ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1445/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 465 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă cererea de suspendare a actului administrativ formulată de reclamanta S.M. în contradictoriu cu I.N.S. ca rămasă fără obiect. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a solicitat suspendarea executării actului nr. 74996 din 23 aprilie 2009 emis de I.N.S., prin care s-a dispus desființarea funcției publice de conducere pe care o deține reclamanta, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului administrativ contestat. Instanța de fond a dezlegat mai întâi excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare și a reținut că excepția privind netimbrarea cererii de suspendare nu este întemeiată, întrucât la dosarul cauzei a fost depusă atât taxa de timbru datorată în cauză, cât și timbrul judiciar necesar.

În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a cererii de suspendare, instanța constată că excepția invocată este neîntemeiată, întrucât adresa emisă de pârât, obiect al cererii de față, a produs efecte juridice în privința raportului de funcție publică a reclamantei. Curtea, analizând dispozițiile Ordinului nr. 343 din 22 mai 2009 prin care reclamanta a fost numită în funcția de execuție de consilier superior treapta 1, a constatat că actul administrativ inițial a fost executat de către pârâtă și prin urmare, cauza a rămas fără obiect. Instanța a arătat că actul administrativ ce o privește pe reclamantă a fost executat prin eliberarea sa din funcție și din această perspectivă, actul a fost epuizat.

De asemenea, instanța a reținut că o eventuală soluție de suspendare nici nu ar profita reclamantei, întrucât nu ar putea fi pusă în executare de către pârâtă, rămânând fără folos practic soluția ce s-ar da. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurenta a susținut că a prezentat cazul bine justificat și paguba iminentă ce s-ar produce în cazul executării actului administrativ atacat și a arătat că în mod nelegal instanța a respins cererea de suspendare formulată. Recurenta a argumentat cazul bine justificat prin arătarea în concret a unor aspecte de natură a crea o îndoială în privința actului atacat, respectiv a precizat că funcția de conducere ocupată de reclamantă nu este o funcție publică dintre cele vizate de prevederile art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009, astfel încât intimata-pârâtă a interpretat eronat prevederile O.U.G. nr. 37/2009 și a emis un act administrativ nelegal. De asemenea, a precizat recurenta că, destituirea sa din funcția de conducere de director executiv este nelegală, întrucât au fost nesocotite dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999. Recurenta a invocat și vicii de fond și de formă ale actului administrativ atacat, susținând nelegalitatea actului emis. În privința condiției prevăzute de lege privind paguba iminentă a arătat că actul atacat o afectează efectiv pe reclamantă în drepturi fundamentale prevăzute de Constituție, respectiv dreptul la muncă, dreptul la protecția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai decent, dreptul la salariu și la condiții rezonabile de viață, fiind de natură a afecta grav imaginea și prestigiul profesional de care se bucură.

Recurenta a invocat și prevederile din Recomandarea nr. R (89) 8, adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, precum și dispozițiile din Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale prin care s-a statuat că O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va admite cererea de suspendare a executării adresei din 23 aprilie 2009 emisă de I.N.S., pentru considerentele ce urmează.

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ. Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție) sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege. În cauza de față dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în conformitate cu care în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, fiind arătate și diligențele depuse de reclamantă și efectele posibile și previzibile ale executării actului administrativ, iar Înalta Curte reține că toate aceste situații sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.

Înalta Curte a constatat că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării. Or, prin sentința recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ și a reținut că nu sunt indicate aspecte ale cazului bine justificat și a iminenței unei pagube în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea publică.

Astfel, Înalta Curte a constatat că reclamanta a fost încunoștiințată despre faptul că funcția pe care o deține se desființează și urmează să beneficieze de un preaviz de 30 de zile în perioada 23 aprilie 2009 - 22 mai 2009, în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, la nivel de aparență, actul emis de autoritatea pârâtă numit comunicare nr. 74996 din 23 aprilie 2009, nu îndeplinește condițiile de fond și de formă ale actului ce se impunea a fi emis, iar această comunicare a produs efecte directe asupra funcției și statutului de funcționar exercitate de reclamantă, de la momentul emiterii ei, căci data emiterii este și data de la care începe să curgă termenul de preaviz, reclamanta neprimind un înscris separat cu acest titlu.

Înalta Curte reține că iminența prejudiciului este previzibilă, nefiind nevoie de dovezi suplimentare celor existente deja cu privire la acest fapt. Pentru aceste considerente, văzând că sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind suspendarea actului, constatând că sunt motive întemeiate de modificare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul în sensul arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de S.M. împotriva sentinței nr. 465 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantei S.M. Suspendă executarea adresei din 23 aprilie 2009 emisă de I.N.S. până la pronunțarea instanței de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2010.