ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6823/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6823/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 10 iunie 2008, sub nr.

22253/3/2008, reclamanta C.R., a chemat în judecată pe pârâții Municipiul

București, prin Primarul General al Capitalei, G.C.M. și G.M.C., C.O. și C.D.,

S.E. și S.F., A.C. și A.T. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se constate în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin

Primarul General al Capitalei, soluția negativă dată acestei cererii conținută

în notificarea nr. 27054 din 19 noiembrie 2001, privind imobilul din București

compus din 225 mp teren și o construcție având parter și 3 etaje, soluție

conținută în atitudinea de nerezolvare a cererii în 7 ani de la formularea

acesteia și, în contradictoriu cu pârâții 2, 3, 4 și 5 procedând la compararea

titlurilor de proprietate ale părților din dosar, constatând că cel prezentat

de reclamantă este de preferat, să fie obligați la a lăsa reclamantei în

deplină proprietate și liberă folosință spațiile ce le ocupă, în baza

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că imobilul din București a aparținut tatălui său, H.M.I.,

și mătușii sale, H.M.D., în indiviziune, fiecare având o cotă de 1/2 după cum

rezultă din procesul-verbal al Comisiei pentru introducerea cărților funciare

în București, din 27 iunie 1946.

Din certificatele de

moștenitor din 24 octombrie 2001 și din 12 iulie 2001 rezultă că reclamanta

este moștenitoarea celor 2 proprietari indivizari.

Imobilul a fost

preluat în patrimoniul statului în temeiul Decretului nr. 224/1951 cu

încălcarea gravă a însăși prevederilor actului normativ invocat ca temei

întrucât: nu s-a procedat la o sechestrare, prealabilă unui proces, a

imobilului; nu li s-a dat proprietarilor un avertisment privind plătirea taxelor

datorate statului sub sancțiune a scoaterii imobilului la vânzare; nu a avut

loc un proces cu citarea legală a proprietarilor, proces în care asigurându-se

pârâților dreptul la apărare, să se fi încuviințat scoaterea imobilului la

vânzare.

Intimații C.O. și

C.D., au formulat cerere de chemare în garanție împotriva Primăriei Mun.

București, prin care au solicitat ca, în situația în care se va admite cererea

principală de chemare în judecată să se dispună obligarea chematei în garanție

să le restituie suma de 760.000 RON, reprezentând prețul actual plătit pentru

apartamentul revendicat.

În Ședința publică

din 27 noiembrie 2008 reclamanta C.R., a depus precizare la acțiune prin care a

arătat că înțelege să-și completeze cererea în sensul că solicită: constatarea

nulității absolute a următoarelor contracte de vânzare-cumpărare: contractul 17

din 2 august 1996 prin care G.C.M. și G.M.C. au dobândit apartamentul nr. 3 din

București, contractul din 27 septembrie 1996 prin care S.E. și S.F. au dobândit

apartamentul nr. 2 din București, contractul din 27 septembrie 1996 prin care

C.O. și C.D. au dobândit apartamentul nr. 4, din București.

De asemenea a

solicitat, în temeiul prevederilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958 să fie

repusă în termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legii nr. 10/2001 privitor

la stabilirea termenului de prescripție pentru acțiunea în constatarea

nulității actelor de înstrăinare a imobilelor ce intră sub incidența Legii nr.

10/2001.

S.C. B.C.G. S.R.L., a

formulat cerere de chemare în garanție a vânzătorilor A.N.C. și A.S.,

solicitând obligarea la plata următoarelor sume: suma de 180.000 euro,

reprezentând prețul vânzării - în echivalent lei, la cursul de la data

efectuării plății; suma de 30.000 euro, reprezentând cheltuielile efectuate pentru

amenajarea apartamentului - ce au sporit valoarea acestuia - în echivalent lei,

la cursul de la data efectuării plății; suma de 6922,2 reprezentând

cheltuielile aferente încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentic -

indexată cu indicele de inflație; cheltuielile de judecată aferente cererii

principale și prezentei cereri de chemare în garanție.

Prin Sentința civilă

nr. 575 din 16 aprilie 2009 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

excepția inadmisibilității pentru primul capăt de cerere și respinge acest

capăt de cerere ca fiind inadmisibil; a admis excepția lipsei calității

procesuale active pe cererea având ca obiect revendicarea imobiliară și

respinge cererea principală astfel cum a fost precizată, formulată de

reclamanta C.R., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar

General, G.C.M., G.M.C., C.O., C.D., S.E., S.F., A.N.C., A.S. și S.C. B.C.G.

S.R.L., și cu chemații în garanței S.C. A.V.L. Berceni S.A., și Primăria

Municipiului București prin Primar General, A.N.C., A.S., ca fiind formulată de

o persoană fără calitate procesuală activă; a admis excepția prescripției

dreptului material la acțiune și respinge capătul 3 de cerere având ca obiect

constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în

temeiul Legii nr. 112/1995 ca fiind prescris: a respins excepția netimbrării,

excepția tardivității, excepția nulității cererii precizatoare, excepția

inadmisibilității acțiunii în revendicare, excepția prescripției cererii de

repunere în termen ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive pe cererea de chemare în garanție formulată de pârâții

A.N.C., A.S., a chemaților în garanție S.C. A.V.L. Berceni S.A. și a

Municipiului București prin Primarul General; a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a chematului în garanție Primăria Municipiului

București pe cererile de chemare în garanție formulate de pârâții C.O., C.D.,

S.E. și S.F.; a disjuns cererea de chemare în garanție formulată de S.C. B.C.G.

S.R.L. față de chemații în garanție A.N.C. și A.S., cererea de chemare în

garanție formulată de pârâții A.N.C. și A.S. față de chematul în garanție

Municipiul București prin Primar General și cererea de chemare în garanție

formulată de pârâții C.O., C.D., S.E. și S.F. față de chematul în garanție

Primăria Municipiului București prin Primar General. Acordă termen de judecată

la 11 iunie 2009, pentru soluționarea cererilor de chemare în garanție, cu

citarea părților din aceste cereri de chemare în garanție.

Pentru a se pronunța

în acest mod, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității cu privire la primul capăt de cerere ce are ca

obiect să se constate în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin

Primarul General, soluția negativă dată de acesta, cererii conținută în

Notificarea din 19 noiembrie 2001, privind imobilul din București, conținută în

atitudinea de nerezolvare a cererii în termen de 7 ani de la soluționarea

notificării, s-a constatat că acțiunea în constatare este admisibilă numai în

subsidiar, în condițiile în care nu există acțiune în realizare și numai pentru

constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

Or, în cauză,

acțiunea în realizare există, aceasta constă în obligația de a face, respectiv

în obligația unității deținătoare de a soluționa notificarea și de a propune și

acorda măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile în care restituirea în

natură a imobilului nu mai este posibilă.

Excepția

inadmisibilității acțiunii în revendicare prin comparare de titluri, formulată

în contradictoriu cu subdobânditorii cu titlu particular ai imobilului, este

neîntemeiată.

Legea nr. 10/2001 și

nici Legea nr. 213/1998 nu înlătură posibilitatea reclamantului de a-și apăra

dreptul de proprietate în temeiul unei acțiuni în revendicare de drept comun

întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998,

referindu-se doar la bunuri aflate în proprietatea statului nu și cele care au

ieșit din patrimoniul acestuia, cum este cazul în speță, iar Legea nr. 10/2001

nu împiedică promovarea unor astfel de acțiuni în revendicare și nici

compararea titlurilor de proprietate.

Excepția prescripției

dreptului material la acțiune având ca obiect acțiunea în constatarea nulității

absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.

112/1995 a fost găsită fondată de către tribunal.

Cererea de chemare în

judecată s-a introdus la data de 26 iunie 2008, iar potrivit dispozițiilor art.

46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 "prin derogare de la dreptul comun,

indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1

an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001", termenul de prescripție

împlinindu-se la data de 14 august 2002, acțiunea fiind introdusă, cu mult

peste termenul de prescripție arătat.

Cu privire la această

cerere, reclamanta a formulat și cerere de repunere în termenul special

prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Motivele invocate de

către reclamantă în susținerea cererii de repunere în termen sunt în sensul că

a așteptat soluția notificării, iar notificarea nu a fost soluționată, or, față

de împrejurarea că până la depunerea cererii modificare, notificarea nu a fost

soluționată, dată în funcție de care, în opinia tribunalului trebuie calculat

termenul de repunere în termen, în raport de ceea ce s-a invocat de către

reclamantă, s-a apreciat că excepția prescripției cererii de repunere în termen

este neîntemeiată.

Motivele invocate de

reclamantă pentru repunerea în termenul de prescripție nu justifică în nici un

caz admiterea cererii de repunere în termen.

Excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei a fost găsită fondată de tribunal.

Tribunalul a

constatat că prin probele administrate de către reclamantă nu s-a făcut dovada

că imobilul la care se referă procesul-verbal din 1940, situat în str. ....,

este cel situat în str. ..., având în vedere că adresa arătată mai sus se

referă la imobilul situat în str. ... .

Se poate reține ca

fiind întemeiată apărarea ce susține lipsa de legitimate procesuală activă

pentru că nu s-a dovedit identitatea între cei menționați în procesul-verbal de

înscriere în cartea funciară ei fiind H.M.D. și H.M.I., iar în certificatul de

calitate de moștenitor din 12 iulie 2001 defunctul este identificat ca fiind

H.I., în certificatul de calitate de moștenitor din 24 octombrie 2001 defuncta

este identificată ca fiind H.F.D., iar cei doi dobânditori ai imobilului sunt

colaterali privilegiați și nu tată și mamă cum se susține de către apărătorul

reclamantei.

Tribunalul a găsit că

este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a chemaților în

garanție S.C. A.V.L. Berceni S.A. și a Municipiului București, prin Primarul

General, în raport de cererea de chemare în garanție formulată de către pârâții

A.N.G. și A.S.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești au formulat apel în termen legal atât reclamanta C.R.

cât și pârâții G.C.M. și G.M.C., S.C. B.C.G. S.R.L., A.N.C. și A.S.

Reclamanta C.R. a

formulat următoarele critici cu privire la sentința civilă apelată.

În ceea ce privește

modul de soluționare a primului capăt de cerere, se susține că acesta a fost

formulat pentru a justifica acțiunea în revendicare, urmărindu-se a se sublinia

aspectul încălcării legitimei speranțe de redobândire a imobilului în natură,

aspect apreciat ca un „bun” de către practica C.E.D.O.

Apelanta mai susține

că, instanța de fond, admițând excepția lipsei calității procesuale active cu

motivarea că aceasta a prezentat drept titlu de proprietate doar un extras de

carte funciară și o adresă emisă de Fondul Imobiliar și nu un act translativ de

proprietate legalizat, a încălcat principiul de drept privind aplicarea legii

noi în situațiile în care aceasta aduce modificări legii vechi. Această

susținere face trimitere la prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001 cât și la

prevederile H.G. nr. 498/2003 dată în aplicarea Legii nr. 10/2001.

Pârâții G.C.M. și

G.M.C., S.C. B.C.G. S.R.L. și A.N.C. și A.S. au formulat critici comune cu

privire la hotărârea judecătorească apelată.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 478 din 5 iulie 2010 a

respins apelurile ca nefondate.

În considerentele

hotărârii s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. este

inadmisibil a se solicita constatarea unei stări de fapt, mai mult, reclamanta

are la îndemână acțiunea în realizarea dreptului, respectiv obligarea unității

deținătoare – Municipiul București de a soluționa notificarea sau conform

Deciziei în interesul legii nr. XX/2007 a I.C.C.J., invocată chiar de către

apelantă, sau formularea unei acțiuni de către persoana îndreptățită în cazul

refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificarea

părții interesate determinând instanța de judecată să soluționeze pe fond

contestația, potrivit dispozițiilor aceleiași Decizii în interesul legii nr.

XX/2007.

Argumentul că acest

prim capăt de cerere a fost formulat pentru a justifica acțiunea în revendicare

sau pentru a sublinia aspectul încălcării legitimei speranțe de redobândire a

bunului în natură, nu poate fi primit întrucât dispozițiile art. 480 C. civ. pe

care se întemeiază acțiunea în revendicare nu impun o astfel de „justificare”

iar în privința notificării formulate, s-a reținut că reclamanta a solicitat

despăgubiri și nu restituirea bunului în natură.

În ceea ce privește

acțiunea în revendicare, Curtea a reținut de asemenea, soluționarea corectă a

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.

În prezenta cale de

atac reclamanta nu a făcut dovada identității între imobilul revendicat și cel

care pretinde că a aparținut autorilor săi, această dovadă fiind Adresa din 10

mai 2010 emisă de Primăria Municipiului București – Serviciul Nomenclatură

Urbană din care rezultă că imobilul care la nivelul anului 1986 și în prezent

poartă ..., a purtat ... la nivelul anului 1963, iar în anul 1940 figura

înscris pe str. ...

Potrivit, însă,

Procesului-verbal pentru impunerea veniturilor din proprietăți clădite din 26

ianuarie 1942 sunt impuși ca proprietari numiții H.D. și H.I. în indiviziune cu

E. și I.V., nefiind menționate defalcat suprafețele terenului și nici ale

construcției.

Or, potrivit Adresei

din 7 iunie 2001 emisă de către D.G.A.F.I., imobilul a trecut în proprietatea

statului de la H.D.

Mai departe, în

procesul-verbal de înscriere în cartea funciară, acesta fiind înscrisul cu care

reclamanta pretinde că face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a

autorilor săi, sunt înscriși numiții H.M.D. și H.M.I. În Certificatul de

calitate de moștenitor din 12 iulie 2001 defunctul, tatăl reclamantei, este

identificat ca fiind H.I. iar în Certificatul de calitate de moștenitor din 24

octombrie 2001, mătușa reclamantei, autoarea este menționată ca fiind H.F.D.

În concluzie,

imobilul a fost preluat de la numita H.D., reclamanta este moștenitoarea

numiților H.I. și H.F.D. iar în procesul-verbal de înscriere în cartea funciară

figurează ca fiind proprietari H.M.I. și H.M.D.

Față de

neconcordanțele majore existente între numele proprietarilor inițiali al

imobilului în discuție și cei pe care îi moștenește reclamanta, Curtea a

reținut că aceasta nu a făcut dovada calității procesuale active în formularea

prezentei acțiuni în revendicare.

În ceea ce privește

critica formulată de către pârâții apelanți privind inadmisibilitatea acțiunii

în revendicare, s-a considerat că este neîntemeiată susținerea că acțiunea în

revendicare întemeiată pe dispozițiile C. civ. ar fi inadmisibilă după intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În privința temeiului

juridic al acțiunii, s-a constatat că reclamanta și-a întemeiat acțiunea în

revendicare pe dispozițiile art. 480 C. civ. Acțiunea în revendicare

reglementată de art. 480 și urm. C. civ. este o acțiune petitorie, reală și

imprescriptibilă, iar nu o acțiune în despăgubiri, în natură sau prin

echivalent, care este o acțiune personală imobiliară, acțiune supusă atât

prescripției, cât și decăderii, așa cum rezultă din reglementarea Legii nr.

10/2001. Natura juridică a acestor acțiuni este diferită, chiar dacă obiectul

material este același. Intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a permis proprietarilor

ale căror imobile au fost preluate abuziv de Statul român să solicite

retrocedarea în natură a acestor imobile, sau, în cazul în care nu mai era

posibilă restituirea în natură, foștii proprietari aveau posibilitatea de a

obține despăgubiri cu privire la respectivele bunuri. Nici o dispoziție din

Legea nr. 10/2001 nu prevede că se interzice orice altă cale de a recupera

bunul în litigiu. Legea nr. 10/2001 este o lege specială, dar care nu derogă de

la prevederile art. 480 C. civ.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs atât reclamanta C.R. cât și pârâta S.C. B.C.G.

S.R.L. invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă

critică hotărârea sub următoarele aspecte:

- Hotărârea este

nelegală întrucât au fost încălcate grav prevederile art. 24 din Legea nr.

10/2001 și art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001 precum și dispozițiile Deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii unde s-a arătat pe

larg modul în care trebuie soluționată acțiunea în revendicare care este

admisibilă dar se judecă după normele introduse de legea specială.

Recurenta-pârâtă

critică hotărârea sub următoarele aspecte:

- Decizia ce face

obiectul recursului este nemotivată în raport de criticile formulate în

cuprinsul formulat prin motivele de apel. Instanța de apel nu argumentează

respingerea motivelor de apel formulate de pârâtă.

- Considerentele

instanței de apel cuprind motive contradictorii ori confuze în sensul că pe de

o parte se apreciază că deși Legea nr. 10/2001 este o lege specială aceasta nu

derogă de la dreptul comun și că acțiunea pe dreptul comun nu poate fi

paralizată de dispozițiile speciale în materie și că nu există nicio dispoziție

în cuprinsul Legii nr. 10/2001 care să interzică exercitarea oricărei alte căi

pentru recuperarea bunului, iar pe de altă parte constată că prin Decizia nr.

38 din 9 iunie 2008 s-a statuat că legea specială înlătură aplicarea dreptului

comun.

- Procedura prevăzută

de Legea nr. 10/2001 este incidentă tuturor imobilelor preluate abuziv în

perioada de referință indiferent dacă aceste imobile se mai află sau nu în

deținerea entităților. În cauză, imobilul pretins de reclamantă a fost preluat

în patrimoniul statului prin Decretul nr. 274/1951 și drept urmare erau

aplicabile dispozițiile legii speciale iar acțiunea pe dreptul comun trebuia

respinsă ca inadmisibilă. Inadmisibilitatea acțiunii rezultă și din

împrejurarea că reclamanta și-a exercitat dreptul privitor la imobil prin

formularea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001.

Examinând criticile

formulate prin intermediul cererilor de recurs, se constată nefondate

recursurile în considerentele celor ce succed.

reclamantei.

Recurenta-reclamantă

invocă nelegalitatea hotărârii ce face obiectul recursului prin interpretarea

greșită a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 și art. 23.1 din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Criticile sunt

nefondate întrucât acțiunea formulată de reclamantă a fost calificată ca fiind

o acțiune în revendicarea imobilului supus analizei fiind respinsă prin

admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, cu

motivarea că reclamanta nu a făcut dovada identității între imobilul revendicat

și cel care pretinde că a aparținut autorilor săi.

În situația

promovării unei acțiuni în revendicare după intrarea în vigoare a legii

speciale, se va avea în vedere, în funcție de situația juridică a imobilului

caracterele juridice ale acțiunii în revendicare pe dreptul comun, dispozițiile

Deciziei nr. 33/2008 cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile

dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, reclamanta

nu are calitate în revendicarea imobilului în litigiu, acesta fiind preluat de

la numita H.M.D. iar reclamanta este moștenitoarea numiților H.I. și H.F.D. iar

în cartea funciară figurează ca fiind proprietari ai imobilului supus analizei

H.M.I. și H.M.D.

Acțiunea în

revendicare formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 va fi

analizată pe fond și din perspectiva acestei legi numai sub aspectul

criteriilor de comparație a titlurilor aflate în conflict.

Dar, înainte de a se

trece la compararea titlurilor de proprietate, reclamantul trebuie să

dovedească că este titularul dreptului de proprietate, dovadă care constituie

temeiul acțiunii în revendicare.

În speță, sub acest

aspect, se va reține că din probele administrate în cauză rezultă că,

reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului supus

analizei.

Acțiunea în

revendicare poate fi introdusă numai de către titularul dreptului real de

proprietate.

Drept urmare în lipsa

titlului de proprietate, în mod corect s-a respins acțiunea în revendicare.

2.a. Recursul pârâtei

privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare.

Acțiunea în

revendicare promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 este

admisibilă în garantarea principiului liberului acces la justiție.

A considera altfel și

a aprecia că există posibilitatea pentru reclamant de a opta între aplicarea

Legii nr. 10/2001 și aplicarea dreptului comun în materia revendicării,

respectiv C. civ., ar însemna încălcarea principiului specialia generalibus

derogant.

În prezent raportul

dintre cele două acțiuni a fost tranșat prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție care stabilește:

Concursul dintre

legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale conform

principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut

expres în legea specială.

În cazul în care sunt

sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate.

Această prioritate

poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul

comun, în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate

ori securității raporturilor juridice.

Raportând aceste

dispoziții la speța supusă analizei rezultă cert că acțiunea în revendicare nu

poate fi respinsă ca inadmisibilă.

b. Motivul de

nelegalitate pronunțat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Referitor la acest

motiv de nelegalitate, recurenta pârâtă susține că hotărârea recurată este

nemotivată și că există contradicție între considerentele hotărârii.

În conformitate cu

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele

legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Condițiile

procedurale privind motivarea hotărârii sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a

răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din

întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod

implicit, prin raționamente logice.

În speță, recurentul

pârât ilustrează prin motivele de recurs că decizia este nemotivată în raport

de criticile formulate în cuprinsul motivelor de apel și că nu sunt înfățișate

toate considerentele de fapt și de drept care au condus la pronunțarea

soluției.

În calea de atac a

apelului pârâta S.C. B.C.G. S.R.L. a criticat hotărârea fondului numai cu

privire la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare pe dreptul comun după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Referitor la acest

motiv de nelegalitate instanța de apel a constatat că acțiunea în revendicare

este admisibilă, iar considerentele expuse în susținerea soluției sunt ample,

cuprinzând inclusiv jurisprudența C.E.D.O. în materie fiind în acord cu soluția

pronunțată.

Chiar dacă nu s-a

răspuns expres fiecărui argument, din întregul hotărârii rezultă că s-a răspuns

fiecărui capăt de cerere.

În hotărârea recurată

nu există contradicție între considerente, întrucât toate considerentele conduc

la soluția admisibilității acțiunii în revendicare pe art. 480 C. civ.

Există contradicție

între considerentele hotărârii atunci când din unele rezultă netemeinicia

acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, aspect neevidențiat în

decizia ce face obiectul recursului.

Recurenta-pârâtă în

Ședința publică din 6 octombrie 2011 a invocat și excepția nulității recursului

declarat de reclamantă, pentru neîncadrarea motivelor în dispozițiile art. 304

C. proc. civ.

Excepția invocată

este nefondată, motivele de recurs invocate de reclamantă vizează interpretarea

greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, și drept urmare aceste motive pot fi

încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Așadar, în raport de

cele reținute, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului declarat de reclamanta C.R.

Respinge recursurile

declarate de reclamanta C.R. și pârâta S.C. B.C.G. S.R.L. împotriva Deciziei

civile nr. 478 A din 05 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2011.