ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2231/2011

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin

cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul U.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele

A.N.R.P., S.R. prin M.F.P. și D.G.F.P. Mehedinți, obligarea pârâtelor la

emiterea titlurilor de plată pentru suma de 417.352 lei.

În motivarea

acțiunii reclamantul a arătat că în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și

Legii nr. 247/2005 i-au fost stabilite despăgubiri pentru bunurile preluate

abuziv în sumă de 417.352 lei, conform Deciziei nr. 3931 din 17 decembrie 2008

emisă de A.N.R.P.

La data

de 08 ianuarie 2009, a mai arătat reclamantul, cu cererea care a făcut obiectul

dosarului nr. 08955 din 08 ianuarie 2009, a făcut opțiunea de plată în numerar,

însă, deși a depus documentația necesară, nu au fost emise nici până în prezent

titlurile de plată.

Prin

întâmpinarea formulată, pârâta A.N.R.P. a invocat excepția prematurității

acțiunii, raportat la dispozițiile art. 18

2

pct. 1 lit. a) din H.G. nr.

128/2008 și art. 18

2

lit. a), Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu

modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 81/2007, precum și excepția de

necompetență materială a Tribunalului Mehedinți, cu motivarea că cererea

formulată de reclamant este îndreptată împotriva unei autorități aparținând

administrației publice centrale.

Pârâta D.G.F.P.

Mehedinți, la rândul său, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale

pasive.

Prin sentința nr. 120

din 15 februarie 2010, Tribunalul Mehedinți a admis excepția de necompetență

materială invocată de pârâta A.N.R.P. și a declinat competența de soluționare a

prezentei cauze în favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că A.N.R.P. este o instituție de specialitate

a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, înființată prin H.G.

nr. 361/2005, în speță fiind, deci, incidente dispozițiile art. 10 alin. (1)

teza II din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel.

de Apel

Prin

Sentința civilă nr. 279 din data de 21 mai 2010, Curtea de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamantul U.M.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a înregistrat la A.N.R.P.

cererea de opțiune sub nr. 08955 din 08 ianuarie 2009.

Evocând

dispozițiile art. 18

2

lit. a), Titlul VII al Legii 247/2005 și art. 18.1

lit. a) din Normele de aplicare a acestei legi, potrivit cărora emiterea unui

titlu și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoana îndreptățită se

face în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare, și

constatând că la momentul dezbaterii cauzei plata despăgubirilor în numerar s-a

realizat până la cererea de opțiune înregistrată sub numărul 03018 din 20

februarie 2008, Curtea a apreciat creanța solicitată de reclamant ca fiind

certă și lichidă, dar neexigibilă, acțiunea formulată de reclamant față de A.N.R.P.

apărând astfel ca prematur formulată.

Instanța

de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Mehedinți,

raportându-se la dispozițiile art. 18 alin. (1) și art. 14

1

din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și la obiectul acțiunii, respectiv achitarea

despăgubirilor cuvenite reclamantului în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001

și Legii nr. 247/2005.

exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul U.M., solicitând modificarea

acesteia în sensul admiterii cererii sale.

Recurentul a

susținut, în esență, că, potrivit dispozițiilor art. 18² pct. 5 din H.G. nr.

128/2008 privind modificarea și completarea Normelor Metodologice de aplicare a

titlului VII din Legea nr. 247/2005, titlurile de plată pot fi emise cu

prioritate în cazuri excepționale, temeinic motivate, și că a făcut dovada că

se găsește într-o asemenea situație, astfel încât, în situația sa, titlul se

putea emite peste ordine.

de recurs

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte

constată recursul nefondat, și îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Astfel, cum rezultă

din expunerea rezumativă prezentată anterior, recurentului i-a fost emisă decizia

nr. 3931 din 17 decembrie 2008 reprezentând titlul de despăgubire în cuantum de

417.352 lei, acesta optând pentru despăgubirea în numerar, cerere ce face

obiectul dosarului nr. 08955/08 ianuarie 2009.

Conform dispozițiilor

art. 3 lit. h) din Legea nr. 247/2005 coroborat cu art. 14

1

alin. (3)

din aceeași lege, titlul de plată se emite în termen de 15 zile calendaristice

de la data existenței disponibilităților financiare în contul A.N.R.P., în

ordinea înregistrării cererilor de opțiune.

Necontestată este

situația de fapt potrivit căreia plata despăgubirilor în numerar s-a realizat

în limita disponibilităților financiare până la dosarul de opțiune cu nr. 03018

din 20 februarie 2008, iar cererii de opțiune a recurentului înregistrată sub 08955

din 08 ianuarie 2009 nu i s-a putut da curs din lipsa disponibilităților

financiare în contul autorității pârâte.

Relevante sunt, în

cauză, și dispozițiile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010 care prevăd că

„pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII

„Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăților

și justiției, precum și unele măsuri adiacente”.

Față de aceste

dispoziții normative, general obligatorii, susținerile recurentului privind

soluționarea cu prioritate a unor cereri în situații excepționale, făcându-se

la referire la dispoziții cu valoare inferioară, ce nu sunt reluate de către O.U.G.

nr. 62/2010, nu pot fi primite.

Pentru

aceste considerente, apreciind că nu există motive de modificare a sentinței

instanței de fond, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

raportat la art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge

recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de către U.M. împotriva Sentinței civile nr. 279 din data de

21 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.