ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3162/2013

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2003, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 2052/2003, reclamanta C.M. a chemat în judecata pe pârâții D.I.I.A. și G.T.N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune a părților asupra imobilului – construcție situat în București, str. Iulia Hașdeu, sector 1, prin partajarea în natură și atribuirea în natură către reclamantă, a două camere cu acces la dependințele comune. În ședința publică de la 11 iunie 2003, instanța a dispus conexarea la prezenta cauză, a dosarului nr. 6135/2003 având ca obiect cererea de ieșire din indiviziune cu privire la terenul în suprafața de 224 mp.

situat în str. Iulia Hașdeu, sector 1, formulată de către reclamanta C.M. în contradictoriu cu cu aceiași pârâți. Prin sentința civilă nr. 3896 din 11 iunie 2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. 2052/2003, a fost admisă excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, pentru că valoarea obiectului litigiului stabilită prin raportul de expertiză depășește 2.000.000.000 lei ROL și, în baza art. 2 pct. 1 lit. b) și art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. La data de 24 iulie 2003, a decedat pârâtul G.T.N., fiind introduși în cauză moștenitorii acestuia, G.M., E.A.M.C. și G.A.R., conform certificatului de moștenitor eliberat de Biroul Notarului Public „E.R.”.

La data de 26 noiembrie 2003, a decedat și reclamanta C.M. fiind introduși în cauză moștenitorii acesteia, T.V. și I.E.E., aceasta din urmă decedând la data de 17 ianuarie 2004, potrivit certificatului de moștenitor din 18 iunie 2004 eliberat de Biroul Notarului Public „S.F.”, lăsând drept moștenitor, potrivit certificatului de moștenitor din 16 iunie 2004 eliberat de Biroul Notarului Public „A.N.”, pe T.I.R. Prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2004, în baza art. 673 10 C. proc. civ., a fost atribuit provizoriu pârâtei D.I.I.A., imobilul suspus partajului, dispunându-se ca în termen de trei luni, pârâta să depună suma de 34.100 dolari S.U.A., în echivalent lei, pentru moștenitorii coproprietarului reclamantului decedat, C.M., și suma de 34.100 dolari S.U.A., în echivalent lei, pentru moștenitorii coproprietarului pârât decedat G.T.N.

Prin încheierea din ședința publică de la 27 iunie 2005, dată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosar nr. 3149/2003, în baza art. 673 11 C. proc. civ., s-a dispus vânzarea bunului imobil, iar prin decizia civilă nr. 152/A din 15 mai 2006 a Curții de Apel București – Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins apelul formulat de apelanții pârâți G.M., G.A. și E.A.M.C. împotriva acestei încheieri. Prin decizia civilă nr. 9266 din 14 noiembrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, în dosarul nr. 31199/2/2005, recursul declarat de G.A. și E.A.M.C. împotriva deciziei civile nr. 152/A din 15 mai 2006 a fost scos de pe rol și trimis spre soluționare Curții de Apel București.

La data de 03 noiembrie 2006, a decedat T.V., fiind introdusă în calitate de moștenitoare a acesteia, numita M.V., potrivit certificatului de moștenitor din 22 decembrie 2006, eliberat de Biroul Notarului Public „R.E.M.”. Prin decizia civilă nr. 1567 din 27 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosar nr. 2690/2/2007, a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata T.R.I.; a fost admis recursul declarat de recurenții pârâți G.A., G.M. și E.A.M.C. și casată decizia recurată, a fost admis apelul declarat de pârâții G.A., G.M.

și E.A.M.C., împotriva încheierii din 27 iunie 2005, pronunțate de Tribunalul București–Secția a V a Civilă, în dosarul nr. 2701/3/2003 (nr. dosar în format vechi 3149/2003) și a fost anulată încheierea apelată și trimisă cauza pentru continuarea judecății la Tribunalul București, ca instanță de fond, reținându-se că încheierea privind vânzarea bunului prin licitație publică, este nelegală, fiind exclusă incidența art. 673 10 - art. 673 11 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 628 din 04 mai 2009, Tribunalul București – Secția a V a Civilă, a admis acțiunea principală și cererea conexă formulată de reclamanta C.M., continuată de moștenitoarele acesteia R.I.T., M.V., în contradictoriu cu G.T.N., în prezent decedat, având ca moștenitori pe G.M., G.A.R., E.A.M.C.

și D.I.I.A., și a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în București, str. Iulia Hașdeu, sector 1, compus din construcție și teren în suprafață de 224 mp., așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert R.G.M., atribuind întreg imobilul, în indiviziune, pârâților G.M., E.A.M.C. și G.A.R., moștenitori ai defunctului G.T.N., obligându-i pe aceștia către pârâta D.I.I.A. și către reclamantele T.R.I. și M.V., la plata unei sulte de câte 556.468 lei, pentru egalizarea loturilor. Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 1308/1998 a Consiliului General al Municipiului București – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, imobilul construcție și teren în suprafață de 224 mp.

situat în București, str. Iulia Hașdeu, sector 1, a fost restituit în natură, în proprietatea lui C.N.B.C., D.I.I.A. și G.T.N., fiecăruia dintre aceștia revenindu-i câte o cotă de 1/3 din imobil, cotă necontestată de niciuna dintre părți. De pe urma defunctului C.N.B.C., decedat la data de 02 iulie 2001, a rămas ca unică moștenitoare soția acestuia, C.M., conform certificatului de moștenitor din 23 ianuarie 2002, eliberat de Biroul Notarului Public „S.F.”. Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză în privința imobilului s-a reținut că nu este comod partajabil în natură, construcția fiind proiectată și executată ca o locuință unifamilială, după moda caselor mai înstărite din anii interbelici; modificările și amenajările propuse de pârâții G.M., E.A.M.C.

și G.A.R. nu au fost agreate de celelalte părți; pentru că moștenitorii lui G.T.N., locuiesc în imobil și doresc atribuirea în natură a unei părți din acesta s-a dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea imobilului situat în București, str. Iulia Hașdeu, sector 1, compus din construcție și teren în suprafață de 224 mp., așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert R.G.M., în indiviziune, pârâților G.M., E.A.M.C. și G.A.R., moștenitori ai defunctului G.T.N. În raport de valoarea totală a imobilului, stabilită potrivit expertizei la suma de 1.669.404 lei, și de cotele părților de câte 1/3 ce revin moștenitorilor reclamantei, pârâtei D.I.I.A. și moștenitorilor pârâtului G.T.N., pârâții G.M., E.A.M.C.

și G.A.R. au fost obligați la plata către pârâta D.I.I.A. și către moștenitoarele reclamantei C.M., respectiv T.R.I. și M.V., a unei sulte de câte 556.468 lei pentru egalizarea loturilor. Împotriva sentinței civile nr. 628 din 04 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, pârâții G.M., E.A.M.C. și G.A.R. au declarat apel prin care au criticat sentința apelată sub aspectul sultelor calculate, dar și sub aspectul atribuirii întregului imobil către aceștia, întrucât nu au formulat o astfel de cerere. În motivele de apel depuse de pârâtul - reclamant G.M., împotriva aceleiași sentințe, s-a arătat și că instanța a nesocotit dispozițiile art. 315 C. proc.

civ., cu privire la decizia nr. 1567 din 27 septembrie 2007, pronunțată de instanța de recurs prin are s-a statuat în mod irevocabil, cu privire la modalitatea de împărțire a imobilului în natură, iar în rejudecare, dacă instanța constata că dispozițiile instanței de recurs nu pot fi urmate, dosarul trebuia închis, în acord cu prevederile art. 673 11 pct. 3 C. proc. civ. Prin sentința apelată nu s-a dat curs nici dispoziției instanței de recurs, dar nici dispozițiilor de procedură civilă. Instanța a dat mai mult decât s-a cerut, prin atribuirea întregului imobil, pârâților G.M., E.A.M.C. și G.A.R., aceștia solicitând doar împărțirea imobilului în trei apartamente distincte, câte unul pentru fiecare.

Prin decizia civilă nr. 282/A din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel București – Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, au fost respinse, apelurile declarate de apelanții – pârâți împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, iar prin decizia nr. 4720 din 01 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâta E.A.M.C. și excepția lipsei de interes în declararea recursului, invocate de intimata–reclamantă T.R.I.; a admis recursul declarat de pârâții G.M., E.A.M.C.

și G.A.R., împotriva deciziei civile nr. 282/A din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel București – Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând în esență, că s-a statuat irevocabil, asupra competenței materiale de soluționare în primă instanță, a cauzei, de către tribunal, astfel încât nu se poate încălca puterea de lucru judecat a hotărârilor anterioare sub acest aspect, iar în privința fondului, s-a constatat că nu au fost analizate pe fond criticile invocate în apel, rezumându-se a se constata lipsa lor de interes. În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, sub nr. 8759/2/2011, iar pe parcursul soluționării a decedat apelantul G.M., ceilalți apelanți fiind moștenitorii acestuia.

Prin decizia nr. 38-A din 2 februarie 2012 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apelul a fost respins ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că modalitatea de realizare a partajului prin vânzarea bunului se realizează doar dacă bunul nu poate fi împărțit în natură sau atribuit unui copărtaș sau dacă toți comoștenitorii sunt de acord cu această modalitate. Cum din concluziile raportului de expertiză a rezultat că, imobilul construcție este o locuință unifamilială, iar modificările și amenajările propuse de pârâți nu pot fi realizate pentru că ar transforma practic imobilul într-unul distinct, s-a constatat că partajarea în natură nu este posibilă, Față de împrejurarea că pârâtul G.A.R.

locuiește într-o parte a imobilului, la fel ca și apelantul G.M., anterior decesului, și de faptul că aceștia au solicitat atribuirea în natură a părții din imobil pe care o deține în devălmășie, din perspectiva dispozițiilor legale ale art. 673 11 C. proc. civ., această poziție procesuală a părților are valoarea unei cereri de atribuire fie ea și în parte; hotărârea instanței de fond este legală pentru că presupunând că apelanta nu ar putea plăti sultele, vânzarea imobilului în raport de ofertele de piață imobiliară ar fi mai avantajoasă pentru aceștia decât vânzarea la licitație, perspectivă care face inaplicabile și dispozițiile art. 673 14 alin. (3) C. proc. civ., cu privire la închiderea dosarului.

Instanța nu a putut reține nici vânzarea prin învoiala părților, pentru că nu a existat acordul unanim al acestora, în acest sens. Cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. s-a reținut că statuarea caracterului partajabil în natură al imobilului, din cadrul deciziei civile de casare nr. 1567 din 27 septembrie 2007, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, reprezintă un element al situației de fapt și nu dezlegarea dată unei probleme de drept, pentru a atrage incidența dispozițiilor acestui articol. Referitor la motivul privind greșita stabilire a sultei, Curtea a observat că nu există greșeli de calcul în stabilirea acestora, în raport de faptul că din valoarea imobilului de 1.669.404 lei, fiecare deține o cotă de 1/3 din dreptul de proprietate asupra acestuia.

Decizia pronunțată de instanța de apel a fost atacată de pârâții G.A.R. și de E.A.M.C. Prin calea de atac formulată de G.A.R., în raport de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., s-a solicitat revizuirea deciziei atacate deoarece în mod greșit a fost obligat la plata sultei împreună cu ceilalți pârâți, întrucât o astfel de cerere nu a fost formulată, iar dispozitivul cuprinde dispoziții potrivnice ce nu pot fi aduse la îndeplinire pentru că nu dispune de banii necesari și că prin atribuirea întregului imobil instanța a acordat mai mult decât s-a cerut sau nu s-a pronunțat pe obiectul cerut. Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs și pârâta E.A.M.C.

prin care a susținut că nu este de acord cu atribuirea întregului imobil și că hotărârea este nelegală pentru că nu s-a solicitat atribuirea în totalitate a imobilului; mai arată că nu are posibilități financiare să achite sulta și că singura soluție care se impune pentru ieșirea din indiviziune este scoaterea imobilului la vânzare, urmând ca fiecare parte să-și primească cota parte din valoarea imobilului vândut la prețul pieței. La 28 februarie 2013, ambii pârâți au formulat întâmpinare și precizări prin care au arătat că motivele invocate se încadrează în pct. 6 și 9 din art. 304 C. proc. civ. În raport de motivul prevăzut de pct. 6 au arătat că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, încălcând dispozițiile art. 129 C. proc.

civ., respectiv principiul disponibilității, judecătorii fiind obligați să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății. În raport de motivul prevăzut de pct. 9, au invocat încălcarea dispozițiilor art. 673 4 , 673 11 cu privire la vânzarea la licitație și 673 14 privind închiderea dosarului. La termenul din data de 6 iunie 2013, instanța a pus în vedere pârâtului G.A.R. să precizeze care este calea de atac pe care a formulat-o, iar acesta precizat că, împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat cerere de revizuire. Față de excepția nulității recursului declarat de pârâta E.A.M.C., invocată de intimata reclamantă T.I.R. și de susținerile formulate de revizuentul G.A.R., Înalta Curte, constată următoarele.

Excepția nulității recursului va fi respinsă. Potrivit art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. În speță, se constată că pârâta E.A.M.C., prin recursul depus inițial a formulat critici cu privire la greșita atribuire a întregului imobil, întrucât instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut și a solicitat scoaterea imobilului la vânzare, critici ce permit încadrarea în motivul prevăzut de pct. 6 din art. 304 C. proc. civ., astfel că sancțiunea nulității recursului nu poate fi reținută. Față de precizarea făcută de către pârâtul G.A.R., în sensul că decizia pronunțată de instanța de apel a fost atacată cu revizuire, în raport de dispozițiile art. 322 C. proc.

civ., așa cum s-a consemnat și în încheierea de la 6 iunie 2014, urmează ca judecata cererii să fie declinată la Curtea de Apel București, întrucât în raport de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cererea se îndreaptă la instanța a cărei revizuire se cere. Cum decizia a cărei revizuire se solicită este pronunțată de Curtea de Apel București, aceasta este instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire formulată de revizuentul pârât. Recursul declarat de pârâta E.A.M.C., este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Prin precizările depuse la recursul inițial, recurenta pârâtă a invocat și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar în criticile legate de modalitate de atribuire a imobilului, nu s-a invocat încălcarea unor dispoziții legale și nici greșita aplicare a legii, iar nerespectarea dispozițiilor art. 673 4 , 673 11 și 673 14 C. proc.

civ. nu poate fi analizată, pentru că această critică a fost adăugată la memoriul de recurs inițial, după împlinirea termenului de motivare a recursului, prevăzut de art. 303 alin. (1) raportat la art. 301 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta pârâtă a susținut că prin atribuirea întregului imobil și obligarea sa la plata sultei, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, încălcând dispozițiile art. 129 C. proc. civ. cu privire la principiul disponibilității, conform căruia judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Consacrând dreptul părților de a determina limitele judecății și obiectul acesteia, ca o prerogativă a principiului disponibilității, art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., statuează că „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. În raport de aceste dispoziții legale, din considerentele hotărârii atacate, nu rezultă că hotărârea recurată a fost pronunțată cu ignorarea obiectului cererii de chemare în judecată. Față de situația de fapt reținută de instanțele anterioare și care nu mai poate fi reevaluată în recurs pentru că acesta ar ține de netemeinicia hotărării și nu de nelegalitatea ei, conform art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., instanța de apel a reținut cu privire la imobilul în litigiu, construcție și teren, asupra căruia s-a solicitat sistarea ieșirii din indiviziune, că nu este comod partajabil în natură, nu poate fi departajat în trei apartamente dinstincte și că deși nu s-a cerut atribuirea întregului imobil de către unii dintre coindivizari, singurii care au insistat în atribuirea în natură a părții ce li se cuvin din imobilul sunt cei doi pârâți G.A.R.

și E.A.M.C. (care sunt și moștenitorii pârâtului G.M.). Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se referă la situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. Într-adevăr, instanța este obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părți, iar în privința obiectului litigiului trebuie să se pronunțe asupra și în limitele pretențiilor deduse în justiție, orice altă statuare fiind în contradicție cu dispozițiile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ. În privința obiectului cererii, de ieșire din indiviziune asupra imobilului, construcție și teren, instanța s-a pronunțat asupra capătului de cerere cu care a fost investită, iar modalitatea de realizare a partajului, respectiv atribuirea imobilului în natură, reprezintă tocmai soluția instanței asupra capătului de cerere . Pentru considerentele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc.

civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins, ca nefondat. În raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta pârâtă E.A.M.C., va fi obligată la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimata reclamantă M.V., apreciind că suma de 6697 lei este prea mare în raport cu valoarea și complexitatea pricinii în această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge excepția nulității recursului declarat de pârâta E.A.M.C., invocată de intimata reclamantă T.I.R. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta E.A.M.C., împotriva deciziei nr. 38-A din 2 februarie 2012 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul G.A.R. împotriva aceleiași decizii, în favoarea Curții de Apel București. Obligă pe recurenta pârâtă E.A.M.C. la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimata reclamantă M.V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2013.