Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.10.2010
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1151/2011

HOTĂRÂRE
25.10.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1151/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 142/COM, pronunțată la data de 28 ianuarie 2010, Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Iași a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.V. Arad SA, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA; a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC S.I. SA București și a obligat pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 1.750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta nu a făcut dovada susținerilor din acțiune, întrucât, din analiza probelor administrate, nu s-a putut stabili cu certitudine împrejurarea că saboții de frână livrați de pârâtă prezentau vicii ascunse care îi făceau improprii unei circulații în siguranță a vagoanelor echipate cu acești saboți, iar atitudinea pârâtei de înlocuire a unora dintre saboții reclamați ca fiind necorespunzători nu poate fi interpretată ca o recunoaștere a vreunei culpe și nici nu poate fi reținută ca temei al admiterii acțiunii reclamantei, atât timp cât nu se coroborează cu alte probe.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția comercială a Curții de Apel Iași, prin decizia nr. 77, pronunțată la data de 1 noiembrie 2010. Pentru a pronunța această hotărâre, analizând sentința apelată în raport cu probele administrate și dispozițiile legale incidente, instanța de control judiciar a reținut ca fiind nefondate criticile apelantei, formulate, fie în legătură cu expertul, fie în legătură cu modalitatea de efectuare a expertizei, având în vedere că numirea expertului s-a făcut pe baza listei experților acreditați de M.J.

și niciuna dintre părți nu a făcut opoziție în acest sens; că, potrivit minutei încheiate între părți la data de 9 iunie 2009, acestea au hotărât ca efectuarea celei de a doua etape a expertizei, respectiv analiza metalografică și de duritate a produsului „sabot de frâne tip S1”, pentru cele 3 eșantioane, selectate aleatoriu de către expert în prezența părților, să se realizeze în laboratorul autorizat AFER de la SC A. SA Tulcea; că viciile ascunse invocate de reclamantă nu pot fi constatate decât la exploatare, iar, față de refuzul reclamantei, de a pune la dispoziția expertului un număr aleatoriu de bandaje ale roților de la vagoanele purtătoare de saboți tip ASAM, care au prezentat presupusele vicii ascunse pentru a răspunde obiectivelor supuse atenției expertului referitoare la analiza metalografică și de duritate a produsului „bandaje de roți”, explicarea științifică a apariției uzurii la bandaje și existența vreunei legături între această uzură și calitatea saboților, nelămurite din cauza atitudinii reclamantei, în mod corect, tribunalul a respins acțiunea.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta-reclamantă, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestor motive s-a arătat, în esență, că instanța de apel a interpretat și valorificat greșit materialul probator, administrat în cauză referitor la raporturile contractuale ale părților și la prejudiciul ce i-a fost cauzat prin nerespectarea obligațiilor asumate de intimata-pârâtă cu privire la calitatea produselor pe care i le-a livrat; nu s-a pronunțat pe cererea de administrare a probei cu contraexpertiză și cu martori formulată în apel și nu a manifestat rol activ, în virtutea căruia putea ordona administrarea tuturor probatoriilor necesare soluționării juste a cauzei – recurenta neprecizând relevanța reiterării aspectelor privind fondul cauzei, față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., care statuează asupra obiectului recursului. Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că motivele invocate în susținerea acestei cereri sunt neîntemeiate, întrucât pretinsele vicii ascunse nu au putut fi dovedite. Recursul este nefondat. Astfel, motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii în cazul în care, deși rezultă fără dubiu natura actului juridic dedus judecății ori înțelesul lui, instanța de apel, prin interpretarea dată acestora îi alterează în mod substanțial natura sau înțelesul lămurit, vădit neîndoielnic, or interpretarea dată probelor nu justifică invocarea precitatului motiv de recurs bazat, exclusiv, pe denaturarea actului juridic.

Măsura refacerii, completării probelor administrate la prima instanță precum și administrarea unor noi probe în apel, propuse în condițiile art. 292 C. proc. civ., poate fi dispusă de instanța de apel, astfel cum rezultă, explicit, din art. 295 alin. (2) C. proc. civ., numai dacă aceasta le consideră necesare pentru soluționarea cauzei. Este de observat că din cuprinsul încheierii pronunțată la data de 25 octombrie 2010 rezultă că instanța de apel s-a pronunțat asupra probelor solicitate de apelantă în această cale de atac, contrar susținerilor recurentei, iar soluția respingerii acestor probe, urmare a analizei concludenței și utilității lor, ca și neordonarea, din oficiu, a „tuturor probatoriilor necesare”, nu justifică critica lipsei rolului activ al instanței, știut fiind că acesta nu este un mijloc de promovare a conduitei procesuale arbitrare a părților, astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 129 alin. (5) 1 C. proc.

civ., așa încât nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în speță. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.V. ARAD SA Arad - prin administrator judiciar S.I.I.P.U.R.L. Arad împotriva deciziei nr. 77 din 1 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2011.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-08
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3082/2013
Asupra recursurilor de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 13 aprilie 2010, reclamantul R.I. în contradictoriu cu pârâta SC A.S. SRL a s
ÎCCJ 2012-02-08
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 530/2012
nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 58 și următoarele din contractul părților, coroborate cu dispozițiile art. 12 din Regulament privind recepția lucrărilor, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, instanța a respins ca neîntemeiată ac
ÎCCJ 2012-01-31
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 328/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 87/com/2011 din 18 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins ac
ÎCCJ 2011-02-17
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 738/2011
Ședința publică de la 17 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 313/ COM de la 23 februarie 2010, Tribunalul Iași, secția comercială și co
ÎCCJ 2015-05-19
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1369/2015
. SA să plătească reclamantei suma de 3.013,56 lei cheltuieli de judecată. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins apelul formulat de apelanta reclamantă ca nefondat. A fost obligată apelanta reclamantă să plătea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă