ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1064/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1064/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra

recursului comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința nr. 291/COM din 14 iunie 2006,

pronunțată de judecătorul din cadrul Tribunalului Bihor – Oradea, secția comercială,

în dosarul nr. 1914/COM/2005, a fost respinsă excepția prescripției dreptului

la acțiune, invocată de pârâți; a fost admisă în parte acțiunea formulată de

reclamantul S.I.G. împotriva pârâților SC C.I. SRL și S.M. și a fost obligată

prima pârâtă să plătească reclamantului suma de 39.140 dolari SUA, în

echivalent în lei la data plății și la dobândă legală de la data scadenței – 27

martie 1995 până la data plății efective și suma de 14.249,13 Ron, reprezentând

dividende cuvenite pentru anul 1998, actualizate conform ratei inflației la

data plății; a fost obligat pârâtul S.M. să plătească reclamantului suma de

39.140 dolari SUA, în echivalent în lei la data plății și la dobândă legală de

la data scadenței 27 martie 1995 până la data plății efective, în solidar cu

prima pârâtă; a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului S.M.

la plata sumei de 14.249,13 Ron, reprezentând dividende cuvenite pentru anul 1998.

În considerentele

sentinței, judecătorul fondului a reținut netemeinicia excepției de

prescripție, apreciind că soluționarea unui litigiu anterior în procedura

somației de plată pe baza acestei excepții nu reprezintă o autoritate de lucru

judecat în cauza cu care a fost investit.

Pe fondul cauzei,

judecătorul a reținut că reclamantul a acordat un mandat pârâtului S.M. pentru

ca acesta din urmă să semneze documentele necesare constituirii societății

comerciale pârâte, precum și un alt mandat prin care îl împuternicea pe același

pârât să îl reprezinte în adunările generale ale societății. Ulterior, conform

corespondenței depusă la dosar, părțile s-au înțeles ca reclamantul să

participe la capitalul social al societății pârâte cu suma de 50.000 dolari SUA.,

pârâtul subscriind în numele reclamantului doar un capital social de 10.860 dolari

SUA. (10.000 dolari SUA vărsați inițial și 860 dolari SUA depuși ulterior).

Societatea comercială pârâtă a comunicat reclamantului că din suma de 50.000 dolari

SUA, doar 10.860 dolari SUA reprezintă aportul la capitalul social, restul de

39.140 dolari SUA reprezentând aportul reclamantului pentru realizarea de

investiții de către societate. Urmare acestei comunicări, reclamantul a

solicitat ambilor pârâți restituirea sumei de 39.140 dolari SUA, precum și

dividendele ce i se cuveneau și revocă procura de reprezentare dată pârâtului S.M.,

precizând că acesta a depășit dreptul de reprezentare, folosindu-se de procură

în propriul interes. La rândul său, pârâtul S.M. a comunicat reclamantului că

este menționat în calitate de creditor al societății cu suma de 39.140 dolari SUA.

Analizând probatoriul

administrat, judecătorul a reținut că pârâtul S.M. a depășit limitele

mandatului acordat, încheind acte prin care a schimbat destinația sumelor

achitate de reclamant. A reținut că fapta societății pârâte de a nu înregistra

în evidențele societății ca aport la capitalul social întreaga sumă vărsată de

reclamant, schimbând destinația sumei de 39.140 dolari SUA, fără știrea și

consimțământul reclamantului, atrage răspunderea delictuală a acesteia, conform

art. 35 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954. de asemenea, a reținut că fapta

pârâtului S.M. de a semna actele care au modificat actul constitutiv al

societății, fără a-l înscrie pe reclamant cu întreaga sumă de 50.000  dolari

SUA ca aport social, schimbând destinația sumei de 39.140 dolari SUA, fără

știrea și consimțământul reclamantului atrage răspunderea delictuală a

acestuia, conform art. 381 C. com. Judecătorul a reținut și incidența prevederilor

art. 1003 C. civ., cu privire la solidaritatea pârâților pentru prejudiciul

cauzat reclamantului.

A apreciat că

prescripția dreptului la acțiune pentru repararea pagubei pricinuită prin fapta

ilicită începe să curgă la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să

cunoască paguba și pe cel vinovat. Reclamantul a cunoscut paguba la data de 4

decembrie 2000, la data de 20 noiembrie 2003, societatea pârâtă recunoscând

existența datoriei pe care o are față de reclamant. În raport de această

recunoaștere a datoriei, cursul prescripției a fost întrerupt, fiind începută o

nouă prescripție, al cărei termen nu era împlinit la data introducerii acțiunii

în justiție.

În ce privește

solicitarea reclamantului vizând plata dividendelor aferente anului 1998, judecătorul

a reținut că reclamantul a cunoscut dreptul său la plata acestor dividende în

iulie 2003, dreptul fiind recunoscut de societatea pârâtă prin adresa din 23

octombrie 2003, suma fiind înscrisă în evidențele contabile ale societății

aferente anilor 1998-2004. De asemenea, la data când a avut loc adunarea

generală care a dispus cu privire la dividendele aferente anului 1998, nu s-a

stabilit un termen de plată, art. 67 din Legea nr. 31/1990 stabilind că

dividendele se plătesc la data stabilită prin adunarea generală, dar nu mai

târziu de 8 luni de la data aprobării situațiilor financiare anuale. În

consecință, față de data introducerii acțiunii, dreptul reclamantului la

dividende nu era prescris. S-a apreciat că plata dividendelor este o sarcină a

societății pârâte, neexistând o obligație în acest sens a pârâtului S.M.; în

consecință, doar societatea pârâtă poate fi obligată la plata sumei cuvenite cu

titlu de dividende.

Sentința de fond a

fost apelată de pârâții SC C.I. SRL și S.M.; prin decizia nr. 150/A-C din 12

decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 2650/35/C/2006, completul de judecată

din cadrul Curții de Apel Oradea a admis apelurile declarate în cauză, a

schimbat sentința apelată în sensul că a respins acțiunea în pretenții față de

pârâtul S.M., menținând obligația de plată a sumei de 39.140 dolari SUA doar

față de societatea pârâtă. S-a apreciat de către completul de apel că

judecătorul fondului a reținut greșit existența faptei ilicite a pârâtului S.M.,

acesta acționând în limitele mandatului acordat.

Decizia de apel a

fost recurată de reclamantul S.G.I. și pârâta SC C.I. SRL; prin decizia nr. 2594

din 2 iulie 2007, pronunțată în dosarul nr. 2650/35/2006, completul de judecată

a admis recursurile declarate, a casat decizia din apel și a trimis cauza spre

rejudecare, în considerarea actului nou depus în calea de atac procesul verbal

încheiat la data de 6 iunie 2007, apreciat ca fiind o achiesare a reclamantului

și pârâtei la suma și procentul cu care primul a participat la majorarea

capitalului social al pârâtei, fără a exista o precizare cu privire la suma ce

i se datorează reclamantului. În consecință, s-a apreciat că se impune doar

stabilirea sumei exacte pe care societatea o datorează reclamantului.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea sub nr. 1317/35/C/2007, la data

de 8 aprilie 2008, dosarul fiind scos de pe rol și înaintat Curții de Apel

Târgu Mureș, în considerarea încheierii de strămutare a judecării cauzei

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (încheierea nr. 1196 din 21

martie 2008).

Dosarul a fost

înregistrat sub același număr pe rolul Curții de Apel Oradea.

Prin decizia nr. 106/A

din 15 decembrie 2008, completul de apel a admis apelurile declarare de pârâți

și a schimbat sentința de fond în sensul admiterii excepției de prescripție și

respingerii acțiunii reclamantului ca prescrisă. Completul de apel a reținut că

destinația sumelor achitate de reclamant a fost înscrisă în situațiile

financiare aferente anilor 1995-2005, situațiile fiind înregistrate la registrul

comerțului, reclamantul având nu numai dreptul, dar și obligația de a solicita

informații despre societatea al cărei asociat era. În consecință, s-a reținut

că dreptul la acțiune al reclamantului a început că curgă de la momentul

virării ultimei sume, respectiv 27 martie 1995. În raport de această reținere,

s-a constatat că recunoașterile datoriei de către pârâți, pe care judecătorul

fondului le-a apreciat ca fiind întrerupătoare ale cursului prescripției, au

fost exprimate după împlinirea termenului de prescripție.

În ce privește

dreptul a dividendele aferente anului 1998, completul de apel a apreciat, de

asemenea, împlinirea termenului de prescripție, raportat la faptul că aceste

dividende au fost aprobate în hotărârea asociaților din 2 aprilie 1999, acesta

fiind momentul în care a început curgerea termenului de prescripție, termen

împlinit în considerarea prevederilor art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990,

în vigoare la data nașterii dreptului.

Decizia de apel a

fost recurată de reclamantul S.G.I., iar prin decizia nr. 2472 din 16 octombrie

2009, completul de judecată din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială, a fost admis recursul reclamantului, decizia de apel a fost casată

și cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelurilor. Completul de recurs a

apreciat ca nefiind respectate dispozițiile din decizia anterioară de casare,

care stabilea direcțiile de analiză a cauzei, prin raportare la înscrisul nou

care a fost apreciat ca o reconsiderare a datei scadenței datoriilor societății

către asociați. În consecință a apreciat că rejudecarea cauzei pe excepția

prescripției dreptului material la acțiune s-a făcut cu încălcarea

dispozițiilor de îndrumare date prin decizia de casare.

În rejudecare, prin

decizia nr. 21/A din 12 martie 2010, pronunțată în dosarul nr. 550/43/2009,

completul de judecată din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială

de contencios administrativ și fiscal, a admis apelurile pârâților, a schimbat

în parte sentința de fond în sensul că a respins acțiunea reclamantului vizând

plata sumelor de 39.140 dolari SUA plus dobândă legală și de 14.249,13 Ron,

actualizată cu rata inflației, sume la care era obligată pârâta SC O.I. SRL; de

asemenea, a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtului S.M., vizând

obligarea acestuia la plata sumei de 39.140 dolari SUA, cu dobândă legală, a

menținut dispoziția din sentința apelată referitoare la respingerea acțiunii

reclamantului de obligare a pârâtului S.M. la plata sumei de 14.249,13 Ron.

În considerentele

deciziei, s-a reținut că raportul juridic dintre reclamant și pârâtul S.M. este

unul supus legii civile, nefiind un mandat comercial, împuternicirile date de

reclamant succesiv, de reprezentare pentru constituirea societății comerciale

și de reprezentare în adunările generale ale societății neputând fi încadrate

în faptele de comerț, astfel cum sunt reglementate prin dispozițiile art. 3, art.

4 și art. 7 C. com. S-a mai reținut că din conținut celor două împuterniciri nu

rezultă nici o dispoziție expresă dată mandatarului cu privire la obligația

acestuia de a face demersuri pentru majorarea capitalului social cu suma în

litigiu. În acest context, s-a apreciat că pârâtul S.M. a acționat în limitele

mandatului acordat, probele administrate nerelevând că suma pretinsă de

reclamant ar fi fost dată pârâtului pentru depunerea sa în completare la

capitalul social. În consecință, nu s-a reținut existența unei fapte ilicite a

pârâtului S.M., pentru a se putea atrage răspunderea sa delictuală.

În ce privește

raportul juridic al reclamantului cu pârâta SC C.I. SRL, s-a reținut că pârâta

a recunoscut destinația sumei de 39.140 dolari SUA ca fiind acea de majorare a

capitalului social, acesta recunoscând totodată că suma, în echivalent în lei

7.167 Ron, a fost depusă în contul societății, fără a se face precizări și cu

privire la majorarea numărului de părți sociale de la 5% la 20%, așa cum a

pretins reclamantul. S-a reținut că reclamantul nu a solicitat niciodată acest

lucru, acesta limitându-se la solicitarea de restituire a sumei în litigiu.

Completul de apel a mai reținut că raportul juridic dintre părți s-a

concretizat, fiind efectuată majorarea capitalului social cu suma de 7.167 Ron,

în adunarea generală în care s-a dispus asupra acestui aspect reclamantul

votând pentru (hotărârea din Adunarea Generală Extraordinară din data de 6

iunie 2007). În consecință, s-a apreciat că însuși reclamantul a fost de acord

ca echivalentul sumei de 39.140 dolari SUA, suma de 7.167 Ron, să fie destinată

majorării capitalului social, iar părțile sociale corespunzătoare acestui aport

în numerar să fie de 5%. Hotărârea ce a dispus în acest sens a fost

înregistrată în Registrul Comerțului, intrând în puterea lucrului judecat, ea

nefiind contestată de reclamant. În acest context, a fost apreciată ca

nefondată solicitarea reclamantului de obligarea a societății pârâte la

restituirea sumei de 39.140 dolari SUA, în condițiile în care suma a fost

utilizată conform destinației stabilite, respectiv aceea de majorare a capitalului

social.

Cu privire la capătul

de cerere vizând obligarea societății pârâte la plata dividendelor aferente

anului 1998, completul de apel a reținut că suma corespunzătoare a fosta

achitată reclamantului, acesta declarând că nu mai înțelege să susțină această

cerere.

S-a apreciat,

totodată, că soluția dată în primă instanță referitoare la respingerea cererii

de obligare a pârâtului S.M. la plata în solidar cu societatea a sumei

reprezentând dividende a intrat în puterea lucrului judecat, reclamantul neformulând

apel cu privire la acest aspect.

Decizia de apel a

fost recurată de reclamantul S.G.I., care a solicitat admiterea recursului și

modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelurilor pârâților și

menținerii sentinței de fond.

Reclamantul a apreciat

nelegalitatea deciziei de apel pentru următoarele motive:

- greșita

interpretare a întinderii mandatului dat pârâtului S.M., acest mandat vizând o

obligația de majorare a capitalului social al societății pârâte cu suma totală

de 50.000 dolari SUA; în susținerea acestei critici, reclamantul invocă

înscrisurile administrate în cauză care, potrivit opiniei acestuia, conturează

însărcinarea dată pârâtului în ceea ce privește majorarea capitalului social;

- greșita

interpretare a mandatului, din perspectiva răspunderii ce îi revine pârâtului S.M.;

reclamantul invocă prevederile art. 375 alin.(4) și art. 376 C. civ. (în

realitate, texte Cod comercial), în raport de care pârâtul trebuie să răspundă

și pentru nedepunerea sumei cu titlu de capital social, mandatarul în mandatul

general răspunzând pentru toate actele necesare executării lui, chiar dacă nu

ar fi anume arătate; în consecință, pârâtul răspunde în conformitate cu

prevederile art. 381 C. com. pentru că nu s-a conformat instrucțiunilor date de

mandant; în același sens, susține și aplicabilitatea prevederilor art. 153

7

și art. 153

9

C. civ.

- interpretarea

greșită a actului juridic dedus judecății, societatea pârâtă confirmând datoria

față de el în sumă de 39.140 dolari SUA, nefiind fundamentată legal ori

convențional reducerea acestei sume la echivalentul de numai 7.167 Ron;

- greșita interpretare

a hotărârii AGEA din 6 iunie 2007, în raport de îndrumările date în prima

decizie de casare, cu privire la stabilirea sumelor ce i se cuveneau, apreciind

că procesul verbal încheiat la acel moment avea în vedere sumele astfel cum era

stabilite în sentința de fond.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar, intimații pârâți au solicitat respingerea recursului ca

nefondat, apreciind ca fiind legală decizia completului de apel.

Analizându-se

legalitatea deciziei de apel din perspectiva criticilor invocate și a

apărărilor formulate, se apreciază că recursul nu este fondat, cu următoarele

considerente:

Nu poate fi reținută

critica reclamantului în sensul greșitei interpretări a actului dedus

judecății, respectiv a mandatului dat pârâtului M.S. (critica ce poate fi

încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). Se apreciază că

judecătorii apelului au interpretat corect natura acestui mandat, aceea a unui

mandat general, dat pentru reprezentarea în adunările generale ale societății.

Conținutul termenilor folosiți în redactarea respectivei, procuri sunt clari în

sensul limitelor acordate pârâtului, respectiv acelea de reprezentare. Pentru

existența obligației pârâtului de a acționa în sensul majorării capitalului

social al societății era necesară o procură în care să se menționeze expres

această însărcinare, ea neputând fi dedusă din modul de configurare, general a

atribuțiilor acordate pârâtului. Concluzia ce se desprinde este aceea că

pârâtul a primit împuternicire din partea reclamantului de a-l reprezenta în

adunările generale ale societății, fără a circumstanția acest mandat de o

obligație expresă pentru pârât de a acționa în numele reclamantului pentru majorarea

capitalului social.

Se observă că

reclamantul invocă, alături de critica de nelegalitate, și modalitatea în care

au interpretat judecătorii probatoriul administrat. Recursul, însă, este

limitat la verificarea legalității deciziei de apel, neputându-se efectua în

această cale de atac o reevaluare a probatoriului administrat în fața

instanțelor inferioare. În consecință, criticile formulate de reclamant vizând

greșita interpretare a probatoriului administrat nu vor fi analizate în cadrul

recursului, neconstituind critici de nelegalitate ale deciziei.

Este înlăturată și

critica vizând greșita apreciere a mandatului dat pârâtului M.S. (art. 304 pct.

8 C. proc. civ.), din perspectiva răspunderii acestuia în îndeplinirea

însărcinărilor date. Se constată, în primul rând că nu sunt incidente

prevederile Codului comercial invocate de reclamant, judecătorii statuând în

mod legal cu privire la caracterul civil a actului juridic dedus judecății,

textele Codului comercial nefiind aplicabile, în considerarea calității

persoanelor care au încheiat actul. În al doilea rând, nu se poate reține o

răspundere a pârâtului raportat la o pretinsă nerespectare a însărcinării

primite de la reclamant. Așa cum s-a menționat deja, mandatul invocat de

reclamant are un caracter general, fiind dat pentru actele de funcționare

curentă ale societății, neexistând elemente care să conducă la concluzia că

pârâtul a primit expres însărcinarea de a majora capitalul social al societății

pârâte cu anumite sume avansate de reclamant. Se constată, deci, că pentru a

exista o obligație a pârâtului de a acționa în numele și pe seama reclamantului

pentru majorarea capitalului social era necesară o prevedere strictă în cadrul

mandatului în acest sens.

De asemenea, se

reține că operațiunea de majorare în numele și pe seama reclamantului a

capitalului social al societății pârâte nu poate fi apreciată ca un act necesar

în executarea mandatului general. Operațiunea de majorare a capitalului social

nu poate fi considerată ca fiind de natura actelor curente de activitate ale

societății. În speță, este necesar ca mandatul să cuprindă mențiunea expresă în

sensul împuternicirii pârâtului de a participa în numele și pe seama

reclamantului la operațiunea de majorare a capitalului social, cu indicarea

sumei cu care urma să se majoreze capitalul și a numărului de părți sociale

corespunzătoare acestei operațiuni. În consecință, nu este fondată critica

reclamantului vizând existența răspunderii pârâtului pentru nerespectarea

împuternicirii date în vederea majorării capitalului social, judecătorii

apelului statuând în mod legal cu privire la respectarea de către acesta a

limitelor împuternicirii.

Critica reclamantului

vizând greșita interpretare a actului juridic dedus judecății din perspectiva

sumei pe care societatea pârâră o datora nu va fi analizată, aceasta

nereprezentând o critică de nelegalitate, implicând o reanalizare a

probatoriului administrat în apel și fond. Or, așa cum s-a menționat deja,

recursul este limitat la analiza legalității deciziei de apel, în această cale

de atac nefiind permisă reaprecierea și reevaluarea probatoriului.

Nu poate fi reținută

nici critica reclamantului în sensul nerespectării îndrumărilor date prin prima

decizie de casare. Prin decizia de casare s-a indicat judecătorilor apelului

doar necesitatea administrării de probatorii pentru stabilirea eventualelor

sume pe care societatea pârâtă le-ar datora reclamantului. Însă, decizia de

casare nu stabilește modul în care să fie interpretat procesul verbal al

adunării generale din 6 iunie 2007, această interpretare revenind completului

de apel.

Se reține, totodată,

corecta interpretare a hotărârii AGA din 6 iunie 2007, prin raportare la

acordul exprimat prin vot de reclamant în cadrul acelei adunări. Restul

susținerilor reclamantului nu pot fi considerate critici de nelegalitate, ele

vizând modalitatea de apreciere de către judecătorii apelului a probatoriului

administrat.

Pentru considerentele

reținute și constatându-se legalitatea deciziei de apel, recursul declarat de

reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul S.I.G. împotriva deciziei nr. 21/A din 12 martie 2010 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2011.