ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3164/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 356 din 18 martie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții D.S.V., D.R.A. și M.A.N. împotriva pârâtului Municipiul București prin Primar General. Instanța a reținut că reclamanții au solicitat să se constate că două apartamente și alte două spații situate în imobilul din București, au aparținut părinților lor, fiind naționalizate în mod abuziv, astfel încât statul nu are un titlu de proprietate valabil. S-a cerut în consecință ca pârâtul să fie obligat a lăsa apartamentele și dependințele în deplina proprietate și liniștita folosință a reclamanților.

Tribunalul a stabilit că acțiunea a fost formulată la data de 30 ianuarie 2002, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și că reclamanții au adresat notificarea prevăzută de acest act normativ însă nu au mai așteptat finalizarea procedurii administrative ci s-au adresat direct instanței. În aceste condiții s-a apreciat că acțiunea în revendicare de drept comun este inadmisibilă, fiind respinsă ca atare. Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, cu o motivare similară celei a tribunalului, prin decizia civilă nr. 47 din 10 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și susținând în esență că instanțele nu au avut în vedere că pârâtul a încălcat prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001 privind rezolvarea notificării în termen de 60 de zile, astfel încât acțiunea în revendicare este pe deplin admisibilă. Recursul este nefondat. Instanțele au apreciat în mod corect, interpretând rațional prevederile art. 1 și art. 46 din Legea nr. 10/2001, că acest act normativ special, cu dispoziții derogatorii de la dreptul comun, are prioritate față de reglementările generale, conform principiului „specialia generalibus derogant”. Așa fiind, după data de 14 februarie 2001 (momentul intrării în vigoare a actului normativ), persoanele îndreptățite la retrocedarea în natură sau prin echivalent a unor imobile trecute în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 trebuie să se conformeze condițiilor, procedurilor și termenelor prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 din acest act normativ, reclamanții aveau la dispoziție alte remedii judiciare, iar nu acțiunea în revendicare, pentru a obține respectarea obligației menționate. Așa fiind, recursul va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II – a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2004.