ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9463/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul București sub nr. 128 din 22 ianuarie 2004 reclamanții B.I.I., R.O.L.R.,

B.E.F. și B.V. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin

primarul general, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura

București pentru restituirea suprafeței de 3,5 ha teren situat în București, respectiv,

măsuri reparatorii prin echivalent, sau, despăgubiri arătând că, Primăria

Municipiului București nu a răspuns notificării formulate în temeiul Legii nr.

10/2001.

Prin sentința civilă nr. 139 din 12

februarie 2004 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca fiind

prematur introdusă acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu

pârâții.

În esență, tribunalul a reținut, că

reclamanții nu au făcut dovada epuizării procedurii administrative inițiate de

aceștia prin notificare.

S-a motivat că, în raport de

procedura specială reglementată prin Legea nr. 10/2001 (art. 21-24) dreptul

reclamanților de a se adresa instanței pentru a obține măsuri reparatorii în

condițiile acestei legi, ia naștere numai după epuizarea procedurii

administrative prealabile, acest moment fiind marcat prin emiterea dispoziției

(deciziei) motivate, prevăzute de art. 24 alin. (1) din lege, act care, în

speță nu s-a emis de către primărie.

Reclamanții au formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 495/A din 7

iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

litigii de muncă, apelul a fost admis, iar sentința a fost schimbată în tot, în

sensul că s-a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această decizie,

curtea de apel a reținut și motivat, că potrivit prevederilor Legii nr.

10/2001, fostul proprietar sau moștenitorii acestuia nu se pot adresa direct

instanței de judecată, fiind obligați să urmeze mai întâi procedura

administrativă specială. Că numai actul administrativ emis în cadrul acestei

proceduri, respectiv dispoziția (decizia) emisă de deținătorul imobilului, este

supus controlului judecătoresc. Competența tribunalului fiind limitată la

soluționarea contestației împotriva dispoziției (deciziei) dată în urma

finalizării fazei administrative de rezolvare a cererii persoanei îndreptățite,

dispoziție (decizie) care în speță nu s-a emis, a conchis instanța, acțiunea

reclamanților este inadmisibilă.

Împotriva deciziei menționate,

reclamanții au declarat recurs invocând în drept prevederile art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ. și susținând că, pe de o parte instanța le-a încălcat liberul acces

la justiție, iar pe de altă parte, soluția pronunțată este total greșită,

deoarece fiind vorba de parcurgerea unei proceduri prealabile nu se poate vorbi

de inadmisibilitate, ci de prematuritate în cazul nerespectării acesteia.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce succed:

Este de reținut în primul rând, că

de fapt, litigiul poartă asupra unei proceduri prealabile impusă prin art. 21

și urm. din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate

în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, obligatorie

potrivit art. 109 alin. (4) C. proc. civ.

Prin înscrisul aflat la fila 9 din

dosarul instanței de fond nr. 128/2004 al Tribunalului București, secția a

III-a civilă, reclamanții au făcut dovada că la 10 iulie 2001 au comunicat

notificarea nr. 2538 Primăriei Municipiului București conform art. 21 alin. (1)

din lege.

În acțiunea formulată, reclamanții

au arătat că au notificat Primăria Municipiului București prin executorul

judecătoresc solicitând retrocedarea în natură a terenului însă nu a primit

nici un răspuns (fila 3 dosar fond).

Potrivit art. 23 din legea

menționată, entitatea notificată avea obligația de a se pronunța prin decizie

sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.

Prin urmare, reclamanții au

declanșat procedura prealabilă de restituire în natură a imobilului,

conformându-se prevederilor legale precizate, în timp ce entitatea notificată

(deținătorul) nu a finalizat această procedură, respectiv, nu și-a îndeplinit

obligația legală de a emite dispoziția (decizia) motivată cu privire la cererea

de restituire în natură.

În atare situație, în mod greșit

instanțele au respins acțiunea reclamanților ca prematură sau inadmisibilă, în

loc să oblige Primăria Municipiului București să emită dispoziția motivată,

adică să soluționeze notificarea, obligație prevăzută de lege.

Procedând astfel, instanțele au

pronunțat hotărâri nelegale și netemeinice, care urmează să fie casate.

În consecință, recursul se va

admite, hotărârile pronunțate în cauză vor fi casate, iar pe fond Municipiul

București va fi obligat să soluționeze notificarea emițând dispoziție (decizie)

motivată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții B.I.I., R.O.L.R., B.E.F.,

B.V. împotriva deciziei nr. 495/A din 7 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția

a VII-a civilă și litigii de muncă, a sentinței nr. 139 din 12 februarie 2004 a

Tribunalului București, secția a VII-a, pe care le casează și pe fond obligă

Municipiul București, prin Primarul general să soluționeze notificarea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2005.