ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4516/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 martie 2001, pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamantul M.I.S. i-a chemat în judecată pe pârâții A.R., ș.a., pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în București.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că părțile au vocație succesorală, venind la moștenirea defunctului M.N., (decedat la data de 15 martie 1998), cu ultimul domiciliu în București, conform certificatelor de moștenitor nr. 7 din 26 ianuarie 2000, în calitate de moștenitori legali asupra masei succesorale compusă din acțiuni la SC A. SA dobândite de către defunct, ca bunuri proprii, în condițiile Legii nr. 55/1995, potrivit certificatului de acționar nr. 9714669 din 11 septembrie 1996. Prin sentința civilă nr. 12167 din 10 decembrie 2001 Judecătoria sectorului 2 a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, cu motivarea că valoarea masei de împărțit este de 11.552.447.688 lei, conform expertizei, fiind incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., potrivit cu care tribunalele judecă, în primă instanță „procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 2 miliarde lei (înainte de modificarea survenită prin O.U.G. nr. 58/2003)”. Pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 326/2002, iar prin încheierea din data de 3 octombrie 2003 și această instanță s-a dezinvestit, apreciind că nu este competentă material a soluționa cauza. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Curtea de Apel București pentru pronunțarea unui regulator de competență. În motivarea încheierii, tribunalul a arătat că nu criteriul valoric al masei de împărțit este determinant în stabilirea competenței materiale, și, că, în conformitate cu prevederile art. 14 C. proc.

civ. „în materie de moștenire, sunt de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moștenire (pct. 2)”. Curtea de Apel București, ca instanță de regulator a stabilit în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, competența materială de soluționare a cauzei, având ca obiect partajul succesoral de pe urma defunctului M.N., păstrând motivarea tribunalului. Împotriva hotărârii Curții de Apel București (sentința civilă nr. 32 din 20 noiembrie 2003) a declarat în termen legal, recurs pârâtul M.I., pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. solicitând trimiterea dosarului, instanței competente, respectiv Tribunalului București. Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Este de observat că reclamantul M.I.S.

a investit inițial instanța, respectiv Judecătoria sectorului 2 București cu o acțiune având ca obiect partajul succesoral de pe urma defunctului M.N., decedat la data de 15 martie 1998, cu ultimul domiciliu în București, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 7 din 26 ianuarie 2000 emis de Biroul Notarial L. (fila 11 dosar nr. 3968/2001 al Judecătoriei sectorului 2 ). În consecință, este de precizat că dispoziția cuprinsă în art. 14 C. proc. civ., referitoare la competența în materie de moștenire are caracter derogator și deci, o excepție de la regula comună a competenței teritoriale înscrise în art. 5 din același cod, pentru rațiuni de ordin general ce vizează o mai bună apărare a drepturilor și intereselor moștenitorilor legali și testamentari, cât și ale creditorilor acestora.

Aprecierea făcută de legiuitor, în sensul că aceste drepturi și interese vor putea fi recunoscute și stabilite în condiții mai avantajoase de instanța de la ultimul domiciliu al defunctului, decât de cea de la domiciliul pârâtului, imprimă prevederilor procedurale evocate, un caracter imperativ, de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga, iar instanțele sunt ținute să le respecte în aplicarea corectă a legii. Ca atare, odată ce există normele imperative menționate, invocarea de către instanță (speță Judecătoria sectorului 2 a excepției de necompetență materială) s-a făcut cu încălcarea legii, a dispozițiilor imperative de ordine publică. Astfel, în mod corect, Curtea de Apel București, în pronunțarea regulatorului a soluționat conflictul negativ de competență ivit între Tribunal și Judecătoria sectorului 2, dând eficiență prevederilor art. 14 C. proc.

civ., norme de competență materială de ordine publică care stabilesc indiferent de valoare, cu caracter imperativ că „în materie de moștenire, sunt de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului, cererile privitoare la moștenire, precum și cele referitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia” (pct. 2). Pe cale de consecință, cu respectarea normelor de competență materială de ordine publică, Curtea de Apel București, a apreciat că soluționarea cauzei revine, conform art. 14 C. proc. civ., Judecătoriei sectorului 2 București pe a cărui rază teritorială a decedat defunctul M.N. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M.I. împotriva sentinței civile nr. 32 din 20 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2005.