ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1390/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1390/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 10028 din 10 decembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins recursul declarat de O.S.L.N.F. împotriva deciziei nr. 836 din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. În motivare, instanța a reținut că revizuienta O.S.L.N.F. a atacat cu recurs o hotărâre judecătorească pronunțată într-o revizuire, care, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ. nu mai este susceptibilă a fi atacată prin intermediul vreunei căi de atac. Împotriva acestei decizii O.S.L.N.F. a formulat contestație în anulare. În motivarea cererii, s-a arătat că nici una din instanțele de judecată care s-au pronunțat până acum nu au ținut cont de înscrisurile depuse la dosar, care atestă drepturile bănești ale membrilor de sindicat disponibilizați.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 alin. (1) și art. 320 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Analizând contestația în anulare, în raport de motivele formulate, Înalta Curte a apreciat că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac astfel încât poate să fie exercitată numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. Temeiul de drept al contestației în anulare îl constituie art. 318 C. proc. civ. Conform art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond. La rândul său, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Criticile formulate de O.S.L.N.F. prin care se arată că instanțele nu au ținut cont de înscrisurile depuse la dosar, nu se încadrează în niciunul din motivele enunțate, astfel încât contestația în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare declarată de O.S.L.N.F. împotriva deciziei nr. 10028 din 10 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.