ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 738/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 738/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 17 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 313/ COM de la 23 februarie 2010, Tribunalul Iași, secția comercială și contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.N.S. SA, a obligat pârâta SC C.E.T. Iași SA să plătească reclamantei suma de 489.154,75 lei cu titlu de preț, 144.410, 45 lei reprezentând dobândă legală, 62.573,25 lei cu titlu de garanție de bună execuție, respingând celelalte pretenții, cu cheltuieli de judecată, reținând, în esență, că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, a executat lucrările conform contractului și a comunicat situațiile de lucrări cu valoarea realizată a lucrărilor, acestea fiind acceptate de către pârâtă prin semnarea facturilor și achitarea în parte a acestora.
Curtea de Apel Iași, secția comercială, prin decizia nr. 60 de la 27 septembrie 2010, a respins apelul declarat de pârâta SC C.E.T. IAȘI SA , cu motivarea că neexecutarea obligațiilor de către pârâtă nu s-a datorat unui caz fortuit sau de forță majoră care să atragă aplicabilitatea prevederilor art. 1082 C. civ. Împotriva acestei decizii, pârâta SC C.E.T. IAȘI SA a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii introductive ca nefondată. In argumentarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că buna credință a acesteia este dovedită, în sensul că nu au perceput penalități pentru neexecutarea obligațiilor contractuale asumate de către societatea reclamantă la termenul stabilit în contract.
Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată. In speță, pârâta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei (fila 6 dosar I.C.C.J.), iar, până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, nu a depus dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul stabilit.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit de Înalta Curte, 17 februarie 2011, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G. nr. 32/1995 modificată și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâtă. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta SC C.E.T. IAȘI SA Iași împotriva deciziei nr. 60 de la 27 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâta SC C.E.T. IAȘI SA Iași împotriva deciziei nr. 60 de la 27 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca netimbrat. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.