ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6319/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față; Prin decizia civilă nr. 434 din 23 mai 2008 Curtea de Apel București secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de pârâta SC T.N. SA împotriva sentinței civile nr. 1229 din 27 septembrie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, dispunând să se pronunțe pe cele două capete de cerere în raport de calitatea conferită de lege și de situația actuală cu privire la noul regim juridic al imobilului. Prin sentința civilă nr. 1011 din 6 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în rejudecare, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C.A.J.

în contradictoriu cu pârâtele SC T.N. SA și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a anulat decizia nr. 293 din 30 aprilie 2004 emisă de pârâta A.V.A.S. și a fost obligată pârâta SC T.N. SA să restituie reclamantei în natură cota de Vi din dreptul de proprietate asupra imobilului construcție situat în București, Splaiul Unirii, precum și cota parte indiviză de 250 mp din teren, condiționat de rambursarea de reclamantă a sumei de 20.000 lei actualizată cu indicele de inflație, primită ca despăgubire. A stabilit cheltuieli de judecată în sarcina pârâtelor în cuantum de 7700 lei. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a făcut dovada calității sale de proprietar a imobilului în litigiu, anterior preluării, precum și faptul că acest imobil a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, fiind astfel persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

Analizând modalitatea în care se vor acorda reclamantei măsurile reparatorii la care aceasta este îndreptățită, având în vedere că imobilul se află în prezent în proprietatea SC T.N. SA, persoană juridică privatizată prin intermediul A.V.A.S., în aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 10/2001, instanța de fond a apreciat că, atâta timp cât la data intrării în vigoare a legii A.V.A.S. deținea 70% din capitalul social al SC T.N. SA, această societate este obligată de lege la restituire în natură, indiferent de eventualele schimbări ulterioare.

Constatând calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului, tribunalul a dispus anularea deciziei nr. 293 din 30 aprilie 2004 emisă de pârâta A.V.A.S., reținând că are calitate procesuală pasivă pe acest capăt de cerere, nulitatea fiind justificată de faptul că măsurile reparatorii vor fi stabilite în natură, nefiind îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 pentru stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent de către A.V.A.S. Pe baza raportului de expertiză efectuat cu ocazia rejudecării, tribunalul a reținut netemeinicia susținerii pârâtei SC T.N. SA în sensul că imobilul solicitat de reclamantă nu a fost identificat în patrimoniul societății, concluziile acestui raport relevând că terenul de 250 mp aflat în indiviziune se regăsește în patrimoniul pârâtei, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate și a relațiilor privind situația juridică a imobilului, avută în vedere chiar de intimata A.V.A.S.

la emiterea deciziei contestate. Destinația actuală a clădirii a fost apreciată de instanța de fond ca nerelevantă, față de starea de fapt reținută, respectiv a identificării imobilului în patrimoniul pârâtei SC T.N. SA. Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel pârâtele. Prin decizia civilă nr. 692/A din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondate apelurile, obligând apelantele-pârâte la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește apelul pârâtei SC T.N.

SA, că instanța de rejudecare a ținut cont de aprecierile făcute în decizia de casare și a reevaluat situația entității deținătoare a imobilului din perspectiva aplicabilității prevederilor art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, concluzionând în mod corect că textul de lege arătat nu este incident, dat fiind faptul că în speță este vorba despre un imobil deținut la data intrării în vigoare a legii de apelanta-pârâtă, societatea fiind privatizată ulterior momentului de referință. Preluarea cotei de % din imobilul în litigiu în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974 s-a realizat, în mod incontestabil abuziv, astfel încât nu se pune problema prevalentei dispozițiilor art. 1.4 lit. b) pct. 2 din H.G.

nr. 498/2003, asupra normei juridice ce reglementează restituirea în natură a bunului, cum susține apelanta. Cât privește apelul pârâtei A.V.A.S. în legătură cu greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., a reținut că aceasta a căzut în pretenții cu privire la primul capăt de cerere, astfel încât critica formulată nu este întemeiată. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâtele. Pârâta SC T.N. SA a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ., în sensul că nu a respectat dispozițiile date de instanța de casare, care a stabilit că aceasta trebuie să țină cont de dispozițiile art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 ce evidențiază persoana ce are obligația de a propune măsuri reparatorii, respectiv aceea care a efectuat sau efectuează privatizarea, în speță A.V.A.S.

În ce privește cota indiviză din imobilul construcție, aceasta nu se află în posesia ori detenția sa, motiv pentru care apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. In ce privește cota-parte indiviză de 250 mp teren, apreciază că i-a fost atribuită în proprietate prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate, certificat ce are natura juridică a unui act administrativ de autoritate constitutiv de drepturi. Prin urmare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1.4 lit. b) din H.G. nr. 250/2007, reclamanta fiind, eventual, îndreptățită la celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege. Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a criticat decizia instanței de apel sub aspectul obligării nelegale la plata cheltuielilor de judecată, atâta vreme cât calitatea procesuală în ceea ce privește obligația restituirii în natură a bunului revine SC T.N.

SA. Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce succed. Cât privește recursul pârâtei SC T.N. SA, prima critică vizează încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. de către instanța de fond, respectiv greșita respingere a apelului pe acest motiv. Înalta Curte observă că prin decizia nr. 434 din 23 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, desființând în totalitate sentința atacată, instanța de apel a dispus ca tribunalul să se pronunțe pe cele două capete de cerere în raport de calitatea conferită de lege și de situația actuală cu privire la noul regim juridic al imobilului.

Aceste considerente ale deciziei nu reprezintă o dezlegare a unor probleme de drept sau o pronunțare asupra necesității administrării unor probe, așa cum prevăd dispozițiile art. 315 C. proc. civ. Dimpotrivă, instanța de casare a reținut că în primul ciclu procesual s-a dispus o desființare totală a sentinței instanței de fond ca urmare a greșitei soluționări a excepției inadmisibilității, astfel încât în mod eronat tribunalul a apreciat că obligativitatea recunoașterii calității de persoană îndrituită la soluționarea notificării în persoana SC T.N. SA ar fi fost o dezlegare dată de instanța de casare în sensul art. 315 C. proc. civ. Instanța de rejudecare a avut în vedere considerentele deciziei de casare, stabilind calitatea procesuală pasivă a părților în funcție de fiecare petit și analizând aplicabilitatea dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 la cauza pendinte.

În mod corect tribunalul a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc că persoanele îndreptățite au dreptul la restituire în natură pentru imobilele terenuri și construcții preluate abuziv, indiferent de destinație, deținute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o societate sau o companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar. Cum la data intrării în vigoare a legii, A.V.A.S. deținea 70% din capitalul social al SC T.N. SA, această societate are obligația restituirii în natură a bunului, situație ce exclude aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Pe cale de consecință, în mod corect s-a dispus respingerea apelului formulat de SC T.N. SA cu privire la acest aspect. Pârâta SC T.N. SA critică decizia pronunțată în apel și în ceea ce privește reținerea calității sale de unitate deținătoare a bunului în litigiu, susținând că imobilul a fost înstrăinat de reclamantă către stat la momentul plecării sale în străinătate, iar cota de % din imobil nu s-ar afla în proprietatea/posesia/detenția sa. Preluarea cotei de X A din imobil de către stat s-a făcut în temeiul dispozițiilor Decretului-lege nr. 223/1974, această modalitate de preluare fiind, fără îndoială, abuzivă, atâta vreme cât reclamanta avea obligația înstrăinării bunului către stat, la prețul stabilit de acesta, fără nicio posibilitate de opțiune.

Nici susținerea recurentei-pârâte că nu ar avea în patrimoniu acest bun nu poate fi primită, fiind contrazisă de toate probele administrate în cauză. Astfel, în raportul de expertiză aflat la dosar fond se consemnează că prin decizia nr. 687 din 24 aprilie 1984 s-a preluat în proprietatea statului cota indiviză de X A din imobilul situat în București, Splaiul Unirii, pe care expertul o identifică ca fiind deținută de pârâtă, în sprijinul acestei constatări fiind și certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor (dosar fond — primul ciclu procesual) cu privire la cota-parte indiviză de 250 mp teren, dar și de adresa din 15 martie 2001 a SC T. SA, care certifică transferul imobilului către pârâtă prin decizia nr. 502 din 1 aprilie 1997 (dosar fond — primul ciclu procesual).

Prin motivele de recurs pârâta susține că terenul în cotă-parte indiviză de 250 mp i-a fost atribuit în proprietate prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate, iar natura juridică a acestuia este de act administrativ de autoritate constitutiv de drepturi, ceea ce atrage incidența în cauză a prevederilor pct. 1.4 lit. b) din H.G. nr. 250/2007, respectiv îndreptățirea reclamantei de a obține alte măsuri reparatorii decât restituirea în natură. Înalta Curte constată că în apel nu au fost făcute critici referitoare la natura juridică a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ele fiind formulate în recurs omisso medio. Pentru acest considerent ele nu vor fi analizate.

Cât privește incidența prevederilor pct. 1.4 lit. b) din H.G. nr. 250/2007, este de subliniat că ele vizează ipoteza înstrăinării legale a bunului. Or, așa cum s-a reținut anterior în considerentele acesteia decizii, preluarea bunului ce face obiectul litigiului de față are caracter abuziv, fiind exclusă aplicarea dispozițiilor legale invocate de recurenta-pârâtă. Aceasta și față de principiul prevalentei restituirii în natură ce guvernează Legea nr. 10/2001. Critica formulată de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate fi primită. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Așa cum corect a reținut instanța de apel, primul petit al cererii promovate de reclamantă privește constatarea nulității absolute a deciziei nr. 293 din 30 aprilie 2004 emisă de A.V.A.S. Așadar, în ce privește acest capăt de cerere, prin admiterea sa de către instanță, pârâta a căzut în pretenții, situație ce antrenează aplicarea dispozițiilor mai sus amintite. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâte, cu consecința menținerii hotărârilor pronunțate în fond și apel. Constatând că recurentele-pârâte au căzut în pretenții, în aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele SC T.N. SA și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 692/A din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentele-pârâte la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011