ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 351/2010

Deliberând asupra recursului civil de față:

Din examinarea actelor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la 4

decembrie 1997, C.A.P., a solicitat instanței – în contradictoriu cu Consiliul

General al Municipiului București – să oblige pârâtul a-i lăsa în deplină

proprietate și posesie, imobilul din București, teren în suprafață de 220 mp și

construcții – naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.

C.I.A., C.R.M., M.T. și R.V., au

intervenit în proces, in interes propriu, invocând calitatea lor de

subdobânditori ai bunului, prin convenție, solicitând respingerea acțiunii, ca

nefondată.

După un prim ciclu procesual,

finalizat prin casare cu trimitere, pe considerentul că pârâtul își justifică

legitimarea procesuală pasivă, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

prin decizia nr. 516 din 17 decembrie 2002, a admis apelul declarat în cauză și

a respins acțiunea ca inadmisibilă, păstrând dispoziția primei instanțe de

admitere a cererilor de intervenție.

Recursul declarat de reclamantă

împotriva acestei hotărâri a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, care prin decizia nr. 5804 din 21

octombrie 2004, a casat decizia atacată și a trimis din nou cauza spre

rejudecare instanței de apel, reținând că, în plan procedural, regula unanimității

cerută exercițiului acțiunii în revendicare, rămâne fără importanță dacă, prin

succesiune sau într-un alt mod, încetează coproprietatea și, ca atare

reclamantul devine proprietarul exclusiv al bunului revendicat.

Or, se mai arată, în speță, prin

certificatul de moștenitor nr. 102 din 5 noiembrie 2001, reclamanta a dobândit,

succesoral, cota parte de ½ a mătușii sale paterne – G.C.F. – decedată la

1 august 2001, situație, în care la data de 17 decembrie 2002, când a fost

pronunțată decizia atacată, excepția de nelegitimare procesuală activă era

inoperantă, iar instanța de control judiciar, prin efectul devolutiv al

apelului, ar fi trebuit să judece fondul pricinii.

În rejudecare, Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 351 din 25 mai 2009, a admis

excepția necompetenței sale materiale, a admis apelul formulat de reclamanta C.A.P.

împotriva sentinței civile nr. 61 din 26 ianuarie 2000, pronunțată de către

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 2724/1999, a anulat

sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei pentru competentă soluționare,

pe fond, la Tribunalul București.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a admis excepția necomeptenței materiale în soluționarea fondului, de

către Judecătoria Sectorului 4 București invocată din oficiu, reținând că

potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., tribunalul

judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie civilă, al căror

obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepțiile prevăzute de lege.

Or, în cauză, se mai arată, cum

părțile au învederat că valoarea imobilului revendicat este de peste 500.000

lei, fondul dreptului dedus judecății este de competența tribunalului și nu a

judecătoriei, normele de procedură privitoare la competență fiind de imediată

aplicare, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 219/2005.

În cauză, au declarat recurs în

termen legal, intervenienții C.I.A. și C.R.M. care, invocând temeiurile

prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., susțin în esență că, în mod

greșit s-a făcut aplicațiunea art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005,

exclusiv după criteriul valorii obiectului litigiului și cu ignorarea

dispozițiilor art. 282 alin. (1) C. proc. civ., întrucât hotărârea apelată a

fost pronunțată în primă instanță de Tribunal iar nu de Judecătoria Sectorului

4 București.

Recursul se privește ca fondat,

urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1

lit. b) C. proc. civ., tribunalul judecă, în primă instanță, procesele și

cererile în materie civilă, al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde

lei (ROL) cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materie

succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia

fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz,

posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea

legilor din materia fondului funciar.

Corelativ, art. 282 alin. (1) din

același cod dispune că hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt

supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal,

sunt supuse apelului la curtea de apel.

Este adevărat că, cu acțiunea

formulată de reclamantă, la 4 decembrie 1997, a fost inițial sesizată, în primă

instanță, Judecătoria Sectorului 4 București. Aceasta și-a declinat însă

competența, prin sentința civilă nr. 4461 din 13 mai 1999, cauza fiind trimisă

spre soluționare, Tribunalului București.

Ca urmare, Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, s-a pronunțat în primă instanță, prin sentința nr. 61 din 26

ianuarie 2000, fiind respinsă cererea principală iar urmare admiterii cererii

de intervenție în interes propriu, s-a constatat că intervenienții sunt

proprietarii apartamentelor situate în București, conform actelor de

vânzare-cumpărare, încheiate cu SC A.V.L. Berceni.

Ca atare, această hotărâre, a făcut

obiectul apelului exercitat de către reclamantă, în legătură cu care Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, s-a pronunțat prin trei decizii

succesive, urmare casărilor cu trimitere, dispuse de instanța supremă.

Prin hotărârea atacată, instanța,

deși reține corect că apelul s-a exercitat împotriva sentinței civile nr. 61

din 26 ianuarie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

ia totuși în discuție excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei

în primă instanță, de către judecătorie și anulând sentința, trimite cauza

„spre competentă soluționare, pe fond”, Tribunalului București.

Or, curtea de apel, fusese investită

cu rejudecarea apelului declarat tocmai împotriva hotărârii dată în primă

instanță de tribunal, urmare ultimei decizii de casare cu trimitere a instanței

supreme, având a se pronunța pe fondul pricinii, în condițiile în care, așa cum

s-a arătat, în mod greșit respinsese acțiunea ca inadmisibilă.

Așa fiind, recursul urmează a se

admite cu consecința trimiterii cauzei aceleiași instanțe, în vederea judecării

apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

intervenienții C.I.A. și C.R.M. împotriva deciziei nr. 351 din 25 mai 2009 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru judecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie

2010.