ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4516/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

19 martie 2001, pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamantul

M.I.S. i-a chemat în judecată pe pârâții A.R., ș.a., pentru ca prin sentința ce

instanța va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului

situat în București.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că părțile au vocație succesorală, venind la moștenirea defunctului

M.N., (decedat la data de 15 martie 1998), cu ultimul domiciliu în București,

conform certificatelor de moștenitor nr. 7 din 26 ianuarie 2000, în calitate de

moștenitori legali asupra masei succesorale compusă din acțiuni la SC A. SA

dobândite de către defunct, ca bunuri proprii, în condițiile Legii nr. 55/1995,

potrivit certificatului de acționar nr. 9714669 din 11 septembrie 1996.

Prin sentința civilă nr. 12167 din

10 decembrie 2001 Judecătoria sectorului 2 a admis excepția de necompetență

materială și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, cu motivarea

că valoarea masei de împărțit este de 11.552.447.688 lei, conform expertizei,

fiind incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., potrivit cu

care tribunalele judecă, în primă instanță „procesele și cererile în materie

civilă al căror obiect are o valoare de peste 2 miliarde lei (înainte de modificarea

survenită prin O.U.G. nr. 58/2003)”.

Pricina a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 326/2002, iar prin

încheierea din data de 3 octombrie 2003 și această instanță s-a dezinvestit,

apreciind că nu este competentă material a soluționa cauza.

A constatat ivit conflictul negativ

de competență și a sesizat Curtea de Apel București pentru pronunțarea unui

regulator de competență.

În motivarea încheierii, tribunalul

a arătat că nu criteriul valoric al masei de împărțit este determinant în

stabilirea competenței materiale, și, că, în conformitate cu prevederile art.

14 C. proc. civ. „în materie de moștenire, sunt de competența instanței celui

din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moștenire (pct. 2)”.

Curtea de Apel București, ca

instanță de regulator a stabilit în favoarea Judecătoriei sectorului 2

București, competența materială de soluționare a cauzei, având ca obiect

partajul succesoral de pe urma defunctului M.N., păstrând motivarea tribunalului.

Împotriva hotărârii Curții de Apel

București (sentința civilă nr. 32 din 20 noiembrie 2003) a declarat în termen

legal, recurs pârâtul M.I., pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.

3 C. proc. civ. solicitând trimiterea dosarului, instanței competente,

respectiv Tribunalului București.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Este de observat că reclamantul

M.I.S. a investit inițial instanța, respectiv Judecătoria sectorului 2

București cu o acțiune având ca obiect partajul succesoral de pe urma

defunctului M.N., decedat la data de 15 martie 1998, cu ultimul domiciliu în

București, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 7 din 26

ianuarie 2000 emis de Biroul Notarial L. (fila 11 dosar nr. 3968/2001 al

Judecătoriei sectorului 2 ).

În consecință, este de precizat că

dispoziția cuprinsă în art. 14 C. proc. civ., referitoare la competența în

materie de moștenire are caracter derogator și deci, o excepție de la regula

comună a competenței teritoriale înscrise în art. 5 din același cod, pentru

rațiuni de ordin general ce vizează o mai bună apărare a drepturilor și intereselor

moștenitorilor legali și testamentari, cât și ale creditorilor acestora.

Aprecierea făcută de legiuitor, în

sensul că aceste drepturi și interese vor putea fi recunoscute și stabilite în

condiții mai avantajoase de instanța de la ultimul domiciliu al defunctului,

decât de cea de la domiciliul pârâtului, imprimă prevederilor procedurale

evocate, un caracter imperativ, de ordine publică, de la care părțile nu pot

deroga, iar instanțele sunt ținute să le respecte în aplicarea corectă a legii.

Ca atare, odată ce există normele

imperative menționate, invocarea de către instanță (speță Judecătoria

sectorului 2 a excepției de necompetență materială) s-a făcut cu încălcarea

legii, a dispozițiilor imperative de ordine publică.

Astfel, în mod corect, Curtea de Apel

București, în pronunțarea regulatorului a soluționat conflictul negativ de

competență ivit între Tribunal și Judecătoria sectorului 2, dând eficiență

prevederilor art. 14 C. proc. civ., norme de competență materială de ordine

publică care stabilesc indiferent de valoare, cu caracter imperativ că „în

materie de moștenire, sunt de competența instanței celui din urmă domiciliu al

defunctului, cererile privitoare la moștenire, precum și cele referitoare la

pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia” (pct. 2).

Pe cale de consecință, cu

respectarea normelor de competență materială de ordine publică, Curtea de Apel

București, a apreciat că soluționarea cauzei revine, conform art. 14 C. proc.

civ., Judecătoriei sectorului 2 București pe a cărui rază teritorială a decedat

defunctul M.N.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul M.I. împotriva sentinței civile nr. 32 din 20 noiembrie

2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2005.