ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5600/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 422/F din 25 iunie 2003 Tribunalul București, secția a V – a civilă, a respins ca prematură acțiunea civilă introdusă de reclamantul C.N.G. împotriva Primăriei Municipiului București având ca obiect restituirea terenului în suprafață de 149,71 mp situat în București, preluată abuziv de stat. Motivând sentința, prima instanță a reținut că, în scopul obținerii retrocedării terenului în natură, reclamantul a notificat pe pârâtă conform procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 și, cu toate că nu a primit răspuns la notificare, a introdus acțiunea de față invocând prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ceea ce o face să fie prematură, reclamantul având posibilitatea fie de a contesta dispoziția privind modul de soluționare a notificării, fie de a cere justiției obligarea pârâtei să răspundă notificării.

Reclamantul a declarat apel susținând că pârâta nu numai că nu a răspuns notificării, dar nici nu a înregistrat-o. Prin decizia civilă nr. 492 din 12 noiembrie 2003 Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, a admis apelul și a schimbat în tot sentința primei instanțe în sensul că a respins acțiunea pentru lipsa legitimării procesuale active a reclamantului. Pentru a decide astfel instanța de apel a calificat cererea cu care reclamantul a investit prima instanță drept o acțiune în revendicare și, constatând că imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului din coproprietatea lui C.N., al cărui moștenitor este reclamantul, și C.R., care are alți doi moștenitori, a statuat că acțiunea introdusă numai de către reclamant încalcă regula unanimității de coproprietari, ceea ce o face inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.G. precizând că a investit instanțele de judecată cu o cerere al cărei temei derivă din Legea nr. 10/2001 și că nu există persoane care să fi cerut retrocedarea în natură a terenului în temeiul aceleiași legi, solicitând instanței de recurs să judece fondul pricinii și să admită acțiunea obligând pe pârâtă să-i restituie terenul. Recursul este întemeiat în limitele care urmează. Deși neîncadrate în drept, susținerile recursului corespund cazului de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Într-adevăr, așa cum rezultă din cererea adresată instanței de judecată la data de 11 februarie 2002, reclamantul a cerut obligarea pârâtei de a-i restitui imobilul preluat abuziv de stat, indicând ca temei de drept al acțiunii dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și motivând cererea prin faptul că pârâta nu a rezolvat notificarea pe care i-a adresat-o în temeiul aceleiași legi.

Instanța de apel a calificat din oficiu cererea ca fiind o acțiune civilă de drept comun, schimbând astfel înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acțiunii, ceea ce constituie caz de casare potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel în vederea judecării ei în limitele și potrivit investirii date de reclamant, cu observația că regula unanimității avută în vedere de către instanța de apel nu este aplicabilă cererilor formulate în aplicarea Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva deciziei nr. 492 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2004.