ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5484/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 7 noiembrie 2002 reclamanții C.D. și C.M. au chemat în

judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General și Ministerul

Finanțelor Publice solicitând obligarea acestora să le acorde măsuri

reparatorii sub formă de titluri cu valoare nominală folosite în procesul de

privatizare pentru imobilul situat în București, compus din teren în suprafață

de 400 mp.

Reclamanții au depus la data de 24

ianuarie 2003 o cerere prin care au precizat acțiunea formulată ca fiind o

contestație împotriva atitudinii pasive a primăriei de a le soluționa

notificarea adresată conform Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 106 din 21

februarie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost

respinsă cererea reclamanților ca inadmisibilă.

În pronunțarea acestei hotărâri,

tribunalul a reținut că nu se poate lua în considerație precizarea

reclamanților în sensul că înțeleg să formuleze o contestație deoarece o astfel

de contestație poate fi formulată doar împotriva deciziei emisă de primărie sau

împotriva procesului-verbal de divergență, ceea ce în cauză nu există.

Se mai menționează că atâta vreme

cât Primăria Municipiului București nu s-a pronunțat printr-o decizie asupra

notificării, acțiunea adresată direct instanței pentru obligare la măsuri

reparatorii este inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanții C.D. și C.M. au declarat apel.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 334 din 1 iulie 2003 a admis apelul

reclamanților, a anulat sentința tribunalului și a reținut cauza pentru

evocarea fondului procesului.

Instanța de apel a stabilit că

potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 unitatea notificată este obligată să se

pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată în termen de 60 de zile de la

data înregistrării notificării sau a depunerii tuturor actelor prevăzute de

art. 22 din lege.

Atitudinea pasivă a persoanei

deținătoare a imobilului de a rezolva notificarea reprezintă neîndeplinirea

obligației prevăzute de lege și lezarea dreptului subiectiv al persoanei

îndreptățite la măsuri reparatorii fie în natură fie prin echivalent.

Chiar dacă această situație nu este

reglementată de Legea nr. 10/2001, nu se poate refuza cererea persoanei

îndreptățite la formularea unei acțiuni întrucât i s-ar îngrădi accesul la

justiție, drept recunoscut de Constituția României.

Evocând fondul procesului, prin

decizia nr. 374 din 16 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, s-a admis contestația reclamanților și a fost obligat

pârâtul Municipiul București prin Primarul General să emită decizia în

conformitate cu art. 23 din Legea nr. 10/2001.

S-a avut în vedere că reclamanții

și-au precizat acțiunea introductivă ca fiind o contestație împotriva

atitudinii pasive a primăriei de a le soluționa notificarea, cerere considerată

admisibilă pentru obligarea persoanei juridice deținătoare a imobilului în

litigiu să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de art. 23 și urm. din Legea

nr. 10/2001.

În termenul prevăzut de lege,

împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul

București prin Primarul General invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În esență, recurentul susține că

hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece termenul de 60 de zile

pentru soluționarea notificării este un termen de recomandare, iar depășirea

lui poate atrage cel mult plata unor daune-interese, dacă în mod culpabil,

persoana notificată nu a emis decizie sau dispoziție motivată.

De asemenea, nu s-au avut în vedere

dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 care obligă persoana îndreptățită să

depună toate actele doveditoare ale calității de proprietar al imobilului sau

de moștenitor al fostului proprietar.

Recursul declarat este nefondat.

Instanța de apel a interpretat și

aplicat corect dispozițiile legale incidente cauzei, respectiv art. 23 și urm.

din Legea nr. 10/2001, care obligă unitatea deținătoare a unui imobil să

soluționeze în termen de 60 de zile notificarea adresată de persoana

îndreptățită emițând o decizie sau o dispoziție motivată, fie de restituire în

natură a bunului fie o ofertă de restituire prin echivalent.

Desigur, termenul de 60 de zile

prevăzut de lege este un termen de recomandare ce se calculează fie de la data

înregistrării notificării la care s-au anexat toate actele la care se referă

art. 22 din Legea nr. 10/2001, fie de la data completării tuturor înscrisurilor

de către persoana îndreptățită.

Dilatarea, în mod culpabil, a

acestui termen, ce semnifică neglijența sau reaua-credință a notificatului, nu

poate rămâne nesancționată pentru că s-ar încălca dreptul constituțional al

persoanei îndreptățite de a avea acces la justiție.

În cauză, recurentul nu a dovedit că

intimații-reclamanți nu au depus toate înscrisurile la care se referă art. 22

din Legea nr. 10/2001, astfel că aceștia beneficiază de prezumția de

bună-credință și câtă vreme legea le recunoaște dreptul de a cere restituirea

în natură sau despăgubiri pentru bunul de care au fost deposedați, acestui drept

îi corespunde obligația corelativă a notificatului de a le soluționa în termen

cererea.

Intimații-reclamanți au solicitat

prin acțiune ca recurentul să-și îndeplinească obligația legală de a emite

decizie sau dispoziție motivată și nu au cerut daune-interese, dar această

alegere le aparține și nu le poate fi imputată, mai ales că este în concordanță

cu principiul disponibilității ce caracterizează procesul civil.

Pentru considerentele expuse și în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ, Curtea va respinge ca nefondat recursul

declarat de Municipiul București prin Primarul General.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de Municipiul București prin Primarul General, împotriva deciziei

civile nr. 374 din 16 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie

2004.