ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3164/2004

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 356 din 18

martie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a fost

respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții D.S.V., D.R.A. și M.A.N.

împotriva pârâtului Municipiul București prin Primar General.

Instanța a reținut că reclamanții au

solicitat să se constate că două apartamente și alte două spații situate în

imobilul din București, au aparținut părinților lor, fiind naționalizate în mod

abuziv, astfel încât statul nu are un titlu de proprietate valabil. S-a cerut

în consecință ca pârâtul să fie obligat a lăsa apartamentele și dependințele în

deplina proprietate și liniștita folosință a reclamanților.

Tribunalul a stabilit că acțiunea a

fost formulată la data de 30 ianuarie 2002, deci după intrarea în vigoare a Legii

nr. 10/2001 și că reclamanții au adresat notificarea prevăzută de acest act

normativ însă nu au mai așteptat finalizarea procedurii administrative ci s-au

adresat direct instanței. În aceste condiții s-a apreciat că acțiunea în

revendicare de drept comun este inadmisibilă, fiind respinsă ca atare.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, cu o motivare similară

celei a tribunalului, prin decizia civilă nr. 47 din 10 februarie 2003 a Curții

de Apel București, secția a IV – a civilă.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ. și susținând în esență că instanțele nu au avut în vedere că

pârâtul a încălcat prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001 privind rezolvarea

notificării în termen de 60 de zile, astfel încât acțiunea în revendicare este

pe deplin admisibilă.

Recursul este nefondat.

Instanțele au apreciat în mod

corect, interpretând rațional prevederile art. 1 și art. 46 din Legea nr.

10/2001, că acest act normativ special, cu dispoziții derogatorii de la dreptul

comun, are prioritate față de reglementările generale, conform principiului

„specialia generalibus derogant”. Așa fiind, după data de 14 februarie 2001

(momentul intrării în vigoare a actului normativ), persoanele îndreptățite la

retrocedarea în natură sau prin echivalent a unor imobile trecute în

proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 trebuie să

se conformeze condițiilor, procedurilor și termenelor prevăzute de Legea nr.

10/2001.

În ceea ce privește depășirea

termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 din acest act normativ, reclamanții

aveau la dispoziție alte remedii judiciare, iar nu acțiunea în revendicare,

pentru a obține respectarea obligației menționate.

Așa fiind, recursul va fi respins ca

nefondat, conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II – a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2004.