ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3252/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 22 din 11 ianuarie 2010, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Fondul Proprietatea; a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C.

împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Fondul Proprietatea SA, ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă; a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Autorității pentru Valorificarea Activele Statului, ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificare Activelor Statului; a stabilit dreptul reclamantei la despăgubiri în echivalent pentru cota de 13/16 din imobilul teren și construcție situat în București, sector 4, compus din teren în suprafață de 633,19 mp, identificat prin raportul de expertiză nr. 7315/2008 efectuat de expert tehnic I.I.

și construcție: corp A (suprafață construită la sol de 132,56 mp desfășurată de 265.12 mp), corp B (suprafață construită la sol de 285,72 m și desfășurată de 493,35 mp) și cabină portar - suprafață construită de 8,84 mp, identificată prin raportul de expertiză nr. 5819/2008 efectuat de expert tehnic V.V., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a obligat pârâta A.V.A.S. să plătească reclamantei suma de 2.708 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, la data de 29 decembrie 2005, reclamanta S.C.

a chemat în judecată pârâții Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanțelor Publice și Fondul Proprietatea, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că este îndreptățită la a i se restitui imobilul-teren și construcție, situat în București, sector 4, sau de a fi despăgubită conform procedurilor legale.

Cu privire la excepțiile lipsei calității procesual pasive invocate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Fondul Proprietatea S.A., tribunalul a reținut temeinicia acestora, raportat la următoarele considerente: Obiectul prezentei cereri de chemare în judecată îl reprezintă stabilirea dreptului reclamantei la restituire în natură sau la despăgubire, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în București, sector 4. Or, având în vedere că s-a solicitat soluționarea pe fond a notificării, calitate procesual pasivă nu ar putea avea decât unitatea deținătoare sau instituția implicată în procesul de privatizare al unității deținătoare.

Fondul Proprietatea S.A., entitate destinată realizării plăților prin echivalent a despăgubirilor, este parte a unei proceduri ulterioare stabilirii dreptului la despăgubire, procedura stabilită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 putând face obiectul unei contestații în fața curții de apel - secția de contencios și nu obiectul prezentei cereri de chemare în judecată. În ceea ce privește Ministerul Finanțelor Publice, s-a reținut lipsa sa de calitate, față de aceleași dispoziții legale menționate mai sus. Având în vedere și faptul că reclamanta a solicitat expres ca măsurile reparatorii să fie stabilite conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, tribunalul a respins acțiunea formulată împotriva acestor pârâte pentru lipsa calității procesuale pasive.

Excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a fost respinsă cu motivarea că obiectul cererii de chemare în judecată este unul complex, și nu privește doar restituirea în natură a imobilului, ci și stabilirea dreptului la despăgubire în oricare din formele legale. Prin urmare, întrucât pârâta este instituția implicată în privatizarea unității deținătoare, așa cum s-a reținut și cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 725 din 21 mai 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, excepția lipsei calității pasive a acestei pârâte a fost respinsă, conform dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei, în ceea ce privește primul aspect care trebuie dovedit de reclamantă în prezenta cauză, respectiv cel al calității de persoane îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, tribunalul a constatat că prin notificarea nr. 4637 din 08 octombrie 2001, formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, notificatorii C.M. și C.C. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 4, imobil ce a aparținut numiților C.M. și lui C.D.; că pârâtul nu a respectat termenul legal de 60 zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării, astfel că tribunalul este competent să soluționeze pe fond cererea de restituire în natură și/sau despăgubiri formulată de reclamantă, având în vedere și dispozițiile deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii.

Cu privire la calitatea autorilor D. și M.C. de proprietar la data naționalizării pentru imobilul sus-menționat, tribunalul a reținut că reclamanta a făcut această dovada, în condițiile art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 și art. 22 alin. (1) din Normele Metodologice de aprobare a Legii nr. 10/200, cu actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 24207 din 08 octombrie 1924 (fila 107 dosar fond), pentru suprafața de teren de 488 mp și cu actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 26498 din 15 ianuarie 1936, pentru suprafața de 224 mp. Imobilul în litigiu, format din teren și construcții, proprietatea autorilor C.D.

și M., a trecut abuziv în proprietatea statului, fiind preluat în baza Legii nr. 119/1948, așa cum rezultă din procesul - verbal încheiat la data de 12 iunie 1948. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 2116/1993 (fila 133 dosar fond) moștenitorii defunctului C.D. sunt: C.M., soție supraviețuitoare, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală și C.C., în calitate de fiu, cu o cotă de 3/4 din masa succesorală. Întrucât în masa succesorală s-ar fi regăsit doar cota de 1/2 din imobilul situat în București, sector 4, cealaltă cotă de 1/2 aparținând soției C.M., conform art. 30 C. fam., s-a reținut că în ceea ce privește acest imobil, după decesul lui D.C., coproprietari au rămas C.M. - cu o cotă de 5/8 din imobil și C.C.

- cu o cotă de 3/8. Conform certificatului de moștenitor nr. 2/2002, emis de pe urma defunctului C.C., moștenitorii acestui defunct sunt: C.M. - mama cu o cotă de 1/2 din masa succesorală și C.M. - soție supraviețuitoare cu o cotă de 1/2 din masa succesorală. Întrucât în masa succesorală s-ar fi regăsit cota de 3/8 menționată mai sus din imobilul situat în București, sector 4, tribunalul a reținut că, la decesul acestui defunct, C.M. - mama a dobândit 3/16 din imobil, iar C.M. - soția a dobândit tot 3/16 din imobil. Așadar, soția defunctului C.D. și mama defunctului C.C. deținea 13/16 din imobil, iar C.M. - soția defunctului C.C. deținea 3/16 din același imobil. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 39/2004, unica moștenitoare a defunctei C.M., decedată la data de 26 decembrie 2003, este reclamanta S.C.

Prin urmare, tribunalul a reținut că reclamanta S.C. este îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 doar pentru cota de 13/16 din imobilul situat în București. S-a mai reținut, că reclamanta nu ar putea invoca prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, deoarece ea ar fi putut beneficia de măsuri reparatorii pentru întreg imobilul doar în situația în care C.C. nu ar fi formulat notificare, or, atâta timp cât acesta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, moștenitoarea sa C.M., soția supraviețuitoare, își păstrează dreptul la măsuri reparatorii pentru cota de 3/16 din imobil. Prin urmare, tribunalul a constatat că reclamanta a dovedit preluarea abuzivă de către stat a imobilului în litigiu, compus din teren în suprafață de 633,19 mp, identificat prin raportul de expertiză nr. 7315/2008 efectuat de expert tehnic I.I.

și construcție: corp A suprafață construită la sol de 132,56 mp și desfășurată de 265,12 mp, corp B (suprafață construită la sol de 285,72 mp și desfășurată de 493,35 mp), și cabină portar - suprafață construită de 8,84 mp, identificată prin raportul de expertiză nr. 5819/2008 efectuat de expert tehnic V.V., precum și calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru cota de 13/16 din acest imobil.

Cu privire la cererea privind restituirea în natură a imobilului sus-menționat, s-a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, nefiind întrunite condițiile art. 21 din aceeași lege, și, prin urmare, reclamanta era îndreptățită doar la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent și nu la restituire în natură, deoarece, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul în litigiu nu era deținut de o societate comercială la care statul să fi fost acționar sau asociat majoritar sau minoritar, cu respectarea condiției ca valoarea bunului să fie mai mică decât valoarea acțiunilor sau a părților sociale deținute de stat, așa cum rezultă din precizările depuse de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, la solicitarea expresă a tribunalului și atașate la filele 289 - 290 din dosarul de fond.

De altfel, tribunalul a reținut faptul că reclamanta nu este îndreptățită la restituire în natură, restituire care oricum nu ar fi putut fi efectuată de vreuna din instituțiile pârâte în această cauză, ci doar de unitatea deținătoare, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, față de cele stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabilă, sentința civilă nr. 725 din 21 mai 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, prin care a fost respinsă cererea formulată de reclamanții C.M. și C.C., în contradictoriu cu unitatea deținătoare SC V.P. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, cerere având ca obiect restituirea aceluiași imobil, cu motivarea că imobilului în litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001.

S-a conchis, că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești pentru cota de 13/16 din imobilul descris mai sus, potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005. În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare directă a despăgubirilor, respectiv a sumei de bani stabilită prin rapoartele de expertiză, tribunalul a reținut că, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, Titlul VII, art. 16, se prevede necesitatea transmiterii către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor a deciziilor prin care se stabilește dreptul la despăgubire, urmând ca această comisie să emită titlul de despăgubire, persoana nemulțumită de cuantumul stabilit putându-l contesta în fața curții de apel - secția de contencios administrativ.

Prin urmare, tribunalul a stabilit numai dreptul la despăgubire al reclamantei, urmând ca aceasta, pentru stabilirea cuantumului, să urmeze dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. În baza art. 274 C. proc. civ., pârâta A.V.A.S. a fost obligată să plătească reclamantei suma de 2.708 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii de expertiză achitate. Prin decizia civilă nr. 253A din 08 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins apelul formulat de apelanta - pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ca nefondat, reținând, în esență că, față de probele depuse la dosar, corect prima instanță a reținut că intimata este persoană îndreptățită pentru cota din certificatul de moștenitor în condițiile Legii nr. 10/2001, modificată, acordându-se reclamantei măsuri reparatorii în limita cotei stabilite.

De fapt, apelanta susține că deține o parte din capitalul social și nu este obligată să acorde măsuri reparatorii, iar, pe cale de consecință, nu ar avea nici culpa procesuală (art. 274 C. proc. civ.) și a solicitat exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată. S-a conchis, că analizând sentința apelată, raportat la cele două motive distincte de apel, în mod corect prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor și a aplicat corect legea, sentința fiind legală și temeinică. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestui motiv de recurs, a arătat următoarele: In mod nelegal, prima instanță a stabilit în sarcina pârâtei A.V.A.S.

plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.708 lei, întrucât, așa cum rezulta din probele administrate, nu se poate reține reaua-credința sau comportarea neglijentă pricinuită prin apărarea sa în acest proces. Astfel, intimata, în faza administrativă obligatorie, nu și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită, conform dispozițiilor art. 23 raportat la art. 29 din Legea 10/2001, republicată, iar aceasta s-a conformat dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 numai pe cale judecătorească. În acest sens, s-a arătat că, prin expertiza efectuată în cauză, intimata și-a clarificat pretențiile față de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în sensul că prin aceasta s-a stabilit identitatea imobilul revendicat și valoarea de circulație a construcțiilor aflate pe teren, obligație ce revenea reclamantei.

S-a mai arătat, că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, restituirea în natură a imobilului menționat mai sus, se face numai de către unitatea deținătoare, conform art. 21 din Legea 10/2001, și că, având în vedere că prin Certificatul de înregistrare a valorilor imobiliare nr. 1160 din 14 martie 2007, capitalul social al SC S.S. SA Râmnicu Vâlcea este de 4.120.255,10 lei, iar A.V.A.S. este deținătorul pachetului de 1.186.048 acțiuni cu valoare nominala de 0,10 lei, reprezentând 2,879 % din capitalul social, A.V.A.S. nu are calitatea de a restitui imobilul revendicat, respectiv de a acorda masuri reparatorii. Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente : Deși nu arată expres, prin critica potrivit căreia în cazul în care reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu, aceasta se face în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, de către unitatea deținătoare și nu de către pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care nu poate restitui „imobilul revendicat”, recurenta-pârâtă invocă lipsa calității sale de entitate obligată să acorde măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, critică nefondată, pentru cele ce succed. Imobilul în litigiu este evidențiat în patrimoniul SC V.P.

SA, societate comercială integral privatizată, iar prin sentința civilă nr. 725 din 21 mai 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, definitivă și irevocabilă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat, aplicabilitatea art. 27 ( în prezent art. 29 ) din Legea nr. 10/2001, cu privire la imobilul în litigiu, iar potrivit alin. (3) din același text de lege „în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2) măsurile reparatorii prin echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător”. Or, câtă vreme unitatea deținătoare, SC V.P.

SA, a fost integral privatizată de către Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, în prezent Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în mod legal instanțele de fond și apel au reținut calitatea recurentei-pârâte de entitate obligată să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, către intimata-reclamantă. Critica potrivit căreia greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, întrucât acesteia nu i se poate reține nicio culpă, câtă vreme probele privind dovada calității de persoană îndreptățită a reclamantei au fost depuse numai în faza judiciară, este, de asemenea, neîntemeiată.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată”. Or, prin sentința pronunțată în primă instanță, fiind admisă acțiunea în contradictoriu cu pârâta, aceasta din urmă a căzut în pretenții, pe de o parte, iar, pe de altă parte, împrejurarea că actele privind dovada calității de persoană îndreptățită a reclamantei au fost depuse numai în instanță nu este de natură să înlăture culpa procesuală a pârâtei, câtă vreme, pe tot parcursul procesului în primă instanță, aceasta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei. Cu alte cuvinte, față de circumstanțele cauzei, în speță nu devin incidente prevederile art. 275 C. proc. civ., a căror consecință ar consta în exonerarea pârâtei de obligația de a suporta cheltuielile de judecată avansate de reclamantă.

Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 253A din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2011.