ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5103/2013

Asupra excepției de

nelegalitate de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalului București , secția a IV a civilă, reclamanta P.A. a solicitat

obligarea Statului Român, prin M.F.P., la plata sumei de bani reprezentând

contravaloarea imobilului situat în București, sect. 1, compus din teren și

construcție.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat, în esență, că a primit imobilul menționat în petitul

cererii cu titlu de dotă de la tatăl său, I.I., că în timpul războiului, la

bombardament, au fost distruse construcțiile aflate pe teren și că imobilul a

fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 452/1966, fără plata de

despăgubiri, că notificarea formulată potrivit Legii nr. 10/2001 a fost

soluționată prin Dispoziția nr. 10237 din 15 aprilie 2008, prin care s-a propus

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, dar reclamanta nu a primit

despăgubirile cuvenite potrivit legii.

nr. 1009 din 24 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a-IV-a civilă,

s-a admis acțiunea formulată de reclamantă și a fost obligat pârâtul Statul

Român, prin M.F.P., să plătească reclamantei suma de 279.361 euro, în

echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând valoarea de

circulație a imobilului situat în București, sect. 1, luându-se act că nu s-au

solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut că prin Dispoziția Primarului General nr.

10237 din 15 aprilie 2008 a fost soluționată Notificarea nr. 2281 din 13 august

2001, prin care reclamanta a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilul situat în București, sect. 1, compus din teren în suprafață de

443, 43 m

2

. Constatându-se imposibilitatea restituirii în natură –

întrucât construcția a fost demolată, iar terenul este afectat de elemente de

sistematizare, fiind ocupat de stradă, carosabil, policlinică, spațiu verde

aferent policlinicii, teren afectat de rețele edilitare subterane– s-a propus

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Tribunalul a mai

constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită și a reținut că,

potrivit raportului de expertiză evaluatoare întocmit de expert F.F., valoarea

actuală de circulație a imobilului este de 279.361 euro, că, până la momentul

soluționării cauzei,,

reclamanta nu a beneficiat de

nici un fel de despăgubire și nu a primit nici o înștiințare cu privire la

desfășurarea procedurii prevăzute de lege. Și că, astfel, prin conduita sa

ilicită și imputabilă, constând într-un complex de abstențiuni și acțiuni

contrar legilor în vigoare, Statul Român a cauzat în mod direct un prejudiciu

în patrimoniul reclamantei, care a fost lipsită de valoarea de circulație a

imobilului preluat în mod abuziv de stat, valoare care i se cuvine potrivit

legii.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamanta P.A., cât și pârâtul Statul Român

prin M.F.P.

civilă nr. 30 A din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a respins, ca tardiv formulat, apelul declarat de reclamanta P.A.

împotriva Sentinței civile nr.  1009 din 24 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București,

secția a IV - a civilă; a admis

apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P.

împotriva

aceleiași sentințe, și, în consecință, a schimbat în tot

sentința apelată în sensul că a respins acțiunea, ca

inadmisibilă.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a apreciat,

în esență, că

acțiunea

formulată de reclamantă este inadmisibilă, în raport cu procedura specială

reglementată de Legea nr. 247/2005, având în vedere că, potrivit art. 19 și art.

20 din Legea nr.

247/2005 (Titlul VII), actele emise

în temeiul acestei legi sunt supuse cenzurii instanței de contencios

administrativ,

reclamanta neputând beneficia de despăgubiri în alte

condiții și în baza altor temeiuri de drept decât cele prevăzute de legea

specială

.

Apelul declarat de

reclamanta P.A. a fost apreciat ca tardiv cu motivarea că hotărârea primei

instanțe a fost comunicată reclamantei la data de 10 iunie 2011, termenul de

apel fiind, potrivit art. 284 C. proc. civ., de 15 zile de la comunicarea

hotărârii. Termenul, calculat potrivit art. 101 C. proc. civ., pe zile libere, s-a

împlinit la data de 26 octombrie 2011, iar apelul declarat de parte a fost

formulat la data de 1 iulie 2011, cu nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut

de lege.

decizii a formulat recurs apelanta Pârvulescu Angela solicitând casarea

hotărârii, respingerea apelului Statului Român și menținerea hotărârii

Tribunalului.

La termenul din 15

noiembrie 2012, recurenta a invocat excepția nelegalității Ordinelor M.F.P. nr.

1227/2006 cu anexa și nr. 349/2007, de modificare și completare a art. 3,

susținând că acestea încalcă dispozițiile Legii nr. 52/2003 și ale Legii nr. 24/2000,

nefiind publicate în M. Of., cu consecința inexistenței acestora.

din 22 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a

dispus trimiterea cauzei secției de contencios administrativ și fiscal, a

Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării excepției de

nelegalitate invocate de către reclamanta - recurentă P.A., suspendând judecata

recursului declarat de aceasta până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de recurs a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art.

4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constatând că soluția ce se va da pe fond

recursului pendinte depinde și de actul administrativ cu privire la care s-a

formulat excepția de nelegalitate.

Analizând excepția de

nelegalitate invocată, raportat la înscrisurile dosarului și dispozițiile

legale incidente, Înalta Curte reține că, în speță, aparține Curții de Apel

București. Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, competența de

soluționare a excepției de nelegalitate ce face obiectul prezentei cauze.

Astfel, este adevărat

că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aplicabile în cauză,

arată că „

Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau

la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul

administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin

încheiere motivată, instanța de contencios administrativ, competentă și

suspendă cauza.”

Dispozițiile

legale sus-citate prevăd trimiterea, deci, a excepției de nelegalitate,

instanței de contencios administrativ competente.

În lipsa

unor dispoziții speciale, cu caracter de excepție, instanța de contencios

administrativ competentă urmează a fi stabilită raportat la dispozițiile art. 10

alin. (1) din același act normativ, și anume „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel.”

Având ca

reper acest text de lege, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru

determinarea competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ:

a) criteriul poziției în sistemul autorităților publice a emitentului actului;

b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 lei – valoarea impozitului,

taxei,contribuției datoriei vamale care face obiectul actului administrativ

contestat).

Înalta

Curte constată că actele administrative ce fac obiectul excepției de

nelegalitate cu care a fost învestită instanța de judecată privesc aspecte

legate de organizarea și funcționarea aparatului propriu al M.F.P.

Cum în speța de față

nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor,

impozitelor, contribuțiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil

criteriul poziției în sistemul autorităților publice a autorității emitente a

actului al cărui conținut se contestă, și anume M.F.P.

În aceste condiții,

competența soluționării excepției de nelegalitate a Ordinelor M.F.P. nr. 1227/2006

și nr. 349/2007 revine curții de apel competente teritorial – secția de

contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește

determinarea instanței de contencios administrativ, competente teritorial,

Înalta Curte constată că atât reclamanta, cât și pârâtul, au domiciliul ales,

respectiv sediul, în București, ca urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei revine Curții de

Apel București.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 10 alin. (1) și

(3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe P.A. și Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P.

a Mun. București, având ca obiect excepție de nelegalitate, în favoarea Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 aprilie 2013.