de fapt, mai mult, reclamanta are la îndemână acțiunea în realizarea dreptului, respectiv obligarea unității deținătoare – Municipiul București de a soluționa notificarea sau conform Deciziei în interesul legii nr. XX/2007 a I.C.C.J., invocată chiar de către apelantă, sau formularea unei acțiuni de către persoana îndreptățită în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate determinând instanța de judecată să soluționeze pe fond contestația, potrivit dispozițiilor aceleiași Decizii în interesul legii nr. XX/2007.

Argumentul că acest prim capăt de cerere a fost formulat pentru a justifica acțiunea în revendicare sau pentru a sublinia aspectul încălcării legitimei speranțe de redobândire a bunului în natură, nu poate fi primit întrucât dispozițiile art. 480 C. civ. pe care se întemeiază acțiunea în revendicare nu impun o astfel de „justificare” iar în privința notificării formulate, s-a reținut că reclamanta a solicitat despăgubiri și nu restituirea bunului în natură. În ceea ce privește acțiunea în revendicare, Curtea a reținut de asemenea, soluționarea corectă a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.

În prezenta cale de atac reclamanta nu a făcut dovada identității între imobilul revendicat și cel care pretinde că a aparținut autorilor săi, această dovadă fiind Adresa din 10 mai 2010 emisă de Primăria Municipiului București – Serviciul Nomenclatură Urbană din care rezultă că imobilul care la nivelul anului 1986 și în prezent poartă ..., a purtat ... la nivelul anului 1963, iar în anul 1940 figura înscris pe str… Potrivit, însă, Procesului-verbal pentru impunerea veniturilor din proprietăți clădite din 26 ianuarie 1942 sunt impuși ca proprietari numiții H.D. și H.I. în indiviziune cu E. și I.V., nefiind menționate defalcat suprafețele terenului și nici ale construcției. Or, potrivit Adresei din 7 iunie 2001 emisă de către D.G.A.F.I., imobilul a trecut în proprietatea statului de la H.D.

Mai departe, în procesul-verbal de înscriere în cartea funciară, acesta fiind înscrisul cu care reclamanta pretinde că face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a autorilor săi, sunt înscriși numiții H.M.D. și H.M.I. În Certificatul de calitate de moștenitor din 12 iulie 2001 defunctul, tatăl reclamantei, este identificat ca fiind H.I. iar în Certificatul de calitate de moștenitor din 24 octombrie 2001, mătușa reclamantei, autoarea este menționată ca fiind H.F.D. În concluzie, imobilul a fost preluat de la numita H.D., reclamanta este moștenitoarea numiților H.I. și H.F.D. iar în procesul-verbal de înscriere în cartea funciară figurează ca fiind proprietari H.M.I. și H.M.D. Față de neconcordanțele majore existente între numele proprietarilor inițiali al imobilului în discuție și cei pe care îi moștenește reclamanta, Curtea a reținut că aceasta nu a făcut dovada calității procesuale active în formularea prezentei acțiuni în revendicare.

În ceea ce privește critica formulată de către pârâții apelanți privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, s-a considerat că este neîntemeiată susținerea că acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile C. civ. ar fi inadmisibilă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. În privința temeiului juridic al acțiunii, s-a constatat că reclamanta și-a întemeiat acțiunea în revendicare pe dispozițiile art. 480 C. civ. Acțiunea în revendicare reglementată de art. 480 și urm. C. civ. este o acțiune petitorie, reală și imprescriptibilă, iar nu o acțiune în despăgubiri, în natură sau prin echivalent, care este o acțiune personală imobiliară, acțiune supusă atât prescripției, cât și decăderii, așa cum rezultă din reglementarea Legii nr. 10/2001.

Natura juridică a acestor acțiuni este diferită, chiar dacă obiectul material este același. Intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a permis proprietarilor ale căror imobile au fost preluate abuziv de Statul român să solicite retrocedarea în natură a acestor imobile, sau, în cazul în care nu mai era posibilă restituirea în natură, foștii proprietari aveau posibilitatea de a obține despăgubiri cu privire la respectivele bunuri. Nici o dispoziție din Legea nr. 10/2001 nu prevede că se interzice orice altă cale de a recupera bunul în litigiu. Legea nr. 10/2001 este o lege specială, dar care nu derogă de la prevederile art. 480 C. civ. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs atât reclamanta C.R.

cât și pârâta S.C. B.C.G. S.R.L. invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Hotărârea este nelegală întrucât au fost încălcate grav prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001 și art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 precum și dispozițiile Deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii unde s-a arătat pe larg modul în care trebuie soluționată acțiunea în revendicare care este admisibilă dar se judecă după normele introduse de legea specială. Recurenta-pârâtă critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Decizia ce face obiectul recursului este nemotivată în raport de criticile formulate în cuprinsul formulat prin motivele de apel.

Instanța de apel nu argumentează respingerea motivelor de apel formulate de pârâtă. - Considerentele instanței de apel cuprind motive contradictorii ori confuze în sensul că pe de o parte se apreciază că deși Legea nr. 10/2001 este o lege specială aceasta nu derogă de la dreptul comun și că acțiunea pe dreptul comun nu poate fi paralizată de dispozițiile speciale în materie și că nu există nicio dispoziție în cuprinsul Legii nr. 10/2001 care să interzică exercitarea oricărei alte căi pentru recuperarea bunului, iar pe de altă parte constată că prin Decizia nr. 38 din 9 iunie 2008 s-a statuat că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun. - Procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 este incidentă tuturor imobilelor preluate abuziv în perioada de referință indiferent dacă aceste imobile se mai află sau nu în deținerea entităților.

În cauză, imobilul pretins de reclamantă a fost preluat în patrimoniul statului prin Decretul nr. 274/1951 și drept urmare erau aplicabile dispozițiile legii speciale iar acțiunea pe dreptul comun trebuia respinsă ca inadmisibilă. Inadmisibilitatea acțiunii rezultă și din împrejurarea că reclamanta și-a exercitat dreptul privitor la imobil prin formularea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001. Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, se constată nefondate recursurile în considerentele celor ce succed. 1. Recursul reclamantei. Recurenta-reclamantă invocă nelegalitatea hotărârii ce face obiectul recursului prin interpretarea greșită a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 și art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Criticile sunt nefondate întrucât acțiunea formulată de reclamantă a fost calificată ca fiind o acțiune în revendicarea imobilului supus analizei fiind respinsă prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada identității între imobilul revendicat și cel care pretinde că a aparținut autorilor săi. În situația promovării unei acțiuni în revendicare după intrarea în vigoare a legii speciale, se va avea în vedere, în funcție de situația juridică a imobilului caracterele juridice ale acțiunii în revendicare pe dreptul comun, dispozițiile Deciziei nr. 33/2008 cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, reclamanta nu are calitate în revendicarea imobilului în litigiu, acesta fiind preluat de la numita H.M.D. iar reclamanta este moștenitoarea numiților H.I. și H.F.D. iar în cartea funciară figurează ca fiind proprietari ai imobilului supus analizei H.M.I. și H.M.D. Acțiunea în revendicare formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 va fi analizată pe fond și din perspectiva acestei legi numai sub aspectul criteriilor de comparație a titlurilor aflate în conflict. Dar, înainte de a se trece la compararea titlurilor de proprietate, reclamantul trebuie să dovedească că este titularul dreptului de proprietate, dovadă care constituie temeiul acțiunii în revendicare. În speță, sub acest aspect, se va reține că din probele administrate în cauză rezultă că, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului supus analizei.

Acțiunea în revendicare poate fi introdusă numai de către titularul dreptului real de proprietate. Drept urmare în lipsa titlului de proprietate, în mod corect s-a respins acțiunea în revendicare. 2.a. Recursul pârâtei privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare. Acțiunea în revendicare promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 este admisibilă în garantarea principiului liberului acces la justiție. A considera altfel și a aprecia că există posibilitatea pentru reclamant de a opta între aplicarea Legii nr. 10/2001 și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv C. civ., ar însemna încălcarea principiului specialia generalibus derogant.

În prezent raportul dintre cele două acțiuni a fost tranșat prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care stabilește: Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

Raportând aceste dispoziții la speța supusă analizei rezultă cert că acțiunea în revendicare nu poate fi respinsă ca inadmisibilă. b. Motivul de nelegalitate pronunțat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Referitor la acest motiv de nelegalitate, recurenta pârâtă susține că hotărârea recurată este nemotivată și că există contradicție între considerentele hotărârii. În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Condițiile procedurale privind motivarea hotărârii sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice.

În speță, recurentul pârât ilustrează prin motivele de recurs că decizia este nemotivată în raport de criticile formulate în cuprinsul motivelor de apel și că nu sunt înfățișate toate considerentele de fapt și de drept care au condus la pronunțarea soluției. În calea de atac a apelului pârâta S.C. B.C.G. S.R.L. a criticat hotărârea fondului numai cu privire la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare pe dreptul comun după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Referitor la acest motiv de nelegalitate instanța de apel a constatat că acțiunea în revendicare este admisibilă, iar considerentele expuse în susținerea soluției sunt ample, cuprinzând inclusiv jurisprudența C.E.D.O. în materie fiind în acord cu soluția pronunțată.

Chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument, din întregul hotărârii rezultă că s-a răspuns fiecărui capăt de cerere. În hotărârea recurată nu există contradicție între considerente, întrucât toate considerentele conduc la soluția admisibilității acțiunii în revendicare pe art. 480 C. civ. Există contradicție între considerentele hotărârii atunci când din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, aspect neevidențiat în decizia ce face obiectul recursului. Recurenta-pârâtă în Ședința publică din 6 octombrie 2011 a invocat și excepția nulității recursului declarat de reclamantă, pentru neîncadrarea motivelor în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Excepția invocată este nefondată, motivele de recurs invocate de reclamantă vizează interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, și drept urmare aceste motive pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Așadar, în raport de cele reținute, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului declarat de reclamanta C.R. Respinge recursurile declarate de reclamanta C.R. și pârâta S.C. B.C.G. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 478 A din 05 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.